299 matches
-
trădarea intelectualilor”, despre abdicarea lor - în numele unor ideologii de moment - de la condiția de observatori și comentatori imparțiali în cadrul societății. Un intelectual trăiește din practicarea exercițiului critic, care este (trebuie să fie) principala sa vocație. Nu s-a discutat nici despre colaboraționismul gros, la vedere, știut sau bănuit, despre relațiile „amicale” ale intelectualilor cu poliția politică (securitatea), în sfârșit, despre rușinoasa slăbiciune a oamenilor noștri de cultură de a se ralia întotdeauna puternicilor zilei. Puținele, extrem de puținele cazuri de disidență, de opinie
Intelectualul ca diversiune. Fragmente tragicomice de inadecvare la realitate by Vasile Gârneț () [Corola-publishinghouse/Science/2015_a_3340]
-
se ralia întotdeauna puternicilor zilei. Puținele, extrem de puținele cazuri de disidență, de opinie separată în acest cor al adeziunilor totale și necondiționate, au constituit excepțiile care confirmă regula. O dată în plus, această șansă de a discuta, de a condamna public colaboraționismul - cu listele pe masă - a fost ratată atunci când accesul la dosarele securității părea deschis. N-a insistat însă nimeni. „Democrații” aleși în Parlament, unii din ei cu „biografii de disidenți” credibile la acea oră, au mușamalizat subiectul prin indecizie și
Intelectualul ca diversiune. Fragmente tragicomice de inadecvare la realitate by Vasile Gârneț () [Corola-publishinghouse/Science/2015_a_3340]
-
făcute de persoane onorabile, la conducerea unor reviste. O confuzie generală menținută cu bună știință, în care profesioniștii delațiunii și spionajului se simt destul de comod. În aceste condiții nu ne rămâne decât să observăm și să inventariem noile tipuri de colaboraționism. Gama este foarte bogată. De la modelul internaționalist „apostolic”, până la „patrioții de meserie”, care își schimbă adeziunile după variațiile metronomului politic și interesele de moment. Și totuși, este utopică ideea unei discuții privind responsabilitatea intelectualilor acum și aici? Câtuși de puțin
Intelectualul ca diversiune. Fragmente tragicomice de inadecvare la realitate by Vasile Gârneț () [Corola-publishinghouse/Science/2015_a_3340]
-
care suferă: „... boală a inimii, vai, destul de avansată, braț anchilozat, boală a ficatului, hemoroizi, hernie.” Și cu toate acestea, câteva rânduri mai jos scrie plin de avânt: „Viața aparține pasionaților, celor lipsiți de măsură”. S-a glosat enorm pe marginea colaboraționismului lui Drieu (și Încă mai mult despre felul În care consecințele acestuia aveau să-i producă sfârșitul), dar persistă ambiguitatea asupra realei naturi a implicării sale. Drieu nu e un fanatic (fie și un fanatic iluminat, din familia Nietzsche). Nu
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
Interne. În zelul lor, probabil pentru a-și păstra scaunele ministeriale sau pentru a-și apăra pozițiile, în ședința guvernului din 16 septembrie 1944, propuneau măsuri pentru „epurarea” sau „arestarea preventivă” a tuturor funcționarilor Serviciului Special de Informații, învinuiți de colaboraționism cu Gestapoul. Generalul Aldea cerea pur și simplu desființarea, iar în cel mai fericit caz repartizarea structurilor acestui important organism fie „la Ministerul de Război” - Secției a II-a, fie în cadrul unor departamente de profil din Ministerul de Interne ca
Serviciile secrete ale României în războiul mondial (1939-1945) by Cezar MÂŢĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100955_a_102247]
-
are efecte opuse: dispreț sau admirație față de înaintașii cu și fără talent, fideli ori dușmani sistemului. Desigur, și generațiile tinere au conformații diferite: unii servesc partidul, atrași de beneficiile pozițiilor oficiale, alții păstrează o cale de mijloc, un compromis între colaboraționism și artă pentru artă. În 1966, Monica Lovinescu remarcă reîmprospătarea literaturii cu scriitori tineri, proveniți din școlile comuniste de literatură. Deși formați în rigurozitatea propagandei, sunt mai curajoși, întrucât învață să exploateze schimbările de ideologie, revizionismul, atitudinile contradictorii. "Dacă, fără
Monica Lovinescu, O Voce A Exilului Românesc by MIHAELA NICOLETA BURLACU [Corola-publishinghouse/Science/1012_a_2520]
-
caută colaborarea și încheierea de contracte economice rentabile. Această atitudine duplicitară însoțește permanent regimul totalitar și mărește lipsa credibilității și a încrederii. După cum se observă, Monica Lovinescu nu este singura persoană publică înscrisă în lupta împotriva totalitarismului: numeroase denunțări ale colaboraționismului inundă presa chiar și acum, după două decenii de la prăbușirea regimului. Numeroși sunt și scriitorii care se abjură de crezul comunist. În articolul intitulat " Infinitul tupeu al lacheilor", publicat în 1990, Vladimir Tismăneanu exclamă: "Credeam că numai în Balcani se
Monica Lovinescu, O Voce A Exilului Românesc by MIHAELA NICOLETA BURLACU [Corola-publishinghouse/Science/1012_a_2520]
-
calitate îi va fi reproșată în presă, până și de Eminescu."134 C. Popescu-Cadem comentează astfel episodul afacerilor de război ale lui Maiorescu: "M. Eminescu n-avea cum să-i ierte lui T. Maiorescu acest gen de jocuri de ipocrit "colaboraționism", cu trupele de ocupație țariste; pentru că, la urma urmelor, acesta este termenul cel mai potrivit și corect, deoarece așa se și comportau aceste trupe și comandanții lor în capitală și peste tot în țară, pentru aceasta, în esență, începuse țarul
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
țarul războiul cu turcii, ca pretext doar pentru invadarea României. La venirea lui în București avea deja acest gând și, în buzunar, decretul de alipire a țării noastre la imperiul rusesc. De aceea greva domnitorului Carol I la Calafat. Acest colaboraționism și cameleonism perfid, care l-au îmbogățit pe Maiorescu, este înfierat de gazetarul necruțător Eminescu, în câteva articole, în care, fără să-i divulge numele, înglobându-l sub genericul acelor "avocați buni", dar la fel de venali și de corupți." 135 Cele
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
în Basarabia, unde au crezut că victoria este definitivă. Și acum se cuvine a spune că nu lipsiți de importanță, pentru supraviețuirea ideii românești în România amenințată cu bolșevizarea completă, au fost politicienii și oamenii de cultură care au acceptat "colaboraționismul" cu invadatorul, ca ultimă redută în calea nimicirii românității. Aceștia apar doar ca odioși "trădători" în ochii contemporanilor și ai urmașilor. Între acești "colaboraționiști" de elită care, cu îndreptățire, au fost considerați în fel și chip, ca înjosindu-se moral
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
dispunea un stat modern, regimul comunist a reușit Îngenuncherea țărănimii din România. De fapt, țărănimea nu se dovedise un bloc monolitic, atitudinile față de „transformarea socialistă a agriculturii” fiind extrem de diverse. Se Înregistraseră cazuri de rezistență deschisă, eroică, dar și un colaboraționism extins, iar mai presus de toate Încercarea de adaptare la noile realități sociale și politice 69. Colectivizarea s-a Încheiat oficial În România În martie 1962, după 13 ani de acțiuni sistematice Împotriva țărănimii, această țară fiind ultima din lagărul
Comunism și represiune în România. Istoria tematică a unui fratricid național by Ruxandra Cesereanu () [Corola-publishinghouse/Science/1909_a_3234]
-
a prins ultimul tren în 1941 spre Paris (unde încă din 1937 era bursier doctorand), în condiții încă neelucidate, dar oricum fără să aibă de suferit. Există presupuneri, colportate de diaristul Paul Goma și citate de autor, privind un eventual colaboraționism al lui Cioran în anii războiului și ai Parisului ocupat de naziști, ceea ce complică enorm portretul artistului la tinerețe. Astfel se explică de ce, conform lui V. Protopopescu, "Cioran trăiește drama aproape psihotică a unei similischizofrenii ce nu-și permite desăvârșirea
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
poetului prin clamoroase poncife sau stupide clișee semidocte. Acestea, instaurând mitul poetului de geniu, național, princiar, n-au făcut altceva decât să trivializeze mitul respectiv, căci adevărații critici, spune profesorul Negrici, nu mitizează, ci analizează. Nicicând îngăduitor cu oportunismul, impostura, colaboraționismul, criticul dă la iveală labilitatea frauduloasă a unor cărți și autori ce au marcat mentalul colectiv: Geo Bogza, Octavian Paler, Nicolae Labiș, Nichifor Crainic și, mai nou, Eugen Barbu vs. Marin Preda. Deși aceștia din urmă sunt încadrați la subcapitolul
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
răsturnări de atitudine. Am greși prin exces de scepticism față de ele, ne-am face însă și mai vinovați ignorându-le impactul social. Lumea noastră, atomizată sistematic sub vechiul regim, pusă în imposibilitatea de a produce solidarități destul de eficiente, culpabilizată prin colaboraționism, demisie, indiferență, tăcere, simte nevoia de a-și reface încrederea în sine, demnitatea, onoarea. Ca și acum două secole, când fanariotismul adusese la disperare societatea românească, ideea resurecției revine în manifestările publice ca un laitmotiv. Este, firește, o resurecție a
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
partidele comuniste se identifică luptei pentru eliberare și alătură steagul roșu culorilor naționale. Prin intermediul acestor fronturi, și confundîndu-se uneori cu ele, partidele comuniste vor conduce demonstrațiile de stradă, propaganda activă împotriva represiunii, solidaritatea față de victime, educația patriotică și lupta împotriva colaboraționismului, pregătirea revoltei naționale, grevele și sabotajele și, prin mișcările lor armate, lichidarea colaboratorilor, sabotajele de anvergură și, în sfîrșit, înfruntările cu ocupantul. Militanții comuniști își vor asuma cu eroism și abnegație aceste multiple sarcini, provocînd admirația colegilor lor de luptă
Europa comuniştilor by José Gotovitch, Pascal Delwit, Jean-Michel De Waele () [Corola-publishinghouse/Science/1433_a_2675]
-
centrarea asupra aspectului violent, chiar dacă nu insista asupra componentei "buruienoase" a textemelor pițuliene). Dar tocmai această polarizare a personajelor mă face să am îndoieli asupra consistenței (sau chiar a existenței) lor în lumea reală (mediul academic riguros, studios, necompromis de colaboraționism ideologic și rezistent prin cultură (cu jocul ambiguu inevitabil implicat de polisemantismul ambilor termeni). 1. Este clar că Mimosa Academica din text este o (im)pură invenție: o verificare a listei bursierilor de la Angers din intervalul respectiv ne va arăta
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
special după definitivarea ca dascăl, urmată de pregătirile pentru "grade didactice"). Întâlnirile sunt aleatorii. Nu-și aduce aminte dacă s-au suprapus (sau au fost proxime) cu anul 1983, cel al începerii acțiunilor de învăluire (prin amestec de teroare și colaboraționism) țintind "grupul de la Iași". Rescriind textul în ultima fază își amintește că la "pregătirea pentru gradul didactic II" (primăvara lui 1982) au dialogat (în cadrul strict al seminarului) despre poezia unui autor inclus de puțină vreme în programă, asistați de "cadre
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
involuntare (legate de românism, tema progresului prin industrie) dintre "elita veche" și cea formată de partid, găsim lucruri interesante în lucrarea semnată de Stelian Tănase, Elite și societate Guvernarea Gheorghiu-Dej (1948-1965), vezi partea finală, care nu ridică însă vălul asupra colaboraționismului bazat pe o iluzorie acoperire morală (patriotismul). 40 O sursă va menționa că Obiectivul "nu practică sportul", ceea ce înseamnă că: (1) ignora că Elpi era un înotător înrăit; (2) pentru orizontul epocii, practicarea înotului de unul singur, în afara altui spațiu
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
să desacralizeze un loc geometric al miracolului credinței, destituit de promiscuitatea cerșetoriei, a publicității și a simulacrelor frauduloase. Saramago nu-l uită nici pe celebrul profesor Unamuno, în a cărui binecuvântare a franchismului citește un tipic gest de trădare și colaboraționism. Roman de dragoste, roman politic, dar și roman al procesului de creație și al creatorului pândit imperceptibil de moarte. Moarte anticipată de singurătatea înstrăinatului Ricardo Reis sinonimă cu inutilitatea și eșecul. Metabolizate prin lungul său monolog, surogat și totodată anticipare
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
om politic de stânga deputat socialist, a evoluat înspre dreapta. Ca prim-ministru a dus o politică de colaborare cu Italia și Germania și, împreună cu mareșalul Pétain, a condus guvernul de la Vichy (1940-1944). După eliberarea Franței, a fost judecat pentru colaboraționism și condamnat la moarte. Printre oamenii politici francezi care de asemenea au aprobat acțiunile puterilor agresoare a fost și Eduard Daladier, unul dintre semnatarii Acordului de la München (septembrie 1938). Datorită defetismului conducătorilor politici ai marilor puteri occidentale, după venirea la
[Corola-publishinghouse/Science/1537_a_2835]
-
încredere că Dumnezeu nu ne va lăsa până în sfârșit. A știut să fie zid de apărare credincioșilor săi și să nu se lase intimidat. În demersul său, L-a păstrat pe Dumnezeu într-un stat ce se dorea ateu. Tevatura colaboraționismului cu fosta Securitate nici nu ar trebui adusă în discuție, pentru că niciun ierarh sau preot nu a semnat de bunăvoie și nesilit de nimeni vreun angajament cu Securitatea, excepție făcând doar cei infiltrați în Biserică pentru interesele comuniștilor. Ca și
Discursul religios în mass-media. Cazul României postdecembriste by Liliana Naclad [Corola-publishinghouse/Science/1410_a_2652]
-
ca voce (neuniformă) a poporului, are un discurs acuzator, iar ierarhia, un discurs de apărare justificare a măsurilor. În acest gen de discurs se încadrează alte două sub-categorii: a. discursul justificativ de natură istorică a compromisurilor făcute în perioada 1945-1989 (colaboraționism, demolări de biserici); b. discursul justificativ al măsurilor pentru cazuri de natură morală de ieșire din tipare a clericilor BOR (cazul Tanacu, cazuri de clerici imorali); 4. discursul religios critic, în care Biserica aduce critici mecanismelor sociale, culturale sau politice
Discursul religios în mass-media. Cazul României postdecembriste by Liliana Naclad [Corola-publishinghouse/Science/1410_a_2652]
-
ca voce (neuniformă) a poporului, are un discurs acuzator, iar ierarhia un discurs de apărare-justificare a măsurilor. Tot în discursul justificativ se încadrează alte două subcategorii: discursul justificativ de natură istorică prin care se justifică măsurile luate în perioada 1945-1989 (colaboraționism, demolări de biserici); discurs ce are ca intradiscursuri discursul de mărturisire spovedanie și pe cel de apărare constrângere; discursul justificativ al măsurilor administrativ-sociale, susținut de măsurile administrativ-organizatorice luate de BOR Plecând de la declarația Patriarhului Teoctist făcută în deschiderea Ședinței lucrărilor
Discursul religios în mass-media. Cazul României postdecembriste by Liliana Naclad [Corola-publishinghouse/Science/1410_a_2652]
-
unui anumit fel de religiozitate (emoțional, superficial și folcloric), pe care chiar mass-media îl creează în beneficiul unei logici comerciale. Între o atitudine dură, condamnând mass-media secularizată ca fiind expresia unei lumi corupte și atee, și tendința de vedetizare și colaboraționism ieftin, drumul care rămâne de făcut este lung și plin de surprize", scria Mirel Bănică 3. Este foarte adevărat că niciun alt discurs în general, nu doar în media, nu a ieșit din perioada ateist-comunistă mai bine structurat, mai bine
Discursul religios în mass-media. Cazul României postdecembriste by Liliana Naclad [Corola-publishinghouse/Science/1410_a_2652]
-
unui eveniment atât de grav precum moartea lui Augustus, care, pentru opoziție, ar fi trebuit să readucă în discuție reinstaurarea republicii, pare că vrea să-i dezvinovățească dinainte pe prieteni (mai ales pe cei mai apropiați) de orice acuzație de "colaboraționism" cu regimul lui Augustus: intervențiile pe lângă "tiran" fuseseră nule, ei nefiind evident printre susținătorii regimului imperial (despre care se credea că va cădea odată cu moartea lui Augustus). Nu este exclusă nici această preocupare; în același timp respectiva scrisoare accentuează abandonul
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]