293 matches
-
de care tânărul student se îndrăgostește. Mărturisesc, că de foarte multă vreme nu am mai întâlnit un autor bărbat, care în proză, să reușească a transmite fiorii acestui sentiment atât de nobil, iubirea. „Amurgul pusese stăpânire pe parc, apele Someșului clipoceau între maluri, mirosea a sevă de primăvară. Ne așezăm pe prima bancă, învăluiți în albăstrimea înserării. Mâna Marianthei tremură ușor în mâna mea, la fel de tremurătoare. Ochii mei se scufundă în diamantele negre, amețitoare, ale ochilor ei... Ea respiră ușor, sacadat
CĂMINUL RACOVIŢĂ, AUTOR GRIG GOCIU de HELENE PFLITSCH în ediţia nr. 1303 din 26 iulie 2014 [Corola-blog/BlogPost/362235_a_363564]
-
Sala "Pruteanu" (Aglae, nu...) numai noi, eu și fabulosul Blehan, care, pentru mine, era tot Tisbeea, din acel travesti memorabil, rămăseserăm doar noi și... și... masa lungă, lungă, cu dezastrul ei post festum, cu bondoacele ei căni, în care mai clipocea vinul serii. Blehan îmi acorda, în exclusivitate, ca semn al proaspetei noastre cunoștințe, un mic-mare număr de mimică, ce mimică!, în care tot revenea, obsedant, reverența feciorelnică a Tisbeii, într-un picior, dreptul, celălalt îndoit, în spate, elegant, elegant, ca
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
1910. Sena se transformase într-o adevărată mare. Parizienii mergeau cu barca. Străzile semănau cu niște râuri, piețele - cu niște lacuri mari. Cel mai mult mă mira liniștea... În balconul nostru auzeam liniștea aceea somnoroasă a Parisului inundat. Niște valuri clipocind la trecerea unei bărci, o voce înăbușită la capătul unui bulevard scufundat. Franța bunicii noastre, asemenea unei Atlantide cețoase, ieșea din valuri. 2 - Chiar și președintele era nevoit să mănânce hrană rece! A fost prima replică ce a răsunat în
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
fericita oboseală a dragostei. Un trup al cărui reflex carnal se dezvăluie într-un șir de reminiscențe, de mirosuri, de lumini. Râul s-a umflat înainte ca vijelia să ajungă la locul unde eram noi. Ne-am dezmeticit auzind curentul clipocind deja la rădăcinile sălciilor. Cerul devenea violet, negru. Stepa, vâlvoi, încremenea în șocante peisaje livide. Un miros înțepător, acru, ne-a pătruns o dată cu prospețimea primelor răpăieli. Iar Charlotte, împăturind ștergarul pe care prânzisem, își termina expunerea: - Dar la sfârșit, în
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
Razele sărută roua Aruncată peste flori De puzderia de stele, Rușinate ,iar, de zori Și dorințe nerostite, Adunate într-un franj, Sub perdeaua de-ntuneric A Reginei de Oranj. Tot misterul se-adâncește Când contrastele se-ngână Pe cleștarul cerului. Clipocind ca-ntr-o fântână Dătătoare de lumină, Pleoapa zilei se ridică, Soarele-și intră în drepturi Și Luna la tron abdică. Citește mai mult În zoriRazele sărută rouaAruncată peste floriDe puzderia de stele,Rușinate ,iar, de zoriși dorințe nerostite, Adunate
DANIELA DUMITRESCU [Corola-blog/BlogPost/381176_a_382505]
-
tron abdică. Citește mai mult În zoriRazele sărută rouaAruncată peste floriDe puzderia de stele,Rușinate ,iar, de zoriși dorințe nerostite, Adunate într-un franj,Sub perdeaua de-ntunericA Reginei de Oranj.Tot misterul se-adânceșteCând contrastele se-ngânăPe cleștarul cerului.Clipocind ca-ntr-o fântânăDătătoare de lumină,Pleoapa zilei se ridică,Soarele-și intră în drepturiși Luna la tron abdică.... XXV. PE UN SINGUR RÂND, de Daniela Dumitrescu, publicat în Ediția nr. 1483 din 22 ianuarie 2015. Pe un singur rând
DANIELA DUMITRESCU [Corola-blog/BlogPost/381176_a_382505]
-
o strălucire orbitoare. Lângă moară, la sănii, animalele începeau să se dezmorțească. Obosit de lumină, un căluț șezu din ronțăit și închise ochii. Capul îi scăpăta de somn. Lângă sania cu oplene un bou își lingea arar tovarășul în timp ce acesta, clipocind, tindea grumazul către omăt. Pe urmele sclipitoare rupte de sănii, picuraseră măciulii de fân. Atent în toate părțile, printre ele călca un ciocârlan. în ușa morii ieși un moș cu căciula trasă pe nas și mânecile cojocului împreunate. Privind peste
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
alte zile însorite, pe care le petrecură cu vânatul, pregătitul mâncării în ciaun afară pe foc, plimbări lungi și observarea animalelor, plantelor. În nopțile înstelate stăteau pe nisipul cald, șușotind vorbe dulci, sub lumina lunii pline, cu picioarele în apă clipocind. Fiind două ființe curioase și dormice să cunoască universul, hotărâră împreună să facă descrieri cât mai ample despre animalele din jur, chiar și despre plante și împreună cu niște fotografii splendide, să le trimită la editurile de reviste științifice, să vadă
Pisica năzdrăvană by Suzana Deac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91517_a_93223]
-
se ridică vârtejuri de zăpadă. Zizmo șterge parbrizul aburit cu mâneca de la cămașă. ― Fii cu ochii după gheața Întunecată. ― De ce? ― Aia Înseamnă că-i subțire. Nu trece mult până apare primul petic. Acolo unde e mai puțin adâncă, apa care clipocește subțiază gheața. Zizmo ocolește porțiunea. Curând Însă apare alt petic și e nevoit să o ia În cealaltă direcție. Spre dreapta. Spre stânga. Spre dreapta. Packardul șerpuiește Înainte, pe urmele lăsate de cauciucurile altor contrabandiști. La un moment dat un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
Își ținea brațu-n jurul ei și se opreau la fiecare doi pași, se lipeau unul de celălalt și Jim o săruta. Nu se vedea luna și umblau prin praful până la glezne, printre copaci, spre doc, spre depozitul din golf. Apa clipocea printre piloni și promontoriul se-ntindea Întunecat peste golf. Era frig, dar Liz era Înfierbântată pentru că era cu Jim. Se așezară la adăpost, În depozit, și Jim o trase pe Liz mai aproape. Era Înspăimântată. Se trezi cu una din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
în atelierul bunicului. Acolo am găsit vreo zece mașinării, una mai stranie ca cealaltă. Bunicul murise de aproape un an și ele continuau să se miște singure. Aveau mișcări circulare, pendulate, de du-te-vino, sau complet dezordonate. Fierătăniile zumzăiau, țăcăneau, plescăiau, clipoceau, pulsau și fremătau ca niște jivine ciudate. Cu siguranță, erau o lucrare a diavolului și a discipolului său care mi-a fost bunic. Brusc, în creierul înfierbântat, mi-a încolțit o bănuială cruntă. De unde luau viață aceste bizare creaturi? Probabil
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
blândă gingășie, Mulțimile de stele care pe Cer lucesc Și tril de păsărele ce vesel ciripesc, Valurile mării cu zbaterea-n milenii Și cântecele care le-ascultă pământenii, Soarele și Luna pe cer când strălucesc, Izvoarele ce cântă, curg ori clipocesc, Frumoase flori ce tainic vrăjite înfloresc, Acestea toate, Lumii de Dumnezeu vorbesc, Îl preamăresc ca mine, ca mine îl iubesc! Când soarele se-ascunde, la fel și buna lună, Iar vântul bate strașnic și urlă a furtună, Când nourii pe
Regăsirea by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91647_a_107362]
-
în atelierul bunicului. Acolo am găsit vreo zece mașinării, una mai stranie ca cealaltă. Bunicul murise de aproape un an și ele continuau să se miște singure. Aveau mișcări circulare, pendulate, de du-te-vino, sau complet dezordonate. Fierătăniile zumzăiau, țăcăneau, plescăiau, clipoceau, pulsau și fremătau ca niște jivine ciudate. Cu siguranță, erau o lucrare a diavolului și a discipolului său care mi-a fost bunic. Brusc, în creierul înfierbântat, mi-a încolțit o bănuială cruntă. De unde luau viață aceste bizare creaturi? Probabil
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
grijă și stropind cu agheasmă fiecare colț. Cocoșii Începeau să cânte cucurigu. Aproape se crăpa de ziuă. Ascultând pălăvrăgeala Extraterestrului, Mașa nici nu-și dăduse seama când trecuse timpul. În depărtări, deasupra cumpenei ce se profila În dreapta ei pe cer, clipocea Luceafărul de dimineață. Mașa stătea cu strachina de agheasmă Într-o mână și cu o farfurioară de tablă plină cu tămâie arsă, scrutând cu atenție bolta cerească, pe care nici ea nu știa de ce, În copilăria ei, o asemăna cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
Mașa desprinse dintr-un cui găletușa, se Îndreptă spre grajd, unde căprița ei, pe care bunica ei o botezase Evlampia și pe care Mașa o alinta cu Evlavia, o aștepta behăind nerăbdătoare cu ugerul doldora de lapte. În timp ce laptele țârâia clipocind În găletușă, Mașa se gândea la ale ei. Prin fața ochilor i se perindau chipuri cunoscute: mama ei Îmbrăcată Într-un palton lung, cu pliuri largi, purtând pe umeri șalul de cașmir, tatăl ei, În costum maro cu dungi și pălărie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
hrănit cu rădăcini și-au dormit pe paturi din crengi de pin, până când Pearl a dat peste cabana asta de miner, care avea o sobă ruginită cu lemne, o saltea mucegăită și-o jumătate de acoperiș. Când ploua, apa îi clipocea până în dreptul gleznelor, dar de-acum Pearl n-o mai simțea. Devenise imună la tot ceea ce nu amenința s-o ucidă. Îmbrățișându-și fiul a realizat că ea era prima fată de care-i plăcea. Și asta după mulți ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
matcă, lățite acum după topirea zăpezilor, peste pământul bălților de vizavi. „Suntem împreună, îmi spuse, așa am fost și altădată, e sigur, apele acestea sau altele, de bună seamă altele, dar par aceleași, sunt întinsă la mal, e vară, valurile clipocesc peste șoldul meu gol în soarele aproape fierbinte, o stare de bine, ești alături, în picioare, înalt, pletele-ți cuprind chipul dumnezeiesc, ești tânăr, suntem amândoi în tinerețe, știm că ne iubim, destinați unei perpetue regenerări, asemeni naturii din care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
omenești așa de lămurite, încât păreau că vorbesc aproape de noi, undeva, în baltă. Apoi încet-încet zgomotele scăzură - și noi pluteam pe cărări strâmte, printre trestiile care foșneau ușor și tremurau o dată cu lumina aurie de soare. Din când în când apa clipocea, sunând grăbit; aproape de noi, o umbră neagră trecea printr-o șuviță de lumină, și pușcașul întorcea fața spre mine: —O lișiță... Și iar ne strecuram în tăcere un răstimp. Apoi deodată un măcăit aspru mă scutura din liniștea ce mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Dar tăcerea uliții se prelungea. Se strecură într-un târziu în casă. Frații mai mici veniseră de la lucru și dormeau; Sanis încă nu-și părăsise pe prietinul său din colț, iar maică-sa tot cu penele se năcăjea în mijlocul odăii, clipocind de somn. O întrebă cu glas obosit: Unde-ai fost, Haie? Da’ ce, azi e zi de sărbătoare?... Haia nu răspunse; începu să se dezbrace încet; apoi se ghemui într-un colț. IIItc "III" Ștefan Bucșan, băiatul vestitului Vartolomei, avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
genunchi, înspăimântat. — Ridică-te. Era un glas de femeie, dulce, fără să fie însă blând. Dimpotrivă, era tăios ca o lamă. Fantomele dispărură. Ausper se risipi. Vitellius își dădu seama că era îngenuncheat în zăpadă, pe malul unui pârâu ce clipocea ușor în liniștea adâncă. Își ridică privirea. Nu văzu pe nimeni. Listarius dispăruse. — Ridică-te. Trebuie să treci apa. După ce vei trece apa, mă vei vedea. Vitellius se ridică și, cu pași nesiguri, vru să treacă pârâul, care dintr-odată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
trăiesc. Textul meu însă nu se revărsase încă. În dimineața de după acea noapte în care credeam că toate sfârșite sunt, a trebuit să ajung, un fel de fugă deznădăjduită, pe malul Dunării. Să ajung pe o șosea uitată între ape clipocind, cu sălcii de-o parte și de alta, cu cioturi de munți într-o zare albăstrie. A trebuit să merg pe șoseaua aceea pustie dintre ape spre a mă dezmetici, spre a mă trezi iarăși în text. Undeva, departe, în stânga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
bată prea mult capul cu ziua de azi sau cea de mâine...” Afară, aerul părea să se mai fi răcorit. Apa din havuz susura liniștit. Câteva vrăbii țopăiau, ciripind de zor, pe marginea lui alunecoasă. Terasa gemea de oameni. Glasurile clipoceau Îndepărtate, vuind ca-ntr-o piscină. Noimann Își privi vârful pantofilor pe care se depusese un strat fin de praf. Manșetele pantalonilor purtau urmele unor stropi de apă de la pisoar. Vântul adia Încetișor dinspre Piața Unirii spre Fundație. Pe cer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
gâfâielile noastre dezordonate căzute peste amândoi... fremătam, ne volatilizasem! Bluzița ei galbenă, cu un desen de Picasso abstract, dispăruse! Sânii săi minunați mă mângâiau dansând în așteptare... se-nghesuiau între noi, mă fixau în afara granițelor nemărginirii! Mă-ncercuiseră în văzduh, clipoceau peste maluri, tremurau de nerăbdare! Becurile străluceau halucinant ca niște sori. Era deja unu sau două noaptea, simțeam cum timpul s-a blocat, pot spune către infinit. Deodată, i s-a făcut frică, vedea în ochii mei dezastrul! Eram în
V?rsta prescris? by Aurel Avram Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83733_a_85058]
-
răspuns Dumitru - apoi, către Todiriță: Noroc că ne-am luat de mâncare, că altfel, pe lângă frig, răbdam și de foame. Au ajuns destul de repede la turnul pentru apă, unde o garnitură de tren cu vagoane numai de clasa a treia clipocea din ferestrele slab luminate. ― Stați pe loc. Documentele! - i a somat un soldat cu pușca la umăr. N-au avut alta de făcut decât să-i întindă hârtiile primite de la căpitan. După ce s-a uitat la ele în fugă, la
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
lui, venind dinspre Iași, treci pe o uliță numită Trei Fântâni. La capătul acestui drum te întâmpină botul unui deal numit Căprița. Din acest loc și până în satul camaradului meu, drumul curge la pas alături de un firicel de apă, care clipocește adormit pe adâncitura unui pârâu, printre fire de papură și pănușiță. În dreapta drumului, dealul Căprița își întinde parcă un braț care până la urmă ajunge în culmea Păunului... Cică în vremuri străvechi, începând încă dinainte de a se pomeni de târgul Iașilor
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]