330 matches
-
din tot ce piere,/ subtilă, neasemuită mângâiere/ ce picură ca din pocal de miere,/ beție sacr-a ochilor și-a gândului./ [...] înalță mâni de preot cântăreții,/ aprind în noapte candelabre de imagini/ și-ncrustă șir de nestimate-n pagini,/ poeme smaltă în coclauri și-n paragini/ și nu mai obosesc de a cânta și a spune/ cucernică fierbinte rugăciune,/ tu Frumusețe, tu minune, tu minune!”). Este observabilă însă nu numai tonalitatea desuetă, ceremonios-grandioasă, ci și o inventivitate lexical-semantică frecvent forțată. Se întâlnesc construcții
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288321_a_289650]
-
absorbiți de transferul de tehnologie românească prin savanele și deșerturile pe unde își au reședința pentru a mai avea ochi și pentru năpăstuitul Muzeu de pe malul Herăstrăului. Probabil că adevărata cauză a încăpățânării cu care se urmărește mutarea Muzeului prin coclauri cât mai îndepărtate trebuie căutată tocmai în încercarea de a șterge urmele trecutului nostru. Așa cum bisericile care scapă de la dărâmare sunt ascunse grijuliu între blocuri, în ciuda oricărei elementare științe de punere în valoare a monumentelor istorice, tot astfel trebuie ascunse
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
gerul nu reușea să-și facă de cap. Ușa, neglijent făcută, nu etanșa încăperea și, cînd viscolea, omătul se așeza în suluri mici chiar în casă. Deși nu avea nici o obligație, Saldaru pleca zilnic cu pușca în spate și cutreiera coclaurile stepei moldave. Nimeni niciodată nu l-a văzut cu vreun iepure sau cu vreo altă jivină împușcată. Oamenii, mai ales vecinii, îl spionau în fel și chip, ca să-l toarne, dar efortul lor era zadarnic. Vînătorul Moldovei de Nord era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
zidar. Nu-l cunoscusem bine și de-aia îl idealizam. Făcuse case. Mergeam, mă uitam la casele alea și mă simțeam bine. Lucrase și la o fabrică de hârtie. Pleca dimineața într-un funicular ruginit și rămânea cu zilele prin coclaurile alea din Bolboci. Pe-acolo, când plouă, fulgerele îți trec foarte aproape de urechi. Gheorghe Tatomir ăsta era fotografiat probabil la horă. Sau la clacă. Sau, poate, atunci când fusese imortalizat, Gheorghe Tatomir venea de la biserică. Duminică. Altceva nu știam despre el
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
Adrian (Alui Gheorghe n. red.) a fost mutat la Casa pionierilor din P. Neamț, instructor cu creația literară! Mă bucur pentru el. Sava venea de la Canal cu o floare în dinți. [...] Radu e încă în concediu, aici. Lungi plimbări pe coclauri. Și pe el mi-e ciudă că nu se apucă de-nvățat. Vrea să se însoare! Ca să nu mai țipe la mărăcini. Am lecturi minunate! Trăiască Luca Pițu! O să mai vorbim. Ai grijă de tine! Poezie! Poezie! Poezie! E destul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1459_a_2757]
-
ani, avocat la Botoșani și București. Participă în 1913, ca voluntar, la campania militară din Bulgaria, iar mai târziu la războiul din 1916-1918. Va consemna aceste experiențe în volumele Amintirile unui fost holeric (1914; Premiul Academiei Române) și Prin viroage și coclauri (1922). În 1940 și 1941 funcționează ca ambasador la Atena, preocupându-se, printre altele, de drepturile românilor macedoneni. A făcut parte din mișcarea legionară și, condamnat de regimul comunist în 1949, își sfârșește zilele în închisoare. Pasionat de cunoașterea trecutului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287164_a_288493]
-
ampla și substanțiala lucrare istoriografică P.P. Carp și locul său în istoria politică a țării (I-II, 1936), cu unele capitole, cum ar fi cel dedicat Junimii, de interes documentar. SCRIERI: Amintirile unui fost holeric, București, 1914; Prin viroage și coclauri, București, 1922; Pe aripa vremei, București, 1923; Întâmplarea cea mare, București, 1927; Trecute vieți de doamne și domnițe, I-III, București, [1932] - [1939]; ed. I-II, București, 1999; Farmece, București, 1933; Acum o sută de ani, I-II, București, 1935
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287164_a_288493]
-
a țării, I-II, București, 1936; Domnița Alexandrina Ghica și contele D’Antraigues, București, 1937; Dincolo de zbuciumul veacului, București, 1939; Amărâte și vesele vieți de jupânese și cucoane, București, [1943]; Rădăcini, București, [1947]. Repere bibliografice: Camil Petrescu, „Prin viroage și coclauri” de Const. Gane, RVVR, 1923, 1; Perpessicius, Opere, XII, 200-202, 495; Pompiliu Constantinescu, „Întâmplarea cea mare”, SBR, 1927, 9; Octav Șuluțiu, „Farmece”, „Axa”, 1933, 15; N. Iorga, [„Trecute vieți de doamne și domnițe”. Raport], AAR, partea administrativă și dezbaterile, 1932-1933
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287164_a_288493]
-
pierderea în văzduh a buchetului și aburului rece. Și apoi, dacă intrați acolo, trebuia să respectați sloganul fraților Amira, făcut pe calapodul celui de la Junimea: „Intră cine vrea, rămâne cine bea!” Nu întotdeauna aveați timp să umblați hai-hui pe cele coclauri și atunci urcați fuguța dealul și colea, pe Sărărie, vă aștepta „Hanul lui Topor”, care nu era chiar de lepădat. Timpul, însă, cu bune, cu rele, își urma calea. Pentru o vreme, matale te-ai mutat cu școala în Strada
Un humuleștean la Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1273_a_1920]
-
revoltați, cum fu străbunicul, Pietraru, volintir de-ai lui Tudor Vladimirescu, de care ticăloșii de panduri s-au lepădat fiindcă-i spânzura pentru furti șaguri, dându-l cu mâinile legate ucigașilor săi și luând-o apoi la sănă toasa prin coclaurile Vâlsanului, la Mălureni, la Brediceni și la Stroești, unde le-am găsit vetrele prin porumbiștele de azi de sub râpa Dadelor și unde strămoșul s-a așezat pe un pinten de deal, stăpânind, În chip de turn medieval, toată valea Vâl
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
a lua ce ar găsi la dânșii. Iar care s-ar pune împotriva domnii mele, bine să știe că se vor duce armași și vor fi de mare certare.” Imi imaginez, mărite Spirit, cum fluturau sutanele cuvioșiilor lor pe cele coclauri, în alergarea lor pentru a alunga pe cei care încălcau moșiile mănăstirii. Iată ce spune și diacul, mărite Spirit, într-un suret (copie) după „Un ispisoc gospod din anii 7221(1712 sept. 1-1713 aug.31) fără de lună, de la măriia sa
Ruga de seară by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91713_a_92842]
-
Și ce titlu chisnovatic îi mai dădusem eu rubricii la care aveam acces! Nici mai mult nici mai puțin decât „Hoinar în jurul Iașului”. Sunt sigur că acest titlu o să-ți trezească plăcute amintiri despre timpurile când umblam teleleu pe toate coclaurile, numai de dragul frumosului din jurul Iașilor, și nici nu ne trecea prin cap că fiecare pas al nostru se suprapunea peste pașii atâtor înaintași celebri sau peste locuri unde istoria a lăsat urme adânci, de neșters. Ce ne păsa nouă atunci
Iaşii dealurilor albastre by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1211_a_1919]
-
muchea Repedii și Pietrăriei, lăsândune să respirăm în voie, cu gândul la pădurile Bârnovei și Dobrovățului. Dragă prietene, astăzi te voi duce prin locuri pe unde nu am călcat pe vremea drumețiilor noastre...Deschide-ți sufletul și hai să colindăm coclaurile, așa ca altădată. Urmăm neabătut creasta dealului Cetățuia, spre Hlincea. Pe stânga - o bună bucată de drum - ne însoțește un șanț anticar, dincolo de care, pe costișă, am descoperit urmele unei aducțiuni de apă prin olane ceramice, care pleaca din josul
Iaşii dealurilor albastre by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1211_a_1919]
-
dar de unul singur parcă nu-i chiar plăcut, așa că aștept ziua când poate vom lua în piept, cele dealuri albastre...Pe curând, iubite prieten. XV Numai tu, dragă prietene, puteai să spui: „Umblat-am noi de nebuni pe toate coclaurile, dar nu bănuiam că a existat și o moșie Nebuna”. Nu am bănuit noi multe, dar să încercăm a ne ostoi setea de cunoaștere, fie și la vârsta maturității. Așa că potrivește-ți pașii după ai mei, că astăzi am de
Iaşii dealurilor albastre by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1211_a_1919]
-
și cred că ți-ai mai alinat dorul de dealurile albastre ale Iașilor. Dar, pentru că este iarăși un dar, pentru data viitoare îți rezerv o mică delectare, cu priveliștea și istoria unor locuri pe unde, pe vremea când noi colindam coclaurile, nu am ajuns. Și ce locuri! Pe curând, dragă prietene. XIX Din scrisoarea ta se simte trepidând curiozitatea... Adică cum? Mai sunt locuri pe care nu le-am colindat? Mai sunt, iubite prieten, și încă multe, dar eu îți voi
Iaşii dealurilor albastre by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1211_a_1919]
-
Îl chiamă Ștefan: uscat, cu mustățile lăsate peste gură și bătute de vânt, tot drumul a fost vesel și a dat dovadă de o putere nedomolită, ca și căluții lui de altminteri. Și drumul îl facem prin rătăcănii îngrozitoare, prin coclauri, pe unde a înțercat dracul copiii, pe unde picior de om arare calcă, prin margini de păduri, pe un drumeag desfundat acum țelină, prin cioate de copaci dați jos nu de mult de barda oamenilor din acele părți; oameni ciudați
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
au dus de unde l-au sculat. [Boboc " Când a căzut Moș Calistru pe Deleleu" și "Singurătate"] Râsul cum se iscă: când lupoaica fată 6 căței și pe unul îl leapădă, nu-l mai alăptează: apoi acela rătăcește se sue în coclauri la loc tare, și se face râs. Cal fără splină: cine știe să ieie splina de pe botul mânzului, dacă o ia, rămâne mânzul fără splină ș-apoi acela-i cal. Altfel mânzul, cum ese cu cămașa lui din iapă, înghite
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
de tata "Opinia publică" și "Lupta Moldovei". De la bunii mei dascăli din Târgușorul Copou am luat multe învățăminte de viață. De la dragii mei colegi și colege, majoritatea copii din familii nevoiașe, în afară de o nestăvilită poftă de viață și de bătut coclaurile Șorogarilor, am mai luat și multe bătăi, precum și oferta obligatorie a acelor vremuri de mizerie păduchii și râia. Ambele "păcate" naționale au fost atacate și combătute de mama prompt, pe baza dictonului "à la guerre comme à la guerre", cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
cu foștii colegi de acele momente. În vremurile respective nu prea existau cursuri tipărite sau litografiate, pentru seminarii și examene contând foarte mult notițele luate la cursuri. Și cum la multe ore de curs figuram "prezent" cu prietenii prin cine știe ce coclauri din "Dulcele târg al Ieșilor", așteptam sesiunea din toamnă pentru a mă pregăti pe notițele unor colege amabile. Așa am ajuns în anul întâi cu 9 examene amânate, în anul doi cu 5 și în anul trei cu 3 examene
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
că o vom aduce cândva sub teasc de tipar, a început a se înfiripa poate cu multe decenii în urmă, atunci când ne-am descebăluit că am avut norocul să trăim pe mirifice meleaguri, că ne-am trezit la viață pe coclauri de vis de care nu prea mulți muritori au parte. Atunci am început să adunăm fiece fărâmă de material despre care am crezut noi că va avea odată șansa să fie pus la temelia acestei temerare intreprinderi. Atunci am început
Cârţişoara: monografie/ vol. I: Satul by Traian Cânduleţ, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/411_a_1126]
-
a comparat cu un magician în probleme de preistorie. De câte ori pleca de acasă, în special duminica, folosindu-și bicicleta ca mijloc de deplasare în universul local, soția îl întreba pe domnul Barbu Ionescu dacă dorește să plece din nou pe coclauri, după cioburi, așchii de silex, ori alte obiecte preistorice. Locuitorii Olteniței, văzându-l cu rucsacul în spate, în căutare de vestigii, ale trecutului îndepărtat îl porecliseră ”Ciobarul”. Fiind de profesie contabil, Barbu Ionescu nu-și neglija locul de muncă, dar
Mari personalități oltenițene by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1699_a_3144]
-
spornic. Îndeosebi la „Curentul”, el scrie într-o cadență neobosită, comentând cu ascuțime și cu un soi de posăceală hâtră felurite întâmplări, unele triste, altele înveselitoare. Fire nostalgică, oftează adesea după vremurile „blagoslovite” de odinioară, așa cum, hoinar nelecuit „prin ăi coclauri”, îl încearcă păreri de rău după „dulcea isihie a drumeției de altădată”. Indispus de tracasările de zi cu zi, își caută un refugiu în „liniște și singurătate”. Mai cu un popas, mai cu un taifas, umblărețul colindă ținuturi care îi
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285831_a_287160]
-
dispuneau atunci părinții, se prescria. De cele mai multe ori i se păstra numai dreptul de a avea și el partea lui din casă, ca să aibă unde să tragă atunci când va mai veni vreodată prin sat când l-o apuca dorul de coclaurile copilăriei. Cam în felul acesta va apare primul învățător cu patalamaua la șerpar în Streza Cârțișoara, Pavel Monea, tânăr la 3 octombrie 1866, primește personal din mâna marelui cărturar, Andreiu Baronu de Siaguna, Decretu de Denumire pentru Postulu dăscălescu, eliberat
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]
-
dintre ciracii acestora au căutat, și au găsit adăpost aci în habitatul nostru primitor. Ne povestește marele scriitor istoric Dumitru Almaș, în cartea sa «Alei codrule fârtate» că în perioada în care haiducul Bujor bântuia la început de secol XIX coclaurile moldovene, încercând să-i apere, atât pe cât îi era posibil, pe locuitorii năpăstuiți ai acelor vremuri, de rapacitatea boierilor cu sau fără rang, unul din voinicii cetei sale venea atunci, taman din Streza Cârțișoara. Era cel mai în vârstă din
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]
-
Bucurenci Traian, al lui Ilă. Vodă Elisabeta și Vodă Ana, surori, ale Cătanii. Budac Z. Elisabeta, a lui Zenovie. Dar la un alt anumit moment astral pentru sat, oamenilor din Cîrțișoara hotărâți să încerce să-și găsească norocul pe alte coclauri, li se deschid noi orizonturi, noi șanse. America începuse a fi cunoscută ca un pământ al făgăduinței, un El Dorado în care oamenii se îmbogățeau peste noapte, în care dolarii îți intrau singuri în buzunare ca pleava la îmblătitul secarei
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]