407 matches
-
cărții, puțin Înainte de a-l prefera lui „Grielescu” pe Céline (Într-o oarecum enigmatică terminologie din baseball, obscură chiar pentru fanii americani ai acestui sport pe care i-am rugat să mă lămurească) - pe baza convingerii că genialul scriitor francez colaboraționist nu ar fi negat participarea sa la „soluția finală” -, „Chick”, vorbind cu „Rosamund”, Îl pomenește pe „tânărul prieten al lui Grielescu care a fost omorât Într-o despărțitură din toaleta de bărbați”. „Tânărul prieten” era Ioan Petru Culianu, asasinat pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
constant orice apropiere de noul regim și de doctrina sa. în sfârșit, pe lângă ideologii și activiștii de formație au fost propulsați tineri istorici dornici de afirmare, onoruri și bani, chiar cu prețul compromiterii morale. Vom analiza în paginile următoare atât colaboraționiștii, cât și rezistenții, avertizând că ei fac parte din toate categoriile de vârstă și că, mai devreme sau mai târziu, cu toții au avut de suferit diferite „neplăceri” din partea autorităților, chiar și colaboraționiștii (spre exemplu, C.C. Giurescu a fost chiar închis
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
compromiterii morale. Vom analiza în paginile următoare atât colaboraționiștii, cât și rezistenții, avertizând că ei fac parte din toate categoriile de vârstă și că, mai devreme sau mai târziu, cu toții au avut de suferit diferite „neplăceri” din partea autorităților, chiar și colaboraționiștii (spre exemplu, C.C. Giurescu a fost chiar închis cinci ani la Sighet). 2.1. Colaboraționiștii Această categorie este destul de diversificată, între „tovarășii de drum” întâlnindu-se atât intelectuali de stânga, adepți ai materialismului istoric (A. Oțetea, Constantin Racoviță), cât și
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
fac parte din toate categoriile de vârstă și că, mai devreme sau mai târziu, cu toții au avut de suferit diferite „neplăceri” din partea autorităților, chiar și colaboraționiștii (spre exemplu, C.C. Giurescu a fost chiar închis cinci ani la Sighet). 2.1. Colaboraționiștii Această categorie este destul de diversificată, între „tovarășii de drum” întâlnindu-se atât intelectuali de stânga, adepți ai materialismului istoric (A. Oțetea, Constantin Racoviță), cât și intelectuali de extremă dreapta, dar apropiați de materialismul istoric (P.P. Panaitescu), precum și diverși oportuniști mai
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
E. Bădărau și S. Sanielevici, director general fiind Ștefan Nicolau, iar secretar general Valer Novacu. în această din urmă calitate ține nenumărate conferințe la lectoratul ISRS, la Universitatea Liberă, Ateneu, la radio. Ca mulți alții din aceeași categorie a intelectualilor colaboraționiști, A. Oțetea a intrat în PCR în 1945 și a activat în PNP, devenind chiar vicepreședinte. Tot el este numit președinte al subsecției de istorie-filosofie a ARLUS (unde era coleg cu G. Oprescu, C. Balmuș și A. Graur). Compromisul se
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
a fost numit profesor titular prin decretul regal din 6 februarie 1946, publicat în Monitorul oficial, nr. 34 din 1946. Compromisul era pentru majoritatea covârșitoare a istoricilor români o veche obișnuință. 2.2. Rezistenții Aceștia sunt mult mai puțini în raport cu „colaboraționiștii”, practic numărul lor nu depășește 30 de persoane. în plus, dintre aceștia mulți au preferat să tacă, evitând confruntarea, și au ajuns în pușcării doar din cauza antecedentelor politice extraordinare: fuseseră demnitari ai regimurilor burgheze. Extrem de puțini au avut curajul să
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
episcop de Iași, ci de Voli.) Evenimentul este cu atât mai semnificativ cu cât, în anii ’50, Petru Pleșca fusese excomunicat din cauza obedienței sale față de puterea politică. Totuși, cu puțin timp înainte de consacrare, prelații romani nu au uitat de trecutul „colaboraționist” al lui Petru Pleșca și l-au întrebat cu neîncredere de ce nu a fost niciodată în închisoare. Vaticanul avea rezerve mai mari față de Francisc Augustin, vicarul Arhidiecezei romano-catolice de București, care, înainte de a colabora cu guvernul comunist, trăise experiența carcerală
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
seamă din primăvara anului 1945, întocmită de Corpul Detectivilor cu privire la activitatea de după 6 martie același an, conținea următoarea mențiune: „s-a realizat identificarea și ridicarea rămășițelor din aparatura informativă a fostului Serviciu Informativ German din România procedându-se la internarea colaboraționiștilor. Cu ajutorul Comandamentului Sovietic s-au descoperit membrii unor organizațiuni teroriste create de nemți pe teritoriul țării având misiunea să producă acte de teroare după retragerea armatelor germane”. Numeroasele arestări operate aveau să dezorganizeze grupurile de rezistență legionaro-germane. Dacă unii dintre
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
în România amenințată cu bolșevizarea completă, au fost politicienii și oamenii de cultură care au acceptat "colaboraționismul" cu invadatorul, ca ultimă redută în calea nimicirii românității. Aceștia apar doar ca odioși "trădători" în ochii contemporanilor și ai urmașilor. Între acești "colaboraționiști" de elită care, cu îndreptățire, au fost considerați în fel și chip, ca înjosindu-se moral, spiritual, cu autonimicirea puterilor creatoare, au fost hotărâtori, la vârf, Mihail Sadoveanu, Petru Groza, Emil Bodnăraș, Mihai Ralea, G. Călinescu, Tudor Arghezi, Camil Petrescu
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
opozanților sau a celor pe care naziștii îi denunță ca "dușmanii permanenți ai Reichului". Primii sînt vînați de Wermacht, de numeroasele organisme polițienești și fasciste (poliția militară, servicii de informații OVRA32,Gestapo) și de cadrele auxiliare recrutate în rîndurile organizatorilor colaboraționiști. În Franța, Miliția lui Joseph Darnand, în Croația ustasii lui Ante Pavelic, în Grecia milițiile anticomuniste înarmate de germani participă la acțiuni de anvergură împotriva mișcării de rezistență. Lupta împotriva celei de a doua categorii, francmasoni, comuniști, evrei și alți
by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/964_a_2472]
-
relativ la regimul militar de ocupație, descoperind secvențe inedite din „rezistența” capitalei, notele situau, nu mai puțin tranșant, oameni și atitudini progermane, chiar dacă A. tinde să judece cu o anume detașare: dezavuând „nesăbuința” unor „rătăciți” ori categorisind la rece tipuri de colaboraționiști. Uneori critica poate fi și acerbă (ca în cazul lui Constantin Stere, căruia sub pseudonime ca O femeie din popor și Dama voalată îi reproșase și în presa vremii „orbirea” și ambițiile de „european germanizat” și compromisul gazetarului de la „Lumina
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285258_a_286587]
-
i-au determinat pe jurnaliști să apere o politică de colaborare fără nuanțe. Acestea au știut să speculeze, în avantajul lor, cu abilitate, ambițiile unor scriitori și oameni politici pentru a conferi diferitelor publicații o aparență de originalitate. 2. Ziarele colaboraționiștilor La Paris, au reapărut: Le Matin încă din 17 iunie 1940, L'Œuvre (al lui Marcel Déat) din 21 septembrie, Le Petit Parisien din 8 octombrie. Au mai apărut și alte publicații: Le Cri du Peuple a lui Doriot, Les
by Pierre Albert [Corola-publishinghouse/Science/969_a_2477]
-
și cauzate de câteva accidente nefericite (incendii repetate la tipografie și depozite), o aduce în situația de a nu mai ieși regulat și de a-și sista apariția în momentul intrării țării în război. Atmosfera de ostilitate deschisă față de gazetarii „colaboraționiști”, instalată după încetarea conflagrației mondiale, a făcut ca la începutul anului 1919 să planeze îndoieli asupra oportunității reapariției V.r. Inițial s-a optat pentru un bimensual care, expurgat de orice ideologie, să o continue, sub un titlu nou, „Însemnări
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290534_a_291863]
-
și explică evoluția culturii din România până la instituirea "Tezelor" ca să le dea sens, ca să caute soluții de revenire. Epilogul deschis semnat în august 1972, după "Conferința națională a Partidului" rezumă și comentează urmările devastatoare ale "Tezelor". Ideologia ia locul competenței, colaboraționistul artistului, cultura redevine spațiu al propagandei. Cărțile, spectacolele, programele de radio și televiziune reintră sub vigilența cenzurii. Reapare tipul militantului obtuz, pe jumătate îngropat de liberalizare"82 și primele forme de disidență. Deoarece o carte interzisă poate crea tensiuni, cenzura
by MIHAELANICOLETA BURLACU [Corola-publishinghouse/Science/1012_a_2520]
-
cu privire la atitudinea non-conformă și înzestrarea intelectuală. Este impresionantă complexitatea urmăririi Monicăi Lovinescu și tot ce presupune procedeul (note informative, surse, rapoarte, documente, adrese, planuri de măsuri, agenți, informatori) timp de mai bine de patru decenii. Memoriile Monicăi Lovinescu reconstituie imaginea colaboraționistului împotriva căruia glasul i se ridică ori de câte ori are ocazia. Oficialitățile trimit și oameni celebri să o urmărească și să o convingă de avantajele acceptării regimului de la București. Printre ele se numără și Victor Eftimiu, care îi spune în timpul uneia dintre
by MIHAELANICOLETA BURLACU [Corola-publishinghouse/Science/1012_a_2520]
-
să se ascundă. Inițial, majoritatea intelectualilor opune rezistență. Cei care susțin regimul sunt înscriși pe listele membrilor de partid și se bucură de protecție. Manevrele partidului constau în îndoctrinare, în cultivarea unei stări de tensiune, în cenzură și în recompensarea colaboraționiștilor. Eliminarea intelectualilor reticenți se produce mai lent în primii ani, deoarece partidul are nevoie de ei. Din nenumăratele abuzuri ale sistemului, am reținut aspecte legate de Securitate, de regimul de detenție și de atentate. Acestea sunt importante pentru felul în
by MIHAELANICOLETA BURLACU [Corola-publishinghouse/Science/1012_a_2520]
-
Marcat de exaltări, idiosincrazii, dar și de un deosebit simț al onestității și al discernământului, această radiografie a exilului românesc în Europa, cu luminile și umbrele lui, pune în vedetă rechizitoriul comunismului și al complicilor lui din Occident, demascarea fariseismului colaboraționist și a megalomaniei unor celebri exilați români, tip Constantin Virgil Gheorghiu, George Uscătescu, Ionesco etc. Inutil să mai vorbim de demisiile morale din țară din perioada realismului socialist: Sadoveanu, "multiplicator de slogane", George Macovescu, "o nulitate oficială", Geo Bogza, avangardistul
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
o figură de dement" căruia, în altă parte a cărții, deși îi recunoaște meritele pentru Charta 77 ("un moment istoric de indubitabilă importanță a dizidenței românești") îi reproșează "o viziune latrinară" asupra lumii și oamenilor, indiferent că e vorba de colaboraționiști din țară, de prieteni sau binefăcători parisieni. Despre marele dipărut, portretistul performant nu ezită să scrie că a avut, cunoscându-l, "revelația geniului" dar și a omului ce pendula, lucru vizibil și în ultimul volum "La Quête intermittente", între melancolie
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
întrebe autorul, să fi fost ele mai grave decât cele făcute de Noica în vremea dictaturii ceaușiste? Compromisul lui Vianu și chiar adeziunea publică de-a dreptul "stânjenitoare" la PMR (1962) sunt totuși lipsite de cinismul cabotin și profitor al colaboraționiștilor de profesie, tip Victor Eftimiu sau Demostene Botez. Profesorul încerca de fapt, fără însă să facă parte din aparatul de stat și de partid (ca Mihai Ralea, Mihail Sadoveanu sau Virgil Teodorescu), și fără să trâmbițeze farmecul realismului socialist ca
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
ci și pe scriitori, ca oameni. Ba chiar această a doua perspectivă s-a dovedit mai atractivă. Nu felul în care recitim Nicoară Potcoavă, Moromeții ori Scrinul negru a părut interesant, ci culpele de natură morală ale autorilor lor, considerați colaboraționiști sau compromiși. E ușor de constatat acest fapt: nu cunosc decît rarisime revizuiri estetice (și sistematice) ale operelor publicate sub comunism; procese morale intentate ocazional colaboraționiștilor, reali ori presupuși, au fost în schimb nenumărate. Așa se explică polarizarea produsă în
Revizuirile critice by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14268_a_15593]
-
Scrinul negru a părut interesant, ci culpele de natură morală ale autorilor lor, considerați colaboraționiști sau compromiși. E ușor de constatat acest fapt: nu cunosc decît rarisime revizuiri estetice (și sistematice) ale operelor publicate sub comunism; procese morale intentate ocazional colaboraționiștilor, reali ori presupuși, au fost în schimb nenumărate. Așa se explică polarizarea produsă în rîndul criticilor: nu convingerea că literatura anilor de comunism trebuie recitită la fel ori diferit i-a despărțit, ci condiționarea acestei noi lecturi de atitudinile politice
Revizuirile critice by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14268_a_15593]
-
jurnalismului românesc, nu prin „colectare”, ci prin investigarea propriu-zisă a marilor colecții de publicații periodice? Ar fi cunoscut articolele despre presa de partid și presa independentă din „Drapelul”, cele despre epurare din „Fapta” și „Scânteia”, despre procesul așa-zișilor „ziariști colaboraționiști”, despre desființarea autonomiei universitare și despre înlăturarea „putregaiului” de la Ministerul Propagandei („Jurnalul literar”). Ar fi descoperit sursa înfierărilor proletare de mai târziu, cu participarea clasei muncitoare (atacurile împotriva ziarului „Dreptatea”) și a chemărilor la solidaritate ideologică, după modelul Congreselor comuniste
Enciclopedia ignoranței by Aurel Sasu () [Corola-journal/Journalistic/3839_a_5164]
-
dezbaterilor de idei din Franța are reverberații și în România. Campania de discreditare a lui Mircea Eliade și Emil Cioran pentru, altminteri realele lor afinități cu extrema dreaptă interbelică, sunt perdeaua de fum în spatele căreia se ascund câteva generații de colaboraționiști comuniști. Mai mult, în vreme ce pentru textele scrise de Eliade într-o perioadă în care Garda de Fier nu recursese încă la acțiuni criminale se cere, pur și simplu, eludarea numelui savantului din lucrările științifice, simpla aluzie la colaboraționismul lui Sadoveanu
Confesiuni incomode by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/8212_a_9537]
-
foarte concrete condamnări la moarte, așa cum a demonstrat Stelian Tănase) este privită ca un complot care ar avea ca țintă "distrugerea" scriitorului și, prin extindere, a marilor valori ale culturii române. Firește, în aceeași logică ar trebui protejați și ceilalți colaboraționiști mai mici sau mai mari ai comunismului, mai cu seamă cei care și-au păstrat sau maximalizat privilegiile în perioada de tranziție. Dincolo de zgomotul de fond, nu se poate să nu observăm, împreună cu Gheorghe Grigurcu, că, după prăbușirea regimului Ceaușescu
Confesiuni incomode by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/8212_a_9537]
-
să mă duc la catedră și să spun, domnule profesor, haideți să discutăm despre estetica lui Kant, și lucrul acesta să pară absolut firesc. M.C.: Vreau să spun că lucrurile se vedeau altfel în emigrația română. Vianu era considerat un colaboraționist, un intelectual care își renegase complet trecutul, cînd, de fapt, trecutul lui intelectual revenea în toate cursurile lui sau în discuții personale, cum am avut cu el, atîtea. Eu cred că, dacă avem o datorie pentru cineva, trebuie s-o
CULTURĂ SUBTERANĂ, CULTURĂ OFICIALĂ by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/12799_a_14124]