205 matches
-
adăugă: Ce mai faci? - ca și când l-ar fi cunoscut personal dinainte. Apoi, cu grabă, precum ar fi voit să repare o eroare: Mănânci floarea-soarelui? Înainte ca Suflețel să se dezmeticească, Hangerliu rupse un sfert din roata lui și o înmînă clasicistului, care, temîn-du-se a nu contraria pe amfitrion, o luă în mână. Hangerliu îi făcu semn să se așeze pe canapeaua foarte largă, iar el însuși se urcă cu picioare cu tot la capătul celălalt, scuturîndu-și tot bustul. 2 Sălbatic (fr.
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
repaus pentru gentilomul cu suflet de artist, Leonida Pascalopol. Cele două romane erau suficiente pentru a atesta virtuțile de prozator ale criticului, experimentator și al nuvelei ("Iubita" lui Bălcescu, Catina damnatul, Noi vrem pământ, Necunoscutul) când, după un manifest literar clasicist (Sensul clasicismului, 1946) C. a întreprins o noua aventură romanescă neașteptată, situîndu-se în fruntea romancierilor din perioada postbelică. Tema din romanul Bietul Ioanide (1953), scris între 1947 și l949, a fost, definiția autorului însuși, să arate "cum trăiesc spiritele academice
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
ecourile acestuia în conștiințele moderne, el nu are în vedere o lume moartă, definitiv fixată în trăsături rigide, ci una în perpetuă devenire. În pofida argumentației diferite, Mihai Eminescu și N.I. Herescu întrebuințează unele expresii similare în pledoariile lor. Poetul și clasicistul par să admită existența a două moduri de a te apropia de lumea veche : cunoașterea, oricât de cuprinzătoare, a unor forme osificate, vetuste, și aprofundarea, selectivă, a acelor elemente antice înzestrate cu destulă vitalitate pentru a trezi interesul posterității. Mereu
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
versurilor sale din Arta poetică - bunăvoința lui August de a revoca sentința de condamnare la exil a lui Ovidiu, inițiativă imposibilă în realitate, o dată ce Horațiu a murit în 8 a. Chr. pe când Ovidiu a fost exilat în 8 p. Chr. Clasicistul Ștefan Bezdechi socotește că această confuzie ar fi involuntară, pricinuită de asemănarea datelor, și că ea ar dovedi cultura precară, nesistematică a lui Alecsandri. Concluzia criticului e însă pripită și ar putea fi demontată de simpla alăturare a specificației inițiale
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
autorul îl scoate pe om de sub dependența zeilor și elimină sentimentul păcatului pedepsit, ceea ce eliberează acțiunea tragică de dominația divină (p. 95). Ca și Alice Voinescu și Zoe Dumitrescu-Bușulenga, Frenkian analizează metodic fiecare tragedie a dramaturgilor investigați. Viziunea coerentă a clasicistului reiese din examinările sale individuale, teza despre vinovăția absolută a eroilor eschilieni fiind susținută prin evidențierea păcatelor acestora. Spre a lua doar exemplul cel mai frapant, Prometeu este văzut ca tipul aroganței lipsite de orice simț de măsură, cu o
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
cea mai lungă”. Soarele aflat la zenit va fi cel mai fierbinte din tot anul. Oare omul când ajunge la „solstițiu”? P.H.L. își vede eroul ca pe un bărbat aflat pe treapta superioară a echilibrului dintre rațiune și sentiment. (Binomul clasicist „funcționează” și la P.H.L.!) Profesorul a atins vârsta favorabilă unui control rațional al „instinctelor fundamentale”. Părerea scriitorului... După unele indicii, momentul în care începe să imagineze povestea Domnului R. și a Teodorei se plasează în preajma războiului, poate chiar în timpul refugiului
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
David Popescu. Acestora li se adaugă pe parcurs M. I. Gabrea, V. Teodoriu, N. Niculiță, Maria Marinescu-Himu. De la numărul 3/1939, prim-redactor e M. Mihăileanu, iar de la numărul 3-5/1943, redactor responsabil devine N. I. Barbu. Scoasă sub îngrijirea unor clasiciști remarcabili, majoritatea dintre ei profesori de liceu sau universitari, A. își propune să mențină viu interesul tinerilor pentru cultura latină. Într-un scurt articol din primul număr, intitulat În loc de cuvânt înainte, se reproduce un fragment din volumul Pentru clasicism (Fapte
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285500_a_286829]
-
romantic, În interiorul căruia, desigur, scientismul lui Houellebecq se opune efuziunilor din autoficțiuni așa cum realismul pozitivist al secolului al XIX-lea se opune romanului personal romantic. Instituția literară franceză preferă totuși să se identifice cu un alt mare curent literar, nobil, clasicist, și anume minimalismul. Lucrurile pot să pară paradoxale: cum să ajungă avatarul Noului Roman - de avangardă - revendicat ca marcă identitară franceză? Răspunsul stă, cred, În stil. Din voința revoluționară a Noilor romancieri a rămas doar o scriitură: detașată, elegantă, prețioasă
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
la lumină poetul în legătura sa cu religia antică greacă, dar era insuficient de experimentată în activitatea științifică care făcuse pași importanți din 1900, și Pindar era cel mai puțin accesibil dintre poeții clasici pentru oricine altcineva decât pentru un clasicist profesionist. Ceea ce scria Yourcenar părea compact și banalizat, chiar propoziția de sfârșit: Singura lecție pe care o învățăm din această viață, atât de îndepărtată de a noastră, este că gloria nu este în definitiv nimic mai mult decât o concesie
by George Rousseau [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
i-a adoptat drept succesori atât pe Lucius Aelius cât și pe Marcus Aurelius, dar Aelius a murit înaintea lui Hadrian. nu a jucat nici un rol în viața lui Marcus Aurelius; cel mult stoicismul lui l-a devalorizat. Așa cum marii clasiciști au demonstrat în timp ce Yourcenar făcea cercetări și își scria cartea, și așa cum însăși Yourcenar a intuit într-un fel fără să-i citească, singurătatea omenirii era mai degrabă încurajată decât domolită de Eros. Pentru Yourcenar, Hadrian nu a fost numai
by George Rousseau [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
femeie va fi în cele din urmă aleasă printre membrii celei mai înalte academii din Franța ei natală. Asta i-ar fi putut schimba punctul de vedere. Unii istorici clasici aveau păreri diferite față de opinia generală. Unul dintre ei, celebrul clasicist Sir Ronald Syme, profesor de istorie antică la Universitatea Oxford și cel mai mare istoric roman în viață pe atunci, a dezmințit efectiv tot ce era istorie în povestirea ei, inclusiv viața suveranului pe care a considerat-o pură fantezie
by George Rousseau [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
, Ștefan (24.IV.1888, Ploiești - 25.III.1958, Cluj), clasicist și traducător. Provine dintr-o familie de mici meseriași de origine aromână. Student al Facultății de Litere și Filosofie a Universității din București, discipol al lui V. Pârvan, B. a studiat apoi la Berlin. A venit în contact cu vestiți
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285715_a_287044]
-
rămâne eliptic până la obscuritate, dacă nu chiar până la fractură logică. Pentru că pot proveni dintr-un alt tip de discurs, între alți parteneri.” Critica filologică a textului, dovedește exegetul, nu se poate împlini decât prin analiza lui logică și filosofică. Poetul, clasicistul, exegetul, comparatistul se întâlnesc în opera moralistului C., deloc pedant, cu o adâncă înțelegere a tuturor slăbiciunilor și spaimelor omenești, dar și cu rigoarea celui ce s-a desăvârșit pe sine înainte de a-i modela pe alții, cel din Luminile
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286486_a_287815]
-
HÂNCU, Radu (1.V.1926, București - 5.IX.1993, București), clasicist și traducător. Este fiul Elenei (n. Vasile) și al lui Dumitru-Titu Hâncu, magistrat. Este tatăl lui Agenor Bogdan Hâncu. H., primul născut dintre patru copii, a beneficiat de o educație îngrijită (în perioada liceului își plătește lecții particulare de latină
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287406_a_288735]
-
să mă criticați inteligent decît să mă lăudați prostește". De aici, preocuparea autorului de a produce texte de escortă, de însoțire și explicitare a operei: într-o scrisoare către Prim-procurorul Tribunalului Ilfov, Caragiale se explică în postura sa de clasicist ("lucrările mele fiind nu niște bufonerii menite să parodieze în treacăt persoane reale, ci niște lucrări de artă cu intenția de a înfățișa într-un mod mai durabil tipuri ideale") iar pastișa Cum se înțeleg țăranii? care a trezit supărarea
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
inegalabilă, a fost profesorul, mentorul și inspirația mai multor generații de politologi americani, dintre care unii (ca Bloom însuși) i-au continuat opera academică, iar alții (ca Francis Fukuyama, discipol al lui Bloom la Cornell, unde a făcut studii de clasicist înainte de a merge la Harvard pentru doctoratul în științe politice) i-au aplicat filozofia politică neoconservatoare în instituții mai mult sau mai puțin influente (Fukuyama la RAND Corporation, think tank-ul Administrației americane), i-au diseminat ideile la scara noii culturi
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
risipa publicistică, trimite la ideea originală a lui Gianbattista Vico, teoretizată în romantism, privind întâietatea poeziei ca expresie spontană de „simțire”, ca primă formă de creație a spiritului uman. Concepția subsumează eticismul luminilor, cultivând „virtutea” ca ideal și finalitate, crezului clasicist ce se revendică nu doar de la latinitatea horațiană, ci, în mod declarat, de la „modelul” poetic italian, suprem reper estetic, „imitat” tematic și prozodic. Marcând o diferențiere față de gustul vremii ce frecventa spiritul francez, A. introduce modele culturale italiene, atât din
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285464_a_286793]
-
blestem, lepădare de sine, așa cum mărturisesc cele Nouă variațiuni..., în Arlechini la marginea câmpului (1985; Premiul Asociației Scriitorilor din Iași), viziunea poetului pare că se obiectivează: el privește și se privește oarecum din afară, cu detașare, poemele au un echilibru clasicist, o tentă sentențioasă; „peisajele” sunt încremenite, Daniel (ipostază a poetului tânăr, în Nouă variațiuni...) rămâne undeva la marginea câmpului, nu coboară în „centru”, în sinele-fântână. Arlechinii sunt umbre, spectacolul trecerii lor e de un tragism și grotesc reținut. În Poemul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286685_a_288014]
-
BALMUȘ, Constantin I. (25.V.1898, Murgeni, j. Vaslui - 13.VII.1957, Geneva), clasicist. Fiu al unui institutor, B. începe școala la Ivești, venind în 1909 la Liceul Internat din Iași, unde în acea vreme erau profesori G. Ibrăileanu, V. Bogrea, M. Carp, M. Jacotă, Calistrat Hogaș, Iorgu Iordan ș.a. Absolvind secția clasică, după
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285585_a_286914]
-
acordă acum mai multe demnități: membru al Academiei (1949), rector al Universității, director al Muzeului Național de Antichități, deputat în Marea Adunare Națională ș.a. Moartea survine pe când se afla internat într-o clinică din Elveția, unde a și fost incinerat. Clasicist cu o pregătire serioasă, de structură enciclopedică, spirit mobil, în perpetuă fervență, specialist cu privirea ageră, ațintită spre revigorarea disciplinei sale, dar și literat cu bun gust și înzestrare, B. s-a racordat fericit la orientările mai noi ale filologiei
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285585_a_286914]
-
text meritoriu stilistic. Comentariul din Tehnica povestirii la Plutarchos în „Bioi paralleloi” (1925) își găsește modelul în analiza lui H. Taine asupra operei lui Titus Livius și urmărește sistematic felul în care istoria se metamorfozează în literatură în Viețile paralele, clasicistul tinzând să definească nu numai arta lui Plutarh, ci și arta din epoca helenistică. În Étude..., lucrare ce își are locul ei în bibliografia augustiniană, demonstrația e mai spectaculoasă, mai dezinvoltă; B. verifică ideea că „arta este expresie”, iar în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285585_a_286914]
-
de limba latină pentru cursurile de gimnaziu și liceu, publicate în colaborare cu Al. Graur, în 1935-1936. Dacă prezența în presa interbelică („Viața românească”, „Adevărul literar și artistic”, „Favonius”, „Revista Fundațiilor Regale”, „Jurnalul literar”, „Însemnări ieșene”, „Ethos” ș.a.) prelungește preocupările clasicistului, intrarea pe făgașul publicisticii politice - în 1945 B. acceptă să ia conducerea ziarului „Moldova liberă” -, ca și alte câteva atitudini conjuncturale, excesive și nedrepte față de confrați, i-au pecetluit ultimul deceniu de viață. Vremea a vrut să selecteze și să
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285585_a_286914]
-
PAPACOSTEA, Victor (21.I.1900, Viziru, j. Brăila - 20.VI.1962, București), comparatist. Este fiul Theophanei-Flora Papacostea (n. Tonu) și al lui Gușu Papacostea, institutori; clasicistul Cezar Papacostea este fratele său, iar Cornelia Papacostea-Danielopolu, comparatistă, îi este fiică. Urmează la București cursurile liceale, întrerupte un timp din cauza războiului, și secția de istorie-geografie din cadrul Facultății de Litere și Filosofie, unde îi are profesori pe N. Iorga, D.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288664_a_289993]
-
trecutul daco-roman, restabilind până și litera latină (procedeul, parnasian, era și al lui Vasile Pîrvan). De fapt poetul minulescianizează, înlocuind Ecbatana cu Roma și hieratismul asiro-babilonean cu antichități romane (S. P. Q. R., castre, aqvile, lyre, kratere). GEORGE MURNU Adevăratul clasicist este macedoneanul George Murnu. Apariția Iliadei în românește (1907) constituie un moment fundamental în evoluția limbii române. Iliada și Odiseea în interpretarea Murnu sunt niște capodopere superioare Eneidei în versiunea Annibal Caro, Iliadei lui V. Monti, Iliadei și Odiseii lui
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
o luptă de fiare". Iar în această "luptă de fiare" se vede obligat să intre, în pofida voinței sale, și nobilul, "omenosul" erou lovinescian. Așa se face că, după moartea tatălui, Bizu pleacă din München, renunțând pentru totdeauna la cariera de clasicist (păstrează totuși o ediție a Georgicelor și una a odelor lui Horațiu "singura lui legătură, pe viitor, cu antichitatea"), și obține mai apoi diploma de doctor în chimie agricolă (ceea ce explică preferința pentru rusticele poeme vergiliene). Vindecat și de boală
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]