KorAP: Find »[drukola/base=câne & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...7 8 9 ...29 >

723 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425

de strujeni uscați care pârâiau, și dintrodată se prăpădea sub vălul de ceață. De la o vreme a început a mă cerca foamea. Mă opream în tăcerea pușcelor și ascultam; voiam să aud vreo trâmbițare de cucoș sau vreun lătrat de câne. Dar păream pierdut în mijlocul unei singurătăți, nici cel mai mic zvon de viață nu se simțea. Am umblat multă vreme pe miriști, prin mlaștini, am sărit pâraie mâloase care curgeau pe sub sălcii neclintite, m-am încurcat într-un făgițel tufos

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
în concretul unei proze a cărei originalitate ține prea puțin de fabulă, de anecdota epică, dar mai ales de modul expunerii. ș...ț Geniul lui Sadoveanu este al variațiunii pe temă. Invenția nu e în subiect, ci în protocolul istorisirii“. Cânele tc "Cânele " Strada era de obicei tăcută. Ferită de cursul birjelor, de năvala carălor din sate și de glasurile precupeților, șapte zile din săptămână o ducea, mai ales vara, într-un fel de moleșală, ca un om care de-abia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
unei proze a cărei originalitate ține prea puțin de fabulă, de anecdota epică, dar mai ales de modul expunerii. ș...ț Geniul lui Sadoveanu este al variațiunii pe temă. Invenția nu e în subiect, ci în protocolul istorisirii“. Cânele tc "Cânele " Strada era de obicei tăcută. Ferită de cursul birjelor, de năvala carălor din sate și de glasurile precupeților, șapte zile din săptămână o ducea, mai ales vara, într-un fel de moleșală, ca un om care de-abia stă de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
ajunseseră pe Costică înaintea casei lui Mărculescu. Acolo se opriră o clipă urmându-și vorba începută încă de la birou, pe când nevestica secretarului se retrăgea roșă și grăbită de la geam. Costică se plecă și ridică de jos o piatră: un biet câne ogârjit, alb, coastele ieșite, intrase pe uliță, cu coada dintre picioare, și mușluia pe sub garduri. Era așa de umilit și așa de amărât - și vântul de-ar fi bătut, l-ar fi dat jos. Cânii mahalalei îl simțiră și dădură

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
jos o piatră: un biet câne ogârjit, alb, coastele ieșite, intrase pe uliță, cu coada dintre picioare, și mușluia pe sub garduri. Era așa de umilit și așa de amărât - și vântul de-ar fi bătut, l-ar fi dat jos. Cânii mahalalei îl simțiră și dădură năvală în uliță, care strecurându-se pe sub porți, care sărind peste garduri. Erau de toate neamurile și de toate mărimile: creți și lânoși; zbârliți, cu păr aspru în jurul botului; bocși grași cu nasurile turtite; copoi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
își încovoie în sus spinarea, își ridică buzele și-și arătă dinții, pe când hămăiturile celorlalți umpleau strada de larmă. Unul, mai îndrăzneț, se avântă. Veneticul se întoarse ca fulgerul clămpănind din dinții albi, apoi porni încet, cu ochii la pândă. Cânii ceilalți, însă, dând un iureș, îi întoarseră. Costică repezi altă piatră, și javra, izbită, icni, făcu două copce și trecu arsă pe alături. Băiatul răcni o dată ascuțit și se plecă spre picioare, boierii îl împresurară cu întrebări felurite, iar cucoana

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
icni, făcu două copce și trecu arsă pe alături. Băiatul răcni o dată ascuțit și se plecă spre picioare, boierii îl împresurară cu întrebări felurite, iar cucoana Caliopi din poartă lăsă să-i scape un țipăt ascuțit: —Haah! l-a mușcat cânele!... Din balcon, cucoana Adela începu a striga cu nasul spre cer: —Vasile! Vasile! ieși afară! un câne turbat pe uliță! A mușcat pe Osman! Și cuconu Vasile dădu buzna afară spăriat, privi o clipă cu ochi uimiți furtuna din stradă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
picioare, boierii îl împresurară cu întrebări felurite, iar cucoana Caliopi din poartă lăsă să-i scape un țipăt ascuțit: —Haah! l-a mușcat cânele!... Din balcon, cucoana Adela începu a striga cu nasul spre cer: —Vasile! Vasile! ieși afară! un câne turbat pe uliță! A mușcat pe Osman! Și cuconu Vasile dădu buzna afară spăriat, privi o clipă cu ochi uimiți furtuna din stradă, oamenii și femeile care ieșeau de pretutindeni întrebându-se, repezindu-se, izbindu-se - se întoarse, năvăli iar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
spăriat, privi o clipă cu ochi uimiți furtuna din stradă, oamenii și femeile care ieșeau de pretutindeni întrebându-se, repezindu-se, izbindu-se - se întoarse, năvăli iar în casă și ieși numaidecât cu pușca. —Haah! țipă iar cucoana Caliopi, un câne turbat!... Și cânii lătrau, și oamenii se prăbușiră în toate părțile și se întoarseră cu ce putuseră apuca, cu ciomege, cu bastoane, cu ostrețe rupte din garduri, doi servitori se arătară cu furcile - și începură goana. Cânele străin se strecura

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
clipă cu ochi uimiți furtuna din stradă, oamenii și femeile care ieșeau de pretutindeni întrebându-se, repezindu-se, izbindu-se - se întoarse, năvăli iar în casă și ieși numaidecât cu pușca. —Haah! țipă iar cucoana Caliopi, un câne turbat!... Și cânii lătrau, și oamenii se prăbușiră în toate părțile și se întoarseră cu ce putuseră apuca, cu ciomege, cu bastoane, cu ostrețe rupte din garduri, doi servitori se arătară cu furcile - și începură goana. Cânele străin se strecura rânjind prin șanț

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
cucoana Caliopi, un câne turbat!... Și cânii lătrau, și oamenii se prăbușiră în toate părțile și se întoarseră cu ce putuseră apuca, cu ciomege, cu bastoane, cu ostrețe rupte din garduri, doi servitori se arătară cu furcile - și începură goana. Cânele străin se strecura rânjind prin șanț, pe sub garduri; din când în când clămpănea la năvălirile prea înaintate ale dușmanilor care-l lătrau furioși; apoi, când răcnetele și fâșcâiturile oamenilor îl împresurară, o porni ceva mai repegior, cu coada mai strânsă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
veneau mânioși și cuconul Gheorghieș Horga, și grefierul Gavrilescu, și Mărculescu, și Lascarache, și toți locuitorii și slugile străzii, învârtind arme ucigașe. Cuconul Vasile se opri o țâră, ridică pușca, ochi și, o dată cu bubuitura asurzitoare, un fum des învălui grămada. Cânele o porni în fugă spăriată și urmăritorii se răsfirară răcnind și chiuind. Din strada Prefecturii cotiră în ulița Ștefan cel Mare. Acolo oamenii, înspăimântați de atâta larmă, săriseră în păr și se băteau cap în cap. Ce-i, frate, ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
de atâta larmă, săriseră în păr și se băteau cap în cap. Ce-i, frate, ce s-a întâmplat? Domnule! strigă polițaiul bălăbănindu-și pușca: e turbat! — Cine-i turbat? După el, domnule, nu sta la vorbă! ordon, domnule ordon! Câne turbat! După el! Și alergau după el. Cânele fugea îngrozit de strigătele sălbatice și bătut de bolovanii care alergau, sărind pe drum, în urma lui. A mușcat un băiet! — Pe cine l-a mușcat? — Un băiet al lui Horga, de zece

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
băteau cap în cap. Ce-i, frate, ce s-a întâmplat? Domnule! strigă polițaiul bălăbănindu-și pușca: e turbat! — Cine-i turbat? După el, domnule, nu sta la vorbă! ordon, domnule ordon! Câne turbat! După el! Și alergau după el. Cânele fugea îngrozit de strigătele sălbatice și bătut de bolovanii care alergau, sărind pe drum, în urma lui. A mușcat un băiet! — Pe cine l-a mușcat? — Un băiet al lui Horga, de zece ani... Ce spune? Ce zice că a mușcat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Nu știu!... aud că a mușcat zece copii... Și goană, și țipete, și fluierături - și iată că ulița deșteptată în capătul celălalt se ridică în picioare ca un singur om și oprește fuga urmăritului cu o grindină repede de pietre. Cânele se întoarce, dar de dincoace dușmanii s-au întețit și printre răcnete răzbate o vorbă spăimântată: „Turbat! E turbat! Câne turbat!“. Și vin cu mânie, își bălăbănesc ciomegele, furcile, bastoanele, nu mai este chip de scăpare, și pribeagul începe a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
capătul celălalt se ridică în picioare ca un singur om și oprește fuga urmăritului cu o grindină repede de pietre. Cânele se întoarce, dar de dincoace dușmanii s-au întețit și printre răcnete răzbate o vorbă spăimântată: „Turbat! E turbat! Câne turbat!“. Și vin cu mânie, își bălăbănesc ciomegele, furcile, bastoanele, nu mai este chip de scăpare, și pribeagul începe a urla înfiorător, stă o clipă în loc, apoi se repede și se strecoară subt un podeț. L-au împresurat. Cuconul Vasile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Vasile, de departe, trage al doilea foc asurzitor, bolovanii pornesc, se izbesc și se înfundă pe gura neagră a podețului, mulțimea se apropie fierbând. Dar deodată se răsfrânge în lături îngrozită, unii cad pe spate, alții se rostogolesc spre laturi... Cânele a zvâcnit ca un bulgăre de zăpadă de sub pod și, prin șanțul pe care l-a croit spaima înaintea lui, sfârâie ca o arătare. Dar ciomegele l-au ajuns; l-au îngrămădit subt un gard. Izbit, sfâșiat, zdrobit, începe iar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
aduce aminte că mâncara se răcește - și toți își aduc aminte că n-au cinat încă, și se grăbesc spre case. Poftă bună, bun apetit, praful se potolește, lătrăturile contenesc, sara coboară peste liniștea oamenilor. Crâșma lui Moș Precu, 1904 Cânele a apărut prima dată în Voința națională, nr. 5853 din 21 oct.-3 nov. 1904. În Notele sale publicate în 1954, Profira Sadoveanu mărturisește că târgul de provincie surprins aici este Fălticeniul, iar strada, Ștefan cel Mare. La apariție, schița

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Eu am înțeles tot, răspunse fata, privindu-mă cu un zâmbet sfios. Mama a trăit cu boierul cel bătrân... Și taica striga că mă omoară și pe mine, că nu-s copilul lui, că sunt spurcată și mă dă la câni... Am înțeles tot. Și pe urmă maica a murit!... Eu o priveam cu neliniște. Înțelegeam acum și întunericul din sufletul pușcașului și, poate, și simțirea mai deosebită a Chivei. Dar greșala tinereții mele o vedeam nelămurită încă: nici nu puteam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
neclintit, lângă mine. —Boierule!... ciocoiule! Și tu, mă, ai făcut ca ălălalt, ca ăl de-a murit!... El mi-a rușinat muierea, m-a sărăcit, m-a prigonit - și acuma ciocoiul iar s-arată!... Iar s-arată! Ce-ai făcut, câne? Spune, câne de ce mi-ai rușinat copila? De ce-ai ucis-o? De ce m-ai otrăvit? Nici n-am puterea să mă clintesc. În glasul lui grozav, tremură o ură zeci de ani stăpânită, o ură mistuitoare, fără nume, ura

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
mine. —Boierule!... ciocoiule! Și tu, mă, ai făcut ca ălălalt, ca ăl de-a murit!... El mi-a rușinat muierea, m-a sărăcit, m-a prigonit - și acuma ciocoiul iar s-arată!... Iar s-arată! Ce-ai făcut, câne? Spune, câne de ce mi-ai rușinat copila? De ce-ai ucis-o? De ce m-ai otrăvit? Nici n-am puterea să mă clintesc. În glasul lui grozav, tremură o ură zeci de ani stăpânită, o ură mistuitoare, fără nume, ura unui întreg

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
dar cu privirea limpede și senină. Avea tașcă cu nasturi de alamă la șold în stânga, și ducea în cumpănă o pușcă sub cucoașele căreia, ca să nu ruginească oțelele, pusese câte-un petec de blăniță de iepure. Ia mai strigă, Vasile, cânii... zise boierul, întorcând capul spre pădurar. Vasile trase de la șold, din dreapta, cornul, îl dusela gură și slobozi trei sunete prelungi, îndreptându-l spre marginea pădurii, în urmă. Răsunetele dulci încă vibrau, când un câne răspunse, bătând ascuțit de trei ori

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
de iepure. Ia mai strigă, Vasile, cânii... zise boierul, întorcând capul spre pădurar. Vasile trase de la șold, din dreapta, cornul, îl dusela gură și slobozi trei sunete prelungi, îndreptându-l spre marginea pădurii, în urmă. Răsunetele dulci încă vibrau, când un câne răspunse, bătând ascuțit de trei ori. —Asta-i capauca mea, zise Vasile întinzând urechea. Un alt lătrat mai plin, mai puternic se auzi. Pădurarul începu să cheme: —Na, na, Frișca, naa! Lătrăturile se apropiară. Un câne frumos, negru, cu botul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
încă vibrau, când un câne răspunse, bătând ascuțit de trei ori. —Asta-i capauca mea, zise Vasile întinzând urechea. Un alt lătrat mai plin, mai puternic se auzi. Pădurarul începu să cheme: —Na, na, Frișca, naa! Lătrăturile se apropiară. Un câne frumos, negru, cu botul roșcat, ieși la douăzeci de pași în urmă, pe cărare, privi la dreapta, la stânga, după aceea se apropie în fugă de cei doi vânători. —Aici, Osman! strigă boierul. Unde mi-ai fost, ticălosule?... Strecurându-se ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Grigoriță, zise pădurarul îndepărtându-se. O apucăm tot înainte... Ș-apoi la poteca aceea a lor, nu se poate să nu dăm peste capre... Le-am văzut și ieri... Porniră, călcând înăbușit, cu cizmele cu turetci lungi, pe potecă umedă. Cânii umblau liniștiți îndărăt, în lanțuguri. Iaca, aici, la marginea asta, am pușcat cei doi lupi anul trecut, zise Vasile. Chiar aici? întrebă cuconu Grigoriță. — Chiar aici! Aici, doi. Da’ peste alții am dat eu în alte părți... De cum dă omătul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]