272 matches
-
să încerci iarăși durerea, izbit, ca atunci când te prăbușeai de pe ghidonul lucios al adolescenței? Cadența unui adevăr din care nu se poate evada la nesfârșit, professore. Irina te-ar fi ajutat să-l regăsești, poate. Și să pierzi masca de cabotin, sub care te ascunzi de prea multă vreme, sub care te ascunzi și acum, când bătrânul Marcu Vancea te-a regăsit și te somează, noapte de noapte, să-l revezi, să-l renaști. Pieptul înainte! Privirea sus-sus, ca și cum n-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
viitorul, adică moartea. Bolborosea fără șir, ca un bătrân senil, și erapalid, bătrân, supt de insomnie. Un fanfaron, o gogoașă, asta era, un fâs, ce să mai vorbim. Un înlocuitor, într-o lume de înlocuitori. Neimplicat, un intermediar, un palavragiu cabotin și imatur. Dar zurliul care dă din mâini și lovește din greșeală paharele poate atinge, cine știe, și circuitele de alarmă. Pentru asta e potrivit Tolea al nostrum!Năzbâtiile pot provoca încurcături, defecțiuni, dar și revelații involuntare. Îl împingem în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
comună, deși nu era printre băutorii de cafea. Aduna, făcea punga săptămânală pentru Tolea, care îi plătea separat pentru asta. Dar s-o spui așa, în gura mare?! Să arunce lăturile, așa, doar-doar le-o vedea mutrele buimăcite de obrăznicia cabotinului. Să-l apuci, așa, de nas, să-l învârți pe călcâie, până s-o sătura. Ăsta are pe cineva sus, altfel nu se poate... atâtea bube la dosar și atâta obrăznicie, așa slobod la muzicuță, glontele nu-l nimerește, bea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
torță în mână, pe coama taluzului, la colector, până la vărsarea în râul rece, negru... printre ei, l-aș descoperi. Da, aș recunoaște unul ca el, ca mine, ar trebui să pot atâta lucru. Anatol Dominic Vancea implicat? Fanfaronul, gogoașa, palavragiul cabotin? Tot provocând, magnetizând, doar-doar va declanșa mișcarea, brambureala, ciocnirea, scânteia de pornire? Orașul stins, acceptând noaptea. Clădiri și străzi moarte în pustiul nocturn. Nici o arătare, nici o inimioară fraternă. Rareori, se auzeau pași. Rondul de noapte, patrulele Utopiei, cadența leneșă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
lunguiață ciudată, aerodinamică (puțiformă, remarcase Avocatul!) și o leagănă șiret, pe deget, lățindu-și peste poate rânjetul lui ostentativ-concupiscent, de Don Juan blazat. Cuuum...!?! Ceee...!?! Încă n-ai aruncat drăcia aia...??! Ești diliu la cap...!!? Ești prost...!?! Ești sonat...?!? Ptiu...! Cabotinule! Vrei la bulău...?!? sar pe el împreună, Poetul și cu Fratele. Desigur, povestea cheii, în sine, este una cât se poate de simplă și de obișnuită. Numai haidăul fanfaron de Năică nu trăsese, precum s-ar fi impus, concluziile logice
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
pufnește Cezărică. Ce-i, Boss? Ce nu-ți place? Vrei o clismă? îl abordează și Dănuț. Domn' Dan, mai e bere în sticla aia, din dreapta matale? vrea să afle Vali, Tipul cu creierul prolapsat, afișându-și fudul zâmbetul cel mai cabotin cu putință, din recuzita mafiotului-gentleman Tano Carridi, protagonist al serialul italienesc La Piovra, actor pentru care omul ce viețuise, accidental, fără buletin sau alt act de identitate, aproape o jumătate din viața sa, avea un adevărat cult. Nu mai e
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
uitat. Are o cutie întreagă eu scrisori de la el, trimise din toate părțile lumii pe unde a umblat. Cutia e de lemn parfumat și i-a fost dată de poet acum doi ani, împreună cu o șuviță din părul lui... (Ce cabotin dezgustător, gândeam eu ars de gelozie, de furie, de neputință. Cs corupător, ce misticism carnal, ce amestec hidos de devoție și fraudă. Cum am putut crede că fecioara aceasta a fost pură? Cum am putut crede că eu sunt cel
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
m-am mai recunoscut. Cu barba nerasă și părul netuns de multă vreme, arăt mai degrabă ca unul din profeții de ocazie, lacomi de auditoriu, gata să vorbească despre orice subiect dacă sânt ascultați. Alții ar zice că par un cabotin, un pustnic, un strigoi al bibliotecilor părăsite, un actor ambulant sau un amestec din astea. Cu toate că mâinile mele mari, tăbăcite de vânt și de soare, seamănă mai mult cu ale unui docher. În rest, nu știu ce să vă mai spun despre
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
a nu fi?" După ce am repetat întrebarea, aud cum țiuie vântul lovindu-se de acoperișul gării și cum cârâie ciorile. Credeți-mă, timpul prea mult amenință să-ți sară în beregată ca lupii. Atunci nici un răspuns nu mai e bun. Cabotinul din mine e gata să ricaneze. Cum să înțeleagă așteptarea cei care n-au trăit-o decât în rații mici? Pe ei nu-i interesează decât să apese pe accelerator, privind fix în față. Atât. Nimeni n-are timp de
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
ca orice lucru. Și, în clipa în care puterea de a spera s-a uzat, ești pierdut. Nu te mai salvează nimic, pentru că nu mai izbutești să aștepți. Nemaiașteptând, trebuie să mori. Și nu pot să-l contrazic pe acest cabotin care scoate din când în când capul din mine. Cel puțin în privința așteptării are dreptate. Mă uit la șinele prăfuite. Ce tren să mai vină? Ce tren să mai plece? Aici nu mai există sosiri, nici plecări. Există numai peronul
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
tale clinele ar mârâi amenințător. Ce-ai face? Te-ai urca în tren bucuroasă că ai scăpat în sfârșit de acest peron? M-a privit lung și nu mi-a răspuns. S-a gândit, poate, că e o glumă de cabotin... Știți după ce se recunoaște un cabotin, domnilor? El nu e în stare să fie la înălțimea tragediei pe care o trăiește și de aceea simte nevoia s-o ia în derâdere în fața spectatorilor. Din spatele gării se auzeau scâncetele arțarului. Vântul
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
ai face? Te-ai urca în tren bucuroasă că ai scăpat în sfârșit de acest peron? M-a privit lung și nu mi-a răspuns. S-a gândit, poate, că e o glumă de cabotin... Știți după ce se recunoaște un cabotin, domnilor? El nu e în stare să fie la înălțimea tragediei pe care o trăiește și de aceea simte nevoia s-o ia în derâdere în fața spectatorilor. Din spatele gării se auzeau scâncetele arțarului. Vântul amenința să smulgă tabla de pe acoperiș
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
să stea liniștiți... Mă aștept să judecați acest joc cu zâmbetul îngăduitor pe care-l afișează totdeauna oamenii serioși când vin în contact cu ceea ce ei numesc "porniri puerile". Și dacă v-ați format despre mine părerea că sânt un cabotin puțin scrântit la minte, aveți, probabil, acum, un motiv în plus. Dar, fără să mă apăr, mi-aș îngădui să vă atrag atenția asupra unui lucru: că Fata Morgana s-a născut nu întîmplător într-un deșert. Și pe urmă
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
plus, datorită faptului că de data aceasta avusesem martori, lucrurile s-au agravat. Totul a început să mi se pară ridicol, o exhibiție penibilă și mă feream de Eleonora. Mă gândeam că avea acum motive puternice să mă creadă un cabotin; și ce zic eu cabotin... cabotinii vor să joace pentru un public numeros, or, eu mă mulțumeam cu o singură persoană și cu păianjenii din sala de așteptare... Poate mă urmărise cu compasiune. Își va fi spus: "Păcat de calitățile
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
data aceasta avusesem martori, lucrurile s-au agravat. Totul a început să mi se pară ridicol, o exhibiție penibilă și mă feream de Eleonora. Mă gândeam că avea acum motive puternice să mă creadă un cabotin; și ce zic eu cabotin... cabotinii vor să joace pentru un public numeros, or, eu mă mulțumeam cu o singură persoană și cu păianjenii din sala de așteptare... Poate mă urmărise cu compasiune. Își va fi spus: "Păcat de calitățile lui"... Sau se prefăcuse că
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
aceasta avusesem martori, lucrurile s-au agravat. Totul a început să mi se pară ridicol, o exhibiție penibilă și mă feream de Eleonora. Mă gândeam că avea acum motive puternice să mă creadă un cabotin; și ce zic eu cabotin... cabotinii vor să joace pentru un public numeros, or, eu mă mulțumeam cu o singură persoană și cu păianjenii din sala de așteptare... Poate mă urmărise cu compasiune. Își va fi spus: "Păcat de calitățile lui"... Sau se prefăcuse că mă
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
băut apă, și parcă nu ne mai săturam bând apă, pe urmă ne-am trântit fiecare pe o bancă, fără un cuvânt, ca prostiți. Ce puteam să-i spun? O, știu cum i-aș fi putut vorbi dacă eram un cabotin perfect... ― Poate că trenurile care treceau prin gară se transformau și ele în nisip, cu călători cu tot... Da, fetițo, nu te mira. Noi am văzut ceea ce alții nu văd niciodată. Noi am ajuns, trăind, acolo unde începe eternitatea morții
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
adevăr? Sau dacă ne vom duce, când vom ajunge acolo și vom vedea fie o gară de unde pleacă mereu trenuri, fie o mare, vom râde... Poate că deșertul dispare când pornește și cealaltă limbă a ceasului... Dar nu sânt un cabotin perfect, căci nu eram în stare să deschid gura. De ce? Dumneavoastră chiar credeți că știți ce este deșertul, domnilor? Așa vă imaginați? Dar unde ați văzut dumneavoastră deșertul? În film? Din tren? În fotografii? Nu, domnilor, iertați-mă, dar faceți
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
ecran firesc, la o anume înălțime. Încerc să aflu viitorul și ce nu este-n el anost; când semeni bălării, ogorul nu are rod, nu are rost. Strâmbate-s ale vieții linii de măștile ce umplu scena pe care astăzi cabotinii spânzură lumea cu antena. S-a-nstrăinat omul de sine, iluziile-i fură timpul... pe unde o mai fi Olimpul?... Balanța-ncepe să se-ncline... Rostogolirile pe pantă întotdeauna-s în cascadă; de seva nu mai suie-n plantă, închide ochii să
Cerul iubirii e deschis by CONSTANTIN N. STRĂCHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/556_a_1346]
-
refulare (ea însăși, adeseori, provincială) a identității tradiționale. Refuzul în speță îmbracă foarte adesea formele unui mimetism snob, bovaric și/sau veleitar, afectînd un blazon inexistent. Ca atitudine, el se exprimă printr-un bovarism al noutății reformatoare (donquijotesc la Macedonski, cabotin la Minulescu), printr-o alienare cu substrat ontologic-existențial (la Bacovia), prin refugiul în „paradisuri artificiale” morbide, exotice, extravagante și rafinate ale artei pentru artă (la mai toți reprezentanții curentului), prin reverii culturaliste, neoclasice și decorative (la majoritatea reprezentanților „academiști” ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
fie concurat de un simbolism al independenților. Epuizarea curentului simbolist, căderea sa în stereotipie și manieră urmează rapid „vîrfului” afirmării și asimilării publice; produs al cafenelei literare bucureștene, minulescianismul - un „simbolism popular” - are un aer bufon, jovial și exterior. Retorismul cabotin, histrionic, și poza estetizantă a romanțelor sale întîlnesc, într-o variantă lirică de cafenea, „miticismul” mentalității mic-burgheze bucureștene: pus pe muzică, minulescianismul devine - fapt îndeajuns observat de critică - un fenomen socio-literar urban, prizat prin snobismul micii burghezii intelectuale în ascensiune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
compara influența informală/catalitică a lui Bogdan-Pitești cu cea exercitată asupra tinerei generații din anii ’30 de către Nae Ionescu, și el un „geniu oral”, produs controversat al culturii Decadenței, risipit în gazetărie și rutinat în combinații oculte. Figură de boier cabotin și cinic, libertin prematur consumat de excese (luxură, apoi pederastie și narcomanie), amoralist cu nostalgia moralei, conviv seducător și cult, cu o conversație pitorească și licențioasă (stilul Mateiu Caragiale din corespondența cu N.A. Boicescu), „estet al viciului și vicios al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
manifestul revistei Viața imediată din 1932, intitulat „Poezia pe care vrem să o facem” și semnat de Geo Bogza, Gherasim Luca, Paul Păun și S. Perahim, extravaganța ludică se retrage în favoarea unei seriozități agresive: implicarea în social ia locul histrionismului cabotin și „iresponsabil”. „Petrecerea” estetică a anilor nebunatici se încheiase. Capitolul XI. Mitologiile cinematografice ale integralismului Prezente regulat în paginile primelor opt numere al Integralului (după care dispar aproape cu desăvîrșire), articolele despre cinematograf nu sînt niște simple „cronici”: ele ilustrează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
îl arată intelectual mijlociu sau comptabil. În developarea artei, peste ruinile falșilor monetieri, Chaplin, Malec și El stăruie ca trei puncte de reper”. Iar Chaplin este primus inter pares: „În el trăesc eroii din Commedia dell’Arte, clovnii tuturor vremurilor, cabotinul de music-hall și interpretul din teatru (...) Fantezie vagabondă, din care țîșnește invenție, surprize fără legături aparente (...) arta lui Chaplin ne apare ca cea mai ideală și mai potrivită epocii care se desfășoară”. B. Fondane reia ideea într-un comentariu din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
curate și eroii, zise el. Că iubești binele și urăști răul, continuă el, și crezi în idealuri romantice. N-a pomenit principalul motiv pentru care se aștepta să merg înainte și să devin spion. Principalul motiv era că eram un cabotin. Ca spion de genul celui descris de el, aș fi avut prilejul să fac niște roluri colosale. Aș fi păcălit o lume întreagă cu strălucita mea interpretare în rolul de Nazist, pe dinăuntru și pe dinafară. Și am reușit să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]