501 matches
-
masochist. Tipul oral este specific personalității isterice, cu trăsături pasive și de dependență afectivă, acest tip de personalitate histrionică fiind mai apropiat de conflictul oedipian. Tipul anal corespunde personalităților psihastenic-obsesionale. Tipul falic-narcisic este datorat formațiilor reacționale legate de teama de castrare și de fixarea la stadiul falie al dezvoltării cu hipervalorizarea penisului (W. Reich). Tipul masochist moral regrupează tendințele autopunitive și conduitele de eșec, aspecte care traduc o culpabilitate inconștientă generată de conflictul oedipian. 2) Personalitățile isterice și dependente Problema acestor
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
lume. Modul de existență nevrotică se caracterizează prin dificultăți de adaptare-integrare a persoanei. Aceste dificultăți de adaptare se datoresc eșecului consecutiv unor conflicte. Viața ca și personalitatea acestor indivizi este dominată de sentimente de frustrare, eșecul datorat nerealizării, complexe de castrare și inferioritate. Bolnavii se simt nedreptățiți și suferă, fiind conștienți de limitele lor. Viața este percepută ca o limitare a libertății, ca ceva care le-a fost răpit. 2) Existența narcisică Modelul de existență narcisică este modelul de viață închisă
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
se apropie de ceea ce numim brainstorming. Cu mijloace precare, obțineam ceea ce în magazine nu se găsea. Conform mecanismelor frustrării, compensația ia forma substituirii. Ca atare, frustrarea și lipsurile ne obligau să căutăm soluții creative. Etalarea unei varietăți de mărfuri produce castrarea imaginației. Alegerea are o proporție mică de creativitate, iar substituția este inutilă. Fiecare experimenta acasă soluția, la care tot fiecare aducea îmbunătățiri, ameliorând soluția printr-o contribuție personală și transformând-o în bun comun. Făceam acasă ciocolată, cașcaval, pate. și
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
pentru a evoca lumea satului. Narațiunea este eliptică, fără amănunte și fără un fir epic bine definit, iar personajele sunt vagi, în orizontul ales punându-se accentul când pe fenomenul „școlarizării la sate”, când pe întâmplări erotice unde predomină spectaculosul: castrări, violuri, pedepsirea femeilor adultere etc. De multe ori textul este un monolog prin intermediul căruia se încearcă ilustrarea mentalității țărănești: „niciodată nu piere omu’ cu scaun la cap”. Prozatorul, altfel capabil să imprime instantaneelor sale un ritm alert și să revitalizeze
PADUREANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288606_a_289935]
-
persoană care nu cunoaște teama (ceea ce ar putea constitui o identificare cu agresorul). 22) Forcluderea (L. și P.): mecanism ce constă în respingerea primordială a unui semnificant 21. Exemplul cel mai curent este respingerea falusului - ca semnificant al complexului de castrare - în afara universului simbolic al subiectului. Tabelul 1 - Lista mecanismelor de apărare prezentate în a doua parte a acestei lucrări și semnalarea prezenței lor în celelalte opt liste Observații 1) Cu excepția siglelor DSM III-R și DSM-IV, a căror semnificație este deja
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
senzitive. 3. Clasificăritc "3. Clasificări" Annei Freud (1936/1993) îi datorăm o încercare de clasificare a mecanismelor de apărare în funcție de situațiile particulare de angoasă care le suscită. Astfel, refuzul ar fi utilizat în relație cu amenințări legate de teama de castrare și de pierderea obiectelor adorației. Din această perspectivă, cedarea altruistă a pulsiunilor instinctuale ar fi un mijloc specific de a învinge mortificarea narcisistă. În timpul dialogurilor deja evocate, Sandler (1985/1989) îi reamintește Annei Freud că trebuia elaborată o clasificare mai
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
1940/1967). În textul intitulat „Clivajul eului în procesul de apărare” (1938/1987), Freud subliniază producerea clivajului sub influența unui traumatism psihic, atunci când eul copilului este amenințat de o revendicare pulsională prea puternică, îndeosebi la apogeul atins de angoasele de castrare. Cele două reacții contradictorii care sunt, pe de o parte, realizarea dorinței de masturbare și, pe de altă parte, recunoașterea unei amenințări „se mențin ca nucleu al unui clivaj al eului”. Freud subliniază eficacitatea acestei apărări, deși „succesul său a
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
sau rigid poate fi reperat în prezent în ansamblul psihopatologiei, fie că este vorba despre perversiune, nevroză sau psihoză. Clivajul reprezintă mobilizarea defensivă prin excelență în cazul funcționării perverse și protejează subiectul, într-un mod relativ eficient, în fața angoasei de castrare. K. Abraham (1912/1973) descrie în această privință o remarcabilă observație a unui fetișist al piciorului ale cărei conduite perverse trebuie puse pe seama unei angoase de castrare și a unei fixații incestuoase față de mamă. Apărarea prin clivaj se regăsește și
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
funcționării perverse și protejează subiectul, într-un mod relativ eficient, în fața angoasei de castrare. K. Abraham (1912/1973) descrie în această privință o remarcabilă observație a unui fetișist al piciorului ale cărei conduite perverse trebuie puse pe seama unei angoase de castrare și a unei fixații incestuoase față de mamă. Apărarea prin clivaj se regăsește și în domeniul nevrozelor, mai ales în nevroza obsesională, ca urmare a înrudirii acestui mecanism în special cu izolarea. Sandler (1985/1989) relatează cazul unei paciente care menținuse
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
amenințat în amenințător” (A. Freud, 1936/1993) și prevede o strategie pentru a face față pericolului. Această conduită trebuie, de asemenea, pusă pe seama evoluției afective a copilului, cu observația că angoasa aici exorcizată este, la nivel latent, o angoasă de castrare ațâțată de fratele mai mic. Angoasa a fost proiectată de fetiță mai întâi sub o formă „animistă”: fantomele. Faptul nu o împiedicăsă fie foarte conștientă că e vorba de un joc menit să evite pericolul pe care ea-l crede
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
fixat pionii relațiilor parentale. Era totuși un expozeu îngrijit, cu o introducere frumoasă, trei părți și o concluzie” (Frischer, 1977). Putem cita aici și exemplul unei alte femei analizate: Milena îi vorbește analistului ei despre erotism uretral și anal, despre castrare și despre pulsiunea morții și, după o interpretare mai brutală, ea revine în ziua următoare spunând: „Ceea ce mi-ați zis ieri este din Melanie Klein, p. 428, editura Payot!”. Și-a petrecut oare toată noaptea citind-o pe Melanie Klein
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
care să o poată domina și prin care să se poată exprima”. „Intelectualizarea masivă utilizată în această povestire constituie, după Shentoub et al. (1990), o tentativă «nebunească» de a evita dorința («de a atinge vioara») și confruntarea cu angoasa de castrare («el nu crede că va ajunge la o anume măiestrie»).” Relațiile cu alte mecanisme de apăraretc "Relațiile cu alte mecanisme de apărare" Analogiile dintre intelectualizare, raționalizare și izolare pot fi intuite fără mare greutate (toate aceste mecanisme fiind asociate, de
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
progresive, în trei etape: apărând pentru prima dată ca mecanism prin 1908-1909, acțiunea de a refuza începe să fie descrisă în 1916, pentru ca în 1926 refuzul să capete statutul de concept specific. Noțiunea apare implicit în 1905, cu referire la castrare, în lucrarea lui Freud Trei studii privind teoria sexuală, în legătură cu atitudinea băiețelului față de absența penisului la fetiță. Freud utilizează explicit cuvântul Verleugnung începând cu 1908-1909, atunci când abordează dezvoltarea psihosexuală a copilului și mai ales a micului Hans (1909a/1979), apoi
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
masculin, primatul falusului joacă un rol decisiv la ambele sexe. În 1927, în „Fetișismul” (1927b/1985), Freud precizează că refuzul nu conduce în mod necesar la psihoză, dar se prezintă ca mecanismul caracteristic funcționării psihice a perversului, confruntat cu amenințarea castrării, prin recunoașterea absenței penisului la femei, despre care știe însă bine că nu este rezultatul unei castrări. Totuși, el opune propriei percepții senzoriale un refuz: „În mintea sa, femeia posedă totuși un penis, dar acesta nu mai este ca înainte
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
precizează că refuzul nu conduce în mod necesar la psihoză, dar se prezintă ca mecanismul caracteristic funcționării psihice a perversului, confruntat cu amenințarea castrării, prin recunoașterea absenței penisului la femei, despre care știe însă bine că nu este rezultatul unei castrări. Totuși, el opune propriei percepții senzoriale un refuz: „În mintea sa, femeia posedă totuși un penis, dar acesta nu mai este ca înainte”, situație în care va trebui ales un substitut, fetișul de care el nu se va putea lipsi
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
întrebat dacă situația este la fel și la tatăl său. Atunci a ridicat cămașa acestuia și a văzut cu satisfacție un penis mare”. Recurgerea la refuzul diferenței dintre sexe este aici într-adevăr o măsură de protecție împotriva angoasei de castrare. „Am văzut eu, femeia are penis!”, pare să spună copilul. De ce această necesitate de a se liniști astfel, dacă nu tocmai din cauza îndoielii provocate de recunoașterea anatomiei materne lipsite de organul analog propriului organ. Absența percepută este contracarată printr-un
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
această necesitate de a se liniști astfel, dacă nu tocmai din cauza îndoielii provocate de recunoașterea anatomiei materne lipsite de organul analog propriului organ. Absența percepută este contracarată printr-un refuz, cu câștigul de încrederece-l însoțește, în confruntarea cu fantasmele de castrare și cu culpabilitatea, legate de dorințele incestuoase oedipiene, dublate de presupusa lege paternă a talionului. În acest caz, observăm cu claritate coexistența posibilă - în psihicul copilului - a două „realități” incompatibile, menținute prin clivaj: una este acceptată și va persista apoi
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
și procedează la o colmatare a angoasei. În psihanaliză, suspendarea refulării este cea care permite conștientizarea realității și reconstrucția amintirii. Este necesară o răsturnare a succesiunii temporale a evenimentului: mai întâi, descoperirea absenței penisului la mamă, asociată cu spaima de castrare, apoi redobândirea încrederii la vederea penisului tatălui. Răsturnarea cronologică s-a impus pacientului pentru a face să dispară contradicția aparentă a relatării. Acest refuz, prezent în comportamentul copiilor de vârstă foarte fragedă, este activ și la părinți, care de multe
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
denumirea de forcludere, mecanismul de apărare originar al psihozei, veritabil „bastion de apărare” psihic și adesea corporal pentru unii pacienți. După el, ar fi vorba de un refuz primar, în care eul, expulzând printr-o acțiune brutală reprezentarea insuportabilă a castrării și afectul atașat ei, face în așa fel încât ceva anume din cadrul realului să nu fie perceput imediat, să nu se poată integra și deci să nu facă obiectul unei refulări. Astfel, ceea ce a fost abolit în interior revine din
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
trebuie să fie însă o piedică. Durerea este adesea corolarul marilor realizări. Oricât de pozitivă ar fi, nașterea exprimă și durere. Pentru Françoise Dolto, orice naștere este traumatizantă, în măsura în care se bazează pe o mutilare fundamentală. Tăierea cordonului ombilical corespunde unei castrări. Indiferent dacă are loc în plan profan sau sacru, cordonul ombilical este vectorul unirii fundamentale și indisolubile dintre copil și mamă. Chiar și după tăiere, el continuă să își exercite inconștient funcția. Astfel, visul referitor la naștere îi vorbește adesea
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
și să își îndrepte interesul spre adevăratele valori, adică spre interior, și nu spre aparențe. Cuțit, pumnal Cuțitul este arma cea mai angoasantă. În afară de dimensiunea sexuală și falică, simbolizează în același timp violența și perfidia. Este instrumentul separării și al castrării și poate, din acest punct de vedere, să arate nevoia subiectului de a tranșa o situație, de a se rupe de o parte din ființa sa, de cei din jur sau de viața sa. Este, de altfel, arma de sacrificiu
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
întreruperi, a unei cezuri într-o relație sau în viața subiectului. Cioburile au însă și o calitate: dezvăluie fragilitatea, deci umanitatea persoanei. Aceasta nu este de piatră. Poate fi cuprinsă de emoții, poate intra în empatie cu cei din jur. Castrare Castrarea intervine ca un substitut simbolic al morții. Conform abordării psihanalitice, la copil, complexul de castrare merge până la renunțarea la atotputernicie. Castrarea exprimă, prin urmare, necesitatea de a se separa de o parte din ființa ori din viața sa. Vizează
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
a unei cezuri într-o relație sau în viața subiectului. Cioburile au însă și o calitate: dezvăluie fragilitatea, deci umanitatea persoanei. Aceasta nu este de piatră. Poate fi cuprinsă de emoții, poate intra în empatie cu cei din jur. Castrare Castrarea intervine ca un substitut simbolic al morții. Conform abordării psihanalitice, la copil, complexul de castrare merge până la renunțarea la atotputernicie. Castrarea exprimă, prin urmare, necesitatea de a se separa de o parte din ființa ori din viața sa. Vizează eliberarea
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
calitate: dezvăluie fragilitatea, deci umanitatea persoanei. Aceasta nu este de piatră. Poate fi cuprinsă de emoții, poate intra în empatie cu cei din jur. Castrare Castrarea intervine ca un substitut simbolic al morții. Conform abordării psihanalitice, la copil, complexul de castrare merge până la renunțarea la atotputernicie. Castrarea exprimă, prin urmare, necesitatea de a se separa de o parte din ființa ori din viața sa. Vizează eliberarea, emanciparea și progresul. Cu toate acestea, este o formă de sacrificiu. E drept necesară, dar
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
Aceasta nu este de piatră. Poate fi cuprinsă de emoții, poate intra în empatie cu cei din jur. Castrare Castrarea intervine ca un substitut simbolic al morții. Conform abordării psihanalitice, la copil, complexul de castrare merge până la renunțarea la atotputernicie. Castrarea exprimă, prin urmare, necesitatea de a se separa de o parte din ființa ori din viața sa. Vizează eliberarea, emanciparea și progresul. Cu toate acestea, este o formă de sacrificiu. E drept necesară, dar adesea dureroasă. În visul unui bărbat
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]