227 matches
-
o noapte despre suflet. Căsătoria ei cu maiorul Mentz se oficiase pe neașteptate. Pensionarii se găseau în mare fierbere în ziua când omul mărunțel își aduse bagajele compuse din treizeci și nouă de covoare persane, optsprezece perechi de cizme cu carâmbii moi, o ladă cazonă cu uniforme reformate, un vultur împăiat cu aripile întinse, un binoclu de câmp și două dropii enorme, de asemenea conservate, pe care le-a împușcat în Bărăganul României în timpul marelui război. Sunt sigur că și covoarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
care se afla Într-un colț cu Încă cinci-șase identice, toate din bambus, de aceeași lungime și la același preț, Îl Înșfăcă zdravăn și Începu să-l Încovoaie; bambusul uscat trosni, arătîndu-și elasticitatea. Apoi se plesni de două-trei ori peste carîmbul cizmelor, și, ca și cum nu era destul, ieși În fața prăvăliei, pe stradă, și-l Învîrti deasupra capului În aer, așa cum fac căruțașii nărăviți. Biciul șfichiui ca un șarpe, iar fericitul proprietar schimbă atunci brusc direcția de mișcare a biciului, Îl Încordă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
era sete, n-aveam apă... Erau acolo niște soldați sovietici și niște femei din armata lor auxiliară 14, îmbrăcate urât, cu niște cizme mici purtau fuste, totuși și o tunică militară. Îmi amintesc că țineau în cizma asta, care avea carâmbul scurt, lingura și furculița! Când ne-au văzut, au făcut cerc în jurul nostru. Stăteau așa și ne priveau, femeile și câțiva soldați, parcă nu mai văzuseră oameni! Ne examinau, se uitau la încălțămintea mea, la uniforma mea, și comentau între
Escadrila Albă : o istorie subiectivă by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1429_a_2671]
-
-o. Odată cu deschiderea porților, pe pod ieși o coloană de călăreți aproape În zdrențe. Aveau fețele supte, ca după o lungă Înfometare. În urma lor ieșiră femei și copii. Câteva din femei se apropiară de Ștefan și voiră să-i sărute carâmbii cizmelor. Voievodul descălecă și le ridică de umeri. Păși În mijlocul lor, se opri În fața unui băiețel și unei fetițe care se țineau de mână și se lăsă În jos, Îndoindu-și genunchii. Copiii erau slabi, se vedea că suferiseră de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Într‑un colț cu Încă cinci‑șase identice, toate din bambus, de aceeași lungime și la același preț, Îl Înșfăcă zdravăn și Începu să‑l Încovoaie; bambusul uscat trosni, arătându‑și elasticitatea. Apoi se plesni de două‑trei ori peste carâmbul cizmelor, și, ca și cum nu era destul, ieși În fața prăvăliei, pe stradă, și‑l Învârti deasupra capului În aer, așa cum fac căruțașii nărăviți. Biciul șfichiui ca un șarpe, iar fericitul proprietar schimbă atunci brusc direcția de mișcare a biciului, Îl Încordă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
cinstit, devotat nouă și poporului... Mare pârlac mai ești, tu, mă, băiatule!... Urmară hohotirile lugubre ale unui râs aproape de catalepsie și plesnelile de cazac pasional, avântat în tropotirea unor dansuri de stepă, aplicate, cu palmele proprii, pe coapse și pe carâmbul ciubotei... Mircea se gândi la Cristina, pe care, cine știe dacă va mai avea, vreodată, ocazia să o conducă, prin cuprinsul acela de talmeș-balmeș și de colb cârmâziu, din care ieșise, inutil, după atâtea irepetabile peripeții. O revăzu, cum era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
eu acolo, locului, cum ne cere Asociația, A-so-ci-a-ția, da, că doar nu ne lasă nici măcar dintr-o localitate în alta să ne mutăm, nici să ne mișcăm prin alte părți. — Tavi, stai locului... Tavi își retrase limba lungă roșie de pe carâmbul galben. Dar rămânea atent, vigilent. Ochii aprinși, tăciune. Venera ținea mâna pe clanță, părea calmă și avea un glas plăcut. — Ajunsesem, în sfârșit, la cântar. Drăguța aia șatenă m-a întrebat cât. 4 kilograme, am zis. S-a aplecat să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
conducere, dar, Nu te intrebi de ce te-am chemat, Matei? se așeazè că o studentè timidè în primul rând de bènci din amfiteatru, eu luptându-mè cu dorința lèuntricè de a îngenunchea și de a-i sèruta acele porțiuni dezgolite dintre carâmbul înalt al cizmelor și marginile fustei, Plec în America! o anunț de sus, de la catedrè, unde tocmai închideam fermoarul genții cu laptop-ul, în semiobscuritatea din amfiteatru îi ghicesc tulburarea adâncè, Te-ai decis? Când? Aștept actele și dupè sèrbètori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
mulțumi, spunându-i că-i va plăti la pensie. Lasă că te-aștept, spuse nea Fane, doar suntem vecini, am încredere. Și Mioara Alimentară se încălță. Parcă se născuse cu ele, așa de bine i se potriveau pe picioare. Au carâmbul înalt, sunt bune pentru Montmartre! îi zise nea Fane. Poți să urci și să cobori fără teamă. Au talpă de talpă, nu alunecă pe rouă sau pe gheață. Mioara o luă de mână pe Mioara Alimentară și îi spuse: Eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
unul din cei de față. ― Să mergem mai departe. Căpitanul bandei era un bărbat strașnic. Înalt, bine legat, cu o privire azurie de te treceau fiorii când te privea și mustață răsucită ca două aripi de lăstun. Purta cizme cu carâmb înalt, chimir ghintuit cu ținte galbene cum îi aurul și două pistoale înfipte în el. Flinta o ținea totdeauna pe brațul stâng. Vara purta pălărie cu zagara largă, iar iarna cușmă brumărie și cojoc lung. Apărea la han destul de des
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
el să fie fericit! Bău ce mai rămăsese din bourbon și aruncă sticla. Și totuși, cineva trebuie să plătească, zise el tăios, amenințător, după ce timp de câteva clipe păru Împăcat cu soarta. Grijania cui l-o făcut! Duse mâna la carâmbul Înalt al bocancilor săi și scoase un cuțit de vânătoare. Privi Înspre balconul lui Grațian care urmărea atent dialogul lor neobișnuit de calm până atunci pentru grozăvia Întâmplării. Obosit de teoria cinică a supraviețuirii la români dezvoltată minute de Flavius-Tiberius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
putrezit, Bruță își eliberă zurgălăii din cele două ace de siguranță, le înfundă limbile cu două călușe de câlți și îi adăposti prin buzunar. Mișcîndu-se ca felina. Precaut. Peste zece secunde, Bruță și prietenul său escaladau, cu bricegele mulate la carâmb, fațada Casei de Cultură a Studenților. Tîrîndu-se pe netezimea și în înălțimea ei, precum doi melci uriași. Pe care n-ai fi avut cum să-i împiedici să răzbată către tezaurele fluide ale etajului întîi. 43 CEI ȘAPTE REGI AI
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
fiarbă și să-și halească de unii singuri mezinii. Dacă scapi însă dintre periferii către centru, mai ceva ca-n broșurile marxiste, poți întîlni totuși și câteva oaze plăcute. Pe Regală, pe Elisabeta, fluieri și vin și te ling, pe carâmb, localurile cu vinuri, de-ți vine să dai cu căciula în câini, ies la agățat băcăniile cu trufandale de-ți lasă gura apă, se bat pe burtă cu tine magazinele de finețuri, cu corp de balet din fazani și mistreți
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
să pozeze, cu piciorul cățărat pe blatul unui scăunel, drapat c-o stânjenitoare inabilitate într-o blană de tigru, încît efectul devenea contrar, subiectul clișeului părând că, mai curând, după ce pășise din neglijență într-o baltă de urină, ridicase scârbit carâmbul cizmei, exact în acel moment, ca pe sub talpă, cineva să i-l șteargă c-un prosop ce semăna, într-un chip deplasat, cu o blană de tigru. Nu, domnul Robin nu putea fi nici pe departe atât de ridicol pentru
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
și se încolonau singuri lângă ghereta de pe platou, acolo unde, când era mai liric sau mai expansiv, îi strângea Mandravela pe pacienți și îi îndema să-l înjghebe pe Accelerat. 280 DANIEL BĂNULESCU Intra cordaciul în gheretă, în cizme cu carâmbul înalt, haină trei-sferturi de piele, chipiu comandă specială (doar c-un dreptunghi de stofă albă cusut pe piept s-arate că-i infirmier), uscățiv, mai deșirat ca prăjina, clocotindu-și mirosurile de bătrân cotoi stătut și bolnav, lua un scaun
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
el cu soața, fina Smaranda, tăcută, cu 31 ochii în toate părțile, și Cristea, rudă veche de-a soacrei, om în putere, aprig la vorbă, înverșunat la pahare. Jucau tot pe vine, cu sticlele-n mâini. Se ciuceau, lovindu-și carâmbii, strigau către nași și trăgeau dușcă după dușcă, să-și facă curaj înainte de masă. Femeile gospodăreau cu soacra la așternutul tacâmurilor. Aduseseră lămpi pe care le spânzuraseră prin pomi și legaseră câteva meșe puse cap la cap, acoperindu-le cu
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
aproape pentru o vită în timp ce ăilalți râdeau nepăsători și plecau deoparte, târând după ei boii supuși, cu ochii mari și blânzi, neadăpați de cu dimineața. Mai erau și curioși căscând gura, copii desculți, hoți de armăsari, cu cuțite lungi la carâmbi, mirosind a drojdie, cu ochii-n patru, stăpâni de herghelii și polițai cu șepci înalte, băuți, cu obrajii ca para focului, gata dup-un bacșiș, ce se plimbau fără scop, prefăcîndu-se că știu totul. Târgul boilor se întețea la urmă
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
buzunare. Ei luau inima târgului. Erau toți înalți, croiți pe picioare groase, cu spete de bivol și brațe puternice. Tocmașii aveau cizme de lac și nuiele scurte de trestie de mare, cu alamă în capete, pe care le băteau de carâmbi. Ocoleau vitele și mchideau dintr-un ochi. Pungașii nu mai aveau astâmpăr. - Stăpâne, lasă-mă să-i umflu ăstuia ghiulul de pe deget! se rugă Mînă-mică și-i arătă starostelui un negustor. Acesta lovea cu pumnii coastele boilor strâmbând din nas
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
să iasă la maidan, cu cine a dat ochii? Cu Nicolae. Parcă mai crescuse, și hainele de militar abia îl cuprindeau. Capul îi era acoperit de o capelă soldățească. Vântul îi bătea mantaua largă, închisă la gât. Purta cizme cu carâmbi înalți și centiron de piele galbenă, cu baionetă la șold. El n-o recunoscu de la început. Când se apropie, o strigă cu jumătate gură: - Lino! - Nicolae! Se priviră. Femeia n-a mai rostit nimic. Se uita doar înainte, liniștită. Soldatul
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
a mai spus Nicu-Piele. Vezi, că eu fac urât dacă mă calcă cineva pe picior! - Aduc poliția! a mai apucat să spună unul dintre păgubași. Sandu a răsturnat masa. Ceilalți doi au scos șișurile. Negustorii aveau și ei cuțite la carâmbi. Paraschiv a aruncat cu un scaun în lampă. Se făcuse întuneric de-ți băgai degetele în ochi. Nu se auziră decât câteva țipete scurte, gâtuite, §i un cap care trosnea lovit cu ceva puternic. În înghesuială, Piele strângea polii risipiți
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
om, gras și burdușit. Pe cap ținea chipiul lui tivit cu fire de aur, cu cozorocul ridicat, dat pe ceafă. De sub masă ieșeau două cizme strânse pe pulpele groase, pline de praf, cu ținte de fier pe tălpi, descusute la carâmbi. Pungașii, cu sergentul lângă ei, rămăseseră încremeniți lângă ușă. Gheorghe își scoase pripit șapca, ascunzînd-o la spate. 235 - Ăștia sînt? întrebă șeful cu voce răstită. -Da. - Noi, să trăiți! se repezi codoșul. - Vorba! se făcu sergentul spre el. Presarul mormăi
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
28 de ani, răsturnat leneș pe un pat, cu veșminte dintre cele mai ciudate: „Pantalon larg de flanelă albastră, cu bande de șnur galben zig-zag, cizme de casă de saftian auriu, căptușite Înântru cu blană albă de iepure și cu carâmbii Înconjurați pe dinafară de trei degete cu atlas roșu, o cămașă de flanelă roșie strânsă la gât cu o legătură largă de mătase albă cu funde foarte mari; În cap, cu o căciulă scoțiană....” 1. Arătarea aceasta bizară, Înconjurată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
creștină, preferăm să nu punem laolaltă descrierea și necunoscutele algebrei, ci să expunem doctrinele cele mai tainice ale vieții elegante, străduindu-ne prin urmare să ne facem Înțeleși chiar și de oponenții noștri, adică de cei care poartă cizme cu carâmbul răsfrânt. Putem spune astfel că moravurile moderne au creat trei tipuri de ființe: Omul care muncește; Omul care gândește; Omul care nu face nimic. Așa au apărut trei formule de existență suficient de cuprinzătoare pentru a reda toate felurile de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
ca o păpușă de cârpă să mâne mai iute, el se apleca doar Într-o parte cu o mișcare semicirculară specială a brațului, ca pentru a face calul să creadă că va scoate imediat biciușca pe care o ținea În carâmbul cizmei de pâslă de pe piciorul drept și că acest gest va fi suficient pentru ca mica mârțoagă jigărită să-și manifeste la fel de vag intenția de a mări pasul ca și birjarul pe aceea de a scoate knutișko. În starea aproape halucinatorie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
fusesem și eu câteva luni pe șantier. Dădusem la facultate și nu reușisem dintâi și câteva luni lucrasem betonist pe un șantier de blocuri în F. Apoi trecusem controlor de bilete la cinematograful „Central“, tot din F. Îmi aranjase consăteanul Carâmb, un fel de activist la Comitetul Județean de Cultură. Tot Carâmb, ajuns director în Minister, mă va aduce, peste ani, la Cinematografie, găsindu-mi postul ăsta de arhivist, unde m-am retras să-mi îngân romanțele. Nu am mai apucat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]