223 matches
-
Siciului s-au reîntors în Rusia, în vreme ce restul au fost mutați de către autoritățile otomane în centrul Turciei, unde au prestat muncă forțată. În 1927 existau în Turcia trei sate căzăcești. Eski Kazaklar (redenumit mai târziu Kocagöl), cea mai veche comunitate căzăcească, Yeni Kazaklar, (sat fondat de un număr de locuitori din Eski Kazaklar) și Kazak. Principala lor ocupație era pescuitul. Cazacii din Yeni Kazaklar au părăsit Turcia. Cei din Eski Kazaklar și Kazak au decis să emigreze în 1962, cei mai mulți locuitori
Cazaci din Turcia () [Corola-website/Science/318299_a_319628]
-
nu-i risipi iluzia romantică a instaurării unui egalitarism utopic, subliniază criticul Magda Popescu. Scriitorul înfățișează în varii ocazii necazurile oamenilor de rând, confruntați cu lăcomia și abuzurile stăpânilor de pământuri și a dregătorilor domnești. Sosit în țară cu ajutor căzăcesc, Nicoară Potcoavă are ca obiectiv principal eliberarea țării de sub jugul turcesc, dar dorește, ca și Ion-Vodă cel Viteaz, să răzbune suferințele oamenilor de rând, striviți de biruri și de nedreptăți. Atunci când intră în capitala țării, populația orașului se răscoală și
Nicoară Potcoavă (roman) () [Corola-website/Science/318353_a_319682]
-
Armata cazacilor de la Azov (în limba rusă: Азовское Казачье Войско) a fost o armată căzăcească care a funcționat în nordul Mării Azov între anii 1832 - 1862. Armata a fost formată prin recolonizarea mai multor grupuri de cazaci. Cei mai mulți cazaci proveneau din fostul Sici Dunărean, care se repatriaseră în Imperiul Rus în 1828. Armata cazacilor de la
Cazaci de la Azov () [Corola-website/Science/318506_a_319835]
-
Mării Azov între anii 1832 - 1862. Armata a fost formată prin recolonizarea mai multor grupuri de cazaci. Cei mai mulți cazaci proveneau din fostul Sici Dunărean, care se repatriaseră în Imperiul Rus în 1828. Armata cazacilor de la Marea Azov a singura armată căzăcească din Imperiul Rus ale cărei îndatoriri de bază priveau paza de coastă. Armata a participat în principal la luptele Războiul Caucazului și la Războiul Crimeii. În timpul Războiului ruso-turc din 1828-1829, cazacii Siciului Dunărean, care trăiau încă din 1775 în Delta
Cazaci de la Azov () [Corola-website/Science/318506_a_319835]
-
un important arsenal de arme de foc destinate caucazienilor. În 1839, Imam Șamil și-a trimis unul dintre locotenenți săi, Mahomet-Amin, să ajute la unificarea mișcării cerchezilor din nordul Kubanului. Mahomet-Amin a organizat în 1840 atacuri ale acestora împotriva așezărilor căzăcești de la Marea Neagră. Cazacii au fost depășiți numeric de atacatori și, după ce mai multe forturi și garnizoane ruse au fost cucerite, Armata cazacilor de la Azov și flota lor și-au dovedit importanța prin evacuarea unităților ruse care supraviețuiseră atacului rebelilor. În ciuda
Cazaci de la Azov () [Corola-website/Science/318506_a_319835]
-
Armata cazacilor de la Bug (în limbile ucraineană: Бузьке козацьке військо, rusă: Бугское казачье войско) a fost o armată căzăcească care a fost plasată de-a lungul cursului inferior al Bugului. Armata cazacilor de pe Bug își are originile în regimentul de cavalerie otomană format din creștini (cazaci nekrasoviți, sârbi, valahi, bulgari și alții). Acest regiment a trecut de partea rușilor
Cazaci de pe Bug () [Corola-website/Science/318595_a_319924]
-
Armata cazacilor de la Marea Neagră (în limba rusă: Черномо́рское каза́чье во́йско), cunoscută și ca Cernomoria (Черномо́рия), a fost o armată căzăcească creată în 1787 în Sudul Ucrainei din membri ai fostei Armate zaporijiene. La sfârșitul secolului al XVIII-lea, Armata a fost recolonizată pe cursul râului Kuban. Împreună cu Armata de pe Linia Caucazului, cazacii Mării Negre au ocupat o linie defensivă de la vărsarea
Cazaci de la Marea Neagră () [Corola-website/Science/318621_a_319950]
-
Regatul Suediei, iar mai târziu asemenea așezări au fost înființate și în guberniile Kuban, Orenburg, Smolensk și altele. Spre sfârșitul secolului al XVIII-lea, toate aceste așezări au fost distruse treptate sau au fost incorporate în teritoriile controlate de armatele căzăcești din Astrahan, Orenburg sau au Liniei Caucazului. Altele au fost absorbire de orașe sau satele statului. În guberniile răsăritene au mai rămas câteva așezări militare locuite de soldați-agricultori, dar care nu se mai deosebeau cu nimic de țăranii statului (государственные
Așezare militară () [Corola-website/Science/318645_a_319974]
-
Armata Zaporojiană (Vîisko Zaporoje), Hetmanatul căzăcesc (în limba ucraineană: Військо Запорозьке, Гетьманщина) a fost un stat al cazacilor din Zaporijia, care a cuprins teritoriile Hetmenatului și Armatei Zaporijiene. Statul întins în regiunile centrale și nord-estice ale Ucrainei s-a bucurat de o perioadă de independență, urmată
Hetmanatul Căzăcesc () [Corola-website/Science/318880_a_320209]
-
Hetmenatul și-a pierdut independența ca urmare a tratatului de la Pereiaslav ("Pereyaslavska Rada") din 1654. Tratatul de la Andrusovo ("Andrusiv") din 1667 a împărțit statul între Rusia și Polonia. Această împărțire a dus la izbucnirea unui război civil între diferitele facțiuni căzăcești din Ucraina care a durat până spre sfârșitul secolului al XVII-lea. În secolul al XVIII-lea, teritoriul Hetmenatului a fost redus la ceea ce este cunoscut ca Ucraina de pe malul stâng. Împărăteasa Ecaterina a II-a a abolit orice urmă
Hetmanatul Căzăcesc () [Corola-website/Science/318880_a_320209]
-
cu puterea supremă în noul stat., unificând toate sferele societății ucrainene sub autoritatea sa. Acțiunile hatmanului au vizat dezvoltarea unui sistem administrativ civil și militar ale cărui cadre erau cazaci și nobili ucraineni, precum și stabilirea unei pături conducătoare în Hetmanatul căzăcesc. După ce Hanatul Crimeii a schimbat tabăra în 1653, aliindu-se cu polonezii împotriva cazacilor, Hmelnițki și-a dat seama că nu se mai poate baza multă vreme pe sprijinul Imperiului Otoman împotriva Rzeczpospolitei și s-a reorientat spre o alianță
Hetmanatul Căzăcesc () [Corola-website/Science/318880_a_320209]
-
ruteni polonizați au fugit din Ucraina. Ca urmare, noua aristocrație a fost formată din amestecul nobilimii care rămăsese pe teritoriul Hetmanatului (vechi familii nobiliare care respinseseră polonizarea și mica nobilime care se alăturaseră cazacilor în lupta împotriva polonezilor) cu ofițerimea căzăcească în ascensiune. Nobilii loiali Hetmanatului, spre deosebire de aristocrații polonezi, ale căror proprietăți fuseseră redistribuite ucrainenilor, își păstaseră privilegiile, pământurile și satele de iobagi. Vechea nobilime și noua clasă a ofițerilor cazaci au fost numiți „Distinșii tovarăși militari”. Astfel, natura statutului nobiliar
Hetmanatul Căzăcesc () [Corola-website/Science/318880_a_320209]
-
păstaseră privilegiile, pământurile și satele de iobagi. Vechea nobilime și noua clasă a ofițerilor cazaci au fost numiți „Distinșii tovarăși militari”. Astfel, natura statutului nobiliar a fost schimbată în mod fundamental, nemaifiind ereditar, depinzând în schimb de loialitatea față de statul căzăcesc. În timp însă, pământurile ofițerilor cazaci și privilegiile lor au devenit ereditare, iar clasa nobililor și ofițerilor a reușit să acapareze moșii întinse, comparabile cu cele ale magnaților polonezi, pe care îi înlocuiseră. Cei mai mulți dintre cazaci nu au reușit să
Hetmanatul Căzăcesc () [Corola-website/Science/318880_a_320209]
-
cea Mare, iar atribuțiile sale au fost preluate de un al doilea Colegiu al Rusiei Mici, fomat din patru funcționari guvernamentali ruși și patru cazaci aleși. Acest colegiu a început prudent dar ferm să elimine ultimele vestigii ale autonomiei locale căzăcești. În 1781, Colegiul Rusiei Mici a desființat sistemul regimentelor autonome căzăcești. Doi ani mai târziu, a fost restricționat dreptul la libera mișcare a țăranilor, iar procesul de iobăgizare al populației rurale ucrainene a fost încheiat. Soldații cazaci au fost integrați
Hetmanatul Căzăcesc () [Corola-website/Science/318880_a_320209]
-
doilea Colegiu al Rusiei Mici, fomat din patru funcționari guvernamentali ruși și patru cazaci aleși. Acest colegiu a început prudent dar ferm să elimine ultimele vestigii ale autonomiei locale căzăcești. În 1781, Colegiul Rusiei Mici a desființat sistemul regimentelor autonome căzăcești. Doi ani mai târziu, a fost restricționat dreptul la libera mișcare a țăranilor, iar procesul de iobăgizare al populației rurale ucrainene a fost încheiat. Soldații cazaci au fost integrați în armata rusă, în vreme ce ofițerii cazaci au primit statutul nobiliar rus
Hetmanatul Căzăcesc () [Corola-website/Science/318880_a_320209]
-
regiunea existatu 523 slobozii la sfârșitul secolului al XVIII-lea. În perioada 1650 - 1765, regiunea cunoscută ca Slobidska Ukraina a început să fie organizată tretat în conformitate cu obiceiurile militare ale cazacilor, similare cu cele existente în Armata Zaporijiană sau în Hetmanatul Căzăcesc. Cazacii relocați în regiune au fost numiți „cazaci slobozi’’. Regiunea a fost organizată în cinci regiuni administrative regimentale ("polki"), numite după orașul principal al fiecărui regiment, și subîmpărțite în districte-companii ("sotnii"): Ostrohozki, Harkivski, Ohtîrski, Sumski și Iziumski. În timpul domniei împărătesei
Slobidska Ukraina () [Corola-website/Science/318892_a_320221]
-
în februarie 1587 ca ""Ilie diac"". Documentul în care apare prima dată este un act de danie a domnitorului Petru Șchiopu pentru ""Ilie, fiul Crimcoaei din Suceava"" a seliștei Ungurașii de pe apa Sucevei, pentru participarea sa la respingerea unui atac căzăcesc asupra Moldovei. Doi ani mai târziu, i se schimbă dania la cererea sa cu moșia Dragomireștii, unde va ctitori viitoarea mănăstire. În 1599 este preot la Biserica domnească (Biserica Înălțării) din Suceava. Nu se cunoaște data intrării în monahism (la
Anastasie Crimca () [Corola-website/Science/316290_a_317619]
-
22 iunie 1941, Krasnov se adresa cazacilor afirmând că invazia germană nu era îndreptată împotriva Rusiei, ci a comuniștilor, evreilor și celorlalți exploatatori ai sângelui rusesc. Nu este clar când sau dacă a propus Krasnov germanilor organizarea unor unități militare căzăcești care să intre în compoziția Wehrmachtului și să participe la lupta împotriva Armatei Roșii. Aceste unități militare au fost compuse din membrii ai emigrației albe și din prizonieri de război sovietici. În septembrie 1943, Krasnov era deja comandantul „Direcție generale
Piotr Krasnov () [Corola-website/Science/317301_a_318630]
-
Șurko, Sultan-Ghirei Kirci, Helmuth von Pannwitz, Piotr Krasnov și a cazacilor anticomuniști, care au căzut în luptă „pentru credință și patrie”. Pe 8 mai 2007, în ajunul Zilei Victoriei, placa memorială a fost spartă. Pe 4 august 2006, în satul căzăcesc Elansk din Regiunea Rostov a avut loc ceremonia de dezvelire a unui complex memorial dedicat cazacilor de pe Don care au fost în lupta cu bolșevicii, inclusiv a celor care au luptat de partea lui Hitler. În centrul complexului memorial se
Piotr Krasnov () [Corola-website/Science/317301_a_318630]
-
războiul de gherilă, în fruntea cărora a executat o serie de acțiuni îndrăznețe în spatele liniilor austro-ungare și germane. În timpul primei conflagrații mondiale, Șkuro a fost înaintat în gradul de colonel. După preluarea puterii de către bolșevici, Șkuro a organizat o unitate căzăcească antibolșevică în regiunea Batalpașinsk din Caucaz. În perioada mai-iunie 1918, el a efectuat raiduri în regiunile orașelor Stavropol, Essentuki și Kislovodsk. După ce s-a alăturat în mod oficial armatei comandate de Denikin, el a devenit comandantul brigăzii cazacilor din Kuban
Andrei Șkuro () [Corola-website/Science/317390_a_318719]
-
Denikin, el a devenit comandantul brigăzii cazacilor din Kuban, ale cărei efective au crescut rapid până la cele ale unei divizii. Șkuro a fost avansat la gradul de general-locotenent în mai 1919, fiind numit la comanda unui întreg corp de cavalerie căzăcească. Șkuro a fost un lider militar carismatic și îndrăzneț și deși bravura sa friza nesăbuința, (a fost rănit de mai multe ori), el era recunoscut și pentru înțelepciunea strategică. Cu toate aceste, numeroși lideri ai Armatei Albe l-au considerat
Andrei Șkuro () [Corola-website/Science/317390_a_318719]
-
pe Șkuro și, după reorganizarea armatei sale, nu i-a mai dat niciun post de comandă generalului cazac. Aceasta a atras demisia lui Șkuro. El a pretins că liderii albi Denikin și Wrangel nu au înțeles îndajuns de bine tradițiile căzăcești, care a dus la alienarea cazacilor, deși aceștia erau profund ostili politicii bolșevice. a trăit în exil după înfrângerea albilor, la început în Franța, iar mai apoi în Serbia. În primii ani de exil, el și alți câțiva camarazi cazaci
Andrei Șkuro () [Corola-website/Science/317390_a_318719]
-
de comunism. Cei mai mulți dintre acești emigranți, inclusiv Șkuro, nu erau adepți ai politicii naziste, ci erau profund anticomuniști. Ei considerau că stalinismul era un rău cu mult mai mare decât fascismul. Șkuro a fost numit în 1944 la comanda trupelor căzăcești de rezervă unitatea sa a fost deplasată la început pe frontul din Iugoslavia, unde a luat parte la luptele împotriva partizanilor iugoslavi ai lui Tito. În 1945, Andrei Grigorievici Șkuro a fost luat prizonier de britanici în Austria și a
Andrei Șkuro () [Corola-website/Science/317390_a_318719]
-
cunoscută și mai bine studiată, deoarece cazacii s-au răsculat împotriva britanicilor. În timpul războiului civil (1917 - 1923), mai multe mii de ruși s-au înrolat în Armata Voluntarilor și în Mișcarea Albă și au luptat împotriva Armatei Roșii bolșevice. Armatele căzăcești, (în număr de 11 la începutul primului război mondial), au format grosul efectivelor Mișcării Albe. Astfel, cazacii au devenit cea mai puternică forță antirevoluționară angajată în luptă cu forțele guvernului bolșevic. Pentru acest motiv, Troțki a impus „decazacizarea” ca pedeapsă
Trădarea cazacilor () [Corola-website/Science/317416_a_318745]
-
Krasnov și Andrei Șkuro, i-au cerut permisiunea ministrului nazist al propagandei Joseph Goebbels să lupte alături de germani împotriva Rusiei bolșevice. Goebbels a fost încântat de idee și, începând cu anul 1942, generalii Krasnov și Șkuro au organizat o forță căzăcească prin recrutarea unor prizonieri de război sovietici capturați de Wehrmacht. Aceștia urmau să lupte sub comanda generalului Helmuth von Pannwitz. Wehrmachtul a acceptat ca militarii cazaci să formeze propriile lor unități, cu uniforme și însemne distincte. Astfel, a fost formată
Trădarea cazacilor () [Corola-website/Science/317416_a_318745]