200 matches
-
filologia clasică este cu adevărat o știință, capabilă să formuleze legi, fiindcă se ocupă de fenomene numeroase, surprinse în starea lor naturală. Filologia clasică are ca obiect cultură clasică dispusă în trei "cercuri": (1) Etică clasică; (2) Literatura și arta clasicității; (3) Limba clasică. Filologia comparativa inversează această ordine, punând accentul pe "limba poporana" (ibid., pp. 20-21). Trebuie să mai remarcam, totodată, ca Hașdeu avea o concepție foarte largă, în sens antropologic, despre atribuțiile filologiei în întregul ei: "Filologia în genere
Studii de ştiinţa limbii by Bogdan Petriceicu Hasdeu () [Corola-publishinghouse/Science/896_a_2404]
-
a-l denatura." Scriitorul este un clasicizant - atribut definitoriu pentru opera redactată la amurgul existenței: "Odobescu aspiră la antichitatea mai ales elenă în orice pagină pe care o scrie către sfârșitul vieții" . Intuiție exactă a spiritului odobescian, al iubitorului de clasicități, livresc, erudit, cizelat și calofil, de o seducătoare și fascinantă alcătuire barocă. Personalității marcante a lui Titu Maiorescu, Vladimir Streinu îi consacră în volumul Clasicii noștri nu mai puțin de șase studii substanțiale: Titu Maiorescu în ", Titu Maiorescu - intim, Maiorescu
Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU () [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92912]
-
detaliu și din perspective panoramice, neezitând să proclame geniul scriitorului. Profunzimea unor judecăți egalează în pătrundere intuiția călinesciană: "Sub felurimea și bogăția operei sadoveniene, la mai mare adâncime decât formele ei aparente sau deshumabile cu ușurință, zace stratul granitic al clasicității scriitorului. Naturalismul descriptiv, individul trăitor nedeslipit de natură, eposul istoric, arhaitate și viață primogenă, toate aceste aspecte de conformație literară există în adevăr și informează geniul lui M. Sadoveanu, dar ele stau pe o latență a geniului său, care latență
Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU () [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92912]
-
regret față de serviciile ample și „entuziaste” pe care le-au adus partidului în anii terorii celei mai brutale, când închisorile gemeau de elita administrativă, financiară sau culturală a României, iar din programele școlare erau extirpate numele cele mai prestigioase ale clasicității și modernității literare, un loc larg ocupându-l veleitari penibili, descoperiți și umflați valoric peste noapte sau unii dintre noii și vechii oportuniști ai literelor române, de la Stancu (țineți minte acel titlu gros din Gazeta literară - „N-am auzit de
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
școală sau grup de creatori uniți prin idee, într-o... generație, ține de convenționalitate, e de părere Mihai Cimpoi și pe această linie își conduce discursul critic în secțiunea Integrări tipologice și categoriale. Eminescu este în bună măsură un clasic ("Clasicitatea eminesciană se identifică azi cu canonicitatea"); coordonatele acestei apartenențe sunt expuse în subcapitolul intitulat Clasicismul. La fel sunt identificate coordonatele romantice (Romantismul), una dintre acestea definindu-se prin aspirația spre Absolut, iar omul romantic Eminescu "este "revoluționar"", ca toți romanticii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
sistematică. Barocul este prezent și el în creația eminesciană (vezi Glossa) dar existând și o predispoziție pentru Simbolism ("Lovinescu refuză să tragă concluzia că Eminescu este un precursor al simbolismului" în literatura noastră) și totodată o deschidere marcată spre modernitate (Clasicitate și modernitate): "Modernitatea lui Eminescu se cere înțeleasă nu prin opoziție cu clasicismul, ci printr-o complementaritate dialectică". Vorbind despre Cultura lui Eminescu, se punctează faptul că aceasta este axată pe triada constitutivă: "formativitate creativitate integralitate", asigurându-se astfel "personalitatea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
faptul că ochiul nostru s-a exersat să vadă formele În felul În care le-au reprezentat antichitatea și Renașterea, orice zi ca aceasta ar trebui să ne depărteze de Înțelegerea unui Rouault sau Braque. Pe un țărm respectul pentru clasicitate e atitudinea cea mai firească. Cu totul altceva e să stai lîngă un rîu de munte, să lași zgomotul apei să te lovească, să te umple ca pe un burete, pînă ce nul devine sunet, timp sonor, apoi tu Însuți
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
el. Neîndoielnic, siguranța aceasta a influențat comportamentul criticului. „Dicția” lui a devenit din ce în ce mai fermă, pe alocuri apodictică și cu evidente accente de superioritate. Aceste manifestări nasc însă nu numai admirație, ci și ostilitate. Dincolo de alura și gesturile de o anume clasicitate pe care le etala public, Mihai Drăgan era un om greu de mulțumit. Mai tot timpul - frămîntat, hortativ, precipitat, susceptibil, indignat, virulent, revoltat. Se aprindea repede, se zbătea pentru orice, punea suflet în toate. Flacăra lui creștea sau scădea în
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
ale „colegilor” ateniani... Mulțumesc mult. </citation> (153) <citation author=”Mihai Drăgan” loc="Iași" data =”30 ianuarie 1991”> Dragă Costică, îți scriu telegrafic pentru a te „pedepsi” că tu nu răspunzi la scrisorile mele (unele destul de lungi pentru epoca aceasta de clasicitate, cînd este vorba, desigur, de corespondență). Deci: am primit ieri un exemplar din ziar și din revistă. Articolul meu, deși „transmis telefonic”, a ieșit bine. Tot ieri am primit și onorariul pentru precedentul (despre Al. Dima, care i-a plăcut
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
-nchină cu umbră grea,/ când trece și sună sandaua ei vie ” (Artemis, în Dreptul la timp) ; „Calul meu saltă pe două potcoave./ Ave, maree-a luminilor, ave ! ” (O călărire în zori, în Sensul iubirii). Poezia lui Nichita Stănescu e plină de „clasicități”, cu trimiteri la lumea greacă, romană, uneori și la Egipt sau Sumer. Dar nu e o poezie de clasicizant, de om de bibliotecă și de cabinet. Perspectiva din care privește antichitatea e a unui eschollier, ca François Villon (sau ca
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
alți versificatori au apărut în ultimul deceniu, turburat de război, o clasificare a lor însă este acum prematură. Capitolul XXIX ALTE ORIENTĂRI PAUL ZARIFOPOL Paul Zarifopol e un critic sceptic, cu neîncredere în viabilitatea capodoperelor universale și cu oroare de clasicitate: "...cîți oameni cetesc, observîndu-se onest, dialogurile lui Platon, Iliada, pe Tit-Liviu, tragediile lui Racine, dramele istorice ale lui Shakespeare, tragediile lui Corneille?" Gustul îi lipsește și pașii săi sunt nesiguri nu numai în literatura română, de care dealtfel aproape nu
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
5; Virgil Cuțitaru, Magia cuvântului, CRC, 1989 , 49; Nicolae Busuioc, Oglinzile cetății, Iași, 1993, 171-179; Al. Dima, Un poet al peisajelor cosmice, CRC, 1994, 2; Al. Piru, Ținută clasică, tumult romantic, CRC, 1994, 2; Nicolae Turtureanu, Un romantic în hainele clasicității, CRC, 1994, 2; Constantin Ciopraga, Mirajul poeziei. Nicolae Țațomir-80, „Neamul românesc”, 1994, 15; Neculai V. Baran, In memoriam, CRC, 1996, 5-6; Popa, Ist. lit., II, 1074-1075; Dicț. scriit. rom., IV, 627-628; Busuioc, Scriitori ieșeni (2002), 419-420. S. I., D. Mc.
ŢAŢOMIR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290097_a_291426]
-
îți place operațiunea aceasta: vei adăuga sensuri; vei adăuga mai ales vibrația emoțională specifică ție.” Peste un an, D. scoate primul volum, Euridice. 8 proze, consemnat de G. Călinescu în „Națiunea”: „nu-i lipsit de grația condeiului și de paletă; clasicitățile sale sunt revopsite în culori vii”. În 1948, intră redactor la „Flacăra”, trece apoi la „Viața românească” (în 1953 ajunge redactor-șef). Publică, în 1948, în „Viața românească” fragmentul Dușmănie care va intra, ulterior, în romanele sale, și Bedros din
DUMITRIU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286915_a_288244]
-
fiind cuprins și în unele antologii (Un veac de poezie aromână, 1985, Ecou de cântec aromânesc, 1985). Postum, îi apare în SUA volumul intitulat Sonete (1990). Scrie o poezie hieratică, în forma fixă a sonetului, vădind o limpede aspirație spre clasicitate. Versul este strict din punct de vedere prozodic, nu apelează excesiv la metaforă, poetul cultivând programat armonia, eufonia, cadențele ritmice perfecte și rime pe cât posibil fără cusur. Dar își încarcă stilul, adesea împovărându-l cu fonetisme regionale, la care se
GULI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287383_a_288712]
-
Victor Atanasiu, Melancolie și eleganță, SLAST, 1984, 19; Dan Damaschin, „Conturul speranței”, ST, 1988, 6; Gabriel Rusu, Imaginarea începuturilor, SLAST, 1989, 30; Romul Munteanu, Povești de cuvinte, FLC, 1989, 31; Alex. Ștefănescu, În lumea romanului, RL, 1989, 51; Alex. Ștefănescu, Clasicitatea unui avangardist, RL, 1991, 1; Ștefan Ion Ghilimescu, Figuri ale romanului, Târgoviște, 1997, 175-177; Mariana Ionescu, Perenitatea criticii, „Universul cărții”, 2001, aprilie-mai; Petrescu-Paraschiva, Dicț. lit. Dâmbovița, 66-67; Marin Neagu, Istoria literaturii române în date, Târgoviște, 2001, 171, 225-226. G.O.
CRISTEA-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286503_a_287832]
-
necunoscută, e chiar cifra care exprimă literatura română. Este demonstrația pe care o face Barițiu într-un text din 1838: Dania (peste două milioane de lăcuitori) are o mulțime de scriitori buni [...]. Germania, nația aceasta lățită la 36 de milioane, avu clasicitatea sa pe la capătul sutei 18 și la începutul sutei 19. [...]. Dar voi, genii românilor unde durmitați? Eu crez că încă numa v-ați născut. Creșteți, întăriți-vă zburând și umblând; grăbiți, ieșiți la lumină, arătați-vă în mijlocul celor cinci milioane
Fabrica de geniu. Nașterea unei mitologii a productivității literare în cultura română (1825-1875) by Adrian Tudurachi () [Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
și susceptibilitățile sunt reflexele sale de reacție, ca și trecerea dintr-o extremă în alta. Debutul din 1966 în revistă îi produce mai mult amărăciune decât bucurie: ,La 15 iulie anul acesta a apărut în românește un text de înaltă clasicitate și a trecut, iată, o lună de zile și balta în care a căzut nu dă nici un ecou - așa cum mă așteptam dar, oricum, e trist, mai trist decât să-mi cadă dintele din față, că nu am bani să-mi
Pariu cu posteritatea by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12540_a_13865]
-
petrecea pe scenă se îndepărta, tot mai mult, de vagile ei reminiscențe de lectură topite în cultura de televizor. Regizorul Alexandru Dabija nu și-a propus giumbușlucuri, inovații asupra textului, translarea lui, cu ostentație, în actualitate. S-a păstrat în clasicitatea lui. A combinat, în alte doze, cantitățile de naivitate și parșivenie. într-un fel, cu tot umorul, piesa și spectacolul sînt o schiță, o eboșă a lichelismului, fripturismului și oportunismului în politică. Și cum lumea de atunci și pînă astăzi
Mici drame? by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14360_a_15685]
-
teme, care se deduce în mod greșit din faptul că poetul este contemporan acelei generații romantice. Eminescu, care a compus ode în metru antic și a evocat pasărea "Phoenix" și pe "Artemis", e departe de a fi realizat sforțările spre clasicitate pe care le făceau romanticii. Dacă în încercările juvenile mai apăreau construcții în ruină sau piscuri de cremene cu înfățișare de pagodă, în versurile de maturitate apele liricei eminesciene sunt suprafețele lacustre informe, străine de ochiul plastic al artistului. Peisajul
Opera poetică a lui Mihai Eminescu () [Corola-website/Science/297926_a_299255]
-
o draperie roșie de catifea. Înălțimea tronului permite pe de altă parte legătură motivică dintre Madonna și peisaj. Îndepărtându-se de schematismul lui Bellini, Giorgione își manifestă acum independența. Perioadă studiilor sale se încheie, în acest mod, definitiv. O anumita clasicitate în aranjamente, așa cum se manifestă ea aici prin echilibrul volumelor, frontalitatea figurilor și compoziția în planuri paralele față de primul plan, vă caracteriza însă și opera de maturitate a lui Giorgione. Revoluționară este uniformizarea reprezentării prin regia luminii. În activitatea sa
Giorgione () [Corola-website/Science/307327_a_308656]
-
o mare libertate - atat că procupari tehnice, cat si că orizont spiritual. Ion Stendl a preferat atitudinea de „ucenic“ într-ale meseriei, un exercitiu constant în asimilarea secretelor limbajului. A manifestat totuși atracție și pentru experiment. Un anume cult al clasicității nu l-a îndepărtat de la problemele imediate ale contemporaneității, ca și de o anume identitate a momentului. Începutul anilor ’70 este caracterizat de compoziții bazate pe fragment. Repertoriul de semne se amplifică: alături de detalii ce țin de anatomie, apar fragmente
Ion Stendl () [Corola-website/Science/313928_a_315257]
-
a pictat în stilul realismului socialist, oțelari și tablouri cu țărani, dar și-a revenit repede. Baba depășește contradicția simplificatoare a acestui climat. Soluția sa se bazează pe apelul la valorile marii tradiții a picturii, numit de obicei spațiu al clasicității. Se refugiază în tablourile cu țărani și pictează foarte multe scene din timpul răscoalei din 1907. Pictorul redescoperă chipul și universul țăranului român, conferindu-le simbolul permanenței , din această epocă datează pânzele "Întoarcerea de la sapă", 1943; "Țărani", 1953; "Odihnă pe
Corneliu Baba () [Corola-website/Science/297112_a_298441]
-
puternic instinct al formei, el a rămas oarecum într-un gen particular de clasicism, cu o puternică tentă morală, interesîndu-se mai puțin de experimentele de limbaj, de integrarea unor noi materiale și tehnici, de redefinirea dialogului cu spațiul. De toposurile clasicității îl leagă, mai întîi, fascinația pentru corpul uman, în jurul căruia se naște o adevarată civilizație antropocentristă. și chiar dacă arhitectură corporală nu este permanent o prezență explicită, ea este suplinita sistematic prin detalii anatomice, prin atitudini, prin forme asimilabile. Deși materialul
Darie Dup () [Corola-website/Science/317218_a_318547]
-
substanțială în modul de tratare a culorilor. Paleta lui Heckel își pierde verva și prospețimea, devine mai indiferentă, aproape înăbușită, atmosfera pânzelor artistului este din ce în ce mai reținută. După 1920, culorile sunt mai armonizate și mai luminoase, se observă o tendință spre clasicitate și o preferință pentru peisagistică, artistul fiind apropiat de natură. În lucrările realizate după 1940, elementele decorative dobândesc un plus de atenție, autonomia ornamentală a tablourilor căpătând mai multă greutate.
Erich Heckel () [Corola-website/Science/321915_a_323244]
-
și nici o clipă rămas în urmă față de scrisul comtemporan lui, nu se bucură, totuși, de recunoașterea zgomotoasă de care au parte cei scriind în același timp cu el. [...] Majoritatea prozelor lui Emilian Balanoiu sunt extrem de solid construite, mature, de o clasicitate absolut pozitivă, modernitatea fiind aici a destinelor, a temelor nu a realizării - , iar aceasta este o calitate. [...] Învie personaje desuete, dar «grele» de odinioară, recade în contemporaneitate, amestecă timpuri, locuri și perspective, cu o artă desăvârșită a contrapunctului". (Irina Petraș
Emilian Bălănoiu () [Corola-website/Science/333333_a_334662]