KorAP: Find »[drukola/base=constructivist & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...7 8 9 ...64 >

1,579 matches

Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451

sau socială (Onuf, 1989). Cu alte cuvinte, ceea ce fac actorii în relațiile internaționale, interesele lor și structurile în care operează sunt definite mai curând de norme și idei sociale decât de anumite condiții obiective sau materiale. În cadrul acestei definiții generale, constructiviștii sunt foarte diferiți. Unul dintre aspectele în care se deosebesc este măsura în care există o realitate identificabilă empiric, ce poate fi observată și studiată. Opiniile tind să se împartă în două epistemologii: una susține că există o realitate care

[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
behavioriste din cercetarea științelor politice de la jumătatea Războiului Rece decât o exprimare a unei idei-nucleu realiste. și totuși, aceasta este deseori invocată pentru a argumenta incompatibilitatea dintre constructivism și realism, mai curând decât atenția acordată puterii. Realismul și constructivismul Mulți constructiviști acceptă explicit faptul că puterea contează în relațiile internaționale. De exemplu, Wendt (1999, pp. 13-14) observă că, în măsura în care realismul se referă la putere, și el este realist. El și alți teoreticieni constructiviști se separă deseori de realiști din cauza convingerii că

[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
decât atenția acordată puterii. Realismul și constructivismul Mulți constructiviști acceptă explicit faptul că puterea contează în relațiile internaționale. De exemplu, Wendt (1999, pp. 13-14) observă că, în măsura în care realismul se referă la putere, și el este realist. El și alți teoreticieni constructiviști se separă deseori de realiști din cauza convingerii că, în esență, teoria realistă privește politica ca având „o bază mai curând materială decât socială” (Wendt, 1999, pp. 13-14). Acuzația conține trei elemente. Că teoria realistă: 1) pune accentul pe capacitățile materiale

[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
naturii umane incompatibile cu realismul, inclusiv cele care susțin că natura umană este maleabilă la infinit și, în cele din urmă, perfectibilă. Dar putem identifica, de asemenea, un grup mare de teorii compatibile atât cu realismul, cât și cu perspectiva constructivistă, din care fac parte și cele care susțin că indivizii sunt diferiți (pentru o discuție generală privind aceste lucrări, vezi Sterling-Folker, 2000). Logica realistă nu cere ca toți indivizii să fie agresivi sau egoiști, ci numai ca unii dintre ei

[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
logica realistă este suficient de generală și de evidentă ca să se apropie de banalitate; această critică va fi abordată mai jos. A treia acuzație susține că realismul este, în diferite interpretări, „pozitivist” sau „empirist” și, în consecință, incompatibil cu metodologia constructivistă (vezi, de exemplu, Pettman, 2000; Wendt, 1999). Aparent, obiecția este metodologică, dar anumiți constructiviști au transferat-o la nivelul ontologic. Critica este uneori legată de realismul „științific” (Wendt, 1999) sau „critic” (Patomäki și Wight, 2000), un concept din filosofia științei

[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
această critică va fi abordată mai jos. A treia acuzație susține că realismul este, în diferite interpretări, „pozitivist” sau „empirist” și, în consecință, incompatibil cu metodologia constructivistă (vezi, de exemplu, Pettman, 2000; Wendt, 1999). Aparent, obiecția este metodologică, dar anumiți constructiviști au transferat-o la nivelul ontologic. Critica este uneori legată de realismul „științific” (Wendt, 1999) sau „critic” (Patomäki și Wight, 2000), un concept din filosofia științei care nu are nici o legătură cu cel „politic”. Esența conceptului aplicat în științele sociale

[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
au în comun premisa că nu se pot cunoaște fenomenele sociale separat de observator, în timp ce realismul științific afirmă că ele pot exista independent și că acest lucru se poate demonstra, chiar dacă ele nu sunt contemplate (Patomäki și Wight, 2000). Criticile constructiviștilor la adresa ontologiei realiste se asociază cu aceste poziții realiste antiștiințifice. Această ultimă acuzație a evoluat în timp. Postpozitiviștii (de pildă, Ashley și Walker, 1990a), în cadrul dezbaterii cu pozitiviștii, deseori resping realismul, deoarece îl consideră pozitivist și, în consecință, incompatibil cu

[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
evoluat în timp. Postpozitiviștii (de pildă, Ashley și Walker, 1990a), în cadrul dezbaterii cu pozitiviștii, deseori resping realismul, deoarece îl consideră pozitivist și, în consecință, incompatibil cu noile tendințe din relațiile internaționale. Dar un asemenea refuz este problematic dintr-o perspectivă constructivistă, deoarece orice fel de acuzație suficient de generală pentru a include teoriile realiste (de exemplu, Walt, 1987; Snyder, 1988) va cuprinde și o mare parte a cercetărilor constructiviste contemporane. Multe critici ale realismului îl reduc la neorealism, lucru de înțeles

[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
din relațiile internaționale. Dar un asemenea refuz este problematic dintr-o perspectivă constructivistă, deoarece orice fel de acuzație suficient de generală pentru a include teoriile realiste (de exemplu, Walt, 1987; Snyder, 1988) va cuprinde și o mare parte a cercetărilor constructiviste contemporane. Multe critici ale realismului îl reduc la neorealism, lucru de înțeles, având în vedere proeminența operei lui Waltz (1979) din ultimele două decenii, dar și problematic, dacă ținem cont de faptul că lucrarea sa este o contestare directă a

[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
este incapabil să-și atingă obiectivul. În schimb, în Politica între națiuni, Morgenthau (1985, p. 5) consideră că realismul „crede în obiectivitatea legilor politicii” și în „posibilitatea de a dezvolta o teorie rațională care să reflecte” acele legi. Unii critici constructiviști ai realismului politic susțin că Morgenthau și-a schimbat radical opiniile între momentele scrierii celor două cărți. De exemplu, Patomäki și Wight (2000, p. 222) interpretează opera timpurie ca o expresie a scepticismului legat de o cunoaștere științifică a lumii

[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
compatibilitate între realismul clasic și constructivismul neoclasic. Antipatia față de „omul de știință”, acceptarea importanței ideilor și accentul pus pe contextul istoric din operele lui Morgenthau (pentru o discuție a cauzalității sociale, vezi 1946, p. 130) sunt foarte compatibile cu epistemologia constructivistă, fie ea neoclasică sau postmodernistă. Iar ontologia realismului clasic, care acceptă o realitate separată de opinia subiectivă, fără să nege, în consecință, rolul elementelor ce nu pot fi observate, precum moralitatea, este departe de materialismul brut pe care uneori criticii

[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
fie ea neoclasică sau postmodernistă. Iar ontologia realismului clasic, care acceptă o realitate separată de opinia subiectivă, fără să nege, în consecință, rolul elementelor ce nu pot fi observate, precum moralitatea, este departe de materialismul brut pe care uneori criticii constructiviști îl asociază cu realismul. Toată discuția de până acum ne-a adus în situația de a pune sub semnul întrebării incompatibilitatea dintre constructivism și realismul politic, ultimul definit ca studiul relațiilor internaționale concentrat asupra relațiilor de putere de pe scena internațională

[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
dintre constructivism și realismul politic, ultimul definit ca studiul relațiilor internaționale concentrat asupra relațiilor de putere de pe scena internațională. Cu siguranță că mulți cititori au început deja să-și exprime dubiile asupra sensului demersului. Realismul a ajuns compatibil cu doctrina constructivistă, fiind definit atât de vag, încât cu greu ar putea exclude vreo teorie. Pentru a răspunde obiecției, trebuie să ne întoarcem la o remarcă anterioară, referitoare la confuzia terminologică din domeniu. Am remarcat că Wendt (1999) utilizează termenii realism și

[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
ameliorarea instituțiilor va elimina nevoia de putere națională. Cu alte cuvinte, există încă idealiști; există încă liberali după vechile definiții normative sau ideologice. Nu orice cercetător al politicii internaționale este idealist. Dar cum stau lucrurile în ceea ce-i privește pe constructiviști? În ciuda citatului din Wendt din paragraful anterior, se poate argumenta că majoritatea teoreticienilor constructiviști din Statele Unite sunt, în realitate, idealiști liberali. Acest argument poate fi susținut în două moduri: din ceea ce putem numi macroperspectivă și microperspectivă. Prima investighează modul în

[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
există încă liberali după vechile definiții normative sau ideologice. Nu orice cercetător al politicii internaționale este idealist. Dar cum stau lucrurile în ceea ce-i privește pe constructiviști? În ciuda citatului din Wendt din paragraful anterior, se poate argumenta că majoritatea teoreticienilor constructiviști din Statele Unite sunt, în realitate, idealiști liberali. Acest argument poate fi susținut în două moduri: din ceea ce putem numi macroperspectivă și microperspectivă. Prima investighează modul în care constructivismul este și a fost caracterizat ca o abordare generală; a doua examinează

[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
liberali. Acest argument poate fi susținut în două moduri: din ceea ce putem numi macroperspectivă și microperspectivă. Prima investighează modul în care constructivismul este și a fost caracterizat ca o abordare generală; a doua examinează în mod special operele principalilor teoreticieni constructiviști. Folosind o macroperspectivă, evaluările constructivismului aparținând practicienilor și criticilor tind să-l caracterizeze, fie explicit, fie implicit, drept liberal-idealist. Mai mult, aceste evaluări sunt rareori contestate. De exemplu, o recentă trecere în revistă a studiului normelor în relațiile internaționale (Finnemore

[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
utopismul lui Carr, dar consideră că un element fundamental din studiul normelor este „tocmai de a arăta cum «ar trebui» devine «este». Afirmația distanțării de utopismul lui Carr se bazează pe standardele ameliorate de cercetare de astăzi, făcând ca teoria constructivistă să fie mai curând un demers de utilizare sistematică a dovezilor empirice decât de teorie politică (Finnemore și Sikkink, 1998, p. 890). În esență, ceea ce susțin autorii este că utopismul criticat de Carr a eșuat din punct de vedere metodologic

[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
esență, ceea ce susțin autorii este că utopismul criticat de Carr a eșuat din punct de vedere metodologic, dar nu și în viziunea asupra lumii. Ei sugerează în mod clar că studiul normelor și al ideilor în relațiile internaționale, marca teoriei constructiviste, implică examinarea căilor prin care fiecare dintre aceste două fenomene face lumea mai bună. O altă evaluare recentă a constructivismului de către unii dintre creatorii săi, Nicholas Onuf (2001), îl identifică limpede din punct de vedere politic cu instituționalismul liberal (vezi

[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
fără să abordeze rolul puterii în formularea și răspândirea ideilor și a modalităților discursive. Mesajul lui Mearsheimer a provocat o serie de răspunsuri într-o ediție ulterioară a aceleiași publicații, două dintre ele aparținându-le unor autori care se considerau constructiviști. În unul, Ruggie (1995) susține, dintr-o perspectivă liberală tradițională, că instituțiile internaționale potrivite chiar contribuie la construirea unei lumi mai bune, dincolo de considerațiile politicii de putere. În celălalt, Wendt (1995) corecta tabloul polemic al constructivismului descris de Mearsheimer, dar

[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
corecta tabloul polemic al constructivismului descris de Mearsheimer, dar astfel arăta că punctul său sensibil este de a fi etichetat drept utopist, fapt pe care deja l-am remarcat. Astfel, ajungem la abordarea microperspectivei, pentru a demonstra că adepții teoriei constructiviste sunt, de fapt, predominant idealiști liberali. Desigur, o trecere în revistă completă a literaturii constructiviste este imposibilă aici. În schimb, ne vom concentra asupra a două tendințe specifice către idealismul liberal din operele a doi autori contemporani care se consideră

[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
este de a fi etichetat drept utopist, fapt pe care deja l-am remarcat. Astfel, ajungem la abordarea microperspectivei, pentru a demonstra că adepții teoriei constructiviste sunt, de fapt, predominant idealiști liberali. Desigur, o trecere în revistă completă a literaturii constructiviste este imposibilă aici. În schimb, ne vom concentra asupra a două tendințe specifice către idealismul liberal din operele a doi autori contemporani care se consideră constructiviști 10. Prima tendință implică alegerea de a studia relativ necritic anumite domenii compatibile cu

[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
sunt, de fapt, predominant idealiști liberali. Desigur, o trecere în revistă completă a literaturii constructiviste este imposibilă aici. În schimb, ne vom concentra asupra a două tendințe specifice către idealismul liberal din operele a doi autori contemporani care se consideră constructiviști 10. Prima tendință implică alegerea de a studia relativ necritic anumite domenii compatibile cu idealismul liberal. A doua este de a utiliza ca pietre de încercare filosofice teoreticieni de înclinație idealist-liberală. Nu putem, desigur, să atribuim în mod rezonabil o

[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
desigur, să atribuim în mod rezonabil o înclinație normativă unei tendințe metodologice bazate pe antecedentele teoretice din care se inspiră unii practicieni. Cu toate acestea, putem remarca tendința de a aborda unele subiecte fără spirit critic. Faptul că mulți cunoscuți constructiviști se referă la chestiuni precum drepturile omului (Sikkink, 1993; Klotz, 1995; Keck și Sikkink, 1998; Risse, Ropp și Sikkink; 1999; Burgerman, 2001), comunitățile de securitate (Adler și Barnett, 1998) sau multilateralismul (Ruggie, 1993) nu îi transformă în idealiști liberali. Mai

[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
și Sikkink; 1999; Burgerman, 2001), comunitățile de securitate (Adler și Barnett, 1998) sau multilateralismul (Ruggie, 1993) nu îi transformă în idealiști liberali. Mai curând, felul în care abordează temele îi face să dobândească asemenea trăsături. Ilustrând prima dintre aceste probleme, constructiviștii care scriu despre drepturile omului consideră în general că societatea civilă internațională, oricum ar fi ea înțeleasă 11, schimbă în bine comportamentul statelor. Metoda este constructivism aplicat - anumite norme intersubiective afectează definiția intereselor. Dar este și idealism liberal, în sensul

[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
fiind bune, la fel ca și elementele societății civile internaționale implicate în propagarea lor. În mod asemănător, nu putem atribui în mod rațional o preferință normativă unei metodologii concentrate asupra surselor teoretice din care se inspiră unii practicieni. Dar, în măsura în care constructiviștii americani folosesc opera filosofilor politici (spre deosebire de cei care se ocupă de metodologie și epistemologie), ei au deseori orientări idealiste. Un bun exemplu este Wendt. El susține că acceptă rolul puterii în relațiile internaționale și deci ipoteza fundamentală a realismului, așa cum

[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]