3,902 matches
-
etnologului și a istoricului culturii. Cutia sa conține bătrâni, semne îmbătrânite în circuitele lor existențiale, instanțe care își preiau regnul una alteia, care parcurg, în virtutea atitudinilor lor, traiectorii închise, circulare. Luarea lumii în posesie intră între temele volumului: "paznicul" din Comisionarul este "colecționarul de oameni" din Arhivarul, ambii stăpâni ai unui univers complex, uzurpat, care nu poate fi privit inaugural. Addenda, scrisă ca un basm, nu răspunde nici unei inocențe, fiind, de fapt, incantația îngemănării, a descoperirii celui cu "îndoită față", mereu
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
fiind, de fapt, incantația îngemănării, a descoperirii celui cu "îndoită față", mereu același, de oriunde ar privi spre moarte. în ambele proze care alcătuiesc volumul de față, revelația se leagă direct de un schimb de semne: în prima dintre ele, comisionarul (obișnuit să lase mesajele altora să se rostească prin sine) devenit paznic, detestat și mereu respins de "prizonierul" său, se substituie acestuia, în urma unui schimb de cuvinte-obiecte, la fel cum bătrânul din a doua povestire devine "făt" nenăscut, colecționând obiecte-oameni
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
căutări solitare ale sensului pierdut. Andrei Oișteanu invită la o dificilă alchimie a înțelesurilor, a căror decriptare înseamnă o mult prea periculoasă apropiere de adevărurile ascunse și frisonante ale Ființei-Timp. Epica sa plurisemantică dezvoltă trasee concentrice, gravitând în jurul obsesiilor primordiale. Comisionarul, de pildă, îndeamnă la o recitire a Mitului lui Sisif camusian: Nu există decât o problemă filozofică cu adevărat importantă sinuciderea". A hotărî dacă viața merită sau nu să fie trăită este și drama cunoașterii pe care o experimentează Filip-Carol
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
Dumnezeu" (traducerea numelor reale ale lui Filip-Teodor, Matei și Bogdan în trei limbi diferite) și reflexivitatea pernicioasă a omului, creatură nedemnă de Creatorul său, se întinde abisul tuturor interpretărilor asupra actului Creației și a responsabilităților Ființei. Este exact materia din Comisionarul, exploatată copios de Andrei Oișteanu: "Cu cine m-am luptat în certuri fără sfârșit? (...) Pe cine am urmat prin labirintul gândurilor alunecoase și al străzilor întunecate? Pe cine am disprețuit? Pe cine am urât? Pe cine am vrut să omor
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
Ușa s-a închis cu scâncet de prunc și n-a mai fost nimic altceva, decât liniște, întuneric și așteptare". Dan-Silviu BOERESCU, "LUCEAFĂRUL", Nr.4, Serie nouă, ianuarie 1996 Confruntarea cu moartea [...] Arhivarul a fost scrisă cu trei ani înainte de Comisionarul. E mai puțin închegată. Bătrânul Arhivar a trăit o viață întreagă închis în arhiva subterană a orașului, izolat de lume. "Acceptase instinctiv arhiva ca spațiu extrasocial, în care tot sistemul de valori e spulberat și înlocuit, în care etichetele nu
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
făcut de mâna omului, cu a lui stupidă și vanitoasă dorință de a făuri perfecțiunea. Perfecțiunea e un joc pe care numai natura, în imperfecțiunea ei, și-l poate permite". Aceste două idei fundamentale, obsesii poetico filozofice, apar și în Comisionarul, scris în 1981. Povestirea aceasta, deși cronologic ulterioară Arhivarului, ocupă în volum primul loc. Pe drept cuvânt. Căci este unitar închegată. Și, deși cu unele lungimi reflexiv intelectualiste, impresionantă în simplitatea ei măreață. O dramă filozofică pe tema dreptului la
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
Căci este unitar închegată. Și, deși cu unele lungimi reflexiv intelectualiste, impresionantă în simplitatea ei măreață. O dramă filozofică pe tema dreptului la sinucidere. Bătrânul Filip a renunțat de mult la meseria lui de avocat și lucrează ca un simplu comisionar. Duce flori și mesaje. "E mic de statură, mereu corect îmbrăcat, purtând chiar și în toiul verii un costum bleumarin de postav, lavalieră și melon. Chipul blajin nu-i reflectă vârsta. își face simțită prezența fie prin bocănitul blacheurilor pe
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
în ideea că există, într-adevăr, lupe care măresc un text, așa cum altele, sus ridicate, ar depărta rândurile de priviri, ca pe niște tărâmuri îndepărtate. Două nuvele în câte nouă capitole, simetrice, două personaje ce dau, fiecare, câte un titlu: Comisionarul și Arhivarul, profesii atât de depărtate lumii computerului și a sateliților interstelari de astăzi, cum și existența ori obiectele lor, într-un patetic trecut fabulos, suferind de oroarea vacuului și zvâcnind sub poalele de praf ce-l acoperă, exasperându-i
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
pentru ca la colecția de obiecte stranii din cele 12 casete să se mai adauge unul, cel mai ciudat: cartea însăși. Straniu este tocmai universul ei, învecinat cu realismul, învecinat cu fantasticul, dar menținându-se permanent în propria-i incertitudine. Povestea Comisionarului e stranie și se încheie straniu, lucrurile colecționate de Arhivar sunt stranii, oamenii pe care-i întâlnește sunt stranii, istoriile lor bizare. Toți și toate încap într-o replică ionesciană, " Ce ciudat, ce bizar, ce coincidență!", cu toate variantele ei
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
bizare. Toți și toate încap într-o replică ionesciană, " Ce ciudat, ce bizar, ce coincidență!", cu toate variantele ei, desigur. [...] Andrei Oișteanu a vrut să scrie proză (așa își subintitulează cartea) și a forțat ficțiunea. în loc să-și lase libere, în Comisionarul, meditațiile pe tema sinuciderii, a liberului arbitru, a dreptului la independență, a închisorii și să scrie un excelent eseu, el creează două personaje, un fost fotograf, Carol, și un fost avocat, Filip, care discută (și se dispută) pe aceste teme
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
cu mult timp înaintea fotografierii; (...) pietre ale fulgerului scoase din străfundurile pământului de fântânarul Ispir; o întreagă colecție de centuri de castitate și o sumedenie de cutii, geamantane și sipete al căror conținut nu apucase încă să-l afle". În Comisionarul asistăm la o polemică raționalistă adică bazată pe argumente, dintre cele mai ingenioase pe tema sinuciderii, a avantajelor sau dezavantajelor de a trăi, purtată între două personaje: Filip, comisionarul, angajat să-l supravegheze zi și noapte pe Carol, acesta obsedat
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
sipete al căror conținut nu apucase încă să-l afle". În Comisionarul asistăm la o polemică raționalistă adică bazată pe argumente, dintre cele mai ingenioase pe tema sinuciderii, a avantajelor sau dezavantajelor de a trăi, purtată între două personaje: Filip, comisionarul, angajat să-l supravegheze zi și noapte pe Carol, acesta obsedat de ideea de a-și pune capăt zilelor deci, alți bătrâni (de fapt primii în ordinea sumarului cărții), pe care îi scoate autorul din cutia sa neobișnuită. Mizantrop și
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
conștiințe dedublate, un binom reductibil la unu. Ni se propune deopotrivă o rezolvare în plan ontologic: nimeni nu cunoaște răspunsul la întrebare, totuși important Cutia cu bătrâni 253 este să fim angajați în căutarea lui, să dăm sens existenței noastre. Comisionarul îmi pare, pe ansamblu, o bucată mai bine "legată", mai persuasivă structural decât Arhivarul, care înfățișează de multe ori o aglomerare de amănunte și procedee împrumutate din "glosarele" literaturii ocultiste (specialitatea autorului), în dauna altor mijloace narative. însă ceea ce constituie
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
de produse sau mărfuri pentru întreprindere. 5. O întreprindere a unui stat contractant nu va fi considerată că are un sediu permanent în celălalt stat contractant numai pentru că își exercită activitatea în acel celălalt stat contractant printr-un intermediar (broker), comisionar general sau orice alt reprezentant cu statut independent, în măsura în care astfel de persoane lucrează în cadrul activității lor obișnuite. 6. Faptul că o societate rezidență a unui stat contractant controlează sau este controlată de către o societate rezidență în celălalt stat contractant sau
DECRET Nr. 215 din 26 iunie 1984 pentru ratificarea unor tratate internaţionale. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/106660_a_107989]
-
întreprindere. 5. O întreprindere a unui stat contractant nu va fi considerată că are un sediu permanent în celălalt stat contractant numai prin faptul că aceasta își exercită activitatea în acel celălalt stat contractant prin intermediul unui curtier (broker), al unui comisionar general sau al oricărui alt intermediar cu statut independent, cu condiția ca aceste persoane să acționeze în cadrul activității lor obișnuite. 6. Faptul că o societate rezidență a unui stat contractant controlează sau este controlată de către o societate care este rezidență
DECRET Nr. 215 din 26 iunie 1984 pentru ratificarea unor tratate internaţionale. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/106660_a_107989]
-
Lângă piciorul lui, vede un mic suport pliant din piele pentru documente. În interior, este biletul de călătorie pe vapor spre Anglia, un pașaport pe numele Jonathan Pelchat Bridgeman și o foaie albă pe care scrie „Spavin & Muskett: avocați și comisionari sub prestare de jurământ“, cu adresa Gray's Inn Road, Londra. Se uită la fotografia de pe pașaport. Un tânăr cu părul negru privește spre aparatul de fotografiat cu figura atât de neclară, încât abia se distinge. Nu prea seamănă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
Neglijase casa, uitase de Tolea și de nunta lui Mircea și de zbuciumul Soniei, uitase de toate, veghind, oră de oră, lângă Marcu Vancea, să vadă, să înțeleagă. Iar ieri-seara sau poate alaltăieri, apăruse un oarecare client sau cunoscut sau comisionar, nu se știe când, cine, cu ce scop. Dida tocmai ieșise și, când s-a întors, doar la o oră dupăaceea, Marcu Vancea nu mai reușea să semneze. Auzi, nu mai știa să-și semneze numele! Năuc, îngrozit, transpirat, în fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
despre ea, amintirea a ceea ce s-a întâmplat între noi îmi dă fiori pe șira spinării. Persoana asta, obiectul ăsta pe care prefer să-l numesc Belea, această făptură de coșmar care a ieșit din adâncimile necunoscutului, se dădea drept comisionar U.P.S. și avea un trup musculos, cu un tonus bun, și o expresie mânioasă în ochi. Nu, cuvântul „mânie“ nu exprimă exact ce am văzut pe chipul acela. „Furie“ ar fi mai aproape, sau poate „turbare“, ori chiar „demență
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
numai mâinile îni tremurau, încolo fața îmi încremenise fără expresie, fără mobilitate, nu mai puteam nici plânge, ci stăm așa, sub ventilator, fără să știu ce am să fac, ce are să se întîmple. Pe la zece se opri în fața casei un comisionar, cu bicicleta, întrebînd de mine. D-na Ribeiro îmi aduse un plic. Omul nu aștepta răspuns. Îmi scria Sen. "Domnule, Înțeleg acum că nu ai nici respect, nici onoare. Te credeam numai nebun, dar văd că procedezi ca un șarpe
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
aibă ! — Asta a fost cu... zicea. Știa cum le cheamă pe fiecare, de zeci de ori i le zisese, da dracu le putea ține minte. — Ăsta mi l-a adus Lulu înainte să ne căsătorim, în fiecare zi îmi trimitea comisionarul cu flori... Coșuri de flori și parfumuri... De la fereastră vedeam chipiul roșu al comisionarului. Și Ivonei îi trimitea cartoane de prăjituri sau fructe glasate și caroline de la Capșa. Pe Ivona, și taică-su, și Lulu, amândoi au răsfățat-o... — Asta
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
de ori i le zisese, da dracu le putea ține minte. — Ăsta mi l-a adus Lulu înainte să ne căsătorim, în fiecare zi îmi trimitea comisionarul cu flori... Coșuri de flori și parfumuri... De la fereastră vedeam chipiul roșu al comisionarului. Și Ivonei îi trimitea cartoane de prăjituri sau fructe glasate și caroline de la Capșa. Pe Ivona, și taică-su, și Lulu, amândoi au răsfățat-o... — Asta mi-a dat-o după ce-am făcut un raclaj. Ce îngrijorat era bietul
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
zilele dinaintea Crăciunului. Cu ochii pe sus, ca să nu-l ude, Nicu se pomeni întins în zăpadă, supărat ca atunci când se trezea cu fața la cearșaf. — Vasăzică mata’ iar ai căzut! a spus cu glas tare băiatul, scuturându-și chipiul roșu, de comisionar. Ți am zis de-atâtea ori să te uiți pe unde calci, bombăni cu vocea lui mică, dar cu un ton de bătrân prost dispus. De anul trecut, de când mergea la școală, tonul acesta de învățător i se lipise de
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
Național, Petre Grădișteanu, Palatul, Prefectul Poliției, Caton Lecca, directorii de la celelalte ziare, chiar de la cele cu care aveau război. Nicu făcea comisioane la Universul, pentru cinci lei pe lună, încasați la fiecare întâi, plus bacșișurile, pe lângă leafa lui obișnuită, de comisionar. Avea de dus mai ales pachete cu tot soiul de lucrușoare care se vindeau chiar aici, îngrămădite claie peste grămadă jos, la administrație, și sus, în biroul directorului. De altfel pe domnul director îl găseai mai ușor acasă sau la
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
scărpinat. Băiatul știa bine străzile Bucureștilor și o mulțime de bucureșteni bine îl știau pe Nicu. Cu unii se împrietenise chiar, așa cum se întâmplase cu cei din strada Fântânei, familia Margulis. Și servitorilor le cam intrase pe sub piele. Era un comisionar pe care te puteai bizui, foarte util la treburile urgente și care cereau discreție. Firmă serioasă, spunea patronul lui, asumându-și toate meritele celor cinci băieți, în timp ce greșelile erau ale fiecăruia în parte. Ridică ochii și văzu în dreptul Școlii Centrale
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
bacșișuri. Dar relatarea ciocnirii cu picioarele străinului îl înviora. Simțea că și el a devenit dintr-odată un om important în lume. Nu vezi toată ziua-bună ziua lucruri frumoase pe străzile Bucureștilor. — Cum adică, se bucură Jacques, pentru care poveștile comisionarului, de cele mai multe ori înflorite și exagerate, erau apă vie. Venirea lui Nicu îl sculase din pat. Cum adică, dihănii, nu-nțeleg, explică-mi! Și Jacques își îndreptă spatele în fotoliul adânc, în care se pierdea cu totul. — Să vezi, răspunse
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]