3,537 matches
-
Lucia Ioan se aseamănă, psihologic și comportamental, cu Alexandru Tipoia. Între ei este, însă, atît o deosebire de manifestare temperamentala cît și una de acoperire geografică: în timp ce Tipoia privește artă europeană și sintetizează totul într-un spirit cartezian, Lucia Ioan contemplă peisajul artistic românesc și formulează într-un limbaj dezlănțuit și imprevizibil. O face însă cu o forță enormă și cu o candoare de artist care nici nu spune totul dintr-o dată și nici nu se lasă descoperit doar dintr-o
Expozitia Lucia Ioan by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/17769_a_19094]
-
o perceptibila siguranță de sine. Sobru, lucid, cu o răceală ce ține de distanțare, liber de emoție. Un fel de neutralizare ametaforică, opusă exaltării. Încearcă pe cât posibil o obiectivare a sinelui, caută să-și surprindă zvâcnirile lăuntrice, disciplinându-le și contemplându-le cu detașare, dar mănat de dorința de a se descoperi. Nu introspectându-se, ci proiectându-se. Nu afectiv, ci senzitiv, înclinat în același timp spre conceptual, în măsura în care drumul spre opera devine la un moment dat mai important pentru el decât
Un debut care promite: Bogdan Lascăr by Radu Bogdan () [Corola-journal/Journalistic/17801_a_19126]
-
din tăcere: "crește/ în preajma/ adierea cuvîntului/ pe care nu-l găsesc// O, Doamne/ vîslele tăcerii cum îl străbat/ precum cerul zdrobește marea/ străbătîndu-i ochiul nisipos/ în căutarea unicei perle." Cînd privirea nu se întoarce asupra ei însăși, se mulțumește să contemple imagini și ființe pe care le reda lumii fără a le mutila: deși lentilă spartă și suferinda, ochiul nu rănește ceea ce vede ("cum prin munții de cioburi/ din ochii mei amîndoi/ a putut trece o ființă vie/ și nevătămata s-
A privi, a scrie by Stefana Totorcea () [Corola-journal/Journalistic/17830_a_19155]
-
nu rănește ceea ce vede ("cum prin munții de cioburi/ din ochii mei amîndoi/ a putut trece o ființă vie/ și nevătămata s-a întors înapoi?" - Vindecare). Altădată, privirea nu acționează nici asupra lumii, nici asupra ei înseși și nici nu contemplă pur și simplu, ci, încețoșata, lasă sinele să se .ardă incantatoriu într-un peisaj lăuntric obsesiv (Ceață). Ca si privirea, cuvîntul îi apare poetei deopotrivă ca obiect și ca subiect al acțiunii poetice: cuvîntul poate fi născut de poet doar
A privi, a scrie by Stefana Totorcea () [Corola-journal/Journalistic/17830_a_19155]
-
Mircea Mihăieș După îndelungi bătălii, legea dosarelor de securitate a intrat, în fine, pe mâinile celor mai avizate persoane. La parlamentari mă refer, desigur. Am folosit calificativul "avizate" pentru că mulți dintre ei își vor fi contemplând cu melancolie participarea nemijlocita la crearea problemei pe care astăzi, sub pintenul necruțător al istoriei, se văd constrânși s-o rezolve. Câțiva dintre aleșii națiunii și-au recunoscut cu mândrie patriotică participarea la tunătorii, asupra altora plutesc bănuieli întemeiate, iar
Bumerangul de catifea by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/17886_a_19211]
-
Roth, felul în care ea e pusă sub semnul întrebării, într-o manieră care prin pregnanță și totodată subtilitatea ei mi l-a inspirat insistent pe Malamud, cu al său Fidelman ori cîrpaci. Tema centrală a romanului Iov este înstrăinarea, contemplată de autor sub diversele sale înfățișări: depărtarea de casă, sau cel puțin de un loc familiar, nebunia, însingurarea în sine. Personajele lui Roth nu comunică, nimic nu-i ține laolaltă decît acoperișul sărman sub care își duc zilele, sau poate
Religia suferinței by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17202_a_18527]
-
în magia unor păsări albastre ce se apropie de ireal..."), originalitatea comparațiilor, echivocul fermecător al frazelor pline de virtuozități stilistice nu pot anula artificialitatea despre care vorbeam. Orice peisaj are corespondent imedia tîn viața interioară a personajului care nu poate contempla o frunză, de pildă, în contextul ei ci dîndu-i interpretări de genul " Totul e atît de relativ...", tipice pentru adolescența egocentrică. Conversațiile întreținute de personaje sînt rupte de realitate, neverosimile și stereotipe. Generalitățile de tipul "Așa e și viața mea
Despre cîteva note false by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/17244_a_18569]
-
fi o binecuvîntare care îi permite libertatea de a fi el însuși, eliberat de așteptările celorlalți. Căci acum nu mai e nevoie "să joace nimeni vreun rol... circul a încetat". Propria urîțenie i-a oferit răgazul și posibilitatea de a contempla lumea așa cum e, "o lume goală pușcă, așa cum a făcut-o Dumnezeu", fără a se mai opri la aparențe, fiind însă condamnat la imposibilitatea de a se apropia de ceilalți, de a putea comunica cu ei - răspunsurile pe care le
Despre actualitate by Florentina Costache () [Corola-journal/Journalistic/17245_a_18570]
-
excelenta ținută grafică) și rezultatele obținute e mai strident ca niciodată. Mă îndoiesc că jerpelitul playboy dîmbovițean va mai da multă vreme 30.000 de lei pentru a citi glume mai ieftine decît cele din "Academia Cațavencu" și pentru a contempla nuduri de același nivel estetic. Dacă ediția română nu va fi susținută zdravăn de unchiul din America, falimentul bate la ușă.
(S)PLAYBOY by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/17266_a_18591]
-
o structură de adîncime a evenimentelor, de a percepe acele "ritmuri lente", cum le numește autorul cu o superbă sintagmă, aflate dincolo de istoria zbuciumată a cotidianului, a războaielor și perioadelor de foamete. Ce legătură va fi fost, se întreabă filozoful contemplînd istoria, între evenimente disparate precum istoria grîului și cea a secetei și irigațiilor? Cum influențează aceste "ritmuri lente" panorama istoriei lumii pe care încearcă să o conceapă istoricul? Intenția lui Foucault, așa cum e ea sugerată, dacă nu direct enunțată în
Un fondator al poststructuralismului by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17272_a_18597]
-
ca un martor, ca un garant pururi prezent. Ca, pînă la urmă, un alter-ego: "el tu arzi de viu/ mie nu mi-este dat/ înmărmuresc în revărsarea/ flăcării ce-mi spală mîinile// el tu/ la marginea marginii/ la capătul puterii contemplînd/ neliniștea cu care resping/ căldură și răni// deasupra și dedesubt/ o veșnică mare de ceață/ visează să-nece ființa/ în fîșii de cenușă// mi-e sete el tu/ nesigur gîndești gîndul meu/ clepsidra se-ntoarce/ și parcă aștept o pedeapsă
Poezia Constanței Buzea by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17316_a_18641]
-
său slav. I s-a trecut repede cu vederea. Ideea lui Iosif Vulcan de a-l româniza a fost una excelentă. În al doilea rînd, Eminescu este un idealist. în moralitatea lui înaltă și abstrasă, românului îi place să se contemple ca Narcis în apa izvorului. Caragiale este realist. Oglinda pe care el ne-o pune sub ochi, în piese, ca și în momente, nu ne convine. Nici ieri, nici azi, într-o tranziție mereu reluată către civilizație. Nu limba eminesciană
Eminescu și Caragiale by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/17365_a_18690]
-
bărbat, nu "fură" pentru a crea ulterior, ci pur și simplu pentru a distruge, pentru a stîrpi frumusețea, acel ceva inefabil dar distinct, în virtutea căruia odată apărut în fața noastră un chip străin ne atrage imediat atenția, șomează privirea să îl contemple, să îl admire, si constrînge memoria să îl rețină. Hoții de frumusețe mi se pare a fi un raspuns explicit la o celebra frază sartriană: "Celălalt este pentru mine în același timp cel ce mi-a furat ființă și cel
În căutarea chipului pierdut by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17923_a_19248]
-
separă, evident, în primul rînd limbajul, tehnicile și materialele. Îi mai separă apoi, într-un plan care scapă iarăși observației nemijlocite, o foarte particulară înțelegere a spiritului pe care formă artistică încearcă să-l surprindă și să-l comunice. Sculptorul contemplă o realitate imuabila, o suită de semne care au atins varianta absolută a manifestării lor, în vreme ce artistul fotograf se confruntă voit cu dinamică temporală și cu relația imperceptibila dintre formă ritualizata și permanentele somații ale adaptării. Sculptorul Mamikon Yengibarian expune
Arta ca rememorare by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/17953_a_19278]
-
acesta, o ramă foarte interesanta a întîlnirii dintre Străinul sosit în această lume, si băștinașii ei: fiecare reprezintă, pentru celălalt, o ciudățenie, și cumva un mic miracol, ori o enigmă de neînțeles, pe care nu îți rămîne decît să o contempli, la care te uiți cu maximă mirare, dar și cu secretă admirație și încîntare totodată. În engleză există un cuvînt pentru acest sentiment care califica întîlnirea dintre cele două lumi, care nu știu sigur în ce măsură se regăsește în alte limbi
Moartea la Oxford by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17957_a_19282]
-
sado-masochistă a unei ordini antinaturale. Nu risipirea, difuziunea delicată a eului dat îl interesează, ci restructurarea, care, deformînd și descompunînd datele realului, conferă acestui eu frămîntat șansa unei oglindiri inedite. Că într-o oglindă concava sau convexa, el se poate contemplă prin "spargerea" nu doar a ordinii naturale, ci și a propriei sale ordini. Miron Kiropol e un bard de tip rimbaldian. Construcția să e o formă de nimicire a realului, putîndu-si regăsi principiul într-o propoziție a autorului corabiei bețe
Un rimbaldian român by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17982_a_19307]
-
am tot amînat momentul, pînă cînd tata s-a răsturnat într-o parte, la loc. Asta m-a blocat! Că el părea cel răpus, nu ea! Îl dovedise. Am avut numaidecît un respect îngrozitor pentru mușchii ei... Și aș fi contemplat-o așa pînă dimineață, că tot n-aveam ce face și așteptăm Iepurașul, daca nu s-ar fi apucat să ofteze. Știți cum ofta? Ofta așa, rar, îmbunata și tihnit, ca atunci cînd mă apucăm să-mi fac gamele la
Daneliuc îndrăgostit by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/18010_a_19335]
-
a unui nerostit "Ubi sunt qui ante nos?" acompaniază întreaga istorisire. Într-un film al lui Ingmar Bergman, Fragii sălbatici, există o secvență a întoarcerii unui bătrân în lumea copilăriei lui. Fără să fie văzut, dar putând să vadă, personajul contemplă cu lacrimi de duioșie în ochi viața de fiecare zi a unor oameni pe care i-a iubit și care în realitate au dispărut de multă vreme. Z. Ornea este un asemenea personaj. Departe de a studia functionăreste documentele unei
CĂLĂTORIE ÎN TIMP by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/18036_a_19361]
-
înseamnă mult pentru acești protagoniști: ea e unul dintre spațiile interzise, unul dintre mirajele iubirii. Există însă un moment, în cel de-al doilea român, în care eroul reflectează la căsătorie altfel decît că locul unde se află pradă rîvnita. Contemplînd doi soți iubitori, el constată că fiecare dintre ei vrea să facă bine semenilor, dar încearcă totodată să atribuie faptă bună celuilalt. Nimic mai înălțător, s-ar putea spune. Dar nu este acesta un mod de a-ți inventa obiectul
Revansa lui Don Juan by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/18092_a_19417]
-
aceea a criticului muzical față cu interpretări care frânează analiza dogmatica împreună cu cheful de a o încerca? Probabil că nu. Dar câte ceva din toate aceste condiționări laterale sunt în cantul Elisabethei Leonskaia, chiar dacă nu se ascultă două Concerte de Chopin contemplând portretul moral al celui care îl cântă. Atunci, se aude gândul învelit într-un țesut subtil și lejer. Reflexele lui schimbătoare. Sonoritatea limpede, cristalina, lichid picurând în luciri acvatice. Proiectarea acestui Chopin, de prima oră, într-o culoare timbrala deschisă
Festivalul International "Chopin" by Ada Brăvescu () [Corola-journal/Journalistic/17454_a_18779]
-
editorială. Criteriul cronologic de structurare a operei unui scriitor nu e ăntotdeauna relevant, dar an cazul acesta strângerea laolaltă a celor douăzeci și trei de povestiri are ceva fascinant prin ănsăsi diversitatea lor: iată un Cehov pe care al poți contemplă an năucitoarea complexitate a tematicii sale, a filozofiei sale, a inflexiunilor sale stilistice. Un Cehov sumbru și tragic alături de un Cehov ironic și detașat, un Cehov al absurdului cotidian, dar și al fantasticului, al ăntămplării senzaționale și aproape neverosimile. Povestioara
Un compendiu cehovian by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17436_a_18761]
-
ănteleg ansa altceva. Nu cât de ticăloasa a fost Masenka, ci cum și-ar putea și ele, la rândul lor, schimbă soarta, dacă ar avea curajul să ași ucidă bărbații. Până la urmă nu o vor face, dar clipele an care contemplă această posibilitate, ăn puterea nopții fierbinți de vară, șanț cumva eliberatoare. Visăndu-se criminale, cele două femei se visează implicit libere. Nu e nimic ridicol sau, dimpotrivă, cinic, ăn această ipostază, ci mai degrabă trist. Așa cum tristă, dar fără cuvinte, plină
Un compendiu cehovian by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17436_a_18761]
-
aceleași semne descifrabile cu ușurință. Tipologia fizionomica este aceeași dar ea se ascunde în spatele decorului istoric. Încercarea de disimulare prin schimbarea aparentă rămâne, vâna. Iluzia comună a jocului de v-ați ascunselea trece în trecutul fiecăruia în parte. El o contemplă că pe o veche fotografie din tinerețe, cu aceeași nostalgie. Concluzia se impune inevitabil, am rămas același, pe același drum, în plină continuitate inevitabilă. Voința de schimbare, evaziune din condiția existențiala impusă nu are o reală împlinire. Ea apare că
Despre fizionomie by Nicu Horodniceanu () [Corola-journal/Journalistic/17450_a_18775]
-
o realitate considerabil modificată, acum an preajma anului 2000 - față de jumătatea veacului. Accesul muzicienilor asiatici (japonezi, ăn primul rând) la stilemele muzicii clasice și romantice europene era dificil, problematic. Tehnică nu depășea un fel de...blocaj spiritual. Iată-ne astăzi contemplând interpretări extraordinare editate pe CD-uri la "case" grele. Mozartiana și ea, de stil și suflet, Hiroko Sakagami ași susține cu brio un premiu I la concursul "Clară Haskil" (și an superbă cadența de Dinu Lipatti). ăncheiem săptămâna inaugurărilor cu
Începutul by Ada Brumaru () [Corola-journal/Journalistic/17504_a_18829]
-
secole, cînd au fost înlăturate multe dintre barierele și obstacolele ce stăteau în calea înfățișării adevărului vieții, gustul dominant continuă a fi sensibil la "înfrumusețarea" realității în virtutea unui principiu pedagogic care ține la "educarea" celui care citește o carte sau contemplă un tablou. Mai mult: acest idealism desuet nu se sfiește să evoce adesea, în sprijinul său, argumentul, paradoxal în context, al adevărului reprezentării. Versul lui Eminescu despre cuvîntul ce exprimă adevărul, a fost, nu o dată, citat cu entuziasm de către adepții
Falsa pudoare by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/17493_a_18818]