432 matches
-
nevoite să dea șapte atacuri consecutive. Nu se poate tăgădui că infanteria română luptă cu vitejie; fără îndoială că ea se arată îndrăzneață și dibace în apărarea pozițiilor ei din munte, bine organizate; desigur că ea atacă cu hotărâre în contraofensivă; dar ea se dovedește foarte simțitoare față de focul artileriei. În special față de focul calibrelor grele și nedeprinși în apărarea contra atacurilor înconjurătoare, împotriva cărora, artileria lor, pipăind nesigur, nu le poate asigură la timp apărarea." Copleșite numeric, forțele române mai
A doua bătălie de pe Valea Jiului (1916) () [Corola-website/Science/335952_a_337281]
-
la Kungur, dar a scăpat din tren. Aflat în Omsk, Siberia, se ascundea cu o familie de ruși, unde și-a cunoscut viitoarea soție, Pelagija Belousova. După Revoluția din Octombrie, s-a alăturat unității Gărzilor Roșii în Omsk. După o contraofensiva albă, a fugit în Kîrgîstan și s-a întors ulterior în Omsk, unde s-a căsătorit cu Belousova. În primăvara anului 1918, s-a alăturat secției iugoslave al Partidul Comunist Rusesc. În iunie, Broz a plecat din Omsk pentru un
Iosip Broz Tito () [Corola-website/Science/303150_a_304479]
-
Iosif Stalin că Armata Roșie trebuie să rămână în defensivă și să provoace lupte de uzură cu armata germană. După ce forțele germane aveau să fie suficient de uzate de defensiva sovietică, sovieticii aveau să-și folosească rezervele operaționale într-o contraofensivă care să distrugă primele linii germane. În bătălia de la Kursk, forțele germane au fost oprite pe sectorul nordic Oriol. În sud însă, formațiunile din "Wehrmacht" și "Waffen-SS" au reușit o pătrundere mai adâncă, apropiindu-se de Prohorovka. Armata Roșie a
Bătălia de la Prohorovka () [Corola-website/Science/322864_a_324193]
-
victorii, Stalin ordonase Armatei Roșii să încercuiască Grupul de Armate Sud printr-o înaintare viguroasă până la Rostov pe Don. Armata Roșie a înaintat, dar s-a întins prea mult. Erich von Manstein a observat acest lucru și a organizat o contraofensivă improvizată, ce a avut ca rezultat a treia bătălie de la Harkov. Într-o repetare a evenimentelor din a doua bătălie de la Harkov, forțe germane mobile au prins în clește flancurile vârfului de lance sovietic și le-au distrus. Victoria germană
Bătălia de la Prohorovka () [Corola-website/Science/322864_a_324193]
-
a reușit să ducă la o pătrundere până la gara Prohorovka și amenința să încercuiască Armata 1 Tancuri sovietică. Gara se afla în inima fortificațiilor Frontului Voronej. La 11 iulie, mareșalul Jukov a ordonat ca la 12 iulie să înceapă o contraofensivă cu cinci armate sovietice, inclusiv două din Frontul Stepa, îndreptată împotriva vârfului de lance. Armatele sovietice, împreună cu Armata 1 Tancuri condusă de general-maior Mihail Katukov urmau să atace forțele germane și să izoleze penetrarea din Prohorovka, încercuind și distrugând forțele
Bătălia de la Prohorovka () [Corola-website/Science/322864_a_324193]
-
Campania aliată de bombardamente a produs o uriașă criză de combustibil și a contribuit la încapacitatea operațională a "Luftwaffe" în ultimele zece luni ale războiului. În același timp, distrugerea capacităților petroliere a Germaniei a împiedicat forțele terestre să organizeze vreo contraofensivă. Eficiența unităților "Nachtjagdgeschwader" a scăzut continuu. În 1943-1944, "Nachtjagdgeschwader" se dovedise a fi cea mai eficientă ramură a "Luftwaffe". Chiar și în iulie 1944, "Nachtjagdgeschwader" continua să obțină succese importante. Dar, în august același an, criza de combustibil a provocat
Apărarea Reichului () [Corola-website/Science/332608_a_333937]
-
brutalitate și de lipsa de grijă pentru populația civilă. Bătălia a inclus campania de bombardamente germane asupra orașului Stalingrad (azi redenumit Volgograd) din sudul Rusiei, atacul terestru german asupra orașului, și lupte din interiorul orașului însuși, după care a urmat contraofensiva sovietică care, în cele din urmă, a încercuit și distrus forțele germane și ale celorlalți aliați din cadrul Axei din oraș și din regiunea periferică a orașului. Numărul total al pierderilor de vieți umane este estimat la aproximativ 3 milioane. Lipsa
Bătălia de la Stalingrad () [Corola-website/Science/298902_a_300231]
-
în absența unei forțe armate sau polițienești neutre. Declarația de independență a Finlandei din 6 decembrie 1917 nu a reușit să unifice națiunea. Roșii au dus o ofensivă generală nereușită în februarie 1918, aprovizionați cu arme din Rusia Sovietică. O contraofensivă a Albilor a început în martie, întărită în aprilie de un contingent al Armatei Imperiale Germane. Acțiunile militare decisive ale războiului au fost bătăliile de la Tampere și Viipuri, ambele câștigate de Albi, și bătăliile de la Helsinki și Lahti, câștigate de
Războiul Civil Finlandez () [Corola-website/Science/302693_a_304022]
-
pace ale Organizației Conferinței Islamice și Mișcării de Nealiniere, s-au soldat de asemenea cu un eșec, Iranul fiind hotărât să continue lupta cu agresorul irakian În data de 5 ianuarie 1981, forțele iraniene au lansat pentru prima dată o contraofensivă. Inițial, contra-atacul a fost un succes, dar ulterior forțele irakiene au încercuit diviziile iraniene, producându-le pierderi grele. Președintele Bani Șadr s-a opus de la bun început acestei ofensive, considerând că nu este încă momentul pentru un atac generalizat asupra
Războiul Iran-Irak () [Corola-website/Science/307737_a_309066]
-
au participat 40 de divizii, dintre care una de blindate, trei mecanizate, 78 de regimente de artilerie și 40 batalioane de tancuri. Ofensiva a fost oprită, iar forțele franceze au fost obligate în cele din urmă să se retragă datorită contraofensivei germane de pe 17 octombrie. Convenția militară franco-poloneză prevedea că forțele terestre franceze ar fi trebuit să declanșeze o ofensivă de proporții la trei zile după declanșarea mobilizării. Forțele franceze trebuiau să cucerească controlul asupra zonei aflate între frontieră și Linia
Ofensiva din Saar () [Corola-website/Science/330280_a_331609]
-
a informat pe șeful statului major polonez, generalul Wacław Stachiewicz, că ofensiva generală aliată a trebuit să fie amânată de pe 17 pe 20 septembrie. Pe 16 și 17 octombrie, trupele germane sprijinite de unitățile reîntoarse din Polonia, au organizat o contraofensivă prin care ultimele teritorii germane ocupate de inamici au fost eliberate. Pierderile germane s-au ridicat la 196 de soldați morți, 114 dispăruți și 356 de răniți.. De asemenea, germanii au pierdut 11 avioane doborâte până pe 17 octombrie. La rândul
Ofensiva din Saar () [Corola-website/Science/330280_a_331609]
-
Efectivele Corpului III Armată alături de efective din Divizia a 5-a și Regimentul 8 Infanterie (3 batalioane) - cu un total 3.000 de oameni, au format "Grupul Tabla Buții" care a intrat în ofensivă spre Țara Bârsei și Brașov. În timpul contraofensivei Puterilor Centrale Tabla Buții a avut o importanță strategică mai mică decât Predealul, germanii alegând să dea în acest loc o lovitură secundară, menită să fixeze pe teren trupele românești. În luna noiembrie 1916 au continuat duelurile de artilerie și
Pasul Tabla Buții () [Corola-website/Science/315277_a_316606]
-
s-a remarcat ca fiind un comandant militar excelent și și-a extins extrem de mult teritoriile sale de sud (Salamanca, Ledesma), precum și ca fondator a cetății de frontieră (Osma, Clunia). Ramiro a format o coaliție Pamplona/Leon, care a învins contraofensiva din Andaluzia în Bătălia de la Simancas (939). Această victorie a permis înaintarea frontierei leoneze de la Duero la Tormes. În ultimii ani ai domniei sale, el a pierdut sprijinul cumnatului său din Pamplona, care îl ajuta pe alt cumnat al său, Fernán
Ramiro al II-lea de Leon () [Corola-website/Science/331413_a_332742]
-
regicid care a pavat drumul fondării statului mameluc. Din acest motiv, s-au scris un număr de lucrări pe marginea vieții fabuloase a lui Baybars. "„După ce a recucerit Alep la începutul lui octombrie 1260 și a respins fără dificultate o contraofensivă a lui Hulegu, mamelucii iau în considerare organizarea unor raiduri punitive împotriva lui Bohemond din Antiohia și Hethum din Armenia, principalii aliați ai mongolilor. Dar în sânul armatei egiptene izbucnește o luptă pentru putere. Baibars ar vrea să se stabilească
Baybars I () [Corola-website/Science/332112_a_333441]
-
Africa de nord”, iar la luptele din deșertul de vest „Campania din Libia și Egipt”). Luptele din Africa de nord au început cu ocuparea Fortului Capuzzo italian din Libia de către forțele britanice în iunie 1940. Au urmat ofensiva italiană și contraofensiva forțelor Commonwealthului. Când italienii au suferit o serie de înfrângeri grele, Afrika Korps germane comandate de feldmareșalul Erwin Rommel au venit în sprijinul aliaților lor. După o serie de lupte care a împins linia frontului înainte și înapoi de-a
Campania din Africa de Nord (al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/307994_a_309323]
-
mamelucii au reținut un ambasador otoman care revenea din Dekkan cu un ambasador indian și daruri pentru sultanul otoman. Conflictul a izbucnit când Alaüddevle, conducătorul din Dulkadir, a atacat orașul mameluc Malatya cu sprijinul lui Baiazid. Mamelucii au lansat o contraofensivă și, deși au pierdut această primă bătălie, l-au învins ulterior pe Alaüddevle și pe aliatul său otoman. Baiazid a lansat un atac pe uscat și pe mare asupra mamelucilor în 1485. Conduse de noul guvernator din Karaman, Karagöz Mehmed
Războiul Otomano-Mameluc (1485-1491) () [Corola-website/Science/333139_a_334468]
-
din urmă repliindu-se spre localitatea Deutsch-Wagram, în spatele unei linii fortificate, pregătite anume pentru a contracara o ofensivă franceză. Bătălia de la Wagram durează două zile și este extrem de sângeroasă, rezultat al marii concentrații de artilerie. Pe 6 iulie, în ciuda unei contraofensive îndrăznețe, austriecii nu își coordonează suficient de bine atacurile și francezii reușesc mai întâi să le împingă înapoi aripa stângă, apoi să le flancheze aripa dreaptă și, în final, să le spargă centrul, oblingându-i la o retragere precipitată. „Armata Austriei
Războiul celei de-a Cincea Coaliții () [Corola-website/Science/315615_a_316944]
-
tabără de la Mailly, pe frontul din Argonne, de la Meusa superioară până la Grand-Couronne de Nancy, germanii atacau spre sud și de la est la vest linia frontului de la Moselle și Meurthe pentru a încercui frontul francez de la Verdun. La 10 septembrie, în urma contraofensivei, întregul front german a cedat. Francezii au suferit pierderi de 250 000 de soldați. Pierderile britanice se ridicau la peste 12 700. Ordinul de urmărire lansat de Joffre nu a putut fi, însă, executat, din cauza că infanteria și cavaleria franceză
Primul Război Mondial () [Corola-website/Science/296816_a_298145]
-
franceză pe frontul de-a lungul râului Meuse, iar guvernul francez s-a refugiat la Bordeaux. Întrucât germanii erau epuizați, obiectivul principal al trupelor franceze era oprirea înaintării forțelor inamice asupra Parisului, prin atacarea lor pe flancuri. Între 5-13 septembrie, contraofensiva lansată de Joseph Galieni a avut succes, francezii aruncând în lupta toate resursele pentru a-și salva capitala și, astfel, printr-o serie de contraatacuri au spart frontul german. Din momentul înfrângerii de pe Marna, desi germanii au obținut o zonă
Primul Război Mondial () [Corola-website/Science/296816_a_298145]
-
17-22 august, armatele ruse comandate de Rennenkampf și Samsonov au atacat Prusia Orientala, obligându-l pe von Prittwitz să se retragă de pe poziția defensivă pe Vistula. Drept urmare, Comandamentul Suprem German îl înlocuiește cu generalii Hindenburg și Ludendorff, care, printr-o contraofensiva îndrăzneață, zdrobesc în cinci zile (26-30 august) armatele lui Samsonov și Rennenkampf la Tannenberg, Hindenburg, profitând de victoria de la Tannenberg, a propus o schimbare radicală a planului strategic inițial, cu menținerea unei atitudini defensive pe frontul occidental pentru a declanșa
Primul Război Mondial () [Corola-website/Science/296816_a_298145]
-
Antantei a marcat prima ofensiva a Aliaților, terminată cu succes. La 20 iulie 1918, forțele germane s-au retras până la pozițiile deținute înaintea Kaiserschlacht-ului. După ultima etapă a acestei serii de bătălii, armata germană nu a mai luat niciodată inițiativa. Contraofensiva Aliaților, cunoscută ca Ofensiva de o sută de zile a început la 8 august 1918. Bătălia de la Amiens a inclus: Armata a IV-a britanică - pe flancul stâng, Armata I franceză - pe flancul drept, și forțe canadiene și australiene - în
Primul Război Mondial () [Corola-website/Science/296816_a_298145]
-
a coastei de est a Chinei, luptele de guerilă continuau în zonele cucerite. Guvernul naționalist condus de Chiang Kai-shek își mutase sediul în capitala provizorie Chongqing. China, datorită capacităților industriale și a experinței de luptă limitate, nu putea lansa o contraofensivă decisivă împotriva invadatorilor. Chiang nu-și putea permite să riște declanșarea unui atac puternic datorită stării slabe a instruirii, a echipării insuficiente a trupei și a conducerii ineficiente, dar și datorită opoziției principalilor comandanți ai Kuomintangului și ai restului armatelor
Al Doilea Război Chino-Japonez () [Corola-website/Science/308023_a_309352]
-
datorită superiorității numerice și tehnice vor fi obligate să se retragă luptând până când, datorită presiunii exercitate de aliații occidentali ai Poloniei (Franța și Regatul Unit), germanii vor fi obligați să mute efective importante în apus, permițând polonezilor să lanseze o contraofensivă. Planul prevăzuse corect efectivele, localizarea acestora și direcțiile de atac ale inamicului. În momentul în care a fost declanșat atacul german, linia a doua defenisivă nu fusese definită complet și nu fusese executat niciun exercițiu militar legat de aceasta. De
Plan Zachód () [Corola-website/Science/330180_a_331509]
-
Armata Roșie, atât la capitolul efective, cât și la capitolele armament, muniție, stare fizică și moralul soldaților. Luptele pentru supraviețuirea în punga de la Stalingrad au fost extrem de violente, numărul uriaș de victime din ambele tabere adăugându-se bilanțului sângeros de dinaintea contraofensivei sovietice. Paulus ar fi trebuit să-și apere pozițiile cu orice preț, până la ultimul om. La 30 ianuarie 1943, Hitler l-a avansat pe Paulus la gradul de feldmareșal, în condițiile în care pentru Armata a 6-a nu mai
Friedrich Paulus () [Corola-website/Science/306261_a_307590]
-
a fost ultima bătălie a campaniei românești din anul 1916, desfășurată între 25 noiembrie-3 decembrie contra forțelor Puterilor Centrale comandate de generalul Erich von Falkenhayn. Armata română, aflată sub comanda generalului Constantin Prezan, nu a putut opri contraofensiva germană în Muntenia. În data de 6 decembrie 1916 orașul București a fost ocupat de Armata a 9-a Germană. Bătălia, desfășurată între 30 noiembrie și 3 decembrie 1916, a avut un caracter defensiv, la acțiunile militare participând alături de Armata
Bătălia pentru București () [Corola-website/Science/306170_a_307499]