610 matches
-
se înalțe cât mai sus, se arcuiesc și plonjează. Chiuitul lor este urmat de zgomotul căderii în apă, zgomot ce încântă auzul și sufletul. - Sări Moșule! Albert nu se mai poate codi. Își ia avânt scurt, execută saltul fără să chiuie, plonjează, contactul cu apa este deosebit de plăcut dar simte că înțepenește subit, fruntea lovindui-se de nisip. Ca prin minune se ridică răcnind ca pentru a-și arăta satisfacția. Cioxe însă nu poate fi păcălit: - Te-ai turtit Moșule, așa-i
III. CASA SUFLETULUI MEU de ADRIAN LIȚU în ediţia nr. 2015 din 07 iulie 2016 [Corola-blog/BlogPost/365159_a_366488]
-
nu se usuce. Resping orice durere îmi aduce bătrâna resemnare pe care o reneg. Am răgușit? Nu-mi pasă. Vesel cânt și chiar dacă n-am aripi, un tineresc avânt către frumosul țel dorit mă poartă. Las amintirea-n pace și chiui în acum cu sufletul în flăcări, spărgând orișice poartă o aflu încuiată pe-orice drum. de Anatol Covali Referință Bibliografică: Vesel cânt / Anatol Covali : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 2053, Anul VI, 14 august 2016. Drepturi de Autor: Copyright
VESEL CÂNT de ANATOL COVALI în ediţia nr. 2053 din 14 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/365213_a_366542]
-
o legănare dojenitoare. A închis ochii și a început să numere de la o mie, în sens invers. Când uruitul tramvaiului a trecut prin dreptu-i, a încetat să mai numere, uitând numărul la care ajunsese. A răsuflat ușurat; îi venea să chiuie, să danseze; să meargă pe bolta cerească.......... * - Parcă nu pe strada asta locuiești; l-a repezit dl. Constantin pe Albert. Ziele de martie de până atunci fuseseră ploioase; pământul devenit noroios îi amintea lui Albert spaima pe care o trăise
VII. CASA SUFLETULUI MEU de ADRIAN LIȚU în ediţia nr. 2041 din 02 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/365164_a_366493]
-
ia la rost: „Am pierdut cam mult cu drumul, am ajuns taman în post!” De prin sate,-n hărmălaie, vin femei, soți și copii, Vin bătrâni și bunicuțe să danseze pe câmpii. Și încing acum o horă, fac și tumbe, chiuind, Iar la mijloc e prințesa ce dansează șerpuind. În iarna asta, alteță, mi-a pierit cheful de toate; De mai zăboveai o țâră, culegeam cireșe coapte! Am tăiat pădurea toată, lemne ude-am pus pe foc, Murăturile sunt gata, varză
PRINŢESA PRIMĂVERII de GEORGE SAFIR în ediţia nr. 426 din 01 martie 2012 [Corola-blog/BlogPost/365245_a_366574]
-
706 din 06 decembrie 2012 Toate Articolele Autorului Din văzduh se cern ușor Fulgi pufoși într-un covor, Iarna iar s-a instalat, Totu-i alb pe câmp și-n sat. Mi-amintesc, eram micuță Când ne jucam pe uliță, Chiuind ne dam pe gheață, Iarna astfel prindea viață. Dar ce este? Glasul mamei Îl aud ca și-altădat`: "Hai, copilă, treci la masă, Tu nu vezi că s-a-nnoptat?" Iarna are un farmec deosebit, mai ales la sat...) Referință Bibliografică: IARNA LA
IARNA LA SAT de FLOAREA CĂRBUNE în ediţia nr. 706 din 06 decembrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/365781_a_367110]
-
706 din 06 decembrie 2012 Toate Articolele Autorului Din văzduh se cern ușor Fulgi pufoși într-un covor, Iarna iar s-a instalat, Totu-i alb pe câmp și-n sat. Mi-amintesc, eram micuță Când ne jucam pe uliță, Chiuind ne dam pe gheață, Iarna astfel prindea viață. Dar ce este? Glasul mamei Îl aud ca și-altădat`: "Hai, copilă, treci la masă, Tu nu vezi că s-a-nnoptat?" Iarna are un farmec deosebit, mai ales la sat...) Referință Bibliografică: IARNA LA
IARNA LA SAT de FLOAREA CĂRBUNE în ediţia nr. 706 din 06 decembrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/365779_a_367108]
-
un alb strălucitor ca petalele ghioceilor, băsmăluța legată sobru sub bărbie, umbrindu-i discret ochișorii albaștri, care caută galeș spre flăcăii ce se întrec în goana cailor, ținând frâul cu o mână iar cu cealaltă învârtindu-și căciulile pe deasupra capului, chiuind, crezându-se fiecare ca fiind cel mai frumos dintre frumoși și cel mai viteaz dintre viteji. Și cum primăvara este plină de viață ca orice fată, într-una din zile împunse cu degetul ei vrăjit bătrânul păr sălbatic din vârful
POVESTIRI PENTRU COPII de GHEORGHE VICOL în ediţia nr. 1914 din 28 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/366100_a_367429]
-
-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!// Pentru sângele neamului tău curs prin șanțuri,/ Pentru cântecul tău, țintuit în piroane,/ Pentru lacrima soarelui tău pus în lanțuri,/ Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!// Nu pentru mânia scrâșnită-n măsele,/ Ci ca să aduni chiuind pe tăpșane/ O claie de zări și-o căciulă de stele,/ Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!// Așa ca să bei libertatea din ciuturi/ Și-n ea să te-afunzi ca un cer în bulboane/ Și zarzării ei peste tine să
REGINA CÂNTECULUI POPULAR ROMÂNESC de GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU în ediţia nr. 1102 din 06 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/361576_a_362905]
-
fi putut sugera un dans. Era însă nimic pe lângă ce făceau prințesele în jurul slăvitei lor mame. Sau prinții cu gagicele lor blonde. Acolo mișcare tată! Cele câteva mii de invitați, electrizați de impulsul artistic, începură să frământe pământul bătăturii, să chiuie și să dea cu pălăriile de pământ. Iureșul fu totuși întrerupt de apariția întunecatului duce Pardailan care făcu închinarea de protocol și invită lumea la masă în corturile multicolore din jurul castelului. Rupt de emoția evenimentului, împăratul se năpusti asupra bucatelor
MESAJUL de MIHAI BATOG BUJENIŢĂ în ediţia nr. 1007 din 03 octombrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/352337_a_353666]
-
se învețe minte. Chiar acum un ceas, luminăția sa, stăpâna noastră, a vorbit cu sfinția-sa. Pe când vorbeau ele așa fericite și se îndreptau spre parc, iar Silvia călca pentru prima oară în viața ei cu tălpile goale pe pietriș chiuind de la înțepături, un om cu o privire foarte încruntată le opri, se înclină și le spuse: - Înalta noastră stăpână vrea să vă vadă! Pe tine și pe fiara pădurilor! Acum! Urmați-mă! Micuța contesă, bătu, foarte încântată, din palme și
STRANIA AVENTURĂ A DOAMNEI SCHWARTZ de MIHAI BATOG BUJENIŢĂ în ediţia nr. 1231 din 15 mai 2014 [Corola-blog/BlogPost/350735_a_352064]
-
noiembrie 2011 Toate Articolele Autorului Iarna la sat Din văzduh se cern ușor Fulgi pufoși într-un covor, Iarna iar s-a instalat, Totu-i alb pe câmp și-n sat. Mi-amintesc, eram micuță Când ne jucam pe uliță, Chiuind ne dam pe gheață, Iarna astfel prindea viață. Dar ce este? Glasul mamei Îl aud ca și-altădat`: "Hai, copilă, treci la masă, Tu nu vezi că s-a-nnoptat?" Referință Bibliografică: Iarna la sat / Floarea Cărbune : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr.
IARNA LA SAT de FLOAREA CĂRBUNE în ediţia nr. 318 din 14 noiembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/356378_a_357707]
-
pe geamuri și zăpada peste tot, / Spun povești în noaptea e lungă, peste ape eu fac pod. Toți copiii mă iubesc și sunt plini de bucurie / Când îi chem să ne jucăm sus în deal, pe lânga vie. / Vin cu toții chiuind și se-ntrec la săniuș, / Fac mulți oameni de zăpadă, peste tot pe derdeluș, / Iar de sărbători v-astept să veniți cu plugușorul / Și colinde să-mi cântați, să mă luați cu binișorul, / Mai ales acei ștrengari, stiți voi cam
CRONICĂ DE CEZARINA ADAMESCU de CEZARINA ADAMESCU în ediţia nr. 313 din 09 noiembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/356315_a_357644]
-
puișorii și boboceii și m-am gândit că le-ar prinde bine ceva de mâncare! De le-ați fi văzut cu ce drag îmi zâmbeau când au văzut ce „bunătăți” le pregătisem! Eram așa de mulțumită că îmi venea să chiui de plăcere. Rețin foarte bine și momentul când am spălat pentru prima dată niște hăinuțe. Erau murdare de lut (argila)... deoarece au fost folosite la muncă de construcții... Nici nu le puteam stoarce atât erau de grele... Aveam aproape șase
INTERVIU CU TATIANA ŞTEFAN de GEORGE ROCA în ediţia nr. 318 din 14 noiembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/356364_a_357693]
-
rar, mestecând fiecare silabă în parte. Pentru el totul era un ritual, de la primitul și băutul ceaiului de mentă și până la intrarea în Djemaa el-Fna. Cum destăinui numele istorisirii, un cârd de copii apăru ca din pământ și începu să chiuie și să se scălâmbe în jurul negrului, implorându-l să le spună câteva ceva despre acel rege. Însă Belay îi refuză promițându-le totuși că o să le-o istorisească tuturor mai târziu, după maghrib. Iar puștanii, mulțumiți de răspuns, o apucară
POVESTEA LUI BELAY de IOAN ALEXANDRU DESPINA în ediţia nr. 246 din 03 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/355971_a_357300]
-
de șerpi. Peste puțin timp, gândi el, aveau să sosească și acrobații, apoi muzicienii, dansatorii, pictorii henna și-n cele din urmă tarabagii. Mahmud strânse plasa de rafie, îi aruncă lui Ahmed cele trei fructe de cactus rămase, apoi fugi chiuind de bucurie spre piață. Lui Ahmed nici nu-i venea să le mai mănânce, chit că îi era o sete teribilă. Îi dăduseră lacrimile de necaz, știind că nu se poate merge și el. De trei ori se sculă cu
BELAY, REGELE MAIMUŢĂ de IOAN ALEXANDRU DESPINA în ediţia nr. 230 din 18 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/355994_a_357323]
-
-a trece. (He-he...) Câinii mă cunosc, nu latră... Că-nvățai groapă cu groapă. Treaz dacă aș fi, se pare, Aș cădea... (merge bălăbănindu-se) nu-i de mirare. Dar om beut, așa cum sunt, (se hlizește) Gropile nici nu le-ating. (Chiuie prelung) Uite-mă-n mijloc de stradă!... Nu e nimeni să mă vadă; (râde satisfăcut) Apa, ca agheazmă-mi pun... Vreo trei picături în sân. (Ha-ha-ha, ha, ha!) Că așa ne-a-nvaț sfântul: (Ia-auzi-ia!...) „Să nu-l mai țină pământul Pe cel
CINE MĂ ŢINE PE MINE de MARIN VOICAN GHIOROIU în ediţia nr. 435 din 10 martie 2012 [Corola-blog/BlogPost/354783_a_356112]
-
-a trece. (He-he...) Câinii mă cunosc, nu latră ... Că-nvățai groapă cu groapă. Treaz dacă aș fi, se pare, Aș cădea ... (merge bălăbănindu-se) nu-i de mirare. Dar om beut, așa cum sunt, (se hlizește) Gropile nici nu le-ating. (Chiuie prelung) Uite-mă-n mijloc de stradă!... Nu e nimeni să mă vadă; (râde satisfăcut) Apa, ca agheazmă-mi pun... Vreo trei picături în sân. (Ha-ha-ha, ha, ha!) Că așa ne-a-nvaț sfântul: (Ia-auzi-ia!...) „Să nu-l mai țină pământul Pe cel
CINE MĂ ŢINE PE MINE de MARIN VOICAN GHIOROIU în ediţia nr. 435 din 10 martie 2012 [Corola-blog/BlogPost/354787_a_356116]
-
problemele care determină înfruntările și confruntările cu divinitatea. În această sferă, universul liric este populat de Dumnezeu, îngeri, draci, oameni, păsări, animale: Luase foc grădina de la stele/ Și de la ea luase drumul foc;/ Dezlănțuit din gândurile mele,/ Am început să chiui și să joc.// Un înger spânzurat de cornul lunii/ Mi se părea c-avea țigara-n gură/ Și că în scrumul ei ardeau lăstunii/ Și că un drac de Dumnezeu înjură.// Mi-am descălțat opincile-ntr-o doară/ Și-am
MAI ŢIN DE VORBĂ CLIPA de NICOLETA MILEA în ediţia nr. 435 din 10 martie 2012 [Corola-blog/BlogPost/354792_a_356121]
-
ce-și șoptesc blestemul de-a trăi-ntr-o țară care i-a uitat. Dorul meu de casă nu e pâinea albă ce-o rupeam fierbinte, foamea stăpînind. Nici țigani cu fuste și monede-n salba, Veseli cum învie stradă chiuind. Dorul meu de casă nu înseamnă țară dusă la ruină fără pic de milă. Nu e sărăcia ce mi-a fost povară, nici conducătorii ce-mi stârnesc azi sila. Dorul meu de casă e copilăria, chiar de-a fost prea
DORUL MEU DE CASĂ de ANA MARIA MORARU în ediţia nr. 2070 din 31 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/354967_a_356296]
-
ce spune autoarea despre regretatul Liviu Vasilică: “Interpretarea lui Liviu Vasilică este cea care a prins cel mai bine specificul cântecelor de haiducie, de voinicie, de joc și veselie. Este cea mai autentică interpretare, identificându-se cu cea a țigăneștenilor, chiuind pe ton înalt din când în când, dar mai ales spre finalul versului. Cântecele acestea au specificul lor care le face să fie deosebite de tot restul zonelor geografice. Atacarea directă a sunetelor din registrul înalt, cu un ambitus foarte
ELENA BUICĂ: ÎNTOARCEREA LA OBÂRŞII – O DRAGOSTE CE DUREAZĂ DE-APROAPE OPT DECENII! de GEORGETA RESTEMAN în ediţia nr. 605 din 27 august 2012 [Corola-blog/BlogPost/355282_a_356611]
-
ar fi un nou basarabean la Paris, ca Paul Goma sau ca, tot exilat, Alecu Russo, de scrise „tânguirea intitulată Cântarea României“, te doboară bășcălia, la băutură și călărire în zori pe zare, pe orizontul de așteptare al rozătoarelor televizionare, chiuind c-un surogat de euforie postmodernistă, rinocerizată ca râsul la mormânt, cum sunt rânjite kantian și rândurile de față cu dinții la stele, despre Postromânismul, carele poem levantin nu se vrea, în a nechezolilor Românică disprețuită după Loviluție, fără de Basa
POSTROMÂNISMUL (2) – NECHEZOLII DE AMBE SPEŢE ŞI POSTACUL INTELECTUAL PUBLIC de CAMELIAN PROPINAŢIU în ediţia nr. 605 din 27 august 2012 [Corola-blog/BlogPost/355287_a_356616]
-
ce-și șoptesc blestemul de-a trăi-ntr-o țară care i-a uitat. Dorul meu de casă nu e pâinea albă ce-o rupeam fierbinte, foamea stăpînind. Nici țigani cu fuste și monede-n salba, Veseli cum învie stradă chiuind. Dorul meu de casă nu înseamnă țară dusă la ruină fără pic de milă. Nu e sărăcia ce mi-a fost povară, nici conducătorii ce-mi stârnesc azi sila. Dorul meu de casă e copilăria, chiar de-a fost prea
ANA MARIA MORARU [Corola-blog/BlogPost/355000_a_356329]
-
alungat.Nici bătrânii jalnici ce-și șoptesc blestemulde-a trăi-ntr-o țară care i-a uitat.Dorul meu de casă nu e pâinea albăce-o rupeam fierbinte, foamea stăpînind.Nici țigani cu fuste și monede-n salba,Veseli cum învie stradă chiuind.Dorul meu de casă nu înseamnă țaradusă la ruină fără pic de milă.Nu e sărăcia ce mi-a fost povară,nici conducătorii ce-mi stârnesc azi silă.Dorul meu de casă e copilăria,chiar de-a fost prea scurtă
ANA MARIA MORARU [Corola-blog/BlogPost/355000_a_356329]
-
animalele pădurii, cărora de multe ori se oprea să le citească povești. Dintre toate anotimpurile, Ionuț iubea cel mai mult iarna. Când lacul de lângă casă îngheța, el își lua patinele și de dimineața până seara aluneca pe întinderea de gheață, chiuind de bucurie. Tatăl lui vindea brazi de Crăciun, iar uneori îl lua și pe el la târg și îi mai cumpăra o carte, două. Iarna din acest an, însă, părea diferită de alte ierni. Ionuț așteptă zăpada cu sufletul la
POVESTEA VRĂJITORULUI DIN ŢINUTUL DE FOC de MIHAELA ALEXANDRA RAŞCU în ediţia nr. 1786 din 21 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/369919_a_371248]
-
speriată. Iarăși a început să plângă cu lacrimi de gheață iar stelele și îngerii au reluat cântecele grave. Numai Tudorel plutea în extaz și saluta fericit copacii îngroziți. Nimeni nu îndrăznea să-i spună de pericolul din spatele său. Iar el chiuia tot mai bucuros, pentru că luminițele din depărtare se înmulțeau. Semn că satul lui alerga bucuros spre el. Îi spunea miresei sale agitând nuiaua tot mai mult: -Vezi, Lunișoara mea, aproape am ajuns! Hai să cântăm și să colindăm! Bună seara
NUIAUA FERMECATĂ-3 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1807 din 12 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/370310_a_371639]