465 matches
-
BisericăRacovița 2009.jpg|150px|left|Turnul bisericii]] Ca și în alte domenii, mărturiile scrise despre viața bisericească a satului până în anul [[1700]] sunt încă nedescoperite, situație întâlnită și prin satele din jur. Biserici mai vechi decât cele cunoscute din documentele conscripțiilor ce au urmat anului 1700, nu pot fi identificate documetar ci doar arheologic sau din tradiția orală, care menționează o bazilică romană, ce este posibil să fi fost ridicată „În deal” . Deși până în anul [[1765]], satul avea două jurisdicții diferite
Comuna Racovița, Sibiu () [Corola-website/Science/301729_a_303058]
-
au cunoscut scrisul și cititul sunt semnatarii [[Istoria comunei Racovița#Sfârșitul procesului dintre racoviceni și avrigeni pentru muntele Suru|actului de zălogire]] al [[Vârful Suru, Munții Făgăraș|muntelui Suru]] către cămătarul Iacob Felekiensis din [[Avrig]], datat în anul [[1627]]. În conscripțiile secolului al XVIII-lea se menționează existența unor racoviceni care îndeplineau diferite funcții pe lângă castelanii de la [[Turnu Roșu]], pe lângă organele scăunale de la [[Tălmaciu]], precum și pe lângă cele două curți din sat, ca: plăieși, călărași, crainici, libertini etc., „slujbe” care implicau o
Comuna Racovița, Sibiu () [Corola-website/Science/301729_a_303058]
-
castelanii de la [[Turnu Roșu]], pe lângă organele scăunale de la [[Tălmaciu]], precum și pe lângă cele două curți din sat, ca: plăieși, călărași, crainici, libertini etc., „slujbe” care implicau o minimală știință de carte. Ținând cont de aceștia dar și de faptul că în conscripțiile amintite sunt menționați numeroși preoți care îndeplineau funcțiile de „grămătici” , cum a fost cazul lui Ioan Vasile în 1721, respectiv de dascăli ai școlilor sătești, se poate conchide că, deși neatestată documentar până acum, cel puțin începând cu [[secolul al
Comuna Racovița, Sibiu () [Corola-website/Science/301729_a_303058]
-
și pedepse pentru „domnii de pământ” , de care satul nu ducea lipsă, care ar fi îndrăznit să nesocotească înalta poruncă, a dat impuls și școlii din Racovița. Acest lucru este consfințit de mențiunile tot mai dese după acest an în conscripțiile vremii de „"magisteri"” și „"ludimagisteri"” , cum au fost Popa Stan și Popa Toader în perioada 1755-1761. [[Fișier:Valeriu Pantazi - Peisaj din Comuna Racovita, Sibiu.jpg|350px|right|thumb|Peisaj din Racovița, pictură în ulei de [[Valeriu Pantazi]]]] Cele mai vechi
Comuna Racovița, Sibiu () [Corola-website/Science/301729_a_303058]
-
Mîrșa]]” , s-a compensat prin efectele [[Reforma agrară din 1945|Reformei agrare din 1945-1946]]. Pierderi de terenuri s-au consemnat începând din anii [[1960]] când au apărut [[construcție|construcții]] și unități social-[[economie|economice]] cum au fost: Încă de la primele conscripții ale satului se știe că locuitorii practicau o [[agricultură]] sedentară, bienală, cu suprafața arabilă împărțită în două „"câmpuri"” , numite și „"hotare"” sau „"călcături"” , sistem datând de pe vremea [[Imperiul Roman|romanilor]]. Alte denumiri sub care se întâlnesc hotarele satului în [[recensământ
Comuna Racovița, Sibiu () [Corola-website/Science/301729_a_303058]
-
ale satului se știe că locuitorii practicau o [[agricultură]] sedentară, bienală, cu suprafața arabilă împărțită în două „"câmpuri"” , numite și „"hotare"” sau „"călcături"” , sistem datând de pe vremea [[Imperiul Roman|romanilor]]. Alte denumiri sub care se întâlnesc hotarele satului în [[recensământ|conscripțiile]] [[secolul al XVIII-lea|secolului al XVIII-lea]] sunt acelea de „"Territorio inferiori"” și „"Territorio superiori"” . Cu prudența de rigoare se poate considera că „hotarul de jos” se întindea între actualul [[drum]] județean [[Tălmaciu]]-Racovița-[[Avrig]] și [[râul Olt]], iar
Comuna Racovița, Sibiu () [Corola-website/Science/301729_a_303058]
-
JPG|Localnic în cămașă tradițională și clop ciobănesc|100px|right|thumb]] [[Fișier:Locuitoare in ie si chieptar infundat din Racovita, Sibiu.jpg|left|150px|thumb|Racoviceană în port popular]] Informații privind numărul populației ce trăia pe aceste meleaguri parvin din conscripțiile care s-au făcut începând din anul [[1698]]. Cifrele menționate în aceste conscripții în ce privește populația nu exprimau întotdeauna adevărata stare de lucruri, astfel: Pentru acest motiv, cel puțin până în [[1765]] când noile autorități au impus efectuarea unor conscripții cât mai
Comuna Racovița, Sibiu () [Corola-website/Science/301729_a_303058]
-
in ie si chieptar infundat din Racovita, Sibiu.jpg|left|150px|thumb|Racoviceană în port popular]] Informații privind numărul populației ce trăia pe aceste meleaguri parvin din conscripțiile care s-au făcut începând din anul [[1698]]. Cifrele menționate în aceste conscripții în ce privește populația nu exprimau întotdeauna adevărata stare de lucruri, astfel: Pentru acest motiv, cel puțin până în [[1765]] când noile autorități au impus efectuarea unor conscripții cât mai exacte, se poate considera că cifrele referitoare la populația Racoviței nu sunt chiar
Comuna Racovița, Sibiu () [Corola-website/Science/301729_a_303058]
-
parvin din conscripțiile care s-au făcut începând din anul [[1698]]. Cifrele menționate în aceste conscripții în ce privește populația nu exprimau întotdeauna adevărata stare de lucruri, astfel: Pentru acest motiv, cel puțin până în [[1765]] când noile autorități au impus efectuarea unor conscripții cât mai exacte, se poate considera că cifrele referitoare la populația Racoviței nu sunt chiar corecte. O altă sursă de informații privind populația localității, o constituie registrele matricole apărute spre sfârșitul secolului al XVIII-lea în cadrul fiecărei parohii, care au
Comuna Racovița, Sibiu () [Corola-website/Science/301729_a_303058]
-
600 toponime inventariate pe hotarul satului, 240 dintre acestea fiind incluse deja într-o lucrare apărută încă din anul [[1987]] la [[Iași]]. Se impune precizarea că toate acestea aparțin „Toponimiei majore” , lor adăugându-li-se încă aproape 100 depistate în conscripțiile satului întocmite în anii [[1765]] - [[1766]] cu prilejul includerii satului în granița militară. Majoritatea dintre acestea, astăzi, nu mai sunt „vii” în memoria locuitorilor, explicația stând în aceea că în anii respectivi, racovicenii care nu au vrut să se înscrie
Comuna Racovița, Sibiu () [Corola-website/Science/301729_a_303058]
-
Veneția. Acesta participa la luptele care s-au dat împotriva turcilor, culminând cu lupta de la Mohaci, în care și-a găsit moartea. Este menționat acest sat și în anul 1504, CSWLA. Ciula Mare este amintită și în anul 1733, în Conscripția Klein, sub numele maghiarizat de "NAGIS CSULA”, iar în anul 1750 apare sub numele românesc de "Csula Mare”. Ceva mai tarziu, prin anii 1760-1762, în Conscripția Bucov, este menționat din nou sub numele maghiarizat de Nagy Csula, numele acesta fiind
Ciula Mare, Hunedoara () [Corola-website/Science/300544_a_301873]
-
și în anul 1504, CSWLA. Ciula Mare este amintită și în anul 1733, în Conscripția Klein, sub numele maghiarizat de "NAGIS CSULA”, iar în anul 1750 apare sub numele românesc de "Csula Mare”. Ceva mai tarziu, prin anii 1760-1762, în Conscripția Bucov, este menționat din nou sub numele maghiarizat de Nagy Csula, numele acesta fiind amintit și în anul 1854. Fiind o așezare destul de veche, așezare de români, încă din anul 1680 a fost ridicată o biserică ce se păstrează și
Ciula Mare, Hunedoara () [Corola-website/Science/300544_a_301873]
-
satului. Acesata biserică este construită din piatră brută și cărămidă. Biserică are un turn cu clopotnița cu un singur etaj; pe cele patru laturi are câte o fereastră semicirculara. Datorită faptului că este destul de veche, este declarată monument istoric. Din Conscripția Aran din anul 1750, aflăm unele date despre populația acestui sat. Astfel, în documentul amintit se arată că în Csula Mare trăiau 34 de familii cu 160 de suflete, populația crescând într-un ritm simțitor pentru că în anul 1900 să
Ciula Mare, Hunedoara () [Corola-website/Science/300544_a_301873]
-
toarte. Ceștile sunt de la sfârșitul epocii bronzului, anii 800-1000 î.e.n. Repertoriul arheologic al județul Mureș arată că ele se găsesc la Liviu Boca din Razoare. Satul Barlibas este vecin cu cătunul Stefanca din satul Razoare. Despre Barlibas se pomenește în Conscripția din 1754, când sunt înregistrați iobagii și jelerii de pe moșiile baronilor Alexandru și Samuil Teleki de Szek. Denumirea de Barlibas o găsim și în lucrarea "Revoluția românilor din Transilvania 1848-1849", scrisă de Silvio Dragomir, unde se arată că atunci când i
Bârlibaș, Mureș () [Corola-website/Science/300570_a_301899]
-
preotului unit Ștefan Sora. Reparat în 1996 și 2005, lăcașul a fost împodobit iconografic în anul 2005 de ieromonahul Porfirie Cuciuc din Petroșani. Predecesoarea sa fusese o bisericuță de lemn, înălțată în jurul anului 1770; harta iosefină a Transilvaniei (1769-1773) și conscripția din 1829-1831 îi menționează existența. La rându-i, și aceasta succedase altei ctitorii de bârne, înscrisă în tabelele recensămintelor ecleziastice ale anilor 1733, 1750 și 1761-1762.
Hobița, Hunedoara () [Corola-website/Science/300550_a_301879]
-
descoperiri arheologice , un vas de bronz, fragmentardin epoca bronzului aflat la Muzeul județean Mureș, o ceașcă din lut cu toartă, un vas mare de lut și o râșniță din piatră dacice.(V.Lazăr , Repertoriul arheologic al județului Mueș, p.172) Conscripția din 1567 o pomenește cu 8 porți , iar la 1867 o întâlnim cu 148 de gospodării și hotarul în suprafață de 2573 jugăre. Este un vechi sat iobăgesc, stăpânit de-alungul vremilor de diferite familii nobiliare. La 22 noiembrie 1569, Ioan
Corunca, Mureș () [Corola-website/Science/300575_a_301904]
-
cu scopul de a apăra domeniul feudal împotriva invaziei turcești. Familii a căror nume au origine secuiasca în această zonă sunt: Crișan (Korasy), Oancea (Oandy), Balint, Colibaș, Negrilă. În documentele vremii, localitatea Ilia apare sub denumirea de orașul Ilia, 1750 (Conscripția Aron), iar în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea, sub cea de “Ilia Oppidu”, făcând parte în ierarhia juridică a orașelor Transilvaniei din categoria celor privilegiate. Începând cu anul 1808, Ilia este
Ilia, Hunedoara () [Corola-website/Science/300551_a_301880]
-
Biserica Sf. Ierarh Nicolae din Șteia este și va rămâne peste timp o nestemată din salba bisericilor de lemn din Transilvania. Printre preoții care au slujit la Sfântul Altar al bisericii din Șteia sunt cunoscuți următorii: Petru Popovici, menționat în conscripțiile Episcopiei Aradului din 1755 și 1767 ca fiind „bătrân, fără școală”. Este preotul care a păstorit cu cinste pe credincioșii săi în cumplitele încercări dintre anii 1749-1754. Pavel Popovici, menționat în conscripția Episcopiei Aradului din 1782. Tot numele preotului Pavel
Șteia, Hunedoara () [Corola-website/Science/300561_a_301890]
-
Șteia sunt cunoscuți următorii: Petru Popovici, menționat în conscripțiile Episcopiei Aradului din 1755 și 1767 ca fiind „bătrân, fără școală”. Este preotul care a păstorit cu cinste pe credincioșii săi în cumplitele încercări dintre anii 1749-1754. Pavel Popovici, menționat în conscripția Episcopiei Aradului din 1782. Tot numele preotului Pavel Popovici apare menționat și în pisania din biserică de deasupra ușii naosului scrisă cu ocazia pictării bisericii în anul 1823. Este posibil să fie vorba fie de două persoane diferite cu același
Șteia, Hunedoara () [Corola-website/Science/300561_a_301890]
-
a se deosebi de celălalt Bărăști din zona Hațeg. În 1956 pe acte oficiale se scria simplu: sat. Bărăști, com. Furcșoara. Oamenii locului și din satele învecinate pronunță "Bărășci", iar populației i se spune "bărășceni" În anul 1733 la prima conscripție erau 25 familii unite. În anii 1750 și 1760-1762 a fost construită biserica ce aparținea celor 30 de familii neunite, păstorite de un preot neunit (și unde se pare că veneau și cei din Luncșoara și Dumești deorece ei nu
Bărăștii Iliei, Hunedoara () [Corola-website/Science/300537_a_301866]
-
totalitate ortodoxă, a fost convertita la grecocatolicism, păstrându-și această confesiunea până în anul 1948. Un alt preot care a slujit în această perioadă în biserică din sat a fost Elisie Maior (182-1869). În anul 1733 Inochentie Micu Klein, într-o conscripție a vremii, printre altele sunt menționate și cele 4 sate care formează și astăzi comună Rușii-Munți. Maioreștiul, atunci Huduc, transcris de către Inochentie Micu "Huducs" este descris ca o comunitatea formată din 20 familii fără un preot unit. Între anii 1760-1762
Maiorești, Mureș () [Corola-website/Science/300587_a_301916]
-
printre altele sunt menționate și cele 4 sate care formează și astăzi comună Rușii-Munți. Maioreștiul, atunci Huduc, transcris de către Inochentie Micu "Huducs" este descris ca o comunitatea formată din 20 familii fără un preot unit. Între anii 1760-1762, conform altei conscripții, Huducul numără 19 familii. În următorii ani satul cunoaște o oarecare dezvoltare care are drept consecință o creștere a șporului demografic, astfel că în 1805 satul este format din 53 de familii. Între anii 1815-1817 pe fondul unei săracii și
Maiorești, Mureș () [Corola-website/Science/300587_a_301916]
-
în formă de Villa Kerthwelfaya și Possesion Kerthwelfaya, în anii 1458, 1488, 1497 apare sub denumirea de Possesion Kewrthwelfaya, între 1587 - 1589 sub forma latinizata de Pirus , în 1550 - Possesion Kortvelyfaia , 1634 - Kortovelyfaia , 1620 - Keortueli, 1451 - Körtvelyfája, 1760 - 1762 Körtovelyfalva, conscripția Buccow, 1762 - Kortefája, 1800 - Kortvelyfaja , 1808 - pagus Kortvélyfalva; Kürtvelyfalva; Kurtifája, 1838 - Körtvélyfája; Körtvely-fája; Birbaun; Kutefája , 1850 - Körtefája ; Kurtifája; Birnbaun , 1857 - Kortvelyfája; Birnbaun; Curtifaja; Curtifaia , 1910 - Körtevélyfája; Bengút; Dellő , 1925 - Periș , 1940 - 1944 Körtvélyfája , 1956 - Periș; Körtvélyfája , 1960 - Periș . De-a
Periș, Mureș () [Corola-website/Science/300590_a_301919]
-
este constituită din cerbi, cerbul lopătar, râsul, jderul, mistrețul, lupul, căpriorul, cocoșul de munte, buha, huhurezul ș.a. În apele curgătoare de munte, sunt specii de păstrăv, lipan, mreană, clean, grindel, rac și țipar. Mănăstirea greco-catolică de aici e amintită în conscripția episcopului Atanasie Rednic din 1765. Raportul din 16 iunie 1774 al episcopului Grigore Maior spune că mănăstirea avea un călugăr, iar averea consta dintr-un fânaț de 12 care și o grădină cu pomi.
Ibănești, Mureș () [Corola-website/Science/300583_a_301912]
-
locuire pentru populația băștinașă. Dar neavând dovezi concludente, nu putem face afirmații categorice. Cercetările în localitate și în satele vecine, au fost întâmplătoare, deoarece mijloacele de comunicație erau reduse. Acesta este motivul pentru care, localitatea nu apare decât întâmplător în conscripții, până spre jumătatea secolului al XIX- lea, deși a luat ființă cu mult înainte. Comuna Lunca Bradului este atestată documentar în mai multe lucrări, la intervale diferite de timp. Una dintre cele mai vechi atestări documentare ale vremii, este cea
Lunca Bradului, Mureș () [Corola-website/Science/300586_a_301915]