478 matches
-
De obicei, partea solistă era încredințată unei violine, dar, mai târziu, în L’estro armonico, op. 3, rolul solist s-a încredințat mai multor instrumente. Ca o extindere particulară, s-a folosit violoncelul, oboiul și flautul transversal. După cum se pare, contrabasul și viola nu erau instrumente soliste (însă de când Telemann a scris un concert pentru violă, acest instrument nu era exclus cu desăvârșire). În timpul evoluției sale, concertul pentru un singur solist este preferat în mod special de clasici și romantici. Datorită
Antonio Vivaldi () [Corola-website/Science/298526_a_299855]
-
1911-1925), profesor la conservatorul din Tallinn (1928-1944). În 1944 a plecat în Suedia. Aici a fost directorul unui festival. Creația lui cuprinde mai mult de 200 de opusuri: printre altele două simfonii; un concert pentru violoncel (1949); un concert pentru contrabas (1950); un trio pentru pian (1957); un recviem (1959); diferite lucrări corale, lieduri și muzică de cameră. La vârsta de 81 ani a publicat, la Stockholm, o istorie a muzicii estone în patru volume (1965-1969).
Juhan Aavik () [Corola-website/Science/308343_a_309672]
-
reprezentative. Interesul manifestat de etnomuzicologul Béla Bartók față de melosul folcloric românesc ca urmare a unor ample expediții în satele din Transilvania, s-a răsfrânt asupra compozitorului maghiar Kosa Gyorgy. Acesta realizează un text muzical pentru soprană, flaut, violoncel, harpă și contrabas pornind de la o variantă a Mioriței, tradusă în limba maghiră de Imre Kadar, însă îndrumătorul compoziției a fost chiar B. Bartók. Să mai notăm momentul 1965, când la Viena are loc prima audiție a unei creații muzicale aparținând compozitorului austriac
Motivul mioritic reflectat în opere artistice culte () [Corola-website/Science/314223_a_315552]
-
pentacordul “Athar Kurd” (D,Eb,F#,G,A); - Ritmurile “Aqșăq Samă'I” (اقصاق سماعي) - de exemplu formula x//x/ în ostinato - și “Dawr/ Ahaat” (آهات) - în forma melismatică. Instrumentația implică o largă varietate de timbre: instrumente cu coarde (vioară electrică, contrabas, chitară clasică, electroacustică sau electrică, chitară bas), suflători (fluier, nai, clarinet, saxofon, acordeon, mai rar trompetă și trombon), percuții (baterie, tarabane, bongo-uri, talăngi, tamburine și multe altele) și instrumente electronice (sintetizatorul, ce poate lua locul multor instrumente acustice, acordeon electronic
Manele () [Corola-website/Science/303005_a_304334]
-
de debut. În februarie 2000, Kumm intră în studioul Glas Transilvan din Cluj pentru înregistrarea albumului de debut, "Moonsweat March", înregistrare care va dura trei săptămâni. Pe album vor apărea ca invitați Janitsek Bori la violoncel și Mákkai David la contrabas După înregistrări, Meier Zsolt părăsește trupa, fiind înlocuit de Petö Zoltán, care devine astfel membru permanent al formației. Datorită dezavantajului pe care îl reprezenta faptul că Oigăn cânta și la chitară și la bas, Kumm vor mai coopta un component
Kumm () [Corola-website/Science/308744_a_310073]
-
vârsta de 15 ani studiază singur saxofonul alto ascultând discuri de jazz ale familiei. În timpul facultății cântă în formația Paul Ghențer. În 1968 cântă cu un sextet alcătuit din George Nistor (trompetă), Cornel Meraru (trombon), Marius Popp (pian), Wolfgang Güttler (contrabas) și Adrian Ciceu (baterie). Turneu în RDG cu freetetul lui Richard Oschanitzky (1969). Participă la cele trei ediții ale Festivalului de jazz de la Ploiești (1969, 1970, 1971). Participă la Festivalul de jazz de la Sibiu din 1975 cu formație proprie. Emigrează
Ștefan Berindei () [Corola-website/Science/318460_a_319789]
-
lui Nicușor Predescu. S-a născut într-o familie de lăutari vestiți din zona Ploieștiului, tatăl său, Nicolae Predescu, fiind violonist și șef de orchestră. Sub directa lui îndrumare, fiul a început să învețe vioara de timpuriu, iar mai apoi contrabasul. Cum toți marii lăutari din orașul „Aurului Negru” s-au specializat la Conservatorul din București, tânărul muzician s-a înscris la clasa profesorului George Enacovici, iar examenul de absolvență a constat în executarea Concertului nr. 2 pentru vioară și orchestră
Victor Predescu () [Corola-website/Science/329880_a_331209]
-
prin limita inferioară a acordajului tipic, anume sunetul mi din octava mare. În ciuda acestui fapt, numele de „chitară bas” s-a consacrat instrumentului derivat, construit începând din perioada interbelică, acordat cu o octavă mai jos (aflat, în realitate, în registrul contrabas). Există chitare cu de la două până la peste zece coarde. Pentru o chitară „standard” (en. "prime guitar") se folosesc cel mai frecvent șase corzi (acordate astfel, de la grav la acut: mi, la, re, sol, si, mi), dar poate apărea și o
Chitară () [Corola-website/Science/302376_a_303705]
-
scriitură ce îmbină stilul neoclasic cu cel neobaroc. Însă climaxul acestei îmbinări de stiluri, îl atinge următoarea suită, "Suita pentru orchestră nr.2 op. 20". Numărul de instrumente propus de autor pentru prima parte este de 64 de coarde, fără contrabas și un timpan. Partea a doua adaugă contrabasul și încă 10 instrumente de suflat, ca mai apoi, în partea a treia să intervină și harpa împreună cu 2 corni. Partea a patra atinge apogeul timbral al lucrării adăugând 2 trompete, 3
Suita I pentru orchestră, op. 9 - George Enescu () [Corola-website/Science/336383_a_337712]
-
Însă climaxul acestei îmbinări de stiluri, îl atinge următoarea suită, "Suita pentru orchestră nr.2 op. 20". Numărul de instrumente propus de autor pentru prima parte este de 64 de coarde, fără contrabas și un timpan. Partea a doua adaugă contrabasul și încă 10 instrumente de suflat, ca mai apoi, în partea a treia să intervină și harpa împreună cu 2 corni. Partea a patra atinge apogeul timbral al lucrării adăugând 2 trompete, 3 tromboni și un flaut piccolo. După ce scrie "Rapsodia
Suita I pentru orchestră, op. 9 - George Enescu () [Corola-website/Science/336383_a_337712]
-
anticipație, cele din urmă fiind înrudite cu cele inițial. Menuetul utilizează ca procedeu de construcție acumularea vocilor. Vocile se adaugă progresiv urmând ca spre sfârșitul părții, reintrarea în Do (repriza formei de lied mare), polifonia să surprindă 5 voci, considerând contrabasul liber, iar tema de bază este a viorilor. Astfel menuetul vine ca o replică armonico-polifonică cel puțin egală a Preludiului. Ideea centrală a acestei părți se regăsește în măsurile: Tema este în La bemol major însă aceasta se încheie pe
Suita I pentru orchestră, op. 9 - George Enescu () [Corola-website/Science/336383_a_337712]
-
principiul: din spre minor spre omonima majoră, Enescu realizează drumul invers. Această ultimă secțiune debutează pe o pedală de do care va fi întreținută timp de 75 de măsuri. La această pedală se adaugă un motiv ostinato în pizzicato al contrabașilor, contratimpi la timpan, toate acestea învăluite de niște frânturi de motiv aduse de viole și viori. Aceste frânturi constituie o serie de trasee descendente provenite din celula de bază a "Preludiului la unison". Ca rezumat, motivul a este preluat ca
Suita I pentru orchestră, op. 9 - George Enescu () [Corola-website/Science/336383_a_337712]
-
și duminica după masă pînă seara târziu. Din lipsă de bani copiii până la 15 ani jucau după melodii populare interpretate la fluier chiar de către aceștia, în schimb celelalte categorii aveau tocmite pe tot anul muzicanți din sat, cu vioară, acordeon, contrabas etc. Bătăile la aceste "serate culturale "erau frecvente și nu de puține ori erau antrenate familii întregi pentru neântelegeri minore între tineri. În perioada de iarnă, după sărbătorile religioase din decembrie, în mod frecvent erau organizate așa numitele "Șezători" unde
Demografia comunei Aruncuta () [Corola-website/Science/328277_a_329606]
-
coarde cu arcuș. În schimb, aceștia vor lovi în mod repetat pupitrele pentru partituri cu arcușele. Precum s-a mai spus, arcușul este folosit cel mai frecvent pentru execuția la instrumente cu coarde din familia viorii (vioară, violă, violoncel și contrabas) și a violei (viola da braccio, viola d'amore, viola da gamba, violone ș.a.). Între alte instrumente cu coarde acționate cu arcușul se numără: chemanul, cobuzul, crota, gadulka, psalterionul, rebecul - instrumente de muzică veche sau instrumente populare. Uneori, acestora li
Arcuș () [Corola-website/Science/313462_a_314791]
-
început ea nu cuprindea decât instrumente cu coarde și arcuș (familia viorii) și un instrument de "basso continuo" (de obicei un clavecin). O orchestră din Dresda avea în 1731: 8 viori I, 7 viori II, 4 viole, 3 violoncele, 3 contrabași, 2 flaute, 5 oboaie, 5 fagoți, 2 corni, trompete (în număr variabil) și 2 clavecine (din care unul pentru basul continuu). O orchestră din perioada barocului muzical număra circa 20-25 de instrumentiști. În ansamblul lui Jean-Baptiste LULLY erau 40 de
Orchestră () [Corola-website/Science/315499_a_316828]
-
6, 9). Alămurile sunt mai bine valorificate. Alte inovații: cornul englez, contrafagotul, flautul piccolo. În secolul XIX orchestra simfonică ajunge la dimensiuni gigantice. Hector BERLIOZ - un adevărat virtuoz al orchestrei - renovează orchestrația. În Requiem el folosește 16 tromboane și 18 contrabași; în general orchestra lui BERLIOZ numără în jur de 150 de instrumentiști, sau chiar mai mulți. Richard WAGNER dezvoltă orchestra din muzica de operă (orchestrație foarte densă). Camille SAINT-SAËNS folosește xilofonul în "Dans macabru" (1874). Gustav MAHLER merge până la 10
Orchestră () [Corola-website/Science/315499_a_316828]
-
ansamblului de muzică populară „Flacăra” a Filarmonicii din Ploiești, dirijor fiind, în perioadă, violonistul Nicu Beliguță, unde învață notele muzicale. În perioada 1956-1960 cântă în numeroase restaurante din Ploiești („Ciocârlia”, „Bulevard” sau „Crama Tunel”), alături de Constantin Văduva (nai), Ion Bolozan (contrabas) și Ionuț Vasilescu (pian, nepotul compozitorului Ion Vasilescu). În 1961 își formează un taraf cu care cântă la nunți, alcătuit din Grigore Prican (vioară), Tache „Oaie” (țambal) și Ștefan Alchirei (braci). În 1965, la o nuntă, îl întâlnește pe acordeonistul
Ștefan Tudorache () [Corola-website/Science/323343_a_324672]
-
bune la învățătură, s-a mutat la Școala de Muzică din București. După terminarea liceului, tânărul Octavian ar fi dorit să urmeze Facultatea de Medicină, însă, „din cauza originii nesănătoase” (tatăl său era preot greco-catolic), nu a fost acceptat. A studiat contrabasul, pentru a putea, ulterior, să urmeze Conservatorul. După absolvirea liceului s-a înscris la Conservatorul din București, unde l-a cunoscut pe tenorul Ion Piso, întâlnire care i-a marcat cariera. După încheierea studiilor la Conservator s-a angajat Teatrul
Octavian Naghiu () [Corola-website/Science/334040_a_335369]
-
din 1940 începe să cânte la primele nunți. În 1945, în vârstă de 14 ani, intră sub aripa ocrotitoare a lui Grigoraș Dinicu. În 1949 își formează o proprie formație de lăutari, printre care Ștefan Bobeșteanu (țambal) și Grigore Ciuciu (contrabas). În 1957 formează „brigada” din Ferentari alături de Costel Vasilescu (trompetă), Mieluță Iordache (acordeon), Fane Bobeșteanu (țambal) și Grigore Ciuciu (contrabas), printre cele mai influente tarafuri de muzica lăutărească urbană de la sfârșitul anilor `50, rival în perioadă cu cel al fraților
Cornel Bosoi () [Corola-website/Science/326247_a_327576]
-
lui Grigoraș Dinicu. În 1949 își formează o proprie formație de lăutari, printre care Ștefan Bobeșteanu (țambal) și Grigore Ciuciu (contrabas). În 1957 formează „brigada” din Ferentari alături de Costel Vasilescu (trompetă), Mieluță Iordache (acordeon), Fane Bobeșteanu (țambal) și Grigore Ciuciu (contrabas), printre cele mai influente tarafuri de muzica lăutărească urbană de la sfârșitul anilor `50, rival în perioadă cu cel al fraților Gore și cu cel al lui Ion Nămol. În 2008 Paula Rosenberg, un muzicolog tânăr care a studiat muzica țiganilor
Cornel Bosoi () [Corola-website/Science/326247_a_327576]
-
The Kinks) și ale claviaturistului Ray Manzarek (The Doors). Din aceste versiuni "cover" și din compozițiile originale ale formației, se remarcă următoarele trăsături: „mers” nesincopat, arpegii, pasaje ascendente diatonice și cromatice, menținerea în general în registrul grav al instrumentului (registrul contrabas), construcție simetrică (uneori în exces) - se remarcă primii "ostinati" („Îmi place muzica”, „Toamna” - cover după „San Franciscan Nights” de The Animals). Tot în „San Franciscan Nights” apar mișcări paralele față de linia vocii (pe versurile „Nu mai sânt nopți și flori
Corneliu „Bibi” Ionescu () [Corola-website/Science/310264_a_311593]
-
există excepții, compozitorii din secolul al XX-lea au abandonat treptat această structură. Multe alte ansambluri de cameră sunt văzute ca modificări ale cvartetelor de coarde: cvintetul de coarde este un cvartet de coarde cu o violă suplimentară, violoncel sau contrabas; trioul de coarde are o vioară, o violă și un violoncel; cvintetul de pian este un cvartet de coarde cu un pian adăugat; cvartetul de pian este un cvartet de coarde în care una din viori este înlocuită cu un
Cvartet de coarde () [Corola-website/Science/315430_a_316759]
-
clarinete în Si bemol și La, unul dublând clarinetul în Mi bemol, trei fagoturi, două contrafagoturi, patru corni, patru trompete, patru tromboni, tubă, două seturi de timpane, gong, tobă mică, harpă și coarde: vioara I și II, viole, violoncele și contrabasuri. Orchestrația păstrată nu specifică un corn englez sau clarinet bas, tobă mare, talgere sau trianglu, deși Mahler folosea adesea aceste instrumente în simfoniile sale precedente. După moartea lui Mahler nu a avut loc nicio încercare imediată de a termina simfonia
Simfonia nr. 10 (Mahler) () [Corola-website/Science/328591_a_329920]
-
apoi eliminate de o muzică diabolică. Această parte scurtă nu se termină în purgatoriu deoarece după o scurtă recapitulare un arpegiu de harpă și lovitură de gong o elimină starea. Este consemnată la pierzanie de o ultimă exprimare macabră a contrabașilor. Scena este acum pregătită pentru particularitățile celui de-al doilea scherzo, ce are un caracter oarecum hărțuit. Există o scriere pe prima pagină a părții pentru a semnifica faptul că în această parte "Diavolul dansează cu mine" iar la final
Simfonia nr. 10 (Mahler) () [Corola-website/Science/328591_a_329920]
-
Pierre Nourry, care i-a invitat pe Django Reinhardt împreună cu violonistul Stéphane Grappelli să formeze un grup de jazz. Celor doi li s-a alăturat fratele lui Django, Joseph, împreună cu alt ghitarist, Roger Chaput, și în fine, Louis Vola la contrabas. Grupul s-a făcut rapid cunoscut în mediul amatorilor de jazz, atât prin concerte, cât și prin înregistrări pe disc. Cu un sound inimitabil, fiind un grup alcătuit în exclusivitate din instrumente cu coarde, lipsa compartimentului de percuție determinând membrii
Django Reinhardt () [Corola-website/Science/308605_a_309934]