1,136 matches
-
logică este interpretată în raport cu temporalitatea și din această perspectivă se poate spune că nu există nici o separare reală între posibilitatea reală și posibilitatea logică compatibilitatea cu actualitatea nu este doar o definiție a posibilității reale, ci este și criteriul pentru conceptualizare logică deoarece un gând consistent nu se poate referi doar la propria-i consistență 417. Hartshorne leagă modalitatea de structura proceselor temporale. Noi experimentăm prezentul după cum decurge dintr-un trecut stabilit și care se deschide într-un viitor care nu
Argumentul ontologic în filosofia analitică. O reevaluare din perspectiva conceptului de existenţă necesară by Vlad Vasile Andreica [Corola-publishinghouse/Science/891_a_2399]
-
și procesul de luare a deciziilor, din care transcende comportamentul a cărui schimbare se urmărește în conformitate cu politicile și strategiile asumate. Problema fundamentală cu care se confruntă, în prezent, structurile aflate pe diferite niveluri de guvernare, constă în identificarea modalităților de conceptualizare, configurare și gestionare a structurilor flexibile (de tip rețea), care inte grează actori publici, privați și nonprofit, în scopul producerii de valoare adăugată pentru societate. 1.2.2.1. Modelul birocratic Studiul birocrației începe cu Max Weber (1864-1920), sociolog german
Politici publice şi guvernanȚa Uniunii Europene by LuminiȚa Gabriela POPESCU () [Corola-publishinghouse/Science/203_a_175]
-
structurilor tradiționale. Din perspectiva resurselor umane, putem aprecia că rețelele constituie locul comun al managerilor cu competențe în managementul proiectelor, analiza de risc, dar și în construcția și dezvoltarea echipelor. Reușita guvernării în rețea presupune, așa după cum am afirmat anterior, conceptualizarea unor modele și soluții noi, schimbarea modului de funcționare, dar și a modului de a gândi; considerăm că actualele provocări nu pot fi depășite decât dacă guvernele abandonează poziția și modul de acțiune tradițional, și anume acelea de furnizori birocratici
Politici publice şi guvernanȚa Uniunii Europene by LuminiȚa Gabriela POPESCU () [Corola-publishinghouse/Science/203_a_175]
-
granturi, contracte, înțelegeri - care nu sunt doar sub autoritatea guvernului (Rhodes, 2000). În ultimii aproximativ zece ani, guvernanța s-a dezvoltat ca un termen specific ideii de colaborare în domeniul politicilor publice. Dezvoltarea guvernanței din perspectiva studiului procesului politicilor, fundamentarea conceptualizării acestora în relație cu teoria implementării au fost inițiate de Hill și Hupe (2002). Guvernanța pune în lumină natura schimbărilor din procesul politicilor publice. În particular, guvernanța relevă creșterea varietății de domenii și a numărului de actori implicați în procesul
Politici publice şi guvernanȚa Uniunii Europene by LuminiȚa Gabriela POPESCU () [Corola-publishinghouse/Science/203_a_175]
-
timpul de așteptare > artefactele obiecte manipulabile din mediu, care pot reflectă mesajele celui care le-a inițiat sau pe cele ale utilizatorului, așa cum sunt: mobilă, arta, animalele de companie sau alte posesiuni 61. În timp ce aceste categorii formează un cadru propice conceptualizării comunicării nonverbale, în realitate este vorba de un ansamblu de semne și coduri, care lucrează împreună pentru a crea o anumita semnificație. Este neproductiv că, pentru a identifica o semnificație, să acordăm atenție unui semn sau unui cod, în mod
by Livia Durac [Corola-publishinghouse/Science/1054_a_2562]
-
diferențiere este, deseori, problematică. Analizei acestora îi urmează trecerea în revistă a definițiilor procesului studiat, nivelurile de analiză și componentele sale. Ultima secțiune prezintă implicațiile teoretice și practice ale acestui proces și necesitatea termenului în contextul analizei dezvoltării sociale. Bazele conceptualizării instituționalizării: instituții și organizații Fără a dori să ofer definiții ale instituțiilor, să explic funcțiile și importanța lor (vezi instituții), consider necesară discutarea acestui concept în contextul diferențierii sale de organizații și clarificării dimensiunilor de analiză a i. Urmând două
[Corola-publishinghouse/Science/1956_a_3281]
-
utilizare negativă a conceptului de i.p. este foarte frecventă: acuzăm anumite decizii sau politici ale autorităților că sunt părtinitoare. Interesul public și problemele sociale „vicioase” Primul tip de discuție apare în special datorită caracterului vicios al problemelor sociale - în conceptualizarea clasică a lui H. Rittel și M. Webber (1973). Aceștia contrastează „problemele vicioase” (wicked problems), întîlnite cu precădere în sfera socialului, cu „problemele blânde” (tame problems) care apar mai ales în științele exacte și în tehnică. Autorii observă că problemele
[Corola-publishinghouse/Science/1956_a_3281]
-
în procesele de dezvoltare socială și m.s. din România perioadei 1990-2006. Forme de MS O simplă încercare de clasificare a m.s. reflectă generozitatea formelor de manifestare a fenomenului, transformările pe care acestea le-a suferit în ultimele decenii și dependența conceptualizărilor de teoriile de referință. Astfel, din punctul de vedere al profunzimii schimbărilor urmărite, putem deosebi între mișcări revoluționare și mișcări reformatoare. Primele vizează răsturnarea ordinii sociale, politice sau economice - este cazul mișcării bolșevice din Rusia țaristă, a celei fasciste din
[Corola-publishinghouse/Science/1956_a_3281]
-
ideea potrivit căruia dezvoltarea societății românești moderne este o excepție față de țările apusene care au evoluat de la fond spre forme. Omul de cultură, psihologul, filosoful și sociologul Constantin Rădulescu-Motru (1868-1957) a fost discipolul maiorescian care a oferit cea mai izbutită conceptualizare a acestui model, în lucrări reprezentative precum: Cultura română și politicianismul (1904), Psihologia poporului român (1938), Însușirile sufletești ale populației în viața economică a României (1939), Vocația. Factor hotărâtor în cultura popoarelor (1932), Etnicul românesc. Comunitate de origine, limbă și
[Corola-publishinghouse/Science/1956_a_3281]
-
formulă de democrație politică revoluționară (Lovinescu, 1972, pp. 314-315); „sus” instituțiile democratice ale burgheziei capitaliste, „jos” viața economică a vechiului regim (Zeletin, 1991, p. 19)! Gânditorii de orientare poporanistă și țărănistă au introdus în circuitul de idei o seamă de conceptualizări privind mecanismele dezvoltării sociale, rolul și funcțiile instituțiilor politice, culturale în cristalizarea poziției clasei sociale țărănești. Cercetările personale de mare probitate științifică, dar și datele furnizate de monografiile sociologice ale Școlii de la București i-au îngăduit lui V. Madgearu să
[Corola-publishinghouse/Science/1956_a_3281]
-
special, facilitarea analizei relațiilor dintre acționarii și managerii unei firme. Astfel de relații sunt însă frecvente și în alte contexte sociale, inclusiv în cazul programelor și proiectelor de dezvoltare cu asistență de specialitate - fie ea externă sau internă comunității vizate. Conceptualizarea r.i. -a. este utilă pentru înțelegerea problemelor tipice cu care se confruntă o astfel de relație - așa cum, de exemplu, „dilema acțiunii colective” subliniază problemele tipice care apar în relațiile de colaborare ale actorilor sociali care doresc procurarea unui bun
[Corola-publishinghouse/Science/1956_a_3281]
-
pe care inițiatorul le poate impune agentului pentru a minimiza impactul acestor factori asupra intereselor sale. În cele ce urmează, nu voi prezenta detalii de modelare matematică a relațiilor inițiator-agent, ci voi discuta doar relevanța și implicațiile teoretice ale acestei conceptualizări. Asimetria de informații se poate referi atât la cunoștințe profesionale, cât și la informații cu privire la activitatea agentului. Asimetria de informații profesionale este foarte ridicată, de exemplu, în relațiile dintre experți și clienți. Bunăoară, în cazul expertizei medicale, de multe ori
[Corola-publishinghouse/Science/1956_a_3281]
-
precum putere, prestigiu și bani? (Lane, p. 4). Erving Goffman a elaborat în 1961, în lucrarea sa Aziluri, un model în care relația inițiator-agent poate fi folosită pentru a analiza, dar și a critica funcționarea unei instituții. El pornește de la conceptualizarea unui tip particular de relație inițiator-agent, și anume relația prestator-client. Goffman definește o astfel de relație prin faptul că „practicantul execută un serviciu personal specializat pentru un număr de indivizi, serviciul respectiv cerându-i să se angajeze în comunicare personală
[Corola-publishinghouse/Science/1956_a_3281]
-
publici stabili) - ca agent (Guston, Shapiro, 2004). În interiorul fiecărei organizații, întâlnim relații între angajator și angajat, care sunt, de asemenea, structurate după modelul inițiator-agent. O aplicare frecventă a schemei inițiator/agent în analiza politicilor și programelor publice se referă la conceptualizarea statului, în ansamblu, ca agent pentru cetățenii considerați ca inițiator (Marinescu, 2004). Această relație diferă în câteva privințe importante față de relațiile tipice agent‑inițiator, care presupun: a) selectarea agentului de către inițiator dintr‑o mulțime de agenți disponibili, aflați în competiție
[Corola-publishinghouse/Science/1956_a_3281]
-
ci cu unul „fabricat” (Giddens, 1999, p. 3). Astăzi, mai ales în domeniul economic, dar și în cel social, r. începe să fie înțeles și în sensul lui pozitiv, de oportunitate. Literatura de specialitate recentă se ocupă cu precădere de conceptualizările și cercetările asupra oportunităților, obiectivul fiind acela de a gestiona în avantajul proiectului orice ocazie neprevăzută cu potențial pozitiv (Hillson, 2001). În fine, dinamismul activităților contemporane conduce la o mare incertitudine, de unde proliferarea studiilor asupra strategiile de decizie în incertitudine
[Corola-publishinghouse/Science/1956_a_3281]
-
1986). În plus, aceste teorii defineau și criteriile după care regimurile democratice puteau fi considerate drept consolidate, în funcție de nivelul de dezvoltare a societății civile, a statului de drept și a eficienței administrației publice (Linz și Stepan, 1996, pp. 6-15). Această conceptualizare a schimbării în societățile postcomuniste, ca simplă și neproblematică tranziție către democrație și economia de piață, ca o resetare voluntară și spontană a principiilor de coordonare din economie și politică, deși foarte influentă la începutul anilor ’90, când a inspirat
[Corola-publishinghouse/Science/1956_a_3281]
-
delegarea puterii și autonomiei către instituțiile economie în sfera lor specifică, în vreme ce statul își păstrează autoritatea de garant de ultimă instanță al acestor instituții. În vreme ce aceste teorii neoinstituționaliste oferă o înțelegere mai nuanțată a schimbării de sistem în țările postcomuniste, conceptualizarea oferită de ele asupra punctului de pornire și al obiectivului transformărilor rămâne totuși insuficientă. La fel ca în teoriile neoliberale, și neoinstituționaliștii preiau fără să examineze și naturalizează instituțiile majore ale capitalismului și, prin urmare, marginalizează alte întrebări cruciale, chiar
[Corola-publishinghouse/Science/1956_a_3281]
-
elaborare, există, în momentul de față, o sumă de rezultate inițiale și sugestii în interiorul unor discipline precum sociologia economică, și analizele politice care țin seama și de mecanismele simbolice de constituire și exercitare a puterii. Aceste teorii pornesc de la o conceptualizare mai nuanțată a relației dintre agenți și mediul în care aceștia acționează, a procesului de inserare (embeddedness) propriu-zisă a actorilor sociali în mediul lor. Definirea schimbării de sistem în economie Sistemele economice și politice socialiste au fost adesea caracterizate ca
[Corola-publishinghouse/Science/1956_a_3281]
-
pentru colectivitățile sau interesele pe care le reprezintă (Weber, 1994, pp. 145-271). Și invers, faptul că o nouă clasă economică poate să-și facă apariția la marginea unei ordini existente reprezintă o manifestare a independenței sferei economice. În termenii acestei conceptualizări, economiile planificate, subordonate partidului-stat în socialism au reprezentat un caz istoric în care aspectul de interdependență a fost accentuat până la dispariția autonomiei dintre cele două sfere. Din acest motiv, unele analize ale transformărilor postcomuniste pleacă de la premisa că eșecul regimurilor
[Corola-publishinghouse/Science/1956_a_3281]
-
metoda gândirii analogice (de aceea Îmi pare bine că domnul Marius Jucan a amintit-o aici), care spune În esență că interpretarea conceptuală, teoretică, trebuie suspendată sau, mai exact, că interpretarea oricărui lucru - și, mai mult, că orice tip de conceptualizare - pornește de la un mecanism de metaforizare, singurul cu adevărat „fidel” lucrului despre care vorbește. A interpreta nu Înseamnă a transpune În concept, deci a explica și a distruge astfel identitatea obiectului despre care vorbești, ci Înseamnă a gândi analogic, adică
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
lungă paranteză era că am suspiciuni față de modul tranșant În care spuneai că putem renunța, iată, În sfârșit, la interpretare și la orice fel de constituire a unei explicații. Deși chiar tu spuneai că meditația ce te-a dus la conceptualizarea anarhetipului a pornit tot de la configurarea identității omului În lume, care, spuneai, s-ar putea să nu meargă spre unitate, ci spre explozie. Horea Poenar: Dacă e vorba de a găsi o modalitate de abordare ce poate fi comunicată, cred
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
problemă În a pune anarhetipul În termeni ontologici, În sensul În care o explicație ontologică face parte tot dintr-un mare scenariu explicativ de tip arhetipal, oricum am lua-o. Nu mi-am propus să intru foarte adânc Într-o conceptualizare metafizică, deoarece aceasta ar face din anarhetip un arhetip În sensul de Idee platoniciană răsturnată. Or, Ideea lui Platon sau oricare alt concept metafizic „tare” ce explică realitatea la modul global mi se pare că face parte dintr-o explicație
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
conceptualizat și limpezit după legi discursive moderniste. Or, asta devine imposibil pentru că Îi neagă identitatea, funcționalitatea, deci Îl mistifică, tocmai fiindcă tu, Corin, Îl teoretizezi În primul rând ca pe o lege de construcție. Deci s-ar putea ca fie conceptualizarea, fie funcționalitatea termenului să trebuiască sacrificate (personal aș opta pentru sacrificarea celei dintâi, Încercând să pledez astfel pentru statutul autoconstructiv al conținutului termenului). Nu știu cum vei face până la urmă, dar mă gândesc că ar fi binevenită precizarea asta, și anume că
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
a născut pentru experiment. Rezistența la definiție e una din atracțiile anarhetipului, cea care solicită căi de căutare nonconformiste. O rezistență care va trebui Învinsă de abordarea cea mai convingătoare. Îmi este clar că anarhetipul nu vrea să urmeze siajul conceptualizării rapide, rețetele, soluțiile prefabricate. Pe de altă parte, e inevitabil să nu țină seama de ele, pentru a nu le imita, dintr-o memorie, să zic, prea Încăpătoare. Încerc să-mi explic respectiva rezistență - nu știu ce explicație are Corin - plecând de la
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
are Corin - plecând de la faptul că la Început s-a invocat un praxis, și nu oricare, un praxis al operei literare. Într-un sens, anarhetipul se aseamănă, În felul În care Îl văd, cu libertatea creației literare de a evita conceptualizarea. Mai mult, șansele de aplicabilitate ale anarhetipului se Îmbogățesc sensibil, dacă Îl lăsăm să rămână În aria sa naturală, conflictuală, explozivă. Altfel, nu e decât un artefact literar. În locul unor definiții conceptuale tari aș vedea niște resurse explicative, flexibile, fără
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]