952 matches
-
i-au spus Aniela, au botezat-o în religia catolică și Luana a regăsit, în sfântul sălaș, frumusețea și pacea așezământului de care se înstrăinase. I s-a rupt sufletul la gândul că trădase și încălcase porunca Domnului, că se complăcea într-o relație care, în fața bisericii, era una nelegalizată, de concubinaj. L-a visat pe Iisus, într-o lumină și-o aureolă pe care n-ar fi putut s-o descrie în cuvinte. Frumusețea și imaginea ochilor Lui erau peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
ei. În zilele următoare, după indicațiile primite, Iuliana coborî bolnava din pat și-o obligă la diferite activități. Sanda îi ținea isonul, micuța Aniela, zburdalnică și jucăușă, li se încâlcea printre picioare. Protestele vehemente ale Luanei, dornică de-a se complace în situația de suferindă căzută la pat, rămaseră fără ecou. Invoca numele lui Ștefan și amenința că-l va chema să-i ia nebunele de pe cap. Apoi îl învinuia c-o părăsise, lăsând-o pradă chinurilor și dezorientării și căuta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
propria casă, de altfel, făcând-o să se simtă prost atunci când trebuia să iasă pentru a se întâlni cu celălalt, Ștefan, fără să facă vreun comentariu, o aștepta din ce în ce mai consternat. Se întreba cât va mai continua femeia aceasta să se complacă într-o situație din cele mai stupide. Se temea de alegerea pe care, mai devreme sau mai târziu, va fi nevoită să o facă dar mai mult de-atât, așteptând-o de o vreme prea îndelungată simțea că într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
bine că picurase într-însul ceva din încrâncenarea ei, ceva din marele ei interes pentru tot ce era în jur, ființă sau lucru, îi picurase ardoare, forță și echilibru. De ce nu-și dădea la iveală toate aceste calități, de ce se complăcea să zacă sub masca aia sictirită ce se așternea pe fața lui ca o grimasă? Pentru că ea nu avea voie să creadă că toată existența lui Ovidiu se mărginea la atât, că va veni o zi când fata aia, Carmina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
adânci reverberații. Bineînțeles, bărbatul ei, Trofin era o cantitate neglijabilă, el nu conta în ecuație, cu el nu trebuia să împartă nimic, desigur, nici acea viitoare, presupusă condiție a ei de a fi liberă! Acum executa atentă ultimele pasiențe, se complăcea în rolul de zână bună, protectoare, avea impresia că de va dărui mult celor doi tineri, înzecit își va primi înapoi partea, exista acel nebulos al speranțelor și ea bănuia că avea dreptul la ele, ea care nu se pierdea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
aștept. În timp ce căuta cu ochii o scrumieră, privire-i căzu pe albumul filatelic dăruit de Trofin. Știa că tatăl ei insistase ca albumul să rămână la Carmina, nu voise să dea explicații prea multe, el nu era omul care se complăcea în justificări, așa voia să procedeze, așa făcea, nu-l atingeau privirile ironice ale Sidoniei, devenise imun. Un moment Fana se gândi dacă albumul conținea piese valoroase, probabil că da, altfel n-ar fi stârnit comentariile sarcastice ale Sidoniei. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
aici la Carmina, îl aproba pe Trofin fără să-l înțeleagă, acum, de când nu mai ședea la părinți, nutrea față de tatăl ei o simpatie ciudată, poate tocmai fiindcă îl știa atât de lipsit de afecțiune, ignorat de toți cei apropiați, complăcându-se în situația de cantitate neglijabilă. Îi plăcea să creadă că Trofin este o rezervă sufletească a ei, lăsată acolo, neexplorată, bună de folosit în situații limită. Când veneam aici la tine, de la o scară alăturată ieșea o bătrână, Avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
și apăsa butonul veiozei cu sentimentul că pacea din suflet e o eternitate, o fărâmă de eternitate, de neegalat. Se cutremura, tânjea după tandrețe, își ațâța singură imaginația. Ce nebunie, ce nebunie, șoptea înainte de a lua perna în brațe. Se complăcea să tânjească, să-l poarte peste tot în minte, el exista pretutindeni, pe stradă, la serviciu, aiurea, exista și atunci când era trează, exista și atunci când dormea. Era greu să iasă de sub dominație și, totuși, de atâtea ori, i se întâmplase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Ovidiu, fără o altă vorbă, întoarse mașina și porni înapoi. Era aceeași șosea și același asfalt și totuși cât de diferit circulau. Bărbatul arăta complet metamorfozat, colțurile buzelor zvâcneau de nerăbdare, era același om foarte sigur pe el, ce se complăcea în ideea de a avea un viciu, poate era în sinea lui mândru de asta, poate îi plăcea să-și ascundă mica lui taină, s-o învăluie, s-o îmbrace în pâslă. La câte o curbă o privea complice și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
fi vrut să se asigure. Dar tu ești în altă poveste acum, într-una destul de echivocă. Ai grijă cu interferențele! Vrei să spui că le pregătim o retragere glorioasă, în timp ce ne distrugem miturile numai privindu-i? Căci ei se vor complace precum animalele într-o grădină zoologică: vampirului îi vor cădea caninii dacă nu va trebui să se hrănească cu sânge de om, vârcolacul nu mai mușcă din lună, iubirea provocată de Aspidă nu va mai trebui exorcizată, hipogriful nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
mai bună decât moartea... E puțin important ce cred eu. Cred că alternativa pe care ți-o propun este la fel de bună ca oricare alta, în măsura în care presupune mișcare, analiză și acțiune din partea ta. Important este să nu stai, să nu te complaci, să nu asiști neputincioasă la propriul tău declin. Trebuie să lupți, să meditezi asupra ta, să te înțelegi, să-ți dai seama că inițiativa de autodistrugere a fost greșită; uneori lucrurile se așază natural, de la sine. A-ți da în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
de pe urma democrației, la asta ar trebui să se gîndească, că nu avuseseră nimic de cîștigat de pe urma sacrificiilor pe care le făcuseră. Uite de asta erau îndreptățite să se plîngă, să-și facă alte planuri de viitor, să nu se mai complacă în mizeria morală și materială în care fuseseră aruncate fără voia lor. Înainte situația fusese cu totul alta, trăiseră într-o dictatură, și asta explica totul, întreaga populație fusese obligată să se ghideze după aceleași tipare absurde. Deși dacă cineva
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
ce se petrecea înăuntru, nu auzea nimic, așa că se hotăra să descuie și să intre. Casa fusese întotdeauna rece ca o criptă, simțea că o să înnebunească pînă la urmă dacă nu avea să schimbe ceva cît mai repede. Părințelul se complăcea în monotonie, o neglija ca pe un obiect fără viață, așa că întrebarea care se punea era cît mai putea să continue în ritmul ăsta, cît mai putea să reziste pînă să răbufnească? A doua zi de dimineață își începea iar
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
cu convingerea că anturajul exercită cea mai mare influență asupra calității noastre ca expert și ca persoană. Dacă ne înconjurăm de oameni care ne sînt superiori, vom evolua și noi pentru a ajunge să le semănăm. Dacă însă ne vom complace într-un anturaj format din persoane lipsite de ambiție, și noi vom stagna. Încă din copilărie, învățăm cel mai bine prin observație și imitație. Avem nevoie de oameni de la care să putem învăța prin observație directă. Eu, de exemplu, mi-
Calea spre independenţa financiară. Cum să faci primul milion de dolari în şapte ani by Bodo Schäfer [Corola-publishinghouse/Administrative/903_a_2411]
-
un ghem de lumină. Era timid. Unii, în timiditatea lor, stau comod precum melcul în cochilie pe vreme de secetă, alții își eclipsează timiditatea ca fetele mari, pe malul râului (ochi să aibă frunzele, cu ei ne acoperim goliciunea); se complac unii în timiditate, mor în ea ca într-o mare virtute. Petru își trăia timiditatea intim, plăcut, nerostit. Timiditatea lui Petru, cetate, piatră peste piatră zidită în taină. Poarta, fereastra, curtea de strajă, sala de sfat, tronul, biserica fortăreață într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
un mare om, un principe inteligent, pentru că aude rostit un adevăr "scăpat" ca din întîmplare, în mărturisirea unui prieten? Cum ar fi putut Ludovic XIV, care credea că singură înfățișarea lui era de ajuns ca să impună oamenilor, și care se complăcea în această superioritate, să se supere pe un bătrîn ofițer care, cînd îi vorbea, tremura și se bîlbîia, și care, oprindu-se în mijlocul discursului, îi spune: "Cel puțin, Sire, nu tremur așa în fața dușmanilor Voștri"? Principii care au fost oameni
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
deopotrivă orb și mut. Reacția mulțimilor: Acesta este fiul lui David, Mesia! Reacția fariseilor: Acesta îi alungă pe demoni cu ajutorul căpeteniei demonilor! Aici se inserează logion-ul despre păcatul împotriva Duhului. Isus le arată încă o dată contradicția, falsul în care se complac fariseii. El denunță argumentația lor ca pe un contrasens: dacă Satana îl alungă pe Satana, înseamnă că împărăția lui s-a dus pe copcă, înseamnă că Beelzebul se autosubminează, se autodistruge, își dă singur foc la valiză, lucru care ar
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
mers unui mediu social dinamic, poate fi considerată, ca tendință, un tip de familie deschisă, gata oricând să accepte noi provocări, să facă față unor noi încercări. Față de familia tradițională, care, având un grad ridicat de autonomie, putea să se complacă într-o formulă cumva închisă, situația atipică a familiei monoparentale o apropie mai cu seamă de modelul familiei deschise. În familia monoparentală modernă, incompletitudinea este suplinită prin intervenția unor instituții care îndeplinesc diferite funcții, cum ar fi cele de îngrijire
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
bleah." (Bleah). Nimic de recuperat, în această făcătură care nu te poate scăpa de constatările lucidității. Una împărtășită în doi, încredințată unui vecin, care nu e atît straja singurătăților argheziene, cel răspunzător de ascunderea de lume în care modernitatea se complace, cît aschimodia crescută în coșul pieptului, din Bagaj. Eliberarea de el, martorul unei umanități permanent refuzate, e laitmotivul volumului: „Sună stingerea, tăcere, singur lasă-mă, vecine,/ Gândurile fără dușumea, fără acoperiș,/ Fără gânduri, fără tine, cu mine și fără mine
Chimicale by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/6814_a_8139]
-
al oricărui extremism străin de spiritualitate și de cultură, Fundoianu-Fondane a crezut în mesajul și în destinul operei sale și, din această cauză, nu a ținut niciun moment să se afirme cu prețul propriei demnități. "Inactualitatea" pe care s-a complăcut să o cultive, nu fără o anumită ostentație ironică, de-a lungul perioadei sale românești, s-a dovedit câștigătoare pe termen lung. Expresia sensibilității sale poetice își descoperă astăzi noi complexități, multe din ideile lui par să fi fost purtate
B. Fundoianu, 65 de ani de la moarte by Mircea Martin () [Corola-journal/Journalistic/6835_a_8160]
-
pervers, de feroce extenuare; bătrînului Berinde moțăie în patul său, iar Pamfil pare înțepenit într-un fel de picoteală și numai un ochi avizat poate intui starea lui de adulmecare. Desigur, nu ne lăsăm înșelați. Și aceste făpturi veștejite se complac în somnolență ca o ultimă redută de protecție, de ocolire a primejdiei și abia își domolesc în taină nerăbdarea pînă în momentul cînd au din nou posibilitatea să se dedea plăcerilor istovitoare. Se mai poate înregistra amorțeala ipocrită, falsa încremenire
O metaforă-cheie by S. Damian () [Corola-journal/Journalistic/7522_a_8847]
-
scriitorului de cursă lungă Blanchot scrie memorabil, și-mi face plăcere să-l citez, fiind vorba aici de o "convorbire" de natura banchetului: "Singurătatea operei - operei de artă, operei literare - ne dezvăluie o singurătate esențială. Ea exclude izolarea ce se complace în sine a individualismului, ea ignoră căutarea diferenței (...) Opera este solitară: aceasta nu înseamnă că rămâne incomunicabilă, că este lipsită de cititori. Dar cine o citește intră în această afirmare a singurătății operei, după cum acela care a scris aparține riscului
Arta de a admira literatura by Constantin Trandafir () [Corola-journal/Journalistic/7285_a_8610]
-
aici tonul neutru, de stranie detașare de sine, cu care își descrie copilăria, episodul accidentului de mașină, stupoarea la aflarea veștii canceroase și apoi cele cîteva întîmplări, cu adevărat bizare, pe care le trăiește pe culoarele Fundeniului. Autorul nu se complace în puseuri de autocompătimire, ferindu-se într-adins să-și plîngă de milă, de aceea frămîntările prin care trece le analizează cu ochi rece de observator impasibil. Dar ce surprinde e că, în loc să alunece în divagații sentimentale pe seama suferinței și
Mușcătura bursucului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6059_a_7384]
-
cetățenii „Statelor Unite ale Amneziei" (expresia lui Gore Vidal) să uite nu doar ce-au făcut, ci și cine sunt, să se arunce în brațele unei drepte care nu le-a adus nimic din ceea ce îi face fericiți și să se complacă în ceea ce el numea, răsturnând expresia „banalitatea răului".„răul banalității: o stare de fapt lâncedă, fără așteptări, fără dorința de a îndrepta ceea ce încă este strâmb sau, și mai rău, începe să se strâmbe.
De vorbă cu oamenii fără nume by Felicia Antip () [Corola-journal/Journalistic/6190_a_7515]
-
una «de bun simț». Și ce risipitor! Pe aceasta nu și-a terminat-o, memoriile le-a abandonat. E într-asta o boierie de tip Odobescu, Ghica, Zarifopol, dar el a fost, ca literat, mai harnic decât ei. S-a complăcut într-un soi de promiscuitate. Nu mă refer la cedarea lui, pe care n-am căderea s-o judec. Simplul fapt de a scrie despre unul și altul dintre contemporani, fie ei cât de creditabili, parcă l-a poluat. L-
Naturalis historia by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6195_a_7520]