230 matches
-
de pe măsuță...După o vreme, și alte raze de soare devin mai îndrăznețe, străpung coroana nucului și, năvălind în încăpere, se prind într-un joc al ielelor...E timpul să mă scol...Izvorașul din coasta chiliei mă primește cu un clipocit vesel, prefăcându-se în mii de diamante pe prundișul de pe făgaș...Când mă întorc în chilie, nu-mi vine să cred...O zână bună în lipsa mea - a așezat pe un colț al măsuței o cană cu lapte aburind, puțină dulceță
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
un gram, la careva dintre noi, am făcut din pâine șapte porții de anafură, iar ocrotind-o să nu cadă din ea vreo firimitură, fiecare și-a luat-o grijuliu în palmă Careva a șoptit, în taina întunericului și a clipocitului necontenit al Apei negre, că oricât de mică e porția, el își va lăsa și pe alte zile o pișcătură de mâncare, iar alții să procedeze fiecare cum o vrea Și mai auzindu-se între noi și această părere, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
Pamfil Duran, care-și schimbase poziția de ședere, ceilalți mocneau într-o trândăvire mohorâtă și într-o moțăială necontenită Deci în nișa cufundată în beznă, nu se auzeau decât pașii pe scară a celui trimis după apă și dedesubt doar clipocitul undelor negre și ușoarele bușituri și frecături ale buștenilor rătăcitori, iar, undeva, pe galerie și mai departe, pe direcțională, o mare tăcere De-acum, țineam o lampă de miner aprinsă permanent, fiindcă ni se cam împuținaseră chibriturile și ne temeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
văzut, dar măcar aceasta va dovedi că acum ești pe Venus. Chiar în acest moment, ne găsim într-un parc la periferia orașului New Chicago. - Hă? Janasen se uită în jur, stupefiat. Nu erau decât pomi, tufișuri de umbre și clipocitul cascadei. Ici și colo. În umbră, luciri slabe aruncau lumini palide, dar nici urmă de oraș. - Cetățile astea venusiene, zise Discipolul, nu au seamăn în galaxie. Ele sunt dispuse altfel, organizate altfel. Totul este gratuit, hrană, transport, locuință, tot. - Asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
și scris la ziar, să mă conving parcă de adevărul tău. Nu-i răspunse la scrisoare. Nu știa ce să-i răspundă. Nu avea ce să-i răspundă. O asculta și parcă tot ce răzbătea până la el nu era decât clipocitul apei lovindu-se de pietroaiele acelea pe care cei doi cățelandri încă se hârjoneau. - Omul acela cu pistoalele a fost adevărat, surâse ea. Am văzut la televizor acu’ vreo trei ani o emisiune despre colectivizare. Spuneau că la Șipoteni, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
sângerii la strapazane. Polileu făcu iarăși o plecăciune și, fără să-i mai privească pe cei doi, porni spre sălcii. Se răsuci cu spatele la ei, își sprijini vioara pe umăr și începu să cânte. O melodie stinsă, întăcută, abia deslușită în clipocitul vălurelelor izbind barcazul. Priviră și ei nedumeriți spre barcaz. Parcă pe ei îi aștepta, pregătit de plecare. Din zidul foșnitor al stufărișului, nu departe de sălcii, începură să iasă, rând pe rând, vâslașii. Salutând și ei, cu reverențe adânci, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
zonele locuite ale orașului. Sperau că vor ieși în preajma Gării Minore. Abia acum intrau în întuneric. Pășeau și mai atent și înaintau greu pentru că erau prevăzători. Urechile le munceau peste măsură ca să-și dea seama de orice alt sunet în afară de clipocitul apei și al pașilor lor. Subit, Împăratul ridică mâna dreaptă și le făcu semn să se oprească. Din întuneric păreau să se audă tunete înfundate. Erau altfel decât bubuiturile tancurilor. Le indică să se ducă câțiva pași înapoi și ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
Antoniu scoate din buzunarul paltonului o pungă de hârtie, rodul ultimului tur la gura metroului. Două copane de pui, sleite, ies la iveală, după ce hârtia este sfâșiată cu repeziciune. Încep să mănânce amândoi. Clefăitul lui Kawabata se aude ca un clipocit de apă În care sunt aruncate pietricele. Luna s-a mai urcat pe cer, cocoțându-se acum pe acoperișul șandramalei lui Ben. De acolo, unde pare așezată pe vecie, se vede ca un chip de copil dolofan. Antoniu deschide ușa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
beznă. — Al cui ești? Al cui ești? Al cui ești? Al cui ești? Cine?... m-ar Întreba Caron, lovind cu vâslele reci, lunecoase, apa atât de Întunecată, Încât nu se oglindește În ea nici o umbră. În beznă, aș auzi doar clipocitul râului fumuriu, sub cerul greu și jos, de plumb, al subpământului. Aș clipi mut, orbit de bezna ca smoala, nu i-aș vedea nici chipul hâd și bărbos, nici mâinile reci, Încleștate pe vâsle. Nimic altceva În jur decât clipocitul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
clipocitul râului fumuriu, sub cerul greu și jos, de plumb, al subpământului. Aș clipi mut, orbit de bezna ca smoala, nu i-aș vedea nici chipul hâd și bărbos, nici mâinile reci, Încleștate pe vâsle. Nimic altceva În jur decât clipocitul nevăzut al apei negre, gata să smulgă de lângă mal luntrea, tocmai când, șovăind, tremurând, aș Întinde piciorul, ca să mă prăbușesc În adâncurile fără fund, umede, Înghețate, care au să se Închidă, uleioase, tăcute, deasupra mea, acoperindu-mă, cu frig și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
poate, am zis eu. Ea există cu adevărat, dar nu mai poate fi văzută. Este invizibilă. Apoi am stat multă vreme acolo, sus, în fața casei pe care o construise Elis din Lillåberg. Parpianul era în floare și se putea auzi clipocitul ușor al pârâului Ava. Sub noi se deschidea peisajul măreț și amețitor care este, de asemenea, și neantul definitiv. Da, da, a spus ea. Chiar și acesta intră în districtul meu electoral. Socoteam că era destul de atrăgătoare și demnă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
lumină. Ce să fac? Ce încerc să fac? 17 Madame Mangeot muri în noaptea aceea. Chemaseră din nou preotul și din camera sa de la etaj Charlot urmărise zgomotele care însoțeau scena morții: pași trecând încolo și încoace, clinchetul unui pahar, clipocitul apei curgând la robinet, vorbe rostite în șoaptă. Ușa se deschise și Carosse băgă capul înăuntru. Se instalase în ceea ce numea dormitorul lui, dar se ferea din calea străinilor. —Slavă Domnului, totul o să se sfârșească în scurt timp. Mă trec
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
podele, apă curgând în chiuvetă. Moartea e ca o operație făcută în regim de urgență și fără personal calificat... sau ca o naștere. Te aștepți să auzi din clipă în clipă țipătul nou-născutului, dar în final nu auzi decât tăcerea. Clipocitul apei nu se mai aude, clinchetul paharelor încetează, podelele nu mai scârțâie. Carosse oftă mulțumit: — S-a sfârșit! Ascultară amândoi ca niște conspiratori. Apoi adăugă: — Totul s-a terminat. Iar acum ea o să înceapă să se întrebe ce să facă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
laolaltă cu cerul. Numai luna rămăsese nemistuită și mergea cu noi călăuză pe nesfârșitul pustiu de apă. ― Mi-i frig aici, șopti Mihaela. Ne-am retras în spatele vasului unde curentul era mai potolit și noi mai la-adăpost. De aici auzeam clipocitul apei frământate de elice. ― A, acum înțeleg, nesuferitule, de ce arătai atât de bine dispus, zise ea. Te-am urât prea mult ca să nu câștigi la joc. ― Am vrut să-ți fac o surpriză plăcută. Cred că n-a ieșit tocmai
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
văzut, dar măcar aceasta va dovedi că acum ești pe Venus. Chiar în acest moment, ne găsim într-un parc la periferia orașului New Chicago. - Hă? Janasen se uită în jur, stupefiat. Nu erau decât pomi, tufișuri de umbre și clipocitul cascadei. Ici și colo. În umbră, luciri slabe aruncau lumini palide, dar nici urmă de oraș. - Cetățile astea venusiene, zise Discipolul, nu au seamăn în galaxie. Ele sunt dispuse altfel, organizate altfel. Totul este gratuit, hrană, transport, locuință, tot. - Asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
mărul roșu de mărul verde mărul galben de umărul ros sunetul acesta îmi amintește de liniștea morților de pielea ta albă și buzele reci când îmi vorbeai despre nebunia de a fi mut paralizat sau pur și simplu plecat e clipocitul ochilor tăi atunci când pleoapele se înmulțesc ca iepurii și îmi astupă camera cu tot cu măsuță de scris și calmante și din nou mi-e teamă că merele o să putrezească în saci de rafie înnodați ca niște pisoi aruncați într-o baltă
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
dorință fierbinte, fără sex, îmi încleșta tâmplele și pântecul. Zilele treceau una după alta, abia le deosebeam între ele, ca și cum s-ar fi topit la căldura cumplită, sub dogoarea vicleană a zidurilor de sare, timpul nu mai era decât un clipocit inform, care se spărgea din când în când, la intervale regulate, într-un țipăt de durere sau de posesiune, o lungă zi fără vârstă, peste care idolul domnea ca acest soare sălbatic peste casa mea de stânci, și acum, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
oră mai devreme stăruia încă în aerul călduț, făcând și mai apăsătoare liniștea și nemișcarea acelui mare luminiș din inima pădurii virgine. Pe cerul negru tremurau stele încețoșate. Dar de pe celălalt mal se înălță un zăngănit de lanțuri și un clipocit înăbușit de ape. Deasupra barăcii, la dreapta omului care aștepta nemișcat, cablul se încorda. Un scârțâit surd începu să-l străbată, în timp ce dinspre fluviu se ridica un zgomot, nemărginit și totodată slab, de ape răscolite. Scârțâitul deveni uniform, zgomotul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
bacului, apoi, slobod la cele două capete, se așternea din nou într-un singur val puternic, curgând lin prin pădurea întunecată, către mare și noapte. În aer plutea un miros veșted, venit din apă sau din cerul spongios. Se auzea clipocitul apelor grele sub bac și, de pe cele două maluri, în răstimpuri, chemarea broaștelor sau ciudate țipete de păsări. Uriașul se apropie de șofer. Acesta, mic și slab, sprijinit de unul din stâlpii de bambus, își înfundase mâinile în buzunarele unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
stins, întregul continent se înălța în noapte, și d'Arrast se simțea năpădit de un soi de greață. I se părea că ar vrea să lepede din el tot acel ținut, tristețea întinderilor sale uriașe, lumina verde tulbure a pădurilor, clipocitul nocturn al marilor fluvii pustii. Pământul acesta era prea mare, aici sângele și anotimpurile se contopeau, iar timpul devenea lichid. Aici viața era una cu pământul, și, pentru a te integra, trebuia să te culci și să dormi, ani de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
electrice înlemnesc plecând, Cu aerul veșnic frecând Într-un dor de gol oprit. Frunzele-s ude, iarba e rece, Încetișor, mireasmă caldă se ridică din pământ, Apa e înțepenită în a morții simulare, Nu realizez dacă-i aievea sau visare Clipocitul apei line curgătoare Sau tumultul lavei temătoare./ Să nu îți plângi de milă, Biată lăcrămioară, Tu pe care Luna e geloasă foc Și după care Soarele nu mai poate sta-ntr-un loc, Cât ești tu de fină și cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
închideam pleoapele. Angi veghea asupra ei. Luna era mama mea. Angi mă proteja. Iar eu, iubindu-i, îi protejam pe ei. În această imagine, noi ne legănam pe barcă pe lacul liniștit și în tăcerea nopții nu se auzea decât clipocitul apei. Și răsunau înspre viitor sunetul zilelor toride, strigătele mele, "mai sus, mai sus", tot mai sus. Nu ne era frig, căci îmbrățișarea noastră liniștită încălzea barca ce ne plimba lin înspre plopii de pe marginea apei, printre tufișurile de nuferi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
o ninsoare venită din iad, ce-l Înspăimânta cumplit. Ar fi vrut să se prindă cu mâinile de tâmple și să urle fără oprire, prelung, asemeni lupului singuratic la lună. Își simțea capul neverosimil de umflat, și ceva ca un clipocit nedeslușit Îi picura În auz cu zgomot stins, Înnebunindu-l. Se Întrebă cum de mai era conștient Încă, cum de mai putea raționa. Se gândea tot mai intens la ea. Îl cotropea sentimentul acela tăios al interminabilei așteptări și Întrezări
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
mortăciunea în apa putredă. Ședeau așa cam un ceas, privind lintița în care înotau broscoi. Se făcea liniște. Atunci auzeau groapa. Gunoiul luneca tăcut, surd. Li se făcea frică. Nici vrăbii nu mai treceau prin cerul de deasupra. Auzeau numai clipocitul bălții, molcom și rar. Spre margini, undele ei se încrețeau și aduceau la mal cutii ruginite de tablă. Acestea sclipeau în soare ca oglinzile. În apa murdară se gloteau norii bolovănoși. Dacă ridicai privirile, îi vedeai îndesîndu-se peste malurile sălbatice
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
a vestit apropierea. Numai că eu nu învățasem încă s-o respect, nici să-i descifrez mesajele. Întins alene în djerma largă, cu capul ușor înălțat pe o bârnă de lemn, legănat de flecăreala marinarilor care se pierdea armonios în clipocitul apei, priveam soarele, roșiatic deja, ce avea să apună peste trei ceasuri pe malul african. — Mâne în zori, vom fi la Misra-Veche1, îmi strigă un negru din echipaj. I-am răspuns printr-un zâmbet la fel la larg ca și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]