1,124 matches
-
Cavalcada babei transformate în zână pe timpul nopții, cu Prichindel tot un drac subaltern în cârcă, nu are nimic absolut din culorile obișnuite ale motivului asociat cu Noaptea Walpurgilor și cu zborul călare pe mătură al vrăjitoarelor. Cu privire la conceptul de satanism caragialian, putem observa că el nu depășește conceptul folcloric; diavolul se întrupează în om doar ca să ne ispitească slăbiciunile, ca în La conac, sau în chip de animal, ca în La hanul lui Mânjoală; pentru Caragiale el este duhul rău, care
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
cunoscut-o bine, ei au conciliat claritatea rațională cu desele interludii fantastice. Structura lor intelectuală s-ar integra într-un tip ce poate fi definit ,,antiHomais’’. În aceeași tipologie se poate înscrie și raționalismul lui Caragiale. Întreaga prospețime a scrisului caragialian aparține și acestui tip de inteligență lucidă și mobilă, comunicată în mod flexibil. Din scrisul lui Caragiale lipsesc însă o serie de întrebări care animă opera enciclopedistului. Lipsește de exemplu o dimensiune mitică a rațiunii. Kir Ianulea și Calul Dracului
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
ispită, practica vrăjitoriei este lucru blestemat, după cum diabolismul femeii, care sperie și pe dracul, este tot o observație morală a poporului, condensată într-un proverb și ilustrată printr-o delicioasă serie de întâmplări, în care Satana este deplin umanizat. Spiritul caragialian nu este bântuit de spectri; artistul lucid, utilizează fantasticul cu tehnică savantă și își explică simbolurile cu deosebită clarvedere; întrupat în om, diavolul din La conac este același duh al răului, ca și Spânul din Povestea lui Harap-Alb al lui
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
fantastice la I. L. Caragiale se poate discuta de existența unui semnificativ proces evolutiv, o trecere de la simplu către complex. După ordonarea analizei în funcție de criteriile impuse de această evoluție, ajungem la calificări, concludente, capabile să reliefeze varietatea originalității care caracterizează fantasticul caragialian. 2.3.1. Primele apariții ale elementelor fantastice În prima fază, remarcăm schițele, creații care izbesc prin aspectul lor apăsat foiletonistic. În acestea, schema alegoric-fabulistică a basmului popular creează impresia că este construită cu scopul special de a potența dintr-
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
de cauză îl are Aghiuță, acest personaj privilegiat care, cum se va vedea, face una din cele mai spectaculoase cariere în proza fantastică a lui Caragiale. Realizate și ele în scopul obținerii de efecte direct moraliste, alte trei narațiuni scurte caragialiene: Poveste, Lungul nasului și Făt Frumos cu Moț-în-Frunte, atât sub raport strict tematic, cât și în legătură cu modul în care specia basmului răspunde necesității de transpunere epică a preceptului etic, vădesc, totuși, o seamă de trăsături noi nu lipsite de semnificații
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
reușitei este de a nu forța în cel puțin două sensuri. Prezența lor constantă face imposibilă alunecarea în artificialitate, în contrafacere. Observând mai bine, putem spune că Poveste, Imitațiune, Lungul nasului și Făt-Frumos cu Moț-în-Frunte inaugurează specia ,,basmului cult’’ tipic caragialian, adică specia ,,basmului’’ circumscris genului comico-satiric, ale cărei prime tentative relevabile au putut fi semnalate mai ales în câteva din ,,scrisorile’’ lui C. Negruzzi. Atât locul, cât și funcția elementului fantastic, din recuzita miraculosului popular sunt lesne de sesizat. Din
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
a ,,privirii’’. Situat într-un context narativ structurat de aura sacralității, momentul vânătorii ni se prezintă sustrăgându-se metodic oricărei înfiorături mitizante, prezența miracolului ca sursă a fantasticului nu mai poate beneficia aici de un regim ,,normal’’. În ,,basmul nuvelistic’’ caragialian, momentul miraculos-fantastic are semnificația unei apariții incidentale, care fisurează materia realistă a narațiunii, perturbându-i cursul și proiectând-o, astfel, în paradoxul comic, implicit moralizant. Ideea ar fi că fără intervenția datului miraculos magic totul ar fi evoluat în sens
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
ediția de Opere 1-3 îngrijită de Alexandru Rosetti, Șerban Cioculescu și Liviu Călin, cu toate că în volumele 3 și 4 există acțiuni special destinate postumelor, cu toate acestea, el nu a scăpat atenției criticii. Paul Zarifopol a observat că în poveștile caragialiene târzii pitorescul a cucerit tot mai mult teren, în ciuda canoanelor clasice la care autorul încerca a se raporta cu atâta strictețe. Acestea sunt concepute ca ilustrări ale vechii înțelepciuni orientale, menite să ilustreze latura de moralist clasic a autorului. George
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
și ea un carnaval de întâmplări) pare a se situa undeva la interferența celor două modele culturale. Acea balcanizare a orientalismului, observată de Călinescu, se verifică încă o dată prin această intersectare de arhetipuri. În mod aparent, ambii protagoniști ai textului caragialian sunt echilibrați, mulțumiți cu propria lor soartă, care nu le-ar putea oferi nimic în plus: unul este însuși ,,stăpânitorul credincioșilor, care ține pe pământ locul stăpânului lumii’’, lansat în căutarea uni cunoașteri de alt tip, celălalt a avut înțelepciunea
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
este decât istoria unui spectacol teatral. Mesajul încifrat al acestei povești a fiului de negustor, dincolo de valențele propriu zis moralizatoare ale textului, ar fi acela că teatrul nu este o joacă oarecare, ci marele joc al regilor. 2.4. Satanismul caragialian Promițătoarele și totuși începuturi timidele de ,,carieră’’ ale satanei, detectabile în schițe cu aspect de snoavă cum sunt Olga și Spiriduș sau O invenție mare, beneficiază de împliniri excepționale în extraordinarele nuvele Calul dracului, Kir Ianulea, La hanul lui Mânjoală
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
fantasticul de sorginte magic-folclorică este solicitat doar a releva dimensiunea insondabilului și maleficului ,,satanism’’ care se insinuează în psihologia omului, marcându-i, desea decisiv, comportamentul, și, totodată, destinul. Intră în acțiune aici, probabil, cea mai de seamă componentă a fantasticului caragialian. Este vorba de ceea ce critica a denumit satanismul viziunii epic-fantastice din proza marelui scriitor, ale cărei cele mai pregnante definiții le datorăm, fără îndoială lui Pompiliu Constantinescu. 2.4.1. Calul dracului Dintre ,,basmele’’ prezentate în lista de mai sus
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
rămâne, fără îndoială, el. Privită din această perspectivă, tema fantastică a nuvelei, a diavolului păcălit de bătrâna vrăjitoare, aflată, din această pricină, sub pedeapsa divinității, este magistral restituită speciei nuvelistice. Ne regăsim în plin basm nuvelistic, lucru tipic pentru arta caragialiană de a submina din unghi ironic imaginarul prodigios-feeric. Devenită ,,calul dracului’’, ,,baba s-a scuturat de zdrențele și de urâciunea ei și deodată s-a prefăcut într-o femeie tânără și voinică, înaltă și frumoasă ca o zână, strălucind și
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
este capul tuturor răutăților, așa cum se plâng bărbații prăvăliți în iad, și Honesta, o tânără florentină, cinstită așa cum o arată și numele, dar din cale afară de trufașă și de rea. Nu dorim să încercăm să demonstrăm originalitatea modului de adaptare caragialian. Editorul Antologiei, însoțindu-și textele cu note și studii pertinente, credea că poate afirma, și nu o dată, că la Caragiale ,,femeia începe a fi reabilitată’’ față de ,,imaginea medievală’’ care stăruie în bucata lui Machiavelli. După părerea acestuia ,,lipsa sarcasmului ascuns
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
săprescrie legi fixe de comportament’’. Aportul de recreare, în totalitatea lui, desfășurat de scriitor are drept consecință punerea în circulație a unei noi structuri narative, caracteristică îndeosebi prin autohtonismul ei realist, fantastic. ,,Duhul balcanic’’ este acela care definește prototipul nuvelistic caragialian. Curba spectaculos ascendentă a artei caragialiene, luând în atenție fie și numai trilogia alcătuit din Abu Hasan, Calul dracului și Kir Ianulea, nu poate scăpa atenției nimănui. Dându-i o asemenea interpretare, se poate spune că fenomenul de autohtonizare a
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
de recreare, în totalitatea lui, desfășurat de scriitor are drept consecință punerea în circulație a unei noi structuri narative, caracteristică îndeosebi prin autohtonismul ei realist, fantastic. ,,Duhul balcanic’’ este acela care definește prototipul nuvelistic caragialian. Curba spectaculos ascendentă a artei caragialiene, luând în atenție fie și numai trilogia alcătuit din Abu Hasan, Calul dracului și Kir Ianulea, nu poate scăpa atenției nimănui. Dându-i o asemenea interpretare, se poate spune că fenomenul de autohtonizare a șeicului în Kir Ianulea atinge în
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
substanță social-istorică și temperamental psihologică atât de profund îndatorată condițiilor de loc și timp încât ,,basmul’’ cedează în chip evident terenul în favoarea creației nuvelistice. Deși tonalitatea ironic familiară a întregii povestiri probează binecunoscuta atitudine ,,desacralizantă’’ proprie în general ,,basmului cult’’ caragialian, pe de altă parte, precizarea referitoare la situarea cronologică a întâmplărilor ce vor avea loc constituie un gest de insolită ,,impurificare’’ a viziunii atemporale, specifice eposului mitic-folcloric. Impurificarea’’ celuilalt element consubstanțial basmului, nedeterminarea spațiului geografic poartă aceleași însemne ale insolitului
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
și cu atât mai puțin în ceea ce privește tipologia personajelor. De data asta, este vorba mai degrabă de un anume duh satanic ce se insinuează în starea de spirit, în conștiința personajului. Evoluția viziunii asupra fantasticului de la simplu la complex în proza caragialiană așa cum a fost numită, atinge un anumit punct final, ușor de identificat în structurile care aparțin unei anumite scrieri care, astfel, se constituie în ,,summa’’ întregului ansamblu. Această poziție privilegiată este cea care revine ,,nuveletei’’ La hanul lui Mânjoală. Privită
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
luat mințile, folosindu-se de intermediul diavolului; ispita femeiască s-a exercitat asupră-i cu acele forțe ale subconștientului care țin de magie. Farmecul degajat de această capodoperă nuvelistică își trage esența tocmai din suprema victorie a spiritului de sinteză caragialian. Acesta este și substratul aprecierilor superlative de care se bucură din partea criticii: ,,Localizarea este pregătită cu un simț al culorilor și accentelor care minunează la fiecare pas sobrietatea rafinată a narațiunii’’ (Paul Zarifopol); ,,în admirabila La hanul lui Mânjoală trece
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
același ton neutru sunt presărate detaliile bizare de care se ciocnește povestitorul: lipsa icoanelor, pentru că ,,prăsesc păduchi de lemn’’, ,,femeie curată !’’, cotoiul din cameră și iedul de pe drum, căciula în care Mânjoala se uită adânc. Întreg misterul cultivat în povestirea caragialiană (situație, probabil, unică în întreaga operă a scriitorului) este emanația contaminantului farmec feminin degajat de stăpâna hanului. Presupusa ,,vrăjitorie’’ a hangiței exprimă la modul superlativ tulburătoarea ei feminitate și, astfel, enunță tema realist-psihologică a povestirii. Noutatea constă în faptul că
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
pierde nici un moment simțul realității, dovedinduse stăpân pe judecata lucidă. Dominantă este inflexibila lui voință de a defini ceea ce pare nefiresc, suprareal, la modul rațional, încadrând întâmplările în sfera firescului, ,,psihanalizându-le’’ din perspectivă exclusiv realistă. Aici este momentul când, eroul caragialian nu are (și nici nu acceptă să aibă) conștiința împrejurărilor de viață fantastice. Astfel, detalii precum acela legat de căciula care ,,parcă mă strângea de cap ca o menghină’’ sau acela cuprinzând observația referitoare la împleticirea calului ,,parcă băuse și
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
Ibrăileanu, a lui I. L. Caragiale. O raportare la nuvelele O făclie de Paște și Păcat, cât și la drama Năpasta, se impune de la sine. Apare însă un element caracteristic, În vreme de război aparținând unei alte vârste spirituale a prozei caragialiene. Această deosebire stă în sensibila schimbare a înseși viziunii tragice. Simplificând, vom spune că în timp ce O făclie de Paște, Păcat și Năpasta asimilează filonul tragic dintr-o perspectivă terifiant realistă (un original amestec între tezismul naturalist-zoolist și esticismul ftidic cu
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
în Doamna Chiajna a lui Odobescu și, ceva mai târziu, în Moara cu noroc a lui Slavici și în În vreme de război sunt identificabile anumite accente tragice potențate din unghi fantastic. De această dată, însă, fantasticul definește însăși viziunea caragialiană asupra tragicului, delimitând cadrul investigației psihologice. Este o situație aproape unică în toată proza scriitorului, ceea ce se remarcă în noua împrejurare este proiecția stării de groază paroxistică în spațiul autonom al visului, caracteristic prin coerența lui halucinantă. Desigur că ceea ce
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
ipostaza de purtător al duhului diavolesc pare, literalmente, pendantul masculin al ,,îndrăcitei’’ Acrivița. Și aici apare văzul, una din componentele fizionomiei umane intens solicitată în câmpul oculisticii, și, ca atare, frecvent pusă în valoare de literatura fantastică. Revenind la personajul caragialian, putem nota că și alte elemente ale fizionomiei acestuia sunt menite a contribui la la calificarea sa ca ins ,,însemnat’’; ceea ce, de asemenea, ține de reziduurile ocultismului folcloric, această dimensiune specifică viziunii asupra fantasticului din opera scriitorului. Între Kir Ianulea
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
Colecția ACADEMICA 269 Seria Litere Cristina Ciobanu este doctor în filologie (2013), profesor de limba și literatura română la Colegiul Național "C. Negri", Galați. A publicat o analiză a jocurilor discursive din schițele caragialiene: I. L. Caragiale, jocuri textuale și tipuri de discurs (2006). A colaborat, cu studii, la volume colective: Studies on Literature, Discourse and Multicultural Dialogue, (2014), Generația 60 la semicentenarul ei literar (2014), dar și cu articole în publicații locale ori regionale
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
sau "imperialistă", sau "étalage de la nation"148 este cel de-al doilea articol prin care Ion Călimară își exersează talentul de pamfletar sau, mai bine zis, de parodist. Pentru că, dacă în primul articol sesizam apropierea de Arghezi, în Malec rezonanțele caragialiene sunt mai pronunțate. O bună parte dintre clișeele literaturii eroice, gândiriste sunt ironizate: Malec are ochii verzi, ochi a căror vedere determină poetul să-i asocieze cu "absolutul mistic al cleștarului ceresc", Malec se lasă cucerită abia după ce e plimbată
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]