2,106 matches
-
ei, sufletul petrecerii era domnul Goodman din Aurora, patronul care înlocuise orchestra tradițională cu o inovație modernă: pianul automat. Trebuia doar să-l înfunzi cu o monedă de nichel. Pianele mecanice sunt niște instrumente ciudate. Nu sunt o priveliște neliniștitoare clapele astea care se mișcă singure? Nu stă oare acolo un strigoi care cântă dansul? Domnul Goodman din Aurora nu-și face astfel de probleme. Domnul Goodman dansează foxtrot cu o frumoasă parteneră. Cunoscătorii apreciază c-ar semăna (dacă n-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
duduie un motor. Totul s-a liniștit. Partenerii se regăsesc cu greu. Unul câte unul se întorc de la perete și privesc cadavrul patronului în al cărui trup medicul legist a numărat 28 de gloanțe. Asta e tot. Moartea a mângâiat clapele pianului cu degetele ei de fantasmă în ritmul ultimului foxtrot al domnului Goodman din Aurora. EPILOG Cerboaica îi auzi chemarea de departe. Îl auzi de departe despicând cu trupul lui puternic, suplu și impetuos, spuma înghețată a cerului scuturat în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
plantele înșelătoare. Lumea a rămas neînțeleasă, ștearsă din memorie demult! Prințesa a murit și ea în apele tulburi, în țintirimul de stânci, în leagănul ursitoarelor, în lumina soarelui. Pianul orgolios Era lângă ceas și lângă scaunul care aștepta, încătușat în clapele de os. A trecut un an de când Tamara a murit, prietena mea din copilărie! Odată cu ea a asfințit și amintirea mea, știa cum să mă apere de nostalgie, de durere și de frustrare! Știa să mă ducă în lumea ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
clasicizare ca Hortensia PapadatBengescu, celelalte nume sînt cunoscute doar specialiștilor. Impunerea "doamnei Bengescu" are mai multe explicații. „Pentru muzică am avut ceea ce se cheamă un talent neizbutit, am descifrat-o cu ușurință mare în dauna studiului lent, al atingerii fiecărei clape; am înțeles lacuna și am renunțat treptat /.../ Am rămas cu scrisul meu!” H. Papadat Bengescu, însemnare din jurnal) Un atu esențial, îndeobște trecut cu vederea este, exact ca la Arghezi, debutul editorial în deplină maturitate, la aproape 43 de ani
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
implicită și explicită, întâmplarea creatoare de destine, altele decât cele știute și dorite de eroi, de îndreptățirile și speranțele lor. Marea surpriză a romanului stă tocmai în apăsarea de către cel care hotărăște drumul vieții omenești, ca din greșeală, pe altă clapă a obișnuitei claviaturi biografice, alterându-i previzibilitatea. Ca să poată accepta situația neprevăzută, eroii, dar mai ales cititorii, n au altă salvare decât cantonarea în reflecția filozofică. Eroii însă n-o fac, unii supraevaluând bunul simț, alții neputându-se detașa de
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3120]
-
de la el. De mai bine de două săptămâni, fagotul parcă înnebunise. Umbla deșănțat prin localuri rău famate, înhăitat cu un țambal scandalagiu, recunoscut pentru bețiile crâncene de care se făcea vinovat, cu două viori cu apu cături reprobabile și patru clape de clavecin pe care nu reușea nimeni să le mai tempereze odată ce apucau să tragă ceva la măsea. Așadar, fagotul se veselea nerușinat în pofida oricărei lipse de cuviință și, de ce să nu o recunoaștem, în pofida evidenței din titlu. Degeaba încerca
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
se repetă,pentru poetul G.G. Ursu actele și faptele istorice nu sunt deosebit de clare: „Bârladul meu e-o apă și-un oraș,\A fost întâi orașul,a fost apa ?\ In mine cânta un pian gingaș,\Suav,din adâncimi, îi sună clapa.” Un lucru este cert pentru turiști,bârladenii sunt oameni primitori. In lucrarea sa, „Descrierea Moldovei”, Dimitrie Cantemir ne amintește: „...unii așteaptă cu masa de prânz până la al nouălea ceas din zi și,ca să nu mănânce singuri,își trimit slugile pe
BANCHETUL CUGETĂRILOR by Eugen - Nicuşor Marcu [Corola-publishinghouse/Imaginative/1594_a_2966]
-
derutat, întristat, neputincios. Văzându-l atât de neajutorat, ea dispăru printr-o ușă și nu mai reveni. Târziu, după ce-și plimbă privirile peste tot, se sculă cu greutate, se întoarse în sala-amfiteatru, se duse la pianul de pe scenă, mângâie clapele, peste care degetele lui Mihai trecuseră. Se așeză într-un fotoliu, închise ochii și și-l imagină pe Mihai la Bayreuth, când venise Beatrice și-l sărutase. Amintirile îl năvăleau, nu le putea opri. Gândul se întorsese în timp. Aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
deranja. Nu era nimeni în acea cameră mare, spațioasă, pe care el o numise amfiteatru. Erau multe fotolii, un pian mare cu coadă... Și-l aminti pe Mihai copil, aplecat asupra claviaturii, cu mâinile care-i alergau cu repeziciune pe clape și i se făcu dor de el, ajuns acum mare pianist recunoscut, cu concerte în toată lumea. Aici e sufletul lui! Se așeză într-un fotoliu, închise ochii și, în lumina lunii care pătrundea printr-o ușă laterală, se lăsă purtat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
fără cutie, 17,10 cu trei cântice. Ținea loc de combină, dar nu numai el: fără să fii notist puteai să te înzestrezi cu un Bandonifon - instrument compus dintr-un burduf executat dublu din piele și lemn lustruit, dispunând de clape de nikel, ori cu un Hohnerphon, acesta cu pavilion de alamă: "nemaiîntâlnită tărie la tonuri clare, când line, când tunătoare, când vibrătoare". Aici "prin apropierea și îndepărtarea mânei de pavilion se obține (sic, n.n.) tonuri de un efect grandios uimitor
Pe aripile crizei by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/7194_a_8519]
-
poate că scrie siropos, cine știe, sau voit șocant că tot e politically correct ca doamnele să fie egale cu bărbații, de ce nu li s-ar îngădui și libertatea violentării cititorului. Următoarele asocieri se leagă de copertă, titlu, textele de clapă. Aflăm că Violeta Ion a obținut Premiul pentru Poezie la Concursul de manuscrise al Uniunii Scriitorilor (deducem că volumul are deja validarea unor critici cu greutate). Coperta de un ocru stânjenitor cu un păianjen atârnând vag deasupra unei mese de
Mart(ir)a by Răzvan Mihai Năstase () [Corola-journal/Journalistic/9923_a_11248]
-
niciodată să-i citesc paginile manuscrisului. I-am repetat că un om care are puțină minte nu scrie la o mașină așa de veche. Dar îl vedeam așezat la mașina de scris și mă simțeam liniștită. Îmi spunea că țăcănitul clapelor mașinii de scris îl ajuta să-și construiască intriga. Citea vocalizând fiecare literă, de parcă fiecare frază ar fi inițiat o literatură. Ca ziarist scrisese despre traficanții de droguri din Medellín, despre puștanii din Bogotá, despre prostituatele din Cali, despre ucigașii
Nuria Amat - Regina Americii by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/9481_a_10806]
-
așezat pe o parte, în timp ce dreapta, o labă mare arsă de soare, se plimba pe claviatura micuță de două octave. Muzica - misterioasă, insinuantă, ezitantă - abia acoperea gâfâitul burdufului; fraze suspendate, crâmpeie de melodie răzlețe sau - când degetele groase apăsau două clape deodată - urmate în ecou ca de o umbră fidelă. Apoi, cu privirea în pământ, a început să cânte cu o voce răgușită care trecea ca un fir de lână roșie printre notele nazale ale armoniului. Un soi de tânguire cântată
Nicolas Bouvier L'usage du monde by Emanoil Marcu () [Corola-journal/Journalistic/9507_a_10832]
-
în căruța care trosnește din încheieturi. Nu era conștient de această limitare. Preda n-a vrut în ruptul capului să se simtă cantonat într-un singur perimetru, era convins că poate pătrunde pretutindeni, că poate juca ușor pe mai multe clape. Ce eroare! ș...ț Meteahna lui era că nu putea abandona ograda - aici obișnuise să contemple lumea, de aici extrăgea reflexele și maniera de a judeca, asta era comoara pe care nu o împărțea cu nimeni. Se raporta la o
De la Măniuțiu la Preda by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/9663_a_10988]
-
forma ostenită, sleită a aceluiași impact). Visurilor, idealurilor li se substituie coșmarurile, halucinațiile: "un imens cireș sălbatic m-a acoperit/ cînd am sărit gardul să mă întorc/ cimitirul sărac în stînga mărea întunericul/ și o tăcere se interpunea încăpățînată/ între clapa albă și clapa neagră// această seară e fără sfîrșit/ se strecoară sub dimineți vesele/ și zile cenușii/ e ca un preș care ni se trage de sub picioare" (seară continuă cu rîul în spate). Sau: "stăteam într-un picior înghesuială mare
Oroarea de realitate by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9654_a_10979]
-
a aceluiași impact). Visurilor, idealurilor li se substituie coșmarurile, halucinațiile: "un imens cireș sălbatic m-a acoperit/ cînd am sărit gardul să mă întorc/ cimitirul sărac în stînga mărea întunericul/ și o tăcere se interpunea încăpățînată/ între clapa albă și clapa neagră// această seară e fără sfîrșit/ se strecoară sub dimineți vesele/ și zile cenușii/ e ca un preș care ni se trage de sub picioare" (seară continuă cu rîul în spate). Sau: "stăteam într-un picior înghesuială mare/ alunecînd de pe glob
Oroarea de realitate by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9654_a_10979]
-
dialogul nostru a căpătat, curând după demararea lui, și această funcție de jurnal. Trecerea timpului este atent monitorizată și marcată, zilele începând să lase pe hârtie confesiuni ample sau, dimpotrivă, spații albe, datorate oboselii, plictiselii, necazurilor biologice. Omul care apasă pe clapele mașinii de scris (fiindcă Octavian Paler scria direct la mașină și apoi revizuia tot la mașină) se desprinde uneori de autor, cerându-și dreptul de a lăsa, într-o zi rea, pagina goală. Din această perspectivă, convorbirile sunt sesizante nu
Convorbiri cu Octavian Paler by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9653_a_10978]
-
în general, oamenii ăștia au un alt ritm. O altă accepțiune a timpului. Pe un perete crăpat, un calendar a încremenit la luna martie. Un carton anunță că au de vânzare o mașină cu 800.000 de lei. Îi mângâie clapele. Lângă ea, un xerox, singura concesie făcută tehnicii. Încerc să-i explic că există o memorie a fierului. Că de la un punct încolo mașina aia bate de una singură, chiar dacă tu apeși greșit tastele. Așa am auzit. Nu știu dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
-
cașcavalului. Și a bătut 300 de pagini. Știa tot despre cașcaval. Numai asta avea în cap. A bătut și tratate de medicină sportivă. La matematică nu bătea decât textul, pentru că erau semne, formule pe care ea nu le avea pe clape. Așa zice, mă uit pe clape, verific și văd că e adevărat. Bate după dictare și se gândește hăt departe, cine știe unde se gândește. Ce să facă acasă se gândește. Ceva de genul ăsta. Ce treabă să-nvârtească. Ciorbe, salate, tochituri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
-
pagini. Știa tot despre cașcaval. Numai asta avea în cap. A bătut și tratate de medicină sportivă. La matematică nu bătea decât textul, pentru că erau semne, formule pe care ea nu le avea pe clape. Așa zice, mă uit pe clape, verific și văd că e adevărat. Bate după dictare și se gândește hăt departe, cine știe unde se gândește. Ce să facă acasă se gândește. Ceva de genul ăsta. Ce treabă să-nvârtească. Ciorbe, salate, tochituri, tocane. Bate mecanic, nu înregistrează ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
-
scop mi-am pus eu toată puterea și priceperea, dorind să îi pun pe toți într-o strânsă și de nedespărțit legătură, care să intoneze mereu pe aceleași tonuri și să urmărească, nu singuri, ci laolaltă aceleași țeluri, întocmai așa cum clapele pianului, apăsate una câte una, scot numai sunete solitare și nesigure, însă, apăsate mai multe deodată, dau naștere unor armonii amețitoare, ce mângâie auzul și-l încântă pe deplin... Dar întreg efortul meu de apropiere a fost în zadar, căci
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
pe Sandei cântând la pian, în creierul acesteia dansează Maria despletită prin pădure, în căutarea Dumnezeului ei, cu brațele deschise, planând ca o păsare, mănăstirea arde în flăcări, Maria cântă fericită la pian, în mijlocul focului soldații violează măicuțele, Maria apasă clapele pianului tot mai tare, iadul se întinde până la picioarele ei, cântă și râde ca o bezmetică, "așa vă trebuie nenorocitelor, sunteți doar niște găini, asta sunteți, acum au venit jigodiile să vă jupoaie, poate că la unele dintre voi le
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
sfârtecat, s-a așezat lângă trupul uscat al Mariei cu speranța că va putea trece în moarte așa cum a trecut Maria, după o febră cumplită, în timp ce ea cânta la pian. Își mișcă cu greu degetele, închide ochii în timp ce își desenează clapele pianului în creier și începe să cânte, vrea să readucă timpul înapoi, acel timp în care Maria a părăsit-o pentru totdeauna, a fost o clipă fericită, pianul a sunat atunci ca niciodată, sunetele au ieșit din peșteră și s-
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
pe față, a aprins o lumânare, așa cum au învățat-o măicuțele și cum a făcut mama ei când maica stareță le-a părăsit, la câteva zile după ce comuniștii au dat foc mănăstirii. Se ghemuiește lângă trupul uscat al Mariei apăsând clapele pianului în imaginație, sunetele se ciocnesc de pereții peșterii, urcă în susul firului de apă, un pârâiaș ce se strecoară în peșteră pe la rădăcina unui mesteacăn, mestecenii se întind până sus în povârniș, într-o pădure luminoasă. Peștera, pădurea de mesteceni
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
din jurul peșterii. Ceea ce i s-a întâmplat aseară este pedeapsa pentru încălcarea interdicției, trebuie să rabde, cu timpul se va face bine, are ierburi uscate, se va tămădui, dar acum mai bine să stea aici în preajma Mariei, să prindă puteri, clapele pianului au început să se miște, degetele urmăresc claviatura, muzica izvorăște din trupul ei sfârtecat, aude cum cad stelele, deschide ochii, peștera se umple de o muzică abisală, clapele pianului se mișcă singure, sunetele roiesc în jurul capului ei ca un
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]