362 matches
-
cosmopolită proprie vechii aristocrații. Prima se bazează pe o mobilitate profesională, în timp ce a doua își are rădăcinile în ideea de familie și în socializarea începută din cea mai fragedă copilărie. Una pare a fi învățată, cealaltă naturală, ca și cum ar fi consubstanțială unui mediu în care se constituie ca element identitar puternic [Wagner, 1998, 2007]. Anglomania franceză Dacă marile familii sunt în mod obișnuit poliglote, preferința se îndreaptă de mult timp spre limba engleză. Odată cu supremația Statelor Unite, stăpânirea englezei americane a devenit
Sociologia burgheziei by Michel Pinçon, Monique Pinçon-Charlot [Corola-publishinghouse/Science/1066_a_2574]
-
studiu pe 15 martie 1973, în urma traducerii în franceză, apreciind afirmația conform căreia sistemul totalitar are năzuința de a schimba radical natura umană prin distrugerea individualității și prin teroare: "să ne oprim la două din trăsăturile considerate de Hannah Arendt consubstanțiale unui astfel de regim: uitarea forțată și crearea unui climat de irealitate; le vom regăsi într-un regim ca acela din România, unde frica nu mai are nevoie neapărat de lagăre și închisori pentru a funcționa"249. Totalitarismul își pune
Monica Lovinescu, O Voce A Exilului Românesc by MIHAELA NICOLETA BURLACU [Corola-publishinghouse/Science/1012_a_2520]
-
vestesc ritmic Marea Trecere. După stingerea celui din urmă fiu, biblicul Iov începe să se convingă că "moartea de-acum / e singura lui tovărășie". Amintirea poetului (Nicolae Labiș) "împrăștiat pe străzile orașului" dă curs tristeții. Locuim în tragic, moartea fiind consubstanțială vieții. "Cu fiecare zi pruncul nostru e mai aproape de moarte" (Copilul meu). Însă autorul Infernului nu invocă nicicând absurdul, reper fundamental la Jean Paul Sartre; în viziunea teoreticianului existențialist, ființa era "fără rațiune, fără cauză, fără necesitate" (L'Etre et
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
gând, / Rostit urechea îl defaimă". Și totuși puritatea singură "nu rodește", drept pentru care: "Fecioarele nu nasc copii, / E marea lege a maculării / Tributul pentru a trăi..." (Știu puritatea). Tăcerea unui Blaga întors spre sine ("mut ca o lebădă") e consubstanțială profundității; în tăcere, asemenea "stalactitei" în peșteri cristalizează "duhul". Într-un Psalm (I) de Ana Blandiana figurează o suplicație specifică: "Dar, Doamne, îmi făgăduiești / Că în tăcerea aceasta / Îmi vei păstra nemoarte cuvintele?". Tăcerile ei, interludii grave între elegie și
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
a declarat franc: "Am scris o sută de poezii care mă reprezintă. E de-ajuns!" DINCOLO DE TRISTEȚE ILEANA MĂLĂNCIOIU Frapantă la debutanta Ileana Mălăncioiu în volum fusese briza de rusticitate francă, bine decantată; impresionează în timp nota de fină intelectualitate consubstanțială creației, vizibilă explicit în Călătorie spre mine însămi, suită de mărturii; și, nu mai puțin, în convorbirile de mai târziu. În fapt, musceleanca de sub munți ajunsă la București (titulară a unui doctorat în filozofie), rămâne marcată de înaintașii de la Godeni
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
plasma originară a lumii", "retina pură", "sensibilul încremenit", "ombilicul dintre scrisul meu și neant". Variațiuni pe aceeași temă! Ciudata arătare (transumană) receptează, focalizează și reverberează la modul extatic, acționează în plan temporal și spațial; se ascunde și se revelă; ochi consubstanțial, totuși, omenescului. Imperceptibil aproape, cu pași mărunți, se infiripă o filozofie subiectivă, un fantastic al relațiilor obscure; imersiunea în mysterium reclamă un ceremonial textualizant, nu o dată grotesc, deliberat ilogic. Un murmur difuz,subtextual, se proiectează în fantastic. Câte o notație
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
II. MIZE STRATEGICE ALE SECOLULUI AL XXI-LEA 2.1. CAPITALISMUL, ÎNCOTRO? Actuala criză globală și efectele sale au ridicat serioase semne de întrebare și în ce privește sistemul economic și social capitalist, că-ruia se pare că astfel de crize îi sunt consubstanțiale. Prin urmare, ce e de făcut pentru a le evita? Se transformă capitalismul, se metamorfozează, sau se impune o schimbare de sistem? Este o întrebare provocatoare, la care mai mulți specialiști din domeniul științelor sociale caută un răspuns. Printre ei
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
Franța avem un monopol de stat asupra televiziunii, iar în Marea Britanie avem chiar o religie de stat ș.a.m.d. Pe de altă parte, în Hong Kong sau în Singapore avem multă libertate fără democrație. Deci cele două nu sunt neapărat consubstanțiale, uneori aflîndu-se chiar în conflict. Chiar în Statele Unite pot fi întîlnite nu-meroase elemente nedemocratice: Curtea Supre-mă e formată din nouă oameni numiți, și nu aleși, fiecare stat american are dreptul la doi senatori, indiferent de numărul populației sale, companiile private
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
progrese substanțiale, fiind astăzi cea mai numeroasă democrație din lume. Acestea sunt doar exemplele cele mai notorii, dar există o pleiadă de țări, mai mici, cu grade de libertate și specificități foarte diverse. Deci nu întotdeauna libertatea și democrația sunt consubstanțiale, ca în modelul occidental. Există țări democratice în care libertatea e foarte redusă, așa cum am arătat. Invers, în drumul spre libertate, unele țări sacrifică, chiar dacă numai temporar, sistemul democratic. Este cazul Chinei, cu spectaculoasa sa ascensiune recentă. Să fie acesta
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
care le comportă superficialitatea consumeristă. Ce ne-ar autoriza să concepem consumul ca pe un domeniu incapabil de a aduce reale satisfacții? Acela care consideră gustul pentru facilitate, dorința de evadare sau jocul drept necesități „inferioare” se înșală: ele sunt consubstanțiale dorinței omenești. Pe acestea, dar nu numai pe ele, se grefează spirala hiperconsumului. Excesele prejudiciabile ale consumului nu sunt suficiente pentru a deprecia în ansamblul său un fenomen ale cărui legături cu preocuparea pentru plăcut și pentru divertisment sunt intime
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
esențiale”, are astăzi un anumit ecou în America de Nord. Totuși, am mari îndoieli că audiența ei va depăși cercul restrâns al câtorva adepți, deoarece oferta pieței nu încetează să creeze noi dorințe de achiziții, iar bucuria provocată de posesia lucrurilor este consubstanțială cu ideea modernă de bunăstare și de trai bun. Dacă în 2005 majoritatea salariaților francezi doreau menținerea timpului de muncă din acea perioadă, nu e mai puțin adevărat că dictonul „a munci mai mult pentru a câștiga mai mult” a
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
nereușind să detroneze primatul raportului afectiv față de partener. Este adevărat că, în ce-i privește pe bărbați, criteriile contabilicești se afirmă cu o evidență mult mai manifestă. Dar este acesta un fenomen inedit? Ne îndoim, într-atât dimensiunea performanței pare consubstanțială sexualității masculine 59. Acestea fiind zise, noutatea ar consta nu atât în promovarea sexului performant narcisic, cât în cea a unui nou ideal de virilitate obligat să țină cont de dimensiunea dorinței feminine. Multă vreme, virilitatea a fost definită „în
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
evidență mai pregnantă. Iată-ne instalați de-a binelea într-o epocă a invidiei postmaterialiste sau existențiale. Schoeck avea dreptate atunci când afirma că o societate lipsită de orice formă de invidie nici nu poate fi imaginată, într-atât pare aceasta consubstanțială existenței umane. Lipsa de încredere în sine, sentimentul neputinței, eșecurile, insatisfacțiile vieții de toate zilele sunt tot atâtea experiențe care deschid calea ranchiunei. Întrucât viața ne face să suferim și să ne simțim nefericiți, cum ar putea spectacolul fericirii altuia
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
perverse și suspecte pe care o produce, asupra privirii de o acuitate ieșită din comun pe care aceasta o provoacă. O privire ce-și are originea în surplusul de putere acordat spectatorului, plusvaloare a privirii informate. Supravegherea sacră Supravegherea este consubstanțială sacrului: Dumnezeu, zeii văd totul, iar oamenii nu se pun în mișcare, nu se agită, nu hoinăresc decât sub controlul Puterii de Sus. Al privirii Ei atotcuprinzătoare. Oricine ar avea de gând să i se sustragă nu ar găsi nici un
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
informațiilor astfel culese. Supravegherea profană este continuă, ca aceea a zeilor, dar exercițiul ei diferă în funcție de natura puterii, de identitatea conducătorilor, de contextele politice. Există o variabilitate, fără îndoială, dar aceasta nu va conduce niciodată la supravegherea zero. Supravegherea este consubstanțială puterii. Totuși, dacă puterea, mai ales în regimurile totalitare, optează pentru modelul sacru al supravegherii verticale și anonime, cetățenii nu se lasă păcăliți: ei știu că e vorba despre o putere umană, cu nimic diferită ontologic, putere care, și ea
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
implică întotdeauna agresiunea corporală, ci țintește centrul lăuntric al „obiectivului”, la care supravegherea se străduiește să ajungă cu ajutorul unei rețele de informatori sau prin instalarea unor dispozitive de urmărire permanentă. Cum am mai spus, supravegherea se întemeiază pe o convingere consubstanțială exercitării ei: omul nu este inocent, el afișează un comportament duplicitar care trebuie dejucat, căci numai astfel îi poate fi surprinsă adevărata față și demascată esența lui reală. Oamenii nu sunt ceea ce par a fi, nu încetează să repete supraveghetorii
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
ele se mărginesc la a atribui o inteligență și o putere redusă cauzei care a generat ecosistemul uman (universul). Și, În fine, platonismul Îi concepe și el pe oameni ca literalmente Înrădăcinați În divinitate, prin Intelectul lor, și fiind astfel consubstanțiali cu divinitatea. Atunci care mai e folosul „trăsăturilor distinctive”, din moment ce ele nu pot face diferența dintre gnosticism, platonism și creștinism? După cum s-a arătat mai sus, astfel de tentative de a defini gnosticismul ca invariant nu au fost complet lipsite
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
loc e lume și lumea e cea dat Dumnezeu. Omu vine, le află și le rânduiește pe măsura lui."215 Actualizat continuu, prin sărbătoare, spațiul nu este un simplu cadru de desfășurare evenimențială, spațiul reprezentând substanța vitală a comunității sătești. Consubstanțial omului, spațiul prinde chip în mintea omului tradițional ca loc care devine orizont de viață, o prezență activă care stabilește rânduiala "trecerilor" din lumea aceasta: "Nu se poate să fie loc fără lucru, nu se poate. Dumnezeu a lăsat că
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
element fluent al apelor primordiale", șarpele este prezent în ornamentica populară, sub forma unei linii ondulate sau în zigzag, numită "dinți de lup" sau "dinți de ferăstrău". Considerat "animal cosmic prin excelență", plămădit, aidoma cosmosului, din pământ și apă, este consubstanțial arborelui cosmic. Șarpele mitic este dual, ca apotropeu al pământului, șarpele terestru se află la "crugurile cerului" (nadirul și zenitul), iar șarpele cosmic, la "brâul pământului" (ecuator). În mentalitatea populară românească, șarpele apare sub trei înfățișări: șarpele de casă, șarpele
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
gânditorului francez sunt încă în curs de recuperare de către editurile din Franța și de cele din afara Hexagonului. Relațiile dintre cuvânt și imaginea plastică au avut o funcție epistemică esențială în cărțile lui Foucault. Imaginea are vocația de a transmite "ceva consubstanțial limbajului"5. Imaginea are o putere de a spune mult mai mare decât limbajul, iar din acest motiv este un dincolo de principiul comunicării, devenind o reprezentare-în-sine, ce fascinează prin ea însăși. O serie de "semnificații diverse se inserează sub suprafața
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
autohtonie implicită actului de creație care poate fi și argheziana carte și hrisov și râpa Uvedenrode". O primă concluzie a autorului ce ne scoate din hățișul terminologic ar fi următoarea: "poezia tradiționalistă nu se opune poeziei moderne cu care este consubstanțială, pe când tradiționalismul, ca atitudine generală, și nu ca mișcare exclusiv poetică, se opune modernității". Citându-l pe Ion Pillat cu iluminantul său studiu "Tradiție și inovație" (1943) în care intuiește complementaritatea poeziei tradiționaliste și a spiritului modern, Mircea A. Diaconu
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
Atlantique Sud, 1985; La puissance maritime. Castex et la stratégie navale, 1885); Géostratégie du Pacifique, 1987) și spre conduitele istoriografice, Le phénomène "Nouvelle Histoire" (1983) fiind un studiu de "strategie și ideologie". Ni se atrage astfel luarea-aminte iarăși asupra legăturii consubstanțiale dintre istoria-eveniment și studiul acesteia. Noua istorie, cu marea ei faimă, nu e doar rezultatul unei cercetări de calitate, ci deopotrivă rezultat al unei strategii de înstăpânire intelectuală. S-a și recurs la un cuvânt anume, intelocrație, pentru a defini
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
fragilă ce le separă. La această intersecție stă și autorul eseului de care vorbim, convins că "oamenii verifică istoria numai trecând ei înșiși examenul probității față de istorie" (p. 161), ceea ce înseamnă că el tratează fenomenologia istorică și istoriografia ca fiind consubstanțiale. Eminescu e, desigur, o bună școală și pentru istorici. Un gând al său, întăritor, a fost așezat de altminteri și pe frontispiciul cărții, ca un memento: "În trecut ni s-a impus o istorie, în prezent să ne-o facem
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
de mâhnit de înfrângere, încât n-a mai îndrăznit să replice cât timp Sfanțul Vasile a fost în viață{\cîte 18}. Urmărind să instituie Crezul de la Niceea, a izbutit să clarifice, că nimeni altul până la el, sensurile teologice ale termenului consubstanțial. {\footnote 11 F. Cayré, op. cît., p. 400.} {\footnote 12 Henry Barclay Swete, Patristic Study, edited by Arthur W. Robinson, Longmans, Green, and Co. 39 Paternoster Row, London, New York, Bombay and Calcutta, 1909, p. 88-89.} {\footnote 13 Justo L. Gonzáles
Personalitatea Sfântului Vasile cel Mare. In: Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/166_a_478]
-
cea care deschide și închide al doilea cerc, înscris în primul, mai amplu, inaugurat și finalizat de scriitor și d-na T. Funcția simbolică a iconului joacă un rol important în economia mitemului coborârii schelelor. Cele două cercuri concentrice sunt consubstanțiale cu două viziuni picturale. În prima, corespondentă cercului mare, se întrezărește, ca într-un filigran, imaginea Autorului și a Animei sale, (d-na T.). E ca o dezvăluire a întregii sale personalități psihice cuprinse în vâltoarea unei aventuri ontice (anima
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]