1,296 matches
-
și rodul va fi pe măsură și că pe ele le vede acum doar ca pe niște omizi pe ele care au străbătut Valea mici și în pîrgă la rîndu-le urmîndu-l fără poticnire prin viclenia tinereții și puterea sîngelui lor clocotind gata să spargă vinele brațelor lor încă fragede cucerind Cetatea bătrînilor lor cu întregul domeniu văzîndu-i așadar prea mare grija pentru noua bogăție ce va să prospere-ntre ziduri ele au hotărît în sfatul din templul înălțat pe locul în
Octavian Doclin by Octavian Doclin () [Corola-journal/Imaginative/10509_a_11834]
-
Adrian Georgescu, Câteva sfârșituri de lume, o savuroasă colecție de proze scurte umoristice pe care v-o recomand din toată inima, la modul următor: o cumpărați, o citiți și, de nu v-o plăcea, vă returnez eu banii. Despre scenele clocotind de romantism și senzualitate dintre Wolkswagen T. Guevara și focoasa decapotabilă Alfa Romeo (zisă și Alfina) nu vă zic prea multe, că poate mai citesc și copii. Și nici despre celelalte povești din carte, că nu vreau să vă stric
Când Freud, Adler și Jung îi rup capul lui Napoleon by Simona Tache () [Corola-blog/Other/18665_a_19990]
-
ce frumoasă ești!... te îndrăgiră Bărbați destui, dar îmi revine mie Să-ți laud frumusețea pe hârtie Și să fii muza mea cu trup de liră. Ce minunată ești și ce senină!... Când gândul bun ți-nnobilează fața, Aud cum clocotește-n tine viața Și răspândești în jurul tău lumină. O, ce fierbinte ești!... cum sunt puține- Când te aprinzi și dăruiești iubire, Îți strălucesc luceferi în privire Și toți vulcanii lumii ard în tine. Pe mine m-ai învins ireversibil Și-
ÎNVINS IREVERSIBIL de NICOLAIE DINCĂ în ediţia nr. 2288 din 06 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/384819_a_386148]
-
vesmântul ce doare. Drumețule, sunt prizonieră într-o iarnă fulgi de ninsoare îmi toarnă, sufletul mi-e plin dor și de otravă, râuri de foc, din mine revărsă în lavă. Drumețule, sunt prizonieră în iubire, o simt arzând de neîmplinire clocotește în noi năvalnică mânie privim apusul cu nostalgie. DRUMEȚULE.... V. Drumețule, ascultă cum cântă marea vine și duce departe scrisoarea se va rătăci unde se despică zarea, cerneala își va pierde culoarea... Drumețule, vei rătăci adresa mea, nu vei ști
DRUMEȚULE ( I II III IV V ) de MARIANA PETRACHE în ediţia nr. 2207 din 15 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/384805_a_386134]
-
ani: în 1977, tineri fiind, ei au jucat în spectacolul „Emigranții“, în regia lui Mircea Danieluc. Acum, Ștefan Iordache joacă un bătrân ursuz și cusurgiu, aparent cinic, în timp ce personajul lui Mitică Popescu e întruchiparea candorii. În spatele hachițelor, înțepăturilor, duelurilor verbale clocotind de umor evreiesc, se ascund afinități deosebite, dar și tristețea de a se simți abandonați, care-i face pe cei doi să devină cei mai buni prieteni. La sugestia lui Ștefan Iordache și cu acordul lui Elkin, regizorul operează o
Agenda2005-09-05-cultura () [Corola-journal/Journalistic/283423_a_284752]
-
ce frumoasă ești!... te îndrăgiră Bărbați destui, dar îmi revine mie Să-ți laud frumusețea pe hârtie Și să fii muza mea cu trup de liră. Ce minunată ești și ce senină!... Când gândul bun ți-nnobilează fața, Aud cum clocotește-n tine viața Și răspândești în jurul tău lumină. O, ce fierbinte ești!... cum sunt puține- Când te aprinzi și dăruiești iubire, Îți strălucesc luceferi în privire Și toți vulcanii lumii ard în tine. Pe mine m-ai învins ireversibil Și-
NICOLAIE DINCĂ [Corola-blog/BlogPost/384822_a_386151]
-
IREVERSIBILde N.T. DINCĂO, ce frumoasă ești!... te îndrăgirăBărbați destui, dar îmi revine mieSă-ți laud frumusețea pe hârtieși să fii muza mea cu trup de liră.Ce minunată ești și ce senină!... Când gândul bun ți-nnobilează fața,Aud cum clocotește-n tine viațași răspândești în jurul tău lumină.O, ce fierbinte ești!... cum sunt puține-Când te aprinzi și dăruiești iubire,Îți strălucesc luceferi în privireși toți vulcanii lumii ard în tine.Pe mine m-ai învins ireversibilși-am să rămân, slujind a
NICOLAIE DINCĂ [Corola-blog/BlogPost/384822_a_386151]
-
coastele colinelor și în toată suflarea naturii. Goana cailor sfâșia liniștea așternută peste întinderile cernite ale Văii Întunecate, străbătută de râul ale cărui valuri de un cenușiu tulbure șerpuiau ascunse pe sub pietre și nisipuri înșelătoare. În acel anotimp invernal, undele clocoteau surd, prizoniere ale calotei de gheață de la suprafață, printre malurile pietroase mărginite de arbori cu ramuri spectrale, dintre care se distingeau pini argintați ce dădeau peisajului o măreție de plumb, din cauza negurilor agățate parcă de ramuri precum niște lințolii ale
VIS ALB (POVESTE) de MARIA GIURGIU în ediţia nr. 2158 din 27 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/384298_a_385627]
-
de televiziune, românești și internaționale. La momentul acesta, al unei activități prolifice artistice, unii artișți ar considera că se situează în stadiul apropierii de finitismul universului Thaliei pentru ei Nu este cazul Danielei Nane, însă. Azi e frumoasă ca dintotdeauna, clocotește de energie mai mult ca oricând, experiența artistică pentru ea se află la nivel apoteotic, popularitatea ei a rupt frontierele... Deci, artista Daniela Nane face parte din garda actoriei românești noi și cu potențialul maxim. Teatrul și cinema-ul românesc
DANIELA NANE. O FRAZĂ DE POVESTE FRUMOASĂ A ACTORIEI de AUREL V. ZGHERAN în ediţia nr. 1648 din 06 iulie 2015 [Corola-blog/BlogPost/384498_a_385827]
-
noi... Aș vrea... Aș vrea să decupez din dorul meu O părticică...să ți-o dăruiesc... Să o-nfășor cu dulcea amintire A șoaptei dintr-o toamnă: Te iubesc! Și ți-aș mai da din inima prea plină De clipe clocotind de fericire O jumătate...să o porți cu tine Să-ți amintească ea, a mea iubire! Dar cum să fac? Nu-i dorul un veșmânt Să-l pot tăia...nici inima o pară Să-ți dau jumate...deci îți scriu
NOSTALGII DE TOAMNĂ... de MARIA LUCA în ediţia nr. 2081 din 11 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/382494_a_383823]
-
el adesea. Desigur, după un timp care variază, dar nu prea mult ca întindere, el face primul pas și fără explicații abandonează “victima“. Rămâne inflexibil rugăminților, lacrimilor, nostalgiilor într-un cuvânt iubirii aceleia și își vede netulburat de viața care clocotește pretutindeni și care îl cheamă ca o vrajă. Caruselul unei noi aventuri sentimentale începe cu etapele știute și bătătorite: cunoșterea, împrietenirea, punctul culminant, consumul relației și inevitabila despărțire. Locuiește singur într-un apartament cumpărat cu credit ipotecar, și-a deschis
CUIBUL VISURILOR, DE MARINEL GÎLCĂ de GABRIELA ANA BALAN în ediţia nr. 1880 din 23 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383933_a_385262]
-
trenuri,peroane și o gară de suflete... De undeva de foarte departe,o liniște apăsătoare își lasă cu pași grei măreția pe pământ.Pe sub gene lungi de așteptare,sub care ne-am ascuns,lăcrimând la toate vulgaritățile,ne cercetăm vanitoși.Clocotim pe sub pieile noastre și,ne dezbrăcăm flămânzi de instinctele noastre de dominare,doar ca cineva să ne atingă.În gara asta în care mâna Destinului îți alege soarta poți fi cel mult condamnat.O gheară adânc înfiptă,îți străpunge trăirea
GARA SUFLETELOR de DOINA BEZEA în ediţia nr. 1857 din 31 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/384076_a_385405]
-
carnavalul măștilor Veneției! Misterul mă-nlănțui cu șiretenie Ceva din mine,se opunea mie Dar totuși tentația mi-i mare, Alesei să-mi pun o mască,oarecare. Pe loc simții puterea ei drăceasca Era mască furiei,nebunească, Sângele începu a clocoti în mine, Sufletul mă-avertiză că nu e bine! Schimbai cu una mai atrăgătoare Era a vicleniei,cea năucitoare, Ce mă făcu să nu mai cred nimic Din cuvântul prefăcut în chip angelic! Of,prea multe măști și toate dureroase
VENEȚIA de GABRIELA DOCUȚĂ în ediţia nr. 1900 din 14 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/384144_a_385473]
-
fi... Dacă nu mai vrei să fii Muză-ntotdeauna Cred,pământul s-ar opri Cade-n mare Luna Dacă gândul nu ar vrea Să vibreze-n vis cu mine Toate stele-ar zbura Peste hăuri și suspine Ar zbura....ar clocoti Peste liniștea furtunii Tuturor ar povești Că s-au despărțit nebunii Dacă muză ar pleca Nu ar exista cuvântul Marea poate ar seca Nu ar bate-n plete vântul, Daca muză nu ar fi Nu am ști de Minulescu, Toți
DACĂ MUZA NU AR FI de VALER POPEAN în ediţia nr. 2218 din 26 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383474_a_384803]
-
oare o trăiește și mai ales, mesajul teologic - bisericesc al sărbătorii: înnoirea, învierea pe care nu poate să o simbolizeze și s-o exprime în chipul cel mai plenar decât floarea. Firea omului pământului nostru strămoșesc, firea florei țării noastre clocotește în chip tainic și izbucnește în mod vădit de bucuria primăverii, atât a celei a firii neraționale cât și mai ales a firii raționale, a omului, fiul credincios al Bisericii moșilor și strămoșilor noștri. În această zi de Florii numărul
CÂTEVA ÎNVĂŢĂTURI ŞI REFERINŢE DESPRE PRAZNICUL INTRĂRII DOMNULUI NOSTRU IISUS IISUS HRISTOS ÎN IERUSALIM – DUMINICA FLORIILOR ... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 1195 din 09 aprilie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383441_a_384770]
-
fără să se asigure că fetița era în preajmă, apoi pleacă să caute securea să taie gâtul păsărilor pregătite pentru sacrificare. Cristina țopăie cu aracul între picioare prin toată curtea: -Diiiiiii căluț, diii căluț!... și cade-n ceaunul cu apă clocotită țipând de durere. Magdalena aude urletele copilei, aruncă gălețile din mână și aleargă disperată către ea. -Doamne, ce s-a întâmplat, ce ai pățit?... Cristina urlă de durere și leșină-n brațele mamei. -Ajutor... să mă ajute cineva !... strigă Magdalena
ÎNCHISORILE SUFLETULUI-DESTINUL MAGDALENEI- CAPITOLUL II de ANA PODARU în ediţia nr. 2227 din 04 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/382942_a_384271]
-
nimicuri pe răni mereu otravă îmi picuri. Mă rog în fiecare seară-n taină dezbrac din suflet o păgână haină mă spovedesc cu-a mea durere aștept din nou a ta mângâiere. Mă amețești cu noiane de cuvinte în mine clocotesc fierbinți dorințe deschizi nasturii de la cămașă mă îmbată iubirea ta pătimașă. Iubite,trăiește mereu în mine fără de tine cărările îmi sunt străine zilele și nopțile sunt efemere albastrul zărilor sunt false himere. Ești umbră în care mă ascund visul plăcut
DESTĂINUIRI de MARIANA PETRACHE în ediţia nr. 2236 din 13 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/382985_a_384314]
-
în bună parte pe strada: iubim pe stradă, murim (prea des) pe stradă, facem sport, povestim cu prietenii demult uitați sau cu cei întâlniți întâmplător, sau pur și simplu hoinărim aiurea pe stradă. Pe strada se petrec mereu lucruri, viața clocotește din plin. Seria de lucrări ale lui Olah L.T. o dovedesc, o documentează și o interpretează original, sintetic, în linii și forme schematice ce duc spre esențial. Oleg Tishkovets: Venind din lumea arhitecturii și a picturii, acest artist vorbește - cu
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/92350_a_93642]
-
fenomenele astea naturale, nu se prea știe exact ce, cum și când îți vine rândul. Ca orice adolescent care se respectă, am chichițe și capricii, mă zbucium și-mi place să-mi dau fumuri când mă stârnește careva. În mine clocotește un vulcan. Mă-nfierbânt repede, ba chiar scuip dacă nu mi-e bine. Așa că aveți grijă pe unde pășiți, să nu mă nimeriți cumva pe bombeu. Zona mea sensibilă, cu forme care-au tăiat respirația multor aventurieri, se cheamă Timanfaya
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/92957_a_94249]
-
face să se bucure de viață: ,, Cu aripi de vânt / zbor spre tine / cu dor de soare și de zâmbet. Gândul la tine / zâmbetul mi-l provoacă, / iar norii dispar / când tu mă privești!...” (,,Spre tine”, Nicoleta Muntean). Sângele ce clocotește în vine și tinerețea dau naștere acelui impuls care îi îndeamnă să atingă trăiri înălțătoare, să iubească: ,, Eu sunt focul, / Luminez și încălzesc, / De ce vreți să mă potoliți? / Mă topesc în iubire, / Ard spre fericire. / De ce vreți să mă stingeți
Cenaclul Literar ,,Tinerele Condeie” [Corola-blog/BlogPost/93330_a_94622]
-
poetul Nicolás Fernández de Moratín. De atunci și până astăzi, întreaga națiune spaniolă pare decisă în lunile de vară să nu se abată de la mottoul încetățenit: „Nicio fiesta fără taur!” Iulie, august. Căldură mare. Creierele se-nfierbântă, sângele prinde a clocoti în vene. „Duminică după-amiază, 6. iulie, fiesta explodează. Descriere mai potrivită nu există”, așa descrie Hemingway în anul 1926, prin glasul lui Jake Barnes, personajul principal al romanului Fiesta, acea atmosferă incandescentă. Opera sa a adus celebritate sărbătorii Feria de
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/93381_a_94673]
-
iubit. N-am nici zăpezi, nici viscole, nici ruguri, Întunecații fulgi, azi, sînt trecut, Pot însă colinda cu crengi și muguri La ușa unui vis care-a durut. Purtam și noi, odată, semn de floare, Prin iarba ce în sînge clocotea, Dar parcă o deșertică-ntrebare Le-a pîrjolit radioactiv, sub stea. Aș da oricînd această primăvară Pe cenușiul iernii care-a fost, Au înflorit însă copacii iară, Și-n lumea asta, totuși, e un rost. Dar te anunț, acolo, unde
DRAGOȘ NICULESCU [Corola-blog/BlogPost/383096_a_384425]
-
am iubit.N-am nici zăpezi, nici viscole, nici ruguri,Întunecații fulgi, azi, sînt trecut,Pot însă colinda cu crengi și muguriLa ușa unui vis care-a durut.Purtam și noi, odată, semn de floare,Prin iarba ce în sînge clocotea,Dar parcă o deșertică-ntrebareLe-a pîrjolit radioactiv, sub stea.Aș da oricînd această primăvarăPe cenușiul iernii care-a fost,Au înflorit însă copacii iară,Și-n lumea asta, totuși, e un rost.Dar te anunț, acolo, unde sîngeri,Că am rămas
DRAGOȘ NICULESCU [Corola-blog/BlogPost/383096_a_384425]
-
el nemulțumit, căci astfel ar fi evitat acea grămadă de oameni fetizi și de mărfuri dubioase. Cavaleri și târfe, nobili și borfași, Încâlciți Într-o Îmbrățișare hidoasă, pe străzile orașului cândva devotat sfântului Ioan. Simțea cum o mânie surdă Îi clocotea În piept, dinaintea acelui spectacol degradant. — Încercați să rămâneți pe lângă mine! le strigă el polițailor care Îl urmau. Dar, În ciuda urletelor și a lăncilor amenințătoare ale acestora, Îi pierdu aproape imediat În mulțimea de capete care pluteau În valuri de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Încolți pe buze: dacă, Într-adevăr, așa stăteau lucrurile, cât de subtilă fusese perversiunea care Însuflețise acel proiect! Nici măcar Cecco Angiolieri n-ar fi fost În stare să egaleze un gest atât de ireverențios. O zeflemea. Sângele reîncepu să Îi clocotească, la fel ca pe vremea când, alături de Guido Cavalcanti, bântuia prin nopțile florentine În căutarea nevestelor tinere ale unor soți bătrâni. Ceilalți doi continuau să Îl observe. Păreau curioși de expresia lui. Dar poetul nu voia să aibă de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]