196 matches
-
-mi facă decât, cel mult, să se pișe pe mine ? — Dacă ar fi să te iei după câtă frică e pe pământ, spuse tărăgănat orbul, atunci lumea e prea plină de ologi. Eu m-am născut cu frica asta, șopti Coltuc. Nu pot să scap de ea. O să mor și tot n-o să mă vindec. Cei care urcau se amestecau cu cei ce coborau. În aer plutea un miros subțire de tămâie și busuioc. Șirul de la moaște înainta greu, oamenii moțăiau
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Vine mașina Jandarmeriei ! strigă. Hai s-o ștergem de-aici ! — Jandarmii nu s-au luat niciodată de noi, spuse orbul, adulmecând aerul în căutarea primejdiei. Crezi că n-or fi având și ei podele de spălat ? — S-au oprit... observă Coltuc. Oricum, n-am putea să fugim, ar trebui să trecem pe lângă ei, în vale. Că de urcat, să scăpăm pe partea ailaltă... — Te pomenești că au o altă mașină în susul dealului, se neliniști de tot Ologu. Ne-au înconjurat ! — Da
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Aromele se împletiră și începură să urce dealul, pe deasupra capetelor. Spinările se neteziră, capetele se întoarseră. — Se dă mâncare, înțelese Costică Ologu, sărind pe loc, păsărește. Să mergem și noi ! Orbul dibui pe jos funia căruțului pe care era priponit Coltuc și porni la vale. Ologu țopăia în jurul căruțului, grăbind bâjbâiala orbului. Nu erau însă singurii care price pu seră. De unde până atunci mulțimea urca și cobora, dinspre vârful dealului se croise un singur șuvoi care mergea, bulu cindu-se, la vale
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Căci, laolaltă cu vălătucii groși ca pâsla ai mâncării, veneau acum sunetele tușite ale mega fonului : — Apropiați-vă, stimați pelerini ! Domnul primar vă urează de Ziua Națională să aveți parte de sănătate... Cârnați cu fasole, pentru toată lumea... Îl votăm ! auzi Coltuc, în vreme ce trupurile repezite la vale îl loviră cu atâta forță, încât îl desprinseră de pe căruț și-l răsturnară cu fața în jos. — Să ne mai dea ! strigau alții, trecând cu tălpile peste umerii lui, peste ceafă, peste șalele neterminate, strivindu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
el, „aveți milă“, strigă, „sunt doar un orb“, dar foamea avea milostivirile ei, care nu mai aveau vreme de pierdut cu ologii și orbii. Trupurile milogilor rămaseră pe caldarâm, frământate ca un aluat de încălțări de tot felul. Ceafa lui Coltuc se răsuci pentru o clipă, destul cât cineva să-i tragă tolba peste cap. Mulțimile dezlănțuite trecură, în urmă rămaseră tarabe răsturnate, mănunchiuri risipite de busuioc, fâșii de veșminte și chiar câțiva bocanci desperecheați. Jandarmii nu mai pridideau întinzând farfuriile
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
piciorul ca pe o coadă de șopârlă, până dibui cârjele. Se ridică în șezut, privind lung spre mulțimile care se desfăceau, satisfăcute pentru o clipă, ca să se strângă iarăși, cu farfuriile întinse. Orbul bâjbâia, în patru labe, căutându-și bastonul. Coltuc zăcea într-o rână, cu gura înfundată într-un smoc de iarbă încolțit printre pietre. „Ajutați-mă, oameni buni“, șoptea orbul întruna, încercând, după auz, să priceapă încotro să-și îndrepte rugămintea. În jurul lor era însă pustiu, doar urmele amestecând
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
halate albe, ce coborâseră din camionul Jandarmeriei, râcâiau cu polonicele fundul cazanelor, pentru a astâmpăra ultimele asalturi ale mulțimii care, acolo unde primise deja, agita farfuriile golite, iar acolo unde nu primise încă, întindea brațele, cu palmele larg desfăcute. Pentru Coltuc, rămas într-o parte și simțind în gură gust de pământ amestecat cu sângele buzelor strivite de blacheurile bocancilor, lumea se străduia să se întregească. Aerul se umplu de o mireasmă vie, pe care flăcăul o recunoscu imediat. O mână
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
pe care flăcăul o recunoscu imediat. O mână moale îl prinse de umăr și îl întoarse cu fața în sus. Ea îi culese cu băgare de seamă câteva fire de iarbă uscată de pe obraz și-i scutură părul de țărână. Coltuc zâmbi, pierdut și rușinat, în neputința lui. Privirile lui o cuprinseră, adăugându-se părului blond ca o a doua aură și împletindu-se cu privirile ei viorii. Se simți atât de fericit, încât ochii i se umplură de lacrimi. — Te
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
mi-ai da mie o mână de ajutor, spuse cu voce stinsă Ologu. Și dă-i și chiorului ăstuia ciomagul, să nu mai umble în patru labe și cu limba scoasă. Panselia nu se încumetă să-l lase așa pe Coltuc, își sumese fustele colorate, netezi o margine, o muie în gură și îi șterse flăcăului sângele uscat din colțul buzelor. Dar cum era peste puterile ei să-l ridice, să-l așeze pe căruț și să-l proptească-n chingi
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
fără cerșetori, cerșetoria merge abitir înainte... Melania se sperie când îi văzu, înălțându-și capetele peste uluci. Dar și mai tare se sperie când orbul trase căruțul și, pe lângă stâlpul porții, se iți fața plină de sânge închegat a lui Coltuc. Nu se mai osteniră să povestească, socotind că flăcăul o va face de-a fir-a-păr, nu acceptară decât câte o felie de pâine muiată în ulei și se depărtară cu țopăiala unuia și încetineala celuilalt, sporovăind despre păcatele acestei lumi
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
cu mai multă atenție. Dar privirile îi trecură repede peste rănile de pe obraz și buzele care începuseră din nou, de neliniște, să sângereze. — Unde e tolba ? întrebă. Melania tresări, la asta nu se gândise. — Mi-au furat-o, zise încet Coltuc. Pereții camerei se strânseseră în jurul lui, abia scosese vorbele acelea gâtuite. Încheieturile neterminate începură să-l doară, sângele bătea în venele înnodate. Dintre toate, sângele era singurul care încă nu se împăcase cu ideea că trebuie să se mulțumească doar
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Încheieturile neterminate începură să-l doară, sângele bătea în venele înnodate. Dintre toate, sângele era singurul care încă nu se împăcase cu ideea că trebuie să se mulțumească doar cu umeri înfundați și șolduri retezate. Sub cojile uscate, sângele lui Coltuc era mai greu de domolit, de aceea rănile lui sângerau mai mult. — Cum ai îndrăznit să vii acasă fără tolbă, aschimodie ? mugi Golea. Pereții se prefăcură într-un clopot de bronz, iar vocile se strânseră într-un ghem care bătu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Cum ai îndrăznit să vii acasă fără tolbă, aschimodie ? mugi Golea. Pereții se prefăcură într-un clopot de bronz, iar vocile se strânseră într-un ghem care bătu dinăuntru, cu limbă de spijă. Cu atâta putere, încât din urechile lui Coltuc se prelinse un firicel de sânge. — Lasă-l în pace ! sări Melania în dreptul mâinii ridicate. Nu vezi în ce hal e ? — Oricum nu e bun de nimic, scrâșni Golea, încă furios. — Mai bine decât să-l întrebi de tolbă, i-
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Melania se căznește să-l pună pe fra te-su pe căruț și, din nou, în camera cealaltă, să-l urce pe scăunelul fără spetează. Femeia deschise cartea, o apăsă pe cotor, să rămână deschisă, apoi închise încet ușa bucătăriei. Coltuc ascultă câteva clipe, din bucătărie nu mai venea niciun zgomot, semn că Golea se potolise. Îi plăceau literele acestei cărți, erau frumos rotunjite, cele de început de capitol erau mai mari, înflorate. Întoarse cu limba colțul foii. Hârtia era poroasă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
înfricoșătoare îl lovea. Apoi, dintr-odată, pereții se umeziră, se așternu liniștea, ochi numeroși pluteau în jur, privindu-l prietenoși. Putea să înoate, apa era caldă și păstoasă, ca un aluat subțiat cu lapte. Pereții se rotunjeau, lumea se reîntregea, Coltuc era fericit, încă nu se inventaseră cuvintele, dar putea să vibreze și undele vibrațiilor lui se întretăiau cu liniile pământului și ale cerului. Intră în sufletul pietrelor, al cristalelor sclipitoare. Totul era bun și folositor, chiar și moartea, învăluită într-
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ungherele întunecate acesta de-a dreptul sclipea. Pe drum treceau alaiuri de oameni care priveau, dar nu mai erau oameni-animale, oameni- păsări sau oameni-flori, nu mai aveau chip, deși, într-un fel, toți purtau chipul lui. Ea îi întinse portocala, Coltuc se simți stânjenit, arătând cu ochii spre încheieturile lui neterminate, uitase însă că trecuse dincolo de granița lucrurilor pe care măsurătorile le deosebesc, acolo nu mai existau nici mâini, nici picioare, ci numai ritmuri și energii. De aceea, chipul palid râse
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
paginile mototolite, cu ochii larg deschiși, dar lipsiți de lumină, cu gura strâmbă, amestecând sângele rănilor din colțul buzelor cu o spumă verzuie, ca de fiere. Golea o dădu la o parte și se apropie de masă. Îl prinse pe Coltuc de umărul bont și-l scutură. Corpul beteag se răsuci la acest nou imbold și se rostogoli, ca un butuc, pe podea. Abia atunci Melania înțelese grozăvia și se năpusti spre fratele ei, chemându-l pe nume. Cum el nu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
încercând să-și stăpânească furia. — Cum ai intrat ? nu găsi altceva să întrebe. Rămas în ușă, poștașul răspunse, încurcat : — Poarta era deschisă... Cred că a rămas așa de azinoapte... — Și ce cauți aici ? îl repezi Golea. — Am adus banii lui Coltuc... E ziua de pensie... Golea se dădu la o parte. Poștașul se așeză, deschise geanta, scoase registrul, bifă o cifră și numără banii. Golea întinse mâna, poștașul privi întrebător către Melania, dar cum femeia nu făcu niciun gest, îl lăsă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
celălalt să înșface banii. — Asta e, spuse poștașul, ridicându-se. Sărbători fericite, ne mai vedem la anu’... — Să lași de-acuma banii la poștă, spuse Golea. Mergem noi să-i luăm. — Cum vreți... Poștașul se opri în prag. Unde-i Coltuc ? întrebă. — Dincolo, răspunse iute Golea. Da’ ce treabă ai tu ? — E bine așa, mai spuse poștașul, ieșind. Să nu-l mai trimiteți la cerșit... Poți fi sigur de asta ! strigă Golea în urma lui, trântind ușa. Privi pe fereastră, până se
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
potoliți ! Se năpustiră ca la un semn, Iadeș și Chisăliță, luați prin surprindere, rămaseră mai la urmă și se înghiontiră printre ceilalți. Stai ! strigă Calu și încremeniră toți cu dumicatul nemestecat în gură. Calu împărți câteva scatoalce, își luă un coltuc mai mare și o conservă. De cum se întoarse cu spatele, îmbrânceala reîncepu. Bunelu, mai încet la mâncare, apucă o ceapă printre picioarele celorlalți și începu să-i sugă foile roșiatice. Înfule cară, mârâind și privindu-se chiondorâș. Puțică își băgară
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
care o mai fac. Bagă-i Într-o odaie Închisă, privează-i de ce le e imprescindibil și să-i vezi cum se omoară unul pe altul. Markovic se uita și el la ei. Convins. - Am văzut, a Încuviințat. Pentru un coltuc de pâine ori o țigară. Să nu spunem că pentru a rămâne În viață. - De aceea știi, ca și mine, că, atunci când dezastrul Îl trimite pe om În haosul de unde a venit, toată patina aceasta civilizată se face fărâme, și
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]