381 matches
-
După Crăciun, pe 26 decemmbrie, mi-am adus aminte de povestea lui Andersen Fetița cu chibriturile. Noaptea, pe la zece, la o intersecție o fată de vreo zece ani, îmbrăcată subțire, cerșea aproape înghețată de frig. Tremura din tot corpul și clănțănea din dinți. La vreo cincizeci de metri mai jos, un accident de automobil, cu două mașini care se loviseră în bot. În jurul lor se învîrteau mai mulți polițiști. Se oprise acolo, ca să se afle în treabă, și un Logan al
Zăpezile de altădată by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/8923_a_10248]
-
aureole portocalii, mireasma frunzelor jilave străjuia trotuarele umede. - Ai băut mult?, m-a întrebat Jane. Vrei să conduc eu? I-am dat cheile iar ea a îndreptat brelocul care pulsa înspre mașina noastră, păstaia noastră de oțel. Incuietoarea centrală a clănțănit, m-am urcat pe locul pasagerului și mi-am lăsat capul să se sprijine de tetieră. Atunci cînd Jane s-a așezat pe locul ei, am fost din nou uimit de felul în care lucrurile păreau să se adapteze pîntecelui
Will Self - Cum văd eu distracția by Daniela Rogobete () [Corola-journal/Journalistic/6128_a_7453]
-
cultură, scăpându-mă cred și de închisoare. Scandalul, deși și un fel de respect... Cosmopolitismul, păcat greu pe atunci... Cum îmi spunea mie Belu Silber mai târziu într-una din plimbările noastre făcute mai mereu prin frig, de-l auzeam clănțănind - orice ar fi, învățătura învinge - spunea -; dar că să fiu atent, dacă se poate, învățătura aceasta să nu-mi întreacă faptele, după cum scrie în Talmud... Asta, pot să o declar, mă depășea... În același caiet ofilit din mai 1944, în
Catren uitat by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13025_a_14350]
-
sfere ale vieții băiatului nu se intersectează sau influențează decât accidental. La scăldat în apa rece a lacului de munte, unul dintre băieți îl strigă pe nume și îl provoacă să le dovedească lor, prietenilor lui, fidelitate înaintea oricui altuiva: „Clănțănind din dinți de frig, mi-a pronunțat numele și m-a arătat cu degetul, ca să nu se îndoiască nimeni că va fi rândul meu și că va trebui să-i copiez săritura. Pe urmă, în chip ciudat, a intrat între
Bufnițele copilăriei by Iulia Iarca () [Corola-journal/Journalistic/4049_a_5374]
-
sîngele și de lichidul lăptos care sărise pe el din coșurile lui Claudiu. Jandarmul de la intrare a început să rîdă cînd l-a văzut pe poștaș în curul gol, dar i s-a făcut milă de el, că-l vedea clănțănind din dinți și s-a dus să bage lemne în sobă. Și ce să mai zic, spune Pomenea, a fugit din secție descălțat și în curul gol, la 11 dimineața. Cine l-o fi văzut nu vrea să ne spună
Interogatoriul by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/7797_a_9122]
-
din orbite fugind de tunetul artileriei care se spărgea deasupra lor. Mulți se înecau. Unii, puțini, care-și făcuseră din această retragere o misiune eroică, izbuteau să ajungă dincoace cu steagurile pe care le salvaseră. Se scuturau ca niște cîini, clănțănind din dinți. Un vuiet continuu - singurul pod, tragic și imaterial - unea cele două maluri. La un moment dat, pe cheiul aglomerat își făcu apariția un ofițer superior. Stînd în picioare în automobil, cu binoclul automat de gît, dirijă ieșirea din
-Fragment dintr-un roman inedit - by Gabriela Adameșteanu () [Corola-journal/Imaginative/14063_a_15388]
-
două-trei ori mai înalte ca el”. Nu mai aud și nu mai văd nimic altceva decât mogâldeața care se zbate să ajungă la mine! Nici nu mai pot răsufla de frică. Un tremur grozav mi-a cuprins tot trupul. Îmi clănțănesc dinții în gură...Nu mai pot face nici un pas și uite dihania se apropie de mine!!! În năuceala mea mi s-a părut că am auzit un lătrat ... Cine a făcut-o, că doar lupii nu latră. Ei urlă. Numai
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
alte vieți, am fost lupoaică. Aveam două rânduri de țâțe. Și cu degetele mari mi-a arătat, trăgând două linii de sus în jos: — De aici... până aici... Multe, multe, multe țâțe. Când s-a repezit în mine, și-a clănțănit dinții într-ai mei atât de sonor, că pe ecranul minții am văzut așchii de smalț. M-a trântit și m-a încălecat. înfiptă, a dat capul pe spate și a început să urle la tavan, traheea ei o țeavă
Miros de roşcată amară şi alte povestiri scandaloase by Dan Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1336_a_2890]
-
se vede? Nu știi ce-i aia? Sunt gay total, nu mă interesează femeile. Dar tu ești specială. Aș vrea mult să fim prieteni. A fost de parcă aș fi găsit întrerupătorul bun. S-a aplecat fără avertisment, m-a sărutat clănțănindu-mi dinții și s-a înfipt în mine. După aia ne-am smuls cămă șile și am început să ne frecăm piepturile goale. După mult pupat, am zăcut un pic holbându-ne la tavan și atunci mi-a spus de
Miros de roşcată amară şi alte povestiri scandaloase by Dan Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1336_a_2890]
-
Statu-Palmă nu era alta decât fioroasa Hâcă, neîm blânzita fiară ce pustia boscorodind ținutul Fălticenilor. Aici, Tanti Justina se uita împrejur la noi, mândră. — Măi copii, ce-ar fi să facem noi un tramvai clandestin? Rămăseserăm înmărmuriți. Lui Găinaț îi clănțăneau dinții de admirație. Tramvaiul fusese dat la casare la noi, dar Nea Nebunelea zicea că încă-i bun. Că-i păcat de el, că putem să umblăm noi cu el, între tramvaiele normale, pe aceeași linie, dar fără să ne
Miros de roşcată amară şi alte povestiri scandaloase by Dan Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1336_a_2890]
-
capa și armele căpitanului ca să mă Încălzesc nițel - fugisem după careta lui Martín Saldaña și a oamenilor lui doar cu pieptarul și niște pantaloni pe mine -, și astfel am stat mult acolo, strângând din dinți ca să nu mi-i aud clănțănind. Până la urmă, văzând că nici căpitanul, nici altcineva nu ieșea din casă, am Început să-mi fac probleme. Nu puteam crede că Saldaña l-a asasinat pe stăpânul meu, deși În orașul acela și În vremurile acelea totul era posibil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
o țărână: Hai odată, ce faci? Cerboaica descoperi în traistă ulciorul. Rănitul scoase un sunet moale din gât. Ochii îi luciră. Bău hulpav, cu sorbituri mari. Apa i se revărsa din gură, șiroindu-i pe bărbie și piept. Dinții îi clănțăneau pe gura vasului. Ochii-i creșteau în cap, alburii. Se mișcau repede, lucitori și sălbateci în orbitele negre. Destul! O să-i facă rău, se alarmă bătrâna. Doamne, se-ngrozi Cerboaica. Asta ne mai trebuia! Ce facem cu el? Străinul se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
duc, îi duc... Cu ce-ajung la cârlig? Îi duc... duc... duc... duc... duc... Bezna cădea din cer, din stele, și din beznă, ca o bură, ca un praf umed și rece, roua, jilăveala nopții, umezea totul, începeau să-i clănțăne dinții, doamne, dumnezeule! Cârligul! Cârligul! Cu ce salt cârligul?? Se încordă să-și stăpânească clănțănitul dinților. Atunci auzi vocile. Bolboroseala groasă ca un vaiet, o groază... Cârligul! Cu ce salt cârligul? Căută locul. Da, aici trebuie să fie! Ștanga de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
așteptând gestul lui salvator, așteptând să-și învingă sila de sine, slăbiciunea și prejudecățile sentimentale, moleșitoare și nefaste care n-aveau ce căuta în momentul acela, căci exact în momentul acela vagoanele din capăt huruiau greoi pe pod, făcând să clănțăne barele metalice. Vagonul lui se apropia vertiginos de conul orbitor de lumină, parcă se pulveriza în explozia aceea, orbitoare. Drugul de oțel îl stingherea, dar n-avea ce face, cum n-avea ce face nici cu dorința lui de-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
și poruncitor, o dezmierda Tudora și-i făgăduise ca primul pui să i-l boteze în apele bulboanei cu numele lui Tudor. Numai lupii se numeau Seco. Așa-i striga Tudora lătrându-le numele și-i amenința cu chefnituri scurte, clănțănind dinții ascuțiți de ragilă și cremene, să-i țină la distanță. Tudora nu era acasă. Ceruse voie și plecase, amețită de aerul rece, de ninsoare și de zăpezile căzute, la stâna din marginea pădurii, în nuntire. Avea să lipsească trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
fetelor. Gerul ăsta mă dă gata. Toal și Nan erau îmbrățișați pe bancheta din spate, dar Rima stătea atît de țeapănă, că Lanark îcare se așezase lîngă ea) își încrucișă brațele pe piept și-și încleștă dinții să nu mai clănțăne. încetul cu încetul, radiatorul încălzi aerul la o temperatură mai confortabilă. Camionul era aproape singur pe stradă, dar, ori de cîte ori treceau de un tramvai sau de vreun trecător, McPake claxona strident. Lanark întrebă: — Rima, se va dansa la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
de porțelan pe el. Le dădu la o parte și se așeză cu coatele pe genunchi și bărbia pe buricele degetelor, pînă cînd un soare rece se ivi pe acoperișurile care se vedeau de la fereastră și dinții începură să-i clănțăneau. în intervalele dintre somnolență și trezie, părea un alt obiect al camerei, un ceas pe polița șemineului, de exemplu, sau unul din bibelourile de la picioarele lui. Sunetul conversației din bucătărie îl atingea la fel ca pe obiecte. La un moment
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
tîrî în cerc, pipăind pămîntul, pînă cînd mîna îi atinse un picior. — Rima...? — Da. — Ai sandale subțiri și stai pe gheață. îmi pare rău, Rima, te-am dus spre un lac înghețat. — Nu-mi pasă. Lanark se ridică; dinții îi clănțăneau, și se uită în jur: — Unde-i lumina? Nu știu. N-o văd... n-o văd nicăieri. Trebuie să ajungem din nou la bară. — N-o să reușești. Sîntem pierduți. Corpul ei se afla lîngă el, dar vocea, joasă și posacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
apropiai de ei, miroseau a fum și a usturoi. O luam pe linia noastră și, după destul drum, ajungeam în fața casei lui tataie. Deschideam poarta văruită și intram în bătătură, oprindu-ne între doi gutui. Câinele negru ca un diavol clănțănea dement, fugind în sus și-n jos pe lanțul lui, slab de i se vedeau coastele. Pentru atâta strofocare, primea-n fiecare chindie o mână de coji de mămăligă. Tataie ieșea în prag, fără să arate bucurie, bătrân și voinic
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
șubredă, de tot atâtea zile colacii și coliva și orezul cu lapte nu mai veniseră de la neamurile cele vii. Înspăimântați că vor muri a doua oară de foame și uitare, morții începură să se foiască, stârnind un amenințător vuiet subpământean. Clănțănindu-și danturile puternice, au început să rupă scândurile buretoase, pline de larve-nchis-tate de cărăbuși, să sape cu labele lor ca de cârtiță tunele de la unii la alții, să țină sfat câte doi, câte trei și-n cele din urmă toți
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
jeturi de flacără roșie spre celeștii legionari. Din când în când, îngeri cu aripile incendiate-n culori bengale, ca de pasărea-paradisului, se prăbușeau pe cîte-un bordei sau în via desfoliată. Ca niște dini grași și colțați, câte trei-patru diavoli tăbărau clănțănind pe cîte-un sol ceresc, îngrețoșîndu-l cu duhoarea mațelor lor, împroșcîndu-l cu urină din tulumbele incredibile dintre craci, acopenndu-l de ocări ucigătoare, mai veninoase ca focul suflat din gură, căci la vorbele de o pustiitoare blasfemie creierul îngeresc era cuprins de
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
parabole și aluzii cărora nu izbutea să le dea de capăt. Când, cu câteva zile-nainte, primii stropi de sânge se scurseseră, alunecând ca niște lacrimi pe coapsele ei de abanos, mătușa Melanie, cuprinsă de un tremur bizar, îi spusese, clănțănind din dinți, că se apropie Ceremonia. Un pui de pisică, subțire și cu urechi caraghios de mari, cu care Cecilia tocmai se juca, dîndu-i degetele de la picioare să i le roadă și să le scarmene cu labele din spate, își
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
Tramvaiul ce ducea către Dudești-Cioplea, unde locuia Tanti Sica (Vasilica, sora mamei), era singurul vopsit în roșu, iar deasupra avea singura fâșie de cer albastru din București. Suind în el, îmi plăcea să stau lângă scaunul vatmanului, să văd cum clănțăne maneta cu bilă de metal și să privesc cerul prin sticla groasă, violetă, a apărătoarei de soare. Bila manetei era de alamă lustruită de-atîta frecat în palma aspră a vatmanului, și-n curbura ei se aduna, în culori concentrate, de
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
tuns "numărul zero", alături de alți băieți din clasa mea, toți cu cîte-o cruce făcută-n cap de foarfecă învățătoarei. Trebuia să ne tundem acum toți la chelie. În jurul celor de pe scaune, frizerii, bătrâni și burtoși încă de pe-atunci, se-nvîrteau, clănțănind mașina de tuns. Părul negru-strălucitor să-rea-n toate părțile, depunîndu-se-n grămăjoare imponderabile pe podea. Frizerii vorbeau despre meciul de duminică, despre Pârcălab și frații Nunweiller, iar noi ne uitam pe revistele vechi, schimbam strâmbături în oglindă cu cei de pe scaune, cu
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
curând un șir de băieți nefericiți, "pletoșii", abia depășind cu capetele pervazul tablei, unde zăceau bureții jerpeliți și bucățelele de cretă, se-nșirau umăr la umăr, spre veselia celor rămași. Tovarășa scotea atunci un forfecoi uriaș, uns cu grăsime, îl clănțănea fioros pe sub nasul lor și le făcea apoi cîte-o cruce-n cap fiecăruia, înțepîndu-i înadins și împrăștiind pe jos buclițe de păr întunecat. Trebuiau după asta să se tundă la chelie, ajungând de râsul școlii. Nu doar pe țestele lor
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]