1,246 matches
-
Caragiale pentru raportul dintre ficțiune și realitate văzând, oricât ar părea de insolită apropierea, în Domnul un Don Quijote de respirație scurtă, pentru care realitatea din mintea sa rămâne mai puternică decât aceea propriu-zisă, iar în Fecior o variantă autohtonă și citadină de Sancho Panza parodic, blazat și lipsit de dimensiunea paremiologică a originalului. E, poate, mai puțin spectaculos, dar mi se pare mai aproape de litera și spiritul textului." (pag. 127) Interesant cum Gelu Negrea nu se abate de la nici unul din modelele
Subiectivitate și predicație by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/7241_a_8566]
-
ţară şi oraş, natura (plante, animale, locuri şi peisaje), ecologie; Progres şi schimbare: obiecte şi ustensile domestice, ocupaţii şi profesiuni, invenţii şi descoperiri; Relaţii interpersonale: relaţii între tineri, corespondenţă şi schimburi între şcoli, călătorii; Oameni şi locuri: aspecte ale vieţii citadine, obiective turistice şi culturale, personalităţi importante; Obiceiuri şi tradiţii: mâncăruri specifice sărbătorilor tradiţionale, activităţi specifice sărbătorilor tradiţionale (reluare şi îmbogăţire); Incursiuni în lumea artei: personaje îndrăgite din cărţi şi filme; Universul cultural italian: trecut şi prezent; Societatea informaţională şi mijloace
ANEXE din 18 august 2022 () [Corola-llms4eu/Law/259400]
-
le fugări pe vînt,/ Nu le duce în mormînt,/ Floarea, ramul și lumina/ Să nu fermenteze tina" (Substrat). Dacă latura metafizică a paradigmei este redusă la punctarea unor generalități, se impune un pitoresc al contactului dintre mediul sătesc și cel citadin, pitoresc adus la zi prin referințe la globalizare, poluare, birocrație. Să recunoaștem că acesta dă gust textelor. Căutînd „urmele" iubitei, „pe lîngă rîu / Împreună cu fluturii, cu albinele", ars de dorința de-a ști „Pe unde îți rătăcești zilele", poetul se
„Zbaterile, inclusiv pîlpîirile poemului” by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6005_a_7330]
-
Sorin Lavric De o parte, vacarmul unui oraș de cîmpie înțesat de o neverosimilă pegră citadină, de altă parte altarul făgăduințelor de afirmare într-o țară clădită pe hierofania capitalei în comparație cu provincia. De o parte, grosolănia agresivă a urbei regățene, de alta conștiința că firul ierarhiilor și sceptrul valorilor se face și se desface la București
Reședința domnească by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6166_a_7491]
-
macabră din anii comunismului, ci de obtuzitatea deceniilor recente. Dinu C. Giurescu, în preambulul volumului, descrie inconștiența cu care edilii, după 1989, au consimțit ca planurile urbanistice să fie încălcate în folosul unor interese private, urmarea fiind ridicarea unui peisaj citadin de pestrițătură indiană, adică o amestecătură de kitschuri și de edificii inestimabile care coabitează în spiritul unor discrepanțe năucitoare: coloși de beton în coasta bisericilor și cartiere proletare mărginite fie de mahalale, fie de reședințe destinate refugiului protipendadei, butaforia fiind
Reședința domnească by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6166_a_7491]
-
personaj e urmărită în două secvențe: mai întîi chipul intim, așa cum l-a cunoscut grație prieteniei care a legat-o de protagonist, și apoi, prin schimbarea bruscă a decorului, ipostaza lui de bolnav. E ca și cum personajul e trecut din mediul citadin în cel spitalicesc, cititorul putîndu-i urmări metamorfoza: mai întîi identitatea omenească, de ins al urbei, și apoi identitatea de fișă clinică, ca simplu prizonier al unui salon auster. Procedeul are efect de captatio întrucît ți se cere ca, după ce te-
In articulo mortis by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4819_a_6144]
-
de ordin intelectual. Iorga scrie că marea șansă a lui Creangă a fost că, nelăsîndu-se molipsit de cultura orașului, nu și-a alterat limba după imboldul ei mimetic. Pe scurt, de Creangă nu s-a lipit nici un atom de etos citadin, povestitorul fiind o natură ingenuă de esență curat țărănească, de unde și uimitorul spectacol de limbă pe care îl oferă. Dacă s-ar fi cultivat, Creangă ar fi nimerit într-o limbă hibridă și anostă, de mediocră gazetă literară, așa cum se
O minune de povestitor by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5268_a_6593]
-
situație în care „copilăria copilului universal“, altă sintagmă călinesciană care a făcut carieră, își pierde cu încetul sensul. Creangă e prins într-o cultură de tipar sătesc, de o candoare și tihnă magice, pe care un intelectual format în mojarul citadin al rațiunii moderne îl digeră anevoie. Din acest motiv, după o vîrstă, pretențiile livrești ale cititorilor, atunci cînd sunt puse în atingere cu Creangă, produc o vie insatisfacție intelectuală. După 40 de ani nu mai poți chicoti delectîndu-te cu pătăraniile
O minune de povestitor by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5268_a_6593]
-
colaj din muzica formaț iei Art of Noise, decorurile lui Alin Gavrilă și costumele concepute de Rodica Kapdebo, au dorit să introducă spectatorii, de la bun început, adică de la deschiderea cortinei, în ambientul specific locului unde urmau să se desfășoare scenele citadine ale baletului și, ca urmare, în mijlocul scenei trona o motocicletă ambalată, cu doi interpreți în costume de stradă. Ulterior, scenele încredințate unor grupuri sau unor cupluri, dinamice, alerte, au avut în evoluția lor uneori o nuanță lirică, mai des însă
Deschiderea stagiunii în companiile de dans by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/5154_a_6479]
-
materie perspectivată de griuri produse în tușe dense, pe care, uneori, se așază, dând straneitate lucrărilor, un albastru lunar, absorbit în materia fără strălucire a lutului clisos. Acest minimalism exacerbat lasă, totuși, deschisă o privire ce poate să evoce cartiere citadine pustiite de diluviul timpului și al istoriei. Ca și când te-ai afla într-o cetate sumeriană din care timpul s-a retras. Astfel, lucrările se încarcă, paradoxal, de căldură și fac drum meditației asupra implacabilei treceri a timpului, sub care materia
Niște succesori by Petre Tănăsoaica () [Corola-journal/Journalistic/5172_a_6497]
-
un rafinament formal, cu o estetizare care-i acordă o fizionomie distinctă. Imaginea „sămănătoristă”, ca și cea blagiană, a satului nu dispare, însă e trasă într-o viziune nouă. Căutîndu-și inițial portretul „în arborii / cu coaja crăpată”, poetul devine un citadin care, în loc de-a extrapola simțirea rurală asupra Cetății, o prinde în mrejele acesteia, o expropriază. Are loc o dezrădăcinare à rebours. Se impune adică o sensibilitate a orășeanului identificat cu propria-i condiție nouă, care aruncă asupra mediului rustic
Un limbaj personal by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5187_a_6512]
-
constituie îndeobște obiectul unor execuții impresioniste, aidoma pînzei unui pictor care se deplasează pentru a lucra în aer liber (Peste rîu se apleacă salcia). Chiar atunci cînd intervin factorii de lexic local sau e adoptat un ritm alert, poporan, ochiul citadinului speculează subtilitatea pe care o poate obține din materia ce i se prezintă, urmărește șansele unei caligrafii. Tot mai frecvent accentul cade pe jocul expresiei care se autonomizează (Localisme). Ori intervine o rostire conceptuală, ușor didactică în chip intenționat, ca
Un limbaj personal by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5187_a_6512]
-
și unul internalizat: personajele „circulă” de la o povestire la alta, incipitul fiecărei povestiri este abrupt, fără ocolișuri, stilul colocvial, tonalitatea familială, fiecare povestire fiind monologul, la persoana I, al câte unui narator (de fapt, o naratoare) care observă datele existenței citadine (mitinguri, oameni care se provoacă reciproc, în troleu sau pe stradă, care se suspectează, se pândesc și se toarnă etc.). Oameni din Dublin este și leitmotivul penultimei povestiri, A doua zi, probabil cea mai reușită, o adevărată bijuterie. Vova și
Un nou gen by Raluca Dună () [Corola-journal/Journalistic/5210_a_6535]
-
venea ori părăsea portul, îmi confirmau faptul că mă aflam în Valparaíso. Deodată m-a învăluit o aroma stranie, tulburătoare. Mirosea a munte, a pajiște, a vegetație; erau miresme din copilăria mea, de care uitasem cu totul în zbuciumul vieții citadine. M-am cufundat în somn, legănat de murmurul pământului meu natal. Oare de unde venea acea zvâcnire sălbatică a pământului, acele miresme pure? Vârându-mi degetele prin ochiurile rachiței fotoliului colosal, am descoperit sertărașele și în ele am simțit plantele uscate
Pablo Neruda: Mărturisesc că am trăit by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/6655_a_7980]
-
a boemilor, a gangsterilor si a zâmbetului, fixată acolo în eternitatea savuroasă a cuvintelor. Nici un alt scriitor modern de limbă spaniolă, cu excepția poate a inventatorului satului Macondo, nu a mai reusit să creeze cu atâta forță si culoare o mitologie citadină, asa cum a reusit cubanezul Guillermo Cabrera Infante. Mario Vargas Llosa, Caretas, 1997 Înainte de-a bate m-am uitat la mâini; aveam o semilună neagră la fiecare unghie. Am coborât treptele din nou. Era a doua oară când o
Guillermo Cabrera Infante - Trei tigri triști by Dan Munteanu () [Corola-journal/Journalistic/6504_a_7829]
-
parcă ar susține un șarpe.” (p. 157) După o astfel de experiență a acuității, e cumva firesc ca, la întoarcere, Parisul să îi apară fad. Singurele sclipiri ale lui (însușite cu oarecare indiferență, totuși) sunt în chip esențial laice. Geografii citadine, rafinamente culinare, accesorii cochete. Deși mai mici ca la Chicago, prețuirile par aici uriașe. Iluzia optică e dată de o deziluzie spirituală. Posibilitatea divorțului, care tot cam acum se întrevede, e eliberată de suferință. Atâta câtă e, aceasta se canalizează
Un document interior by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6572_a_7897]
-
Gheorghe Grigurcu Monica Patriche cultivă o poezie de citadin, atrasă si respinsă de mediul stradal într-un joc al proporțiilor diverse, în funcție de umoarea momentană. E la mijloc un cult al artificiului, înălțat de poeții moderni la rang de subiacentă temă uzuală. În atari producții, spiritul se înalță deasupra naturalului
Poemul ca remediu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6468_a_7793]
-
Autorii lor sînt rusul Lev Davidovici Bronstein, cunoscut sub numele de Lev Troțki, și românul N. Steinhardt. Fuseseră, ambii, niște eretici în raport cu statutul și condiția lor inițiale. Ambii proveneau din familii evreiești înlesnite, de moșier cel dintîi, de înaltă burghezie citadină celălalt. Ambii erau firi exaltate, spirite neliniștite și efervescente, ambii erau cultivați și poligloți, ambii erau jurnaliști și eseiști foarte înzestrați, ambilor destinul le-a fost fracturat de comunism în varianta lui stalinistă. Primul s-a convertit la revoluționarism teoretic
Caragiale povestit de Troțki by Mircea Iorgulescu () [Corola-journal/Journalistic/6389_a_7714]
-
și Vaidei." (p. 92) Dacă aici suntem încă, într-o mai mică sau mai mare măsură, în geografia rurală transilvană, alte poeme reprezintă adevărate migrații către sudul cel mai adânc. Neverosimil aproape se dovedește o altă Filă de jurnal, perfect citadină, care schimbă tacit sensul întregului volum. Astfel, Calea Târgului nu mai apare drept o localitate între altele, ci sub chipul unei mici epopei a unei la fel de mici negocieri, oarecum în felul celei din Ulisse al lui Voronca: „Trec prin Piața
Ardeleanul definitiv by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6322_a_7647]
-
opune una mai plauzibilă, a unui Hanibal generos cu inamicii. Le pregătește de pildă acestora, după rang, funeralii strălucitoare. E același Hanibal care în câteva ocazii dovedește, în plină campanie militară durând de șaptesprezece ani, un umor de-o subtilitate citadină. Scena e amintită în Nopțile atice de Aulus Gellius: „Interogat de Antioh dacă armata sa somptuos împodobită ajunge spre a-i înfrunta pe romani, generalul cartaginez, vrând să-l ridiculizeze pe monarh pentru lașitatea și slăbiciunea acestei oști atât de
Orașul invizibil by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6335_a_7660]
-
nimic mecanic, fără sunet de alămuri. Modelul lui Coșbuc a fost preluat, în cazul lui Iosif, de un poet cu sensibilitate simbolistă, perfect contemporan literaturii de la începutul secolului al XX-lea. De altfel, Iosif nici nu a fost un „țăran": citadin de origine, fiu de profesor, el evocă lumea rurală cu distanțare implicită, figurînd un sat mai degrabă ornamental. Dacă traducerile din mari poeți ai lumii i-au format lui Iosif mîna, cel puțin doi dintre ei, traduși continuu, s-au
„Muzică mai presus de orice” by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/6339_a_7664]
-
captează însă, pare a redeveni el însuși. Brusc, atmosfera fin-de-siècle se instalează spontan. („Te simți mai singur astă sară/ Mai mohorîtă-i azi odaia.../ Auzi cum șiruie afară,/ De-a lungul streșinilor, ploaia!" - Singur); cadrul rustic dispare, poetul devine un autentic citadin. Călătoria cu trenul prin Europa, viziunile uneori halucinante ale marilor metropole ori ale orașelor pitorești (Din Paris, Clopotele din Nurenberg), magia vitezei, regretul după ceea ce călătorul lasă în urmă - toate apăruseră extrem de rar în poezia noastră: Șt.O. Iosif face
„Muzică mai presus de orice” by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/6339_a_7664]
-
marilor metropole ori ale orașelor pitorești (Din Paris, Clopotele din Nurenberg), magia vitezei, regretul după ceea ce călătorul lasă în urmă - toate apăruseră extrem de rar în poezia noastră: Șt.O. Iosif face figură de precursor. Iar starea lui de spirit, specific citadină, cea a emoției provocate de o frumoasă fată întîlnită întîmplător pe stradă ori în călătorie, ca baudelairiană și iluzorie promisiune de fericire (Â une passante), reprezintă o cucerire a anului petrecut în orașul lui Baudelaire. Schițată în sonetul La Luvru
„Muzică mai presus de orice” by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/6339_a_7664]
-
floare lîngă floare,/ Iar printre flori un alb profil s-arată... Stau trist la geam... Departe-n văi se pierde/ Căsuța albă cu podoaba-i verde... Și poate-acolo m-aștepta norocul!." Doar sensibilitatea lui Șt.O. Iosif fată de citadin a făcut posibilă apariția poetului A. Mirea și a Caleidoscopului; sudarea inspirației lui Iosif cu aceea a lui Anghel s-a produs datorită chemării amîndurora către modernitate. În opera poetică semnată A Mirea, ideile îi aparțineau, poate, lui Anghel, rezervor
„Muzică mai presus de orice” by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/6339_a_7664]
-
sunt departe de a se rezuma la consistența laptelui și a mierii. Prieteniile de tinerețe se mai atenuează. (Devenind uneori adversități în toată regula.) Și totuși, nimeni, nici măcar causticul Alexandru Mușina, nu sare vreodată calul. Diferențele de opinie sunt exprimate citadin. Fără umori și fără șopârle. Presupusele erori de verdict ale criticii de ieri și de azi, sunt, și ele, înțelese ca atare. Nu li se caută explicații ascunse. Una peste alta, Portret de grup e o carte stenică. Cu întrebări
Respect intelectual by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5016_a_6341]