219 matches
-
animalele. SEMNE În graiul popular, oala și strachina de pământ sunt termeni obișnuiți de comparație pentru trupul și sufletul omului. Oala are gură, buză, gât, burtă, toartă, mănușă, mână, picior, când e bine arsă are glas frumos, iar când e ciobită sună răgușit. Fecioara este asemănată cu oala nouă, fata greșită cu oala dogită, iar femeia bolnavă cu hârbul. În proverbele și zicătorile locale, oala este termen polivalent: „Sună a oală”, pentru omul grav bolnav, adică „e pe ducă”, trage să
Monografia Comunei Oncești Bacău by Octavian I. Iftimie () [Corola-publishinghouse/Science/1775_a_92288]
-
a fost cîndva zugrăvită într-o culoare, pe care astăzi n-o mai poți desluși și pe care jegul s-a stratificat, desenînd tot felul de chipuri bizare. De-a lungul pereților se înșiruie cîteva polițe slinoase, înțesate de carafe ciobite și cu luciul șters de vreme, inele de metal pentru sulul șervetelor, teancuri de farfurii din porțelan gros, cu chenar albastru, fabricate la Tournai. Într-un ungher se află un dulăpior cu despărțituri numerotate, în care se țin șervetele clienților
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
într-o penumbră de peșteră, până venea să mă spele. Camera mea era minusculă, chiar și văzută de mine cel de atunci. Locatarul precedent îmi lăsase moștenire un mare sac cu jucării, în majoritate păpuși cu cap de carton smălțuit, ciobite ca vai de ele. Și-această a doua grotă în care mi-am adăpostit trupul moale, asemenea racului ce intră în cochilie, era arhitectura Iu 'pește: bloc muncitoresc mirosind a săpun de rufe, a varză stricată, a fecale. Și totuși
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
în condiții de ghetou. M-am născut într-o cămăruță cu ciment pe jos, în care se dormea, se gătea și se făcea baie, căci era singura pe care o aveam. Am mers la dispensare nesfârșit de triste, cu mulaje ciobite și pătate de muște, înfățișînd secțiuni printr-o femeie gravidă, așezate pe etajere de sticlă. Am învățat la o școală-tip, în formă de "U", ca toate celelalte, cu plase de sârmă la geamuri. Pe gardul ei de beton erau
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
apoi adormim din nou în timp ce orașul țipă isteric 4 septembrie 2011 Toate drumurile duc la tine Cu suflet năuc, Un dor îți aduc, Un dor din alt timp, Tăind anotimp... Eu mă întorc la tine din iluzii, Prin mari oglinzi ciobite m-am pierdut, Am semănat în trupul meu confuzii Și m-am cules stupid, contrafăcut. Eu mă întorc la tine din mistere, Egiptul antic îl aduc în gând, Osiris de soție mi te cere Și moare ca să-nvie, suspinând. Eu
Ca o femeie despletită, neliniştea... by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/478_a_1364]
-
de Fier clasa a II-a, ca a mea, douăzeci de volume ciudate din Calendarul naval al lui Kohler, pline cu vapoare care Între timp se scufundaseră sau fuseseră trimise la fiare vechi, un aparat de radio Blaupunkt, un bust ciobit al lui Bismarck și un aparat vechi de fotografiat, marca Leica. Inspectam cutiile cu medalii când mirosul de tutun și tusea familiară a lui Weizmann mi-au anunțat apariția lui. Ar trebui să ai grijă de tine, Weizmann. Și ce-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
Să nu te pătezi de noroi. — Dar al tău? — Puțin îmi pasă de al meu, se întoarse el către ea, aruncându-i un zâmbet neașteptat de suspect. De aproape, Lisa observă că unul dintre dinții lui din față era puțin ciobit. Nu făcea decât să-i sporească imaginea de aventurier. — Dacă pun destulă iarbă pe el, va trebui să îl duc la curățat și nu o să îl mai pot purta mâine... Și ce nasol ar fi, spuse el sarcastic. Lisa râse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
pentru primele... șase... luni! A tăcut o clipă, pentru ca veștile să se facă înțelese. Apoi a zâmbit, lăsându-și fața să i se lumineze de fericire. Gura lui ondulată s-a orientat în sus, lăsând să i se vadă dintele ciobit, în timp ce ochii îi erau luminoși și încântați. Ce fel de reducere? articulară buzele amorțite ale Lisei. —Fără reducere. Se joacă la preț întreg. Pentru că merităm, ha-ha. Lisa rămase nemișcată, uitându-se mirată la fața lui. Abia acum, că lucrurile ajunseseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
spălăciți ochi albaștri pe care-i văzusem vreodată. Koenig era uriaș, mai înalt cu câțiva centimetri decât mine, dar trupul lui de mijlocaș începea să se fleșcăiască. Nasul îi era borcănat și turtit, urechile clăpăuge, bărbia strâmbă, dinții micuți și ciobiți. Koenig avea o moacă de tâmpit, Vogel avea o mutră de om viclean și amândoi păreau ai dracu’. Koenig chicoti: — A mărturisit. Și porcărelele pe care le făcea cu puștii, și jafurile. Fritzie zice că o să fim citați cu toții pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
că lui Geordie Îi plăceau caii. Numai că Doamna Noroc nu e prietenă cu el. Și avea treabă cu pariorii locali pentru o sumă frumușică. Doamna inspector Steel se lăsă din pe spate, scobindu-se Între dinți cu o unghie ciobită. — Sunt impresionată, zise ea În cele din urmă. De unde-ai auzit? — De la Colin Miller. E reporter la P & J. Trase adânc din țigară, până când vârful străluci Într-un portocaliu fierbinte. Fumul i se strecura afară din nas În vreme ce Îl examina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
zicem ce bine. Și după aia avocatul lui Dougie zice clientul meu o să se ducă peste o lună. Și procurorul zice bine, În cazul ăsta o lăsăm baltă. La ce să mai irosim banii? Își roase cu dinții o unghie ciobită, găsi ceva și-l privi preț de o clipă, Înainte să-i facă vânt. O să moară Înainte s-ajungă povestea la tribunal. Îi lăsăm pe Doug-ii adormiți să moară, mi-nchipui. Se opri, ca și cum și-ar fi dat brusc seama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
camere de anchetă. În camera principală erau prea mulți psihologi clinici pentru gusturile lui Logan, iar pacea și liniștea Îl ajutaseră să organizeze echipele de căutare. — Căutarea Începe imediat. Insch clătină din cap și Îi dădu lui Logan o cană ciobită, plină cu cafea tare. — Nu prea pari Încrezător, Îi spuse, instalându-se pe marginea biroului lui Logan și examinând lista de posibile locuri de Întâlnire Logan admise că nu era. — Nu mai e nimic de făcut: echipele de căutare și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
gri pășește plângând În dimineața friguroasă de primăvară spre fabrici și uzine. Tu cumperi două kile de gaz, te Întorci degrabă acasă unde ceaiul de tei e gata și te Înfigi În bucata de marmeladă așezată Într-o farfurie, adâncă, ciobită. La Întreprinderea de perii și bidinele Munca Orbilor, orbii intră În schimb. Se Întâmplă aceste lucruri În vremuri de demult; pe acasă pe la ei, copiii orbilor cântau la mandolină și Învățau la limba esperanto. Studentul filolog care stă cu chirie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
face milă de noi și ne dăruiește un biberon. Vrei să bei? A scos de sub cartoane o sticlă de vin și mi-a întins-o. Am băut fără să mă gândesc la gura care se așezase mai înainte pe marginea ciobită, am băut gândindu-mă la tata. Tata care murise pe stradă, căzuse printre oameni, alunecase pe oblonul unui magazin închis, ținându-se cu mâna de gâtul din care viața se scurgea. Înainte de a mă îndepărta, i-am dat bani, toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
corolă răsucită cânta o pasăre și sub un copac dintr-o specie necunoscută mie sta o femeie într-o tunică roșie, sclipitoare, reprezentată în semirelief. Cu bărbia sprijinită în mâna dreaptă, apucându-și cotul cu stânga, privește absentă, dincolo de ornamentul ciobit și de marginea tăioasă a spărturii, în vastitatea pustie - și a rămas adâncită în sine, nu s-a mișcat nici când am strigat. Armin a venit la mine și a privit cu invidie obiectul pe care îl găsisem. XIItc "XII
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
atunci trei puieți debili. Îi puteam desluși de la fereastră, Împodobiți cu ciori. Ori de cîte ori, mai Întîi rar apoi tot mai frecvent, trecea mortul, mă repezeam la fereastră privind cu ochi inocenți. La doisprezece ani săream gardul de beton ciobit, și mîncam cireșe mîngîind lemnul funerar, care nu făcea cireșe, apreciindu-i creșterea. Mi se părea că lumea ce-ncepea să se adune sub pămînt nici nu existase vreodată. Mi se părea că exist. În timp ce citeam Vicontele de Bragellone. Omenirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
aranjez, dac-aș vrea. Răsuci cana În mînă, Încîntat de ea. Lui Viv i se părea o vechitură bună de aruncat. Dar de fiecare dată cînd venea, Îi arăta cîte un obiect nou: o ceașcă spartă, o cutie din email ciobită, o pernă din catifea roasă. Ea nu se putea abține să nu se gîndească la gurile care atinseseră porțelanul, la mîinile soioase și la capetele transpirate care frecaseră catifeaua pînă la țesătură. Chiar și casa domnului Mundy Îi dădea fiori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
de lector la Universitate, în care Statul investea anual o găleată de vopsea, cretă și bani cât să-ți dea iluzia că te-așteaptă o pensie liniștită. Locul arăta ca-n filmele lui Tarantino. Pereții erau plini de tălpi, ușile ciobite sau pătate de mucuri de țigară. De closete nu te puteai apropia, ceva clipocea întotdeauna sub picioare, capacele și mânerele fuseseră furate cu atenție și precizie. Flotoarele urcaseră în tavan; cele de jos dispăreau mereu. Rămăseseră doar lănțișoarele, dar cineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
pune bombița care-l termină. Ghiciți morala...“ „Ori bomba n-a explodat cum trebuie, ori Bond a greșit locul: trebuia să aterizeze la Vrâncioaia.“ Ne-am înveselit cu toții, îi păcălisem și de data asta. Am urcat treptele (marmura arăta la fel de ciobită ca acum zece ani) și Mihnea ne-a împins înăuntru. Ne simțeam ca-n tren: aceeași casă-vagon, aglomerată de paturi, dulapuri și scaune. Treceai dintr-o cameră într-alta și-abia aveai loc să pui piciorul; prudentă, familia adunase mobilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
vor juca lumea pe degete poți întâlni și de care să fii sigur că trebuie să te ferești. Dacă încă nu s-a înțeles, înainte de 1989, eu stabileam regulile. Mă consideram, pe bună dreptate, pretențios. Lumea din jurul meu arăta imperfect, ciobită ca o lentilă de ochelari rusești. Colegele din liceul „Zoia Kosmodemianskaia“ se profilau printre crăpături: stafii palide și delicate sau victime ale consumului de „Cavit“, blocându-ți imaginația și plăcerea de-a povesti. Nici un chip nu purta pe el desenul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Noiembrie 2005 Povestea lui Vitalian Robe nu se închide însă odată cu plăcile sclerozei. După moartea lui, când am început să-i arunc bucățile peticite de viață veche, care mă fascinau și-mi făceau rău în aceeași măsură (fotolii roase, bufeturi ciobite, lăzi, perne, veioze, covoare deșirate, așternuturi pătate de urină), dintr-un dulap a căzut un dosar de piele, legat cu un șiret maro de pantof. L-am desfăcut și, dintre coperți, s-a revărsat pe parchet un morman de hârtii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
pahar de votcă, trei sferturi de suc de roșii. Deasupra, turnam piper și sare, râșnite dintr-un butoiaș furat de la bunica Aneta. Sucul îl cumpăram de la „Alimentara“, la sticlă de jumate, capsulată ca berea. Rămâneau dinți de rugină pe gâtul ciobit, îi simțeai pe vârful limbii. Pe ecran, fetele continuau să trepideze. Nu mai mergea ca pe vremea noastră, când mișcai o dată din picior la stânga, o dată la dreapta, și gata dansul. Nu se mai arunca cu confetti, nu mai țâșneau nori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
și suc de morcovi. A venit și Miliția, i-a luat niște declarații, după care povestea s-a stins. „L-ai iertat atunci pe nemernic.“, am remarcat. „Nu merita.“ „Mda. Ce facem acum?“ Tropăia de frig, pe trotuarul uscat și ciobit. „Terminăm scrisorile, și pe urmă mergem iar la Litere.“ „Iar? Când am mai fost? Și ce naiba să căutăm acolo?“ „Las’ că vezi tu. Hai să rulăm ultimele chestii.“ Mi-am scos mănușile groase de lână, cu degete bleumarin, și-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
nu le stingă țigara-n orbite.“, am admis, cu jumătate de gură. Cât nu puteam eu să sufăr facultatea asta, tot mă apucau nervii când era devastată. Unde întorceai capul, găseai numai chiștoace, urme de tălpi pe pereți și statui ciobite sau împroșcate cu suc. La intrare, patinai pe rahații rămași din timpul nopții, de la cerșetori: unul după altul, ca mușuroaiele de cârtiță. Le-aș fi tăiat o mână vinovaților, ca-n Arabia Saudită. Doar cine nu-i văzuse pe Eminescu și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
viță sălbatică descrierea ekphrastică funcționează la nivelul narațiunii ca un discurs nezis/negrăit, un discurs de completare a universului romanesc. Descrierea Plata dijmei explică o secvență din înfruntarea lui Chiril și a Retei cu sistemul politic oprimant; cea a statuii ciobite a Victoriei din Samotrache poziționează autorul (dar și cititorul) în legătură cu statutul comparabil al scriitorului și al sculptorului, respectiv al operei literare și al sculpturii mutilate. Structural, descrierea ekphrastică a tabloului Plata dijmei și a statuii Victoriei din Samotrache reprezintă o
Ekphrasis. De la discursul critic la experimentul literar by Cristina Sărăcuț () [Corola-publishinghouse/Science/84951_a_85736]