239 matches
-
decât după ce ea a murit ori în ceasul morții ei A iubit O domniță de departe Dar de ea n-a avut parte... Pe calul lui îl chema Mehmet. Cort de piei de căprioară. Peste zale Bogdan purta contăș de coloarea sângelui dulamă, ca mușchiul, de catifea. Căciula de râs cu pene de cocor și piatră de olmaz Gugiumanul avea în frunte o floare de argint în care o piatră de olmaz, cât o lacrimă, scânteia cu fulgere mărunte. Și din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
N. Grigorescu, I. Andreescu, Șt. Luchian. N. Grigorescu e reprezentat nu în ce are mai bun (totuși un autoportret și o țărancă de la Rucăr călare); Andreescu are câteva lucrări de prima mână; Luchian are o splendidă sală, plină de lumină, coloare și poezie: fiecare bucată are preț. Am fost izbit până în inimă de farmecul artei lui, de lirismul și sinceritatea care sunt caracteristice lui Luchian. Mi-am adus aminte de prietinia pe care am legat-o dintr-o dată cu el (în 905-906
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
a rămas fără scădere, deoarece se intemeiază pe superioritatea inimii. Dreptul strict trebuie să cedeze echității. Raționamentului uscat e de preferat dragostea de bine. Orice-ar fi trebuie să fii om al binelui.. Orice s-ar întâmpla smaragdul își păstrează coloarea. Răul e încarnarea ipocriziei, fanatismului și superstiției. Când Statul nu se ocupă de rezolvarea problemelor serioase, criza se rezolvă prin dărămarea regimului. Principiul de rasă va submina credința creștină, zice undeva Renan. Viligeatura e adesea paradisul celor lipsiți de personalitate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
la cunoștință de această apariție pe care o vor fi văzut pe vremuri preistorice strămoșii lor. N-am văzut paseri altele decât rațe sălbatice, zburând prin lucirea amurgului. (Îmi amintesc că n-am văzut câni la Stalingrad. Numai doi, de coloarea năsipului, un fel de ogari, umblau pe malul fluviului, căutând ceva în tovărășie. În schimb multe capre: animalul binefăcător al acestor priveliști sărace cu vegetație de stepă grâne și pălân (pelin). Vântul poartă necontenit puternică mireasmă amară. Cât am umblat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
o casă unde am găsit ceva din atmosfera vechilor case boierești de la noi. Prefacerile de la noi în veacul al XIX-lea au avut puțină consistență și moda clasei dominante a urmat servil pe cea a Apusului. Aici în Gruzia, vechea coloare locală s-a păstrat, căci viața gruzinilor reprezenta o realitate culturală. Din primul moment, m-am interesat de poetul Gheorghe Leonidze, căruia îi făgăduisem, când mă cercetase acum opt ani la București, să vin să-l văd în Gruzia, rugându
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
9642 Români, 2986 Evrei, 2 Ruși, 2 Bulgari, 6 Greci, 17 Nemți și 5 Italieni. Acești locuitori viețuiesc în 3200 de case de diferite forme și mărimi, așezate pe 52 de ulițe, împărțite în patru mahalale sau colori: Cotroceni, sau coloarea galbenă; Râeștii, sau coloarea albastră; Plopenii sau coloarea roșie, și Broscenii, sau coloarea verde”. În 1894, populația județului era de 86.345 locuitori. Situația statistică, publicată de Gh. Ghibănescu, în 1897, conține următoarele date referitoare la orașul Huși: 14.305
Huşii de ieri şi de azi by Vasile CALESTRU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100993_a_102285]
-
2 Ruși, 2 Bulgari, 6 Greci, 17 Nemți și 5 Italieni. Acești locuitori viețuiesc în 3200 de case de diferite forme și mărimi, așezate pe 52 de ulițe, împărțite în patru mahalale sau colori: Cotroceni, sau coloarea galbenă; Râeștii, sau coloarea albastră; Plopenii sau coloarea roșie, și Broscenii, sau coloarea verde”. În 1894, populația județului era de 86.345 locuitori. Situația statistică, publicată de Gh. Ghibănescu, în 1897, conține următoarele date referitoare la orașul Huși: 14.305 locuitori, din care 7
Huşii de ieri şi de azi by Vasile CALESTRU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100993_a_102285]
-
6 Greci, 17 Nemți și 5 Italieni. Acești locuitori viețuiesc în 3200 de case de diferite forme și mărimi, așezate pe 52 de ulițe, împărțite în patru mahalale sau colori: Cotroceni, sau coloarea galbenă; Râeștii, sau coloarea albastră; Plopenii sau coloarea roșie, și Broscenii, sau coloarea verde”. În 1894, populația județului era de 86.345 locuitori. Situația statistică, publicată de Gh. Ghibănescu, în 1897, conține următoarele date referitoare la orașul Huși: 14.305 locuitori, din care 7.020 bărbați și 7
Huşii de ieri şi de azi by Vasile CALESTRU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100993_a_102285]
-
5 Italieni. Acești locuitori viețuiesc în 3200 de case de diferite forme și mărimi, așezate pe 52 de ulițe, împărțite în patru mahalale sau colori: Cotroceni, sau coloarea galbenă; Râeștii, sau coloarea albastră; Plopenii sau coloarea roșie, și Broscenii, sau coloarea verde”. În 1894, populația județului era de 86.345 locuitori. Situația statistică, publicată de Gh. Ghibănescu, în 1897, conține următoarele date referitoare la orașul Huși: 14.305 locuitori, din care 7.020 bărbați și 7.285 femei; 2.934 (20
Huşii de ieri şi de azi by Vasile CALESTRU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100993_a_102285]
-
palmă răsunând pe obrazul birjarului, așa de zdravănă, că i-a căzut pălăria și chitia 86 de pe cap. Atâta mi-a trebuit și mie! Imediat îl lovii și eu cu aceeași furie pe celălalt obraz, încât fața jidanului căpătă o coloare stacoșie parc-ar fi fost sulemenită. Eu, dealtfel, nu sunt un om pornit, supus la accese de iuțală. Mărturisesc însă că în acel moment nu mai știam ce fac, molipsit fiind de furia fratelui meu. Ha-a-a-a! Dv. Mă bateți, mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
aceeași clipă ușa care dădea în odaia de alăturea se deschise în două laturi, lăsând să se vază o masă întinsă frumos, împodobită cu tot soiul de mezeluri pe care străluceau vreo două duzini de butelci cu vinuri vechi de coloarea rubinului și a chihlimbarului. Caracuda, al cărei șef era Miron Pompiliu, precum bine a zis Panu în amintirile sale din Săptămîna, și care se compunea mai mult dintre acei ce erau timizi la discuțiuni, dar îndrăzneți la mâncare, dădu năvală
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
diapazon tot mai rădicat se încrucișau paharele și se apostrofau unii pe alții după poreclele uzitate în "Junimea". Apoi venea rândul anecdotelor, mai întăi a acelor cuviincioase, iar după ce ne căptușeam bine cu Cotnar alb sau roș ori cu amândouă colorile împreună, dădeau drumul anecdotelor corozive, adecă acelora de care se înroșea pudicul Naum, care totdeauna se exprima corect și nu aluneca pe tărâmuri echivoce. Cei mai meșteri în istorisirea anecdotelor corozive erau Creangă, Ianov și binenutritul Caraiani, cum îl numeam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
mă scutiți de celelalte rezoane. Au mai fost și alți membri care au figurat în jocul păpușelor, precum Miron Pompiliu, șeful caracudei clefăitoare, Iacob Negruzzi sau carul cu minciunèle, cum îl poreclea Pogor, reprezentat prin o păpușă mohorâtă cam de coloarea ceaunului. Petru Carp, supranumit excelență, reprezentat prin o păpușă cu titva goală ca un genunche, împodobită numai cu trei peri à la Bismarck, dar de rolurile lor nu-mi mai aduc deloc aminte. Așadar, iată, în rezumat, pre cât memoria
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
ce se țineau în București, la Maiorescu și Iacob Negruzzi. Din nenorocire însă, a început de la o vreme să intre vrajba politică în cercul Convorbirilor literare. Prin imboldul lui Carp mai cu samă, s-a căutat a se da o coloare politică conservatoare societăței "Junimea", de unde ea fusese numai un grup de diletanți cu caracter exclusiv literar. Cu toate acestea, deși unii dintre junimiști și cu deosebire membrii fondatori înclinau spre conservatori, totuși grupul întreg, sub înrâurirea faptelor mari săvârșite de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
factor dătător de viață al acestor odrasle ce răsar din munca intelectuală, vine în al doilea plan statul, care e dator și el să nu lase să cază în drum talentele născânde. Să sperăm că și conducătorii statului, de orice coloare politică vor fi, vor înțelege că sacrificiile făcute în interesul îmbunătățirei și sporirei avutului nostru intelectual nu sunt pierdute pentru țară, căci acest avut este unicul semn prin care ne putem recomanda străinătăței spre a obținea un rang de onoare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
la casa lui. Pănă atunci, intrați în odaie și odihniți-vă puțin. Intrând în odaie, am dat peste o babă gârbovită cu-n obraz creț ca o smochină și cu un singur dinte în gură. N-am putut deosebi ce coloare aveau ochii ei, pentru că erau duși în fundul capului, acoperiți de niște sprincene brumării mâncate ca de șoareci, iar bărbia mai, mai că i se lipise de vârful nasului. Ea era, se vede, gospodina casei, căci purta în brâu un smoc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
n-ar fi stat un moment la îndoială. Așa-i în lume. Care pe care. Apoi, ca să complectez tabloul ce-mi îmbucura ochii în acea încântătoare dimineață, voi zice că atunci eram tocmai în epoca când pădurele răsfrângeau toată gama coloarelor de la roș stacoșiu pănă la galbănul de aur; se auzea prin fânațe sunetul coasei, muzică melancolică, prevestitoare zilelor de toamnă; aerul răcoros încărcat cu miros de iarbă tăietă dându-mi intuițiunea apropiatelor griji ale iernei, mă predispunea parcă să sorb
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
neîngrijit, care-ți dădea impresia necurățeniei. Chiar în modul său de a-ș exercita profesiunea era cu desăvârșire neglijent și lipsit de noțiunea curățeniei. Astfel, de lene, el nu-și spăla niciodată paleta cumsecade și cu același penel manipula toate coloarele, încât aceasta poate a și fost una din cauzele pentru care tablourile lui căpătau la sfârșit un aspect așa de monoton sau, mai bine zis, aton. Buiucliu, deși becher 163 până la sfârșitul vieții sale, a avut un trai mai ordonat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
încă un șir de ani a mâzgăli pânza fiecare pe la casele noastre, având eu unul de astă dată o altă galerie de admiratori, aceea a copiilor mei. Îmi aduc aminte ce mare bucurie era în casă de câte ori deschideam cutia cu coloare și mă așezam dinaintea pânzei. Fiica mea Elena, care era pe atunci mică de tot, alerga cu entuziasm prin toate odăile, dând de știre tuturor fraților și surorilor în limba ei: "tata zugăveti, tata zugăveti!" La glasul ei, imediat se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
care au sunat în casa mea; fiecare cadru din părete îmi vorbește duios din trecut, mă transportă cu gândul departe, departe, la acele clipe fericite din viață când eu și copiii mei ne simțeam în naivitatea noastră absorbiți de farmecul coloarelor care reproduceau pe pânză, după puterile noastre, marea, eterna și neimitabila natură. O! De ce-au zburat așa de iute clipele acele!... O MINCIUNĂ Dintre păcatele ce-am comis în tinerețe, două mi-au rămas și acum în memorie. Odată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
visase așa ceva. Stam în fiecare zi ceasuri întregi în fața pustiului de apă, fără nici un gând, ascultând glasul ritmic al valului care se spărgea de mal, privind dus când petele de umbră proiectate de nori, când brazdele de lumină de diferite coloare ce străluceau pe oglinda netedă, imensă, perdută în nețărmuritul orizon; și cu creierul meu nu puteam înțălege acest element colosal, fără hotare, viu, care se mișcă, are grai, ucigător și dătător de viață, înfricoșat, și fermecător totodată. Și când îmi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
această idee mă rătăcea, părea ceva peste fire, întrecea chiar fantasmagoria visului. Am auzit pe unii susținând că aspectul mării ar fi monoton, fiind totdeauna același. Din contra, în uniformitatea ei aparentă, marea e infinit de variată. Necontenit își schimbă coloarele după oareel zilei, necontenit își schimbă fața după adierile vântului; acum e lină, drăgălașă, ademenitoare, dulce culcuș de sirene, care-ți deșteaptă doruri de tainice voluptăți, acum e iritată, dezlănțuită, turbată de parcă-ți prevestește sfârșitul lumii; și, necontenit, după capriciile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
obicei și mi se părea că fac cine știe ce voinicie, renunțând la îndemânări și alegând tocmai mijlocul cel mai puțin lesnicios de a călători. Carul cu boi, dacă în adevăr lasă de dorit în privința comodităței și a iuțălei, are totuși farmecul coloarei locale și te predispune la veselie. Când te vezi gurguțat 179 colo sus pe un pat de fân și tras în pas leneș de doi plăvani bine scoși din iarnă, duși de funie de un țăran cu opinci, suman și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
cele mai frumoase ale Șvițerei; cade de la o înălțime de 70 de metri și apa pănă a nu ajunge jos se preface într-un praf fin prin care razele soarelui desemnează câteodată doi și trei frumoși curcubei cu toată gama coloarelor. În dosul cascadei, pe păretele stâncei de pe care se aruncă râul, este construită o scară pe care te poți urca pănă sus la punctul de unde apa se prăvale în aer. Spectacol foarte impunător care însă nu se poate admira de pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
imaginea evreului ortodox bucovinean - așa cum a fost descrisă În 1899 de etnograful român Dimitrie Dan - nu diferă substanțial de cele prezentate mai sus : „Părul brun al capului se tunde scurt sau se rade chiar cu briciul. Câteodată are părul o coloare blondă, ba chiar și roșie. Lângă urechi nu se tunde părul capului, ci se lasă niște cosițe lungi, care Întotdeauna se Încrețesc și se cheamă «peisă, lature sau margin» sau «perciuni». Perciunii sunt atunci de lungimea prescrisă, dacă se ajung
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]