837 matches
-
se vedeau picioarele, își răsucea părul într-un coc închipuit, se privea dintr-o parte și alta apoi îl lăsa să cadă la loc pe spate, așa cum era el, roșcat întors la vârfuri ca niște semne de întrebare. Din pat Carmina îi arunca peste marginile cărții câte-o privire, o încerca un sentiment de gelozie, era atât de feminină și de frumoasă Elena, așa cum ședea acolo, cu tălpile goale pe covorul de iută, cu ochii ațintiți către acea nouă confidentă, oglinda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
La poartă, sub cișmea au găsit căldarea pe care o luase cu ea când ieșise din cameră. Nu se umpluse încă. După nici zece minute de căutări, tatăl se întorsese în casă, tropăind pe prag ca să scuture de pe bocanci zăpada. Carmina și mama îl priveau din ușa bucătăriei, cum își leapădă încruntat mesada, cum se apleacă, vinețiu în obraji și-și trage cu răbdare șnururile de la ghete, se descalță, așază încălțămintea lângă perete apoi intră în cameră și leapădă pe masă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
îl priveau din ușa bucătăriei, cum își leapădă încruntat mesada, cum se apleacă, vinețiu în obraji și-și trage cu răbdare șnururile de la ghete, se descalță, așază încălțămintea lângă perete apoi intră în cameră și leapădă pe masă un plic. Carmina rămase lipită cu spatele de soba de teracotă. Înțelesese. Doar mamă-sa, gâfâind, se apropie de masă, fixă cu ochii nemișcați plicul de pe luciul mușamalei. A fugit, dezmățata, tună bărbatul, în momentul când ea, temătoare întinse mâna spre dreptunghiul alb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
mușamalei. A fugit, dezmățata, tună bărbatul, în momentul când ea, temătoare întinse mâna spre dreptunghiul alb, aducător de vești rele. Lepădătura, să n-o mai prind că pune piciorul în casa asta. Femeia scoase neîncrezătoare hârtia din plic, o desfăcu. Carmina zări de departe literele lăbărțate, dezordonate, atât de cunoscute. Elena nu se împăcase niciodată cu scrisul, regulile gramaticale erau mult prea complicate ca să le poată pricepe. Învăța o lecție de la prima lectură, avea o memorie formidabilă dar erau un chin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
vă supărați prea tare. N-am să vă fac de râs, Elena. Spune cu cine? Întrebase bărbatul și, așezat pe marginea, se aplecă să se scarpine între degetele picioarelor. Avea o alergie mai vechi, pe fond nervos, de multe ori Carmina îl surprindea presând-și cu călcâiul piciorul celălalt, până la durere sau frecându-și laba de stinghia mesei, până ce senzația de mâncărime dispărea înlocuită de cea dureroasă, în timp ce pe față împietrea o grimasă chinuită. În seara respectivă n-a mai scos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
senzația de mâncărime dispărea înlocuită de cea dureroasă, în timp ce pe față împietrea o grimasă chinuită. În seara respectivă n-a mai scos nimeni o vorbă, ședeau toți trei în bucătărie, mama trebăluia pe lângă sobă, tatăl în pat își tăia unghiile. Carmina pe un scaun, lângă masă se prefăcea că citește într-o carte. De afară se năpustea din când în când spre ei clinchet de clopoței, voci de copii, pocnet de bici, urături și totul părea a fi un zgomot venit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
din când în când spre ei clinchet de clopoței, voci de copii, pocnet de bici, urături și totul părea a fi un zgomot venit dintr-o altă lume, de foarte, foarte departe, o lume ostilă ce-o înghițise pe Elena. Carmina o revăzu pe Elena, așa cum era îmbrăcată cu o zi înainte, cu rochița din barchet albastru cu bleu, cu guleraș alb, rotund din dantelă, puțin încrețită în talie, cu mânecă lungă, largă terminată cu o manșetă îngustă, strânsă pe încheietura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
pereche de oameni mai în vârstă ce inspectează cu multă, multă atenție rochița din barchet albastru cu bleu, părul roșcat, căutătura teribil de nevinovată a Elenei. El, bărbatul ce-o adusese în acea casă se amestecase printre ceilalți inși prezenți, Carmina îl căuta în memorie, figuri, figuri, figuri, omul nu căpăta deloc individualitate, îi scăpa printre degete, se zbuciuma, se împiedica printre mobile, în încăperea plină de fum și miros de gutui, măști, măști, măști, cineva o îmbrânci din greșeală, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
de-ai bărbatului în picioare, cu paltonul pe umeri. Nu vreți să mai stați, dacă nu mai vreți... Caisul avea crengile încărcate de zăpadă. De acolo, din pragul casei, privindu-i pe cei doi părinți cum își conduceau proaspetele rude, Carmina simți că sunt foarte umiliți de toată povestea, pe undeva parcă se schimbaseră rolurile, mama volubilă căuta să umple golurile dintre ei cu nimicuri, tatăl își dregea mereu glasul, o faringită devenită la el cronică își tot depunea de-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
spre el aproape brutal. Hai, hai că n-a murit nimeni, te văd vecinii și te faci de râs. Veșnicul lui orgoliu de a salva aparențele. Păreau ciudați toți patru, opriți acolo la poartă pe zăpada bătătorită așa cum îi vedea Carmina din pragul casei, tatăl trăgând de un braț al mamei, cuscra de celălalt braț de parcă ea era obiectul ce trebuia împărțit între cele două tabere și mama neputincioasă, alertată, cu mâinile atârnând de parcă erau tăiate, luptându-se să-și stopeze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
părul lins, pieptănat într-o parte. Îi ședea bine în costumul bleumarin cu dungi albe, cu revere mari, rotunjite, părea foarte serios. Ținea în mână o servietă diplomat, știa că asta face impresie, ramele metalice luceau de-ți luau ochii. Carmina se întrebă dacă avea ceva înăuntru. Domnul Simion afișa aceeași exuberanță zgomotoasă. Am adus inculpații, anunță el, uite, sunt ca doi porumbei pe-o baligă, vorba aia românească, prinde orbul scoate-i ochii. Părea a fi foarte mândru de isprava
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
pleca foarte des pleoapele, se închidea în tăcerea ei vinovată. Era îmbrăcată cu o fustă plisată din tergal, avea cizme noi, maronii, la gât îi atârna un lănțișor de aur cu cruciuliță. La masă, așa cum erau așezate una în fața alteia, Carmina își privi concentrată sora, o privi până în fundul ochilor de parcă se aștepta să găsească acolo dezlegarea. Ea se lăsa examinată fără nici un moment de împotrivire. Era atâta neprihănire și sinceritate acolo încât te dezarma. Carmina lăsă brusc furculița pe masă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
erau așezate una în fața alteia, Carmina își privi concentrată sora, o privi până în fundul ochilor de parcă se aștepta să găsească acolo dezlegarea. Ea se lăsa examinată fără nici un moment de împotrivire. Era atâta neprihănire și sinceritate acolo încât te dezarma. Carmina lăsă brusc furculița pe masă. Mereu se lăsase înșelată de aerul de mironosiță al Elenei, acum știa, știa sigur că privirea ei minte, că figura ei pierită nu era decât un joc oarecare. Ea știa acum sigur că Elena nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
a ațipi lăsa să-i scape un oftat sonor, prelung, înveninat, ce se lățea în toată încăperea fulgerând respirația Carminei, a mamei. Se auzea cum jarul mușcă încetișor din bucata de lemn abia pusă în sobă. Pagina cărții întoarsă de Carmina foșnea asurzitor. Seara, la cină bărbatul mânca fără să scoată o vorbă, mama pregătea acum foarte des friptură la tavă și răcitură, se uita la figura lui acrită cu un fel de triumf răutăcios: na, mănâncă, îmbuibă-te, îi turna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
pe stradă, nici cu colegii de birou, trecea ca o nălucă peste tot, afișând un calm aparent, dar era evident era foarte evident că fusese atins, fusese cumplit de atins în orgoliul lui, pumn de vise. Pe de altă parte, Carmina și ea se simțea rănită. Cum, sora ei pe care o urmărea seară de seară cum se schimonosește în cămașă de noapte în fața oglinzii, cum, sora ei să aibă atâtea ascunzișuri, atunci ce era adevărat din vorbele ce și le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
și pomeții obrajilor îmbâcsiți de cremă, nu dispăruse nici un pistrui de când începuse tratamentul, dar ea spera că poate, mai târziu o să aibă efect. Crema mirosea a busuioc, era grasă, perna se păta spre supărarea mamei care trebuia să fiarbă lenjeria. Carmina nu-i spusese niciodată Elenei că tocmai pistruii ei roșiatici o făceau atât de simpatică și nevinovată. Nu i-a spus pentru că simțea un soi de mulțumire când o vedea supărată pe propria ei înfățișare. Iarna trecu greu, insuportabil, Carmina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Carmina nu-i spusese niciodată Elenei că tocmai pistruii ei roșiatici o făceau atât de simpatică și nevinovată. Nu i-a spus pentru că simțea un soi de mulțumire când o vedea supărată pe propria ei înfățișare. Iarna trecu greu, insuportabil, Carmina se împăcă târziu cu singurătatea nopților sale. Nu se ducea la Elena, se mulțumea s-o privească în timpul vizitelor pe care le făcea ea, însoțită mereu de Ștefan, apărătorul, vizite protocolare, pline de ceva fals, ea apărea mereu cu piese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
mulțumea s-o privească în timpul vizitelor pe care le făcea ea, însoțită mereu de Ștefan, apărătorul, vizite protocolare, pline de ceva fals, ea apărea mereu cu piese vestimentare noi, micile-mari câștiguri pe care încerca să le expună cu multă naturalețe. Carmina o studia înciudată, părea la fel de nevinovată și asta o scotea din minți. Prefăcuta, prefăcuta, murmura pentru sine și nu reușea să-și desprindă privirea din ochii Elenei. Abia în primăvară se împăcă sufletește, cumpără un buchet de toporași din mica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
umple, în zadar se străduiau amândouă să ascundă realitatea. La plecare, în prag, Elena o întrebă dacă o iertase tatăl, avea vocea tremurată și la negarea mută a Carminei, zâmbi trist, îndurerată. Mai târziu, pășind repede de-a lungul trotuarului, Carmina simți că aerul mirosea frumos, a trunchi de copac ce se zvântă, a clei. Amestecul de obiecte scumpe, disonante, țipătoare, din casa familiei Simion n-o încredințau deloc pe Carmina că fericirea Elenei este asigurată. Dimpotrivă avea senzația că odată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
trist, îndurerată. Mai târziu, pășind repede de-a lungul trotuarului, Carmina simți că aerul mirosea frumos, a trunchi de copac ce se zvântă, a clei. Amestecul de obiecte scumpe, disonante, țipătoare, din casa familiei Simion n-o încredințau deloc pe Carmina că fericirea Elenei este asigurată. Dimpotrivă avea senzația că odată ajunsă acolo, sora ei va fi înăbușită, încet, încet, cu tact și răbdare și plămădită din nou după alte tipare. Parcă ceva din ființa Elenei fusese dizolvat, cât de simplu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
singură dată, la nuntă, atunci când pășea încântată în rochia lungă din voal. Avea un fel atât de firesc de a se mișca, parcă toată viața fusese mireasă, era veselă, radioasă, frumoasă! Părul ei minunat îi încadra fața ca o flacără. Carmina și-o reaminti în cămașă lungă de noapte din finet alb, maimuțărindu-se în fața oglinzii, cu tălpile goale pe covorul de iută... Și atunci era la fel de firească, de minunată. Acolo în curtea socrilor, printre mesele întinse sub forma de U
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
prezenței lor, să mănânce bine, să bea, să danseze, să se simtă în al nouălea cer. Și cu sfârleaza de mireasă, radioasă și plină de o caldă lumină nici nu era greu să se simtă în al nouălea cer. Atunci Carmina și-a văzut pentru ultima oară sora, pe Elena cea adevărată, care fugise în noaptea Anului Nou, în rochița de barchet albastru cu bleu încrețită în talie. Pe urmă, metamorfoza s-a produs brusc, în gesturi, în cuvinte, în suflet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
La nici un an după acel revelion furtunos, Elena avea deja un copil, o fetiță, asupra căreia se aruncase cu o dragoste debordantă, pătimașă, trecuse atât de ușor de la sentimentele de copil, la cele complicate, materne. Schimbarea bruscă o derută pe Carmina. Viața era de fapt simplă și totuși cât de greu îi venea să accepte. La puțin timp după nuntă, tatăl se învoi de la șeful său de birou, Iliescu, un ins obtuz, suferind de ulcer, care-și trata deseori subalternii în raport cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
afară era soare, era cald, ar fi trebuit să fie mulțumit. Străbătu curtea liceului privind către ferestrele înalte, impunătoare. Nu mai călcase niciodată pe acolo, nici măcar la vreo ședință cu părinții. Știa doar numele dirigintei și clasa în care era Carmina. Voia să cunoască și el situația la învățătură a fetei, să vadă dacă-și mai aveau rost speranțele. Diriginta, o femeie mărunțică, domnișoară bătrână, cu o vorbă cântată, aleasă, o prezentă pe Carmina destul de derutant. Este o fire foarte retrasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
numele dirigintei și clasa în care era Carmina. Voia să cunoască și el situația la învățătură a fetei, să vadă dacă-și mai aveau rost speranțele. Diriginta, o femeie mărunțică, domnișoară bătrână, cu o vorbă cântată, aleasă, o prezentă pe Carmina destul de derutant. Este o fire foarte retrasă, pune mult accent pe amănunte, în toate problemele ea pornește de la amănunt către esență, cum să vă spun, da, are această posibilitate de a reface un tot din bucățele. Și acesta nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]