182 matches
-
dacă ar fi să folosim expresia lui Fernando Pessoa -, un roman care anunță/pregătește teatrul de mai târziu al lui Matei Vișniec. Cafeneaua Pas-Parol este un roman de factură kafkiană, în care terifiantul crește treptat, pentru a exploda în tablouri coșmarești. Personajele simulează realitatea și sunt în permanență chinuite de timp, un timp diabolic și angoasant: „Dincolo de ora trei îl chinuia îngrozitor timpul, se agita prin oraș, intra peste tot și vorbea cu toată lumea, presat de ceva fizic, ceva care-l
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2203_a_3528]
-
curat activitate sindicală Să ologești tot ce găsești în cale, să incendiezi și să omori, să încerci să schimbi ordinea în stat așa cum s-a întâmplat în 1999, în văzul unei întregi lumi e o simplă rutină doar în lumea coșmarescă ale cărei cărămizi sunt puse și de slugoiul lui Ceaușescu. În orice altă lume, acestea sunt acte de maximă gravitate, pedepsite în consecință. Mare trebuie să fie ticăloșia unor oameni pentru a trece cu buretele peste bestialitatea organizată militar a
Niagara de sulf by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13678_a_15003]
-
dărîmase podul/ mirosind a bătrînețe și oameni/ lucrurile mă priveau cu blîndețe/ o eram singura dovadă a existenței mele/ singura pe care nu o puteam înlătura/ și în vremea aceasta lîngă mine/ crescuse multă multă nostalgie" (Martor). Viziunea e prematur coșmarescă, închegîndu-se din pulsații nu o dată suprarealiste: "tatăl meu strîngea în brațe o greșeală/ care-i limpezea ochii eu călăream un grifon/ din șuruburi blonde spre pipa unde/ trebuia să regăsesc poziția în genunchi/ sub păsări ce poartă în gheare munți
Antiutopia lui Dorin Tudoran by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16626_a_17951]
-
Luis Borges, Albert Camus, Jean-Paul Sartre sau Gabriel García Márquez. Publicul german l-a descoperit abia după episodul nazist, iar Cehia după relaxarea cenzurii comuniste din anii 60. În multe limbi, cuvântul „kafkian” a ajuns să descrie o situație absurdă, coșmarescă și suprarealistă. Franz Kafka s-a născut în timpul domniei împăratului Franz Joseph, un monarh cunoscut pentru tactul cu care reușea să medieze conflictele etnice, dar nu atât de abil în situațiile economice. Pentru Imperiul Austro-Ungar, Praga reprezenta al treilea oraș
Franz Kafka () [Corola-website/Science/296791_a_298120]
-
lungimea povestirii este de o pagină), lucrarea introduce două personaje stranii care par să anticipeze opera viitoare a scriitorului: "Lunganul rușinos" ("der schamhafte Lange") și "cel Necinstit la inimă" ("Der Unredliche in seinem Herzen"). Sugestii ale marginalizării, fricii, rușinii, incertitudinii, coșmarescului sau absurdului, prezente în această povestire, se vor concretiza mai târziu în capodopere ca "Metamorfoza" și "Procesul". Aproape un an mai târziu (8 noiembrie 1903), Kafka îi promite aceluiași prieten că îi va trimite pasaje dintr-o carte la care
Franz Kafka () [Corola-website/Science/296791_a_298120]
-
devenit, chiar din anii 20, obiectul admirației unor literați germani precum Thomas Mann, Hermann Hesse, Kurt Tucholsky sau Walter Benjamin. Hesse numește "Procesul" în 1925 « țesătură compusă din cele mai delicate filamente ale visului », iar Thomas Mann folosește epitetele « înfricoșătoare, coșmarescă, fidelă sieși și morbidă » pentru a descrie proza lui Kafka de o « meticulozitate sublimă ». Tucholsky califică "Procesul" într-o recenzie din 1926 ca fiind « cea mai puternică și înfricoșătoare carte a ultimilor ani », în timp ce Benjamin, care îi dedică lui Kafka
Franz Kafka () [Corola-website/Science/296791_a_298120]
-
mișcări a modernismului, Kafka este identificat adesea cu două mari curente, expresionismul și suprarealismul. Fiecare din cele două încadrări este aproximativă și, strict vorbind, greșită. Expresionismul i se aseamănă prin deformarea realității în jurul unei perspective narative subiective și prin stranietatea coșmarescă a unei lumi decadente și industrializate. Cu toate acestea, Kafka a fost un critic înverșunat al mișcării expresioniste, iar limbajul său distant și neornamentat diferă vizibil de patosul sentimental și emfaza verbală a reprezentanților curentului. Într-o scrisoare către Felice
Franz Kafka () [Corola-website/Science/296791_a_298120]