42,681 matches
-
propagă spre liniștea noastră, care auzim: Cine m-aude că cânt,/ Are viață pe pământ." E de presupus, totuși, și de sperat, că mai sunt cazuri izolate care reușesc să trăiască fără să audă acest gen de folclor. Acest că cânt din textul de mai sus nu e o cacofonie, cum eronat s-ar crede, ci folclor contemporan... Desigur, o parte din optimism artistul a păstrat-o pentru sine recunoscând până la urmă că "Doi copii eu am avut/ Și din cântec
ETNO TV by Telefil () [Corola-journal/Journalistic/14125_a_15450]
-
participe (contra cost, firește!) la un imaginar simpozion despre federalizarea Europei orientale, la care ar fi ținut fără să clipească discursuri alături de o impozantă listă de teroriști și escroci internaționali. Așadar, femeia peremistă poate fi fericită: nu numai că a cântat dulci melodii la urechea șefului, dar a scăpat și de "Trofeul Gâgă". Indignarea oportună în fața "complotului" DPP-ist i-a asigurat, probabil, un scaun și în parlamentul viitor. Mă întreb cu ce s-ar fi ales dacă și-ar fi
Pamflet fără Gâgă by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/14130_a_15455]
-
nedreaptă. Astăzi mă gîndesc la trei astfel de cazuri. Se numesc Ahile, Olympia și Galateea. Ahile a ales: o viață scurtă, însă glorie eternă. Totuși, cîți Ahile nu-s, pe lumea asta, pe care nicicînd vreun Homer nu i-a cîntat?!... Ba, să vezi, posteritatea este încă și mai dreaptă: în mentalul colectiv, bine alimentat și stimulat de texte paraliterare, Ahile a rămas faimos nu atît fiindcă a adus o contribuție decisivă - și cu viața lui plătită - la victoria aheilor, într-
Galateea secolului XX by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/14122_a_15447]
-
a povestirilor lui E.T.A. Hoffmann. Un poet, învins de zei și predestinat să nu acționeze, ci să scrie, sufere, privească. Cel ce, între altele, la începutul operei, se îndrăgostește de o păpușă cîntătoare. O cheamă, ne amintim, Olympia. Și cîntă o minunată, complicată, rafinată arie de soprană spintă. Trebuie să fii poet ca să nu știi că Olympia e numai o cutie muzicală cu dimensiuni umane și înfățișare așijderea. Asta este cea dintîi morală: simplă, terre-a-terre și fabricată - cum e și
Galateea secolului XX by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/14122_a_15447]
-
ajunge cam pe la trei sferturi, se oprește. Poate că s-a defectat deja. Salvator, Coppelius intervine și învîrte cheia, destinzînd resortul prea întins. Poate chiar o mîngîie pe creștet și/sau îi șoptește o amenințare. Iar Olympia n-are încotro. Cîntă toată aria, chiar dacă efortul o epuizează integral. Dar cînd termină, nu e decît o jucărie care s-a stricat iremediabil. Așa scrie în libretul clasic. Asta e interpretarea cea mai simplă. Evident, posibilă. Dar mi-e greu să nu mă
Galateea secolului XX by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/14122_a_15447]
-
sex, alcool, droguri este soluția pentru a scăpa de părinți abuzivi, de sărăcie și de lipsă de șansă." Semilegalitate despre care scrie editorialista ține de o decizie a Consiliului Național al Audivizualului de a le interzice formațiilor citate să mai cînte anumite piese la posturile de televiziune și de radio. E adevărat, CNA-ul nu le-a interzis hip-hopiștilor să apară pe post, ci i-a somat pe cei care-i difuzează să-i scoată de pe listă. Ca probă că Ioana
REVISTA REVISTELOR by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/14128_a_15453]
-
fi de frumoase versurile: "i se dau luminii întâile măsuri/ și ape se despart de apă/ cuvântul naște-n juru-i guri/ iar noaptea cu femei e luminată// la stâni vin stelele-n lătrat de câini/ pan le desmiardă și le cântă/ și-n cântecul dumnezeiesc de nai/ aseară m-a născut o sfântă" (geneză). În scrisoare, mi se pare interesant să observ impulsul celui revoltat împotriva opreliștilor, false sau adevărate, care-ar veni de la semeni, când în realitate le aveați în
POST-RESTANT by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/14152_a_15477]
-
trei decenii că Boulez îi va ține companie lui Mozart, iar Xenakis va fi vecin de afiș cu Berlioz? (Nu pot uita condiția pusă de Stockhausen, în 1993, când l-am invitat la festivalul de la București: să nu mai fie cântat nici un alt compozitor în ziua în care era programată muzica lui!). Câți dintre melomani ar fi acceptat înfrățirea deliberată a muzicii clasice cu cea contemporană? Dar concilierea trecutului cu prezentul are drept consecință nu numai acomodarea variilor direcții estetice sau
Luxuria by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/14147_a_15472]
-
Acterian. Eram încântat. Așa am văzut-o pe Marioara Ventura, societara Comediei Franceze jucând în "Pavilionul cu umbre" a lui Gib Mihăescu; dar apogeul de cronicar a fost însă când l-am ascultat pe Șaliapin venit la Teatrul Eforie ca să cânte "Boris Godunov". - L-ați văzut pe Șaliapin? - Era cutremurător! De neuitat... Nu numai vocea lui uriașă, dar era însăși întruchiparea țarului rus, purtând și un costum imperial de adevărat suveran. Dumnezeu a vrut ca, mulți ani după aceea - într-o
Barbu Brezianu: by George Arion () [Corola-journal/Journalistic/14113_a_15438]
-
întemeietorul lui a vrut să fie. - Ați fost interesat și de personalitatea lui Enescu. L-ați cunoscut? - Da, sigur, și chiar de aproape: am fost de mai multe ori poftit la Sinaia, în refugiul războiului unde în fiecare duminică ne cânta îndelung la pian, în vila lui de pe Cumpătul. Într-una din ședințe, ne-a recitat crâmpeie din "Oedip" cu un glas extraordinar de cald. Am rămas siderat ascultându-l! Latura mondenă a recepției acestui celest teritoriu era susținut de soția
Barbu Brezianu: by George Arion () [Corola-journal/Journalistic/14113_a_15438]
-
spus lui Enescu în ce măsură aparatul de filmat "poate filma creierul și toate gîndurile omului și tot murmurul ființei lui"; sau monteusa Iolanda Mîntulescu, amintindu-și că în tinerețe "Liviu dorea să devină cîntăreț de operă", drept care, în pauzele de montaj, cîntau împreună romanțe!; sau Victor Rebengiuc, povestind ce șoc a avut cînd, după ce în rol fusese distribuit altcineva, Ciulei l-a chemat și i-a spus "fără nici o introducere prealabilă: Victore, m-am gîndit să joci tu pe Apostol Bologa"; sau
Pădurea lui Ciulei by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14145_a_15470]
-
în cazul de față, distorsiuni grave, printr-o serie de elemente care nu se încadrează în nici un fel în atmosfera lucrării. Julieta la serbarea de la Capuletti este o cântăreață de bar ori de discotecă fotografiată cu blitzuri de fanii ei, cântând cu microfonul în mână; Romeo este un tânăr modern care nu mai păstrează nimic din puritatea personajului; duelul este o întrecere între clanuri mafiote; padre Lorenzo este un personaj de-a dreptul hilar, iar celebra scenă a balconului nu mai
Ceasuri vieneze by Mihai Alexandru Canciovici () [Corola-journal/Journalistic/14146_a_15471]
-
o piesă a compozitorului italian Andrea Cera, care a conceput un spațiu obscur organizat în opt mici camere a căror traversare însoțește transformarea unui sunet complex într-un sunet simplu, din care rămân până la urmă doar câteva note de Schumann cântate la pian cu un deget, în timp ce pe fundal se luminează un text manuscris despre muzică având inclusă o scurtă partitură. Învăluirea sonoră a întregii expoziții, punctată de grăuntele vocii barthesiene, cald și ritmat, după înregistrări din interviuri și seminarii, realizează
Întoarcerea lui Roland Barthes by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/14150_a_15475]
-
cîteva decenii, problema e de incompatibilitate a trupului cu personajul! Avea dreptate Callas cînd spunea "muzica ajunge ca să explice totul.... Cine știe să mă asculte, îmi înțelege inima, înțelege din ce și cum sînt făcută"... La filmul lui Zeffirelli, ascultînd-o cîntînd, rămîi vrăjit în scaun, pînă la ultimele litere ale genericului de sfîrșit, și-ai vrea să mai continue... Păcat. Callas Forever nu e atît filmul unei cîntărețe, cît filmul unui regizor care și-a pierdut vocea.
Callas contra Callas by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14178_a_15503]
-
zmei vernil, care, se știe, nu au făcut decât să impună moda claselor a patra omogene. Revendicându-se de la Herbert Marcuse și Scoala de la Frankfurt această ucigătoare creatură cu măsurile mai perfecte decât ale Letitiei Casta, farmecă masculii rasei pământene cântându-le I’m your baby tonight și jazz bop până când aceștia cad secerați și nu mai ajung la Penelopele lor jalnice de secol XXI în tranziție, cu copii mulți și ceaiuri de slăbit. Degenerarea acestei noi rase de zmei se
Șase critici în căutarea unui autor () [Corola-journal/Journalistic/14161_a_15486]
-
făcut o haltă în dreptul terasei dintre cele două turnuri, deasupra logiei. Vântul sufla în pânze, eram la Capul Horn. Veneau zorii după o noapte grea, petrecută în manevre. Albatroșii atingeau coama valurilor. Vasul Saint-Sulpice își croia drum, cu pânzele strânse. Cântam: We’ll pull and haul together, we’ll haul to better weather. O să ajungem la Valparaiso. Problema, îmi spunea Treize, e ce facem după aia? Nimeni n-are nevoie de încărcătura de broșuri roșii din cală. Ni s-a băgat
Tigru de hârtie(fragment de roman) by Elena-Brândușa Steiciuc () [Corola-journal/Journalistic/14181_a_15506]
-
contra optimismului senin prin care omul triumfă asupra absurdității lumii și a propriei condiții (...) se ridică, mânios și disperat, iar ca răspuns la ’întrebarea fundamentală’ clamează un nu furios". El crede încă în ceva, fiindcă scrie, se confesează și își cântă nefericirea" - adaugă comentatorul din 1949. Pentru că o modulează într-o limbă cu atât mai admirabilă cu cât este de împrumut, pentru că o distribuie artistic în perioade lirice, unele ușor oratorice, altele de o amploare în genul lui Pascal sau Nietzsche
Maurice Nadeau în serviciul literaturii by Ioan Pop () [Corola-journal/Journalistic/14207_a_15532]
-
modestă, dar a crescut în splendoarea efemeră a companiei bananiere, din care i-a rămas măcar o educație îngrijită de fată bogată, făcută la colegiu Înfățișarea Maicii Domnului, în Santa Marta. În timpul vacanțelor de Crăciun broda la gherghef cu prietenele, cînta la clavecin pe la tîrgurile de binefacere și se ducea cu o mătușă care o însoțea pretutindeni la balurile cele mai selecte ale timoratei aristocrații de prin partea locului, dar nimeni nu-i cunoscuse nici un logodnic cînd s-a măritat, împotriva
Gabriel García Márquez by Tudora Șandru-Mehedinți () [Corola-journal/Journalistic/14237_a_15562]
-
lăsat, i-am spus. Mi-am schimbat doar profesia. Gîndul unei discuții serioase i-a ridicat moralul. - Tatăl tău zice că e același lucru, puse. Știind că nu era adevărat, i-am spus: - Și el a renunțat la învățătură ca să cînte la vioară. - N-a fost așa, replică ea plină de însuflețire. Cînta la vioară numai la petreceri și cînd făcea serenade. Dacă s-a lăsat de învățătură a fost pentru că n-avea nici cu ce să mănînce. Dar în mai
Gabriel García Márquez by Tudora Șandru-Mehedinți () [Corola-journal/Journalistic/14237_a_15562]
-
serioase i-a ridicat moralul. - Tatăl tău zice că e același lucru, puse. Știind că nu era adevărat, i-am spus: - Și el a renunțat la învățătură ca să cînte la vioară. - N-a fost așa, replică ea plină de însuflețire. Cînta la vioară numai la petreceri și cînd făcea serenade. Dacă s-a lăsat de învățătură a fost pentru că n-avea nici cu ce să mănînce. Dar în mai puțin de o lună a învățat telegrafia, care pe atunci era o
Gabriel García Márquez by Tudora Șandru-Mehedinți () [Corola-journal/Journalistic/14237_a_15562]
-
avîntat revoluționară prin care poetul îl aseamănă pe Ion Iliescu, azi, cu Nicolae Ceaușescu merită puțină atenție. Dacă nu ne înșelăm, momentele cele mai negre ale lui Ceaușescu la care se referă poetul sînt cele în care președintele aclamat și cîntat de Adrian Păunescu dăduse un ucaz prin care cîștigurile personale ale unuia sau altuia nu puteau depăși un anumit plafon. Printre cei vizați de acest ucaz nu se număra și Adrian Păunescu? Cronicarul așa ține minte, dar poate că se
REVISTA REVISTELOR by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/14267_a_15592]
-
care înseamnă "precum am zis". Astfel, fiecare individ își asuma întreaga responsabilitate pentru a fi deranjat murmurul nearticulat al sferelor. Lui hiro îi mai adăugau cuvântul koué, un strigăt de bucurie sau de suferință, în funcție de modul în care era rostit: cântat sau urlat. Astfel încercau să străpungă vălul misterios care îi desparte pe toți cei ce vorbesc: la sfârșitul fiecărei rostiri, vorbitorul se dădea înapoi, cum ar veni, și încerca să îi traducă interlocutorului vorbele sale, să submineze intelectul înșelător cu ajutorul
LEONARD COHEN by Liviu Bleoca () [Corola-journal/Journalistic/14261_a_15586]
-
1696, din arhivele Colegiului Sante-Marie - mărturiile m-au făcut să mă cred specialist. Am început să fac planuri, cum ar fi un curs pentru anii terminali. Am uitat cine sunt. Am uitat că n-am reușit niciodată să-nvăț să cânt la muzicuță. Am uitat că am renunțat la chitară fiindcă acordul fa îmi sângera degetele. Am uitat de șosetele scorțoase din cauza spermei. Am încercat să traversez Ciuma într-o gondolă, tânăr tenor gata să fie descoperit de un căutător de
LEONARD COHEN by Liviu Bleoca () [Corola-journal/Journalistic/14261_a_15586]
-
ambianța, în care am putea socoti că răspunde "realitatea" poetică a existenței înseși. E îngînată astfel, într-un fel, centralitatea Subiectului de căpetenie al acesteia. Chietudinea contemplativă a poetului e un soi de imitatio Dei. Spre deosebire de artiștii damnați, care-și cîntă patetic frustrarea, Adrian Popescu găsește de cuviință a-și declara împlinirile, satisfacțiile, "norocul", printr-o suită de mulțumiri ce exclud orice reziduu luciferic: Tot ce mi-am dorit, am avut./ Călătorii/ imposibile și prietenii stelare, alianțe cu/ înaripații și sobolii
Despre un Dumnezeu estet by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15000_a_16325]
-
Simt/ că tu ești femeia în aur pictată de Klimt? (Simt). Muzical, pictural, șlefuit la maximum, poetul ne propune un angelism sufocat voluptuos de artă, o anamneză a unui Eden filtrat printr-o istorie estetizată: " Ultimele acorduri nu le mai cîntă organistul bătrîn,/ îmbrăcat sobru, aproape monahal, în cenușiu și maro,/ pedalele sînt apăsate de aripile unui serafim din/ vitraliile lui Wispianski de la domul franciscanilor." (Kosciol Mariacki). Un extaz prețios, o beatitudine luxoasă îl conduc pe Adrian Popescu la o considerare
Despre un Dumnezeu estet by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15000_a_16325]