431 matches
-
ei au fost principalul sprijin al Germaniei în România. Cât privește cercurile politice românești tradiționale, acestea sperau mai degrabă - și aveau să o facă și în anii următori - într-un sprijin occidental care să scape România de sovietici. Dacă o contraofensivă germană încununată de succes ar fi atras o intervenție anglo-americană, lucrurile puteau lua o turnură favorabilă pentru România. Erau aprecieri de cabinet și/sau provinciale, departe de realitățile diplomatice și militare de pe arena internațională. De ce nu a reușit, totuși, încercarea
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
agenții englezi (?) ce se aflau `n acel grup; generalul Mitrea, tot simpatizant legionar, era ajutor al generalului Coroamă și avea sarcina de a se `ngriji mai ales de aprovizionarea mișcării de rezistență; generalul Avramescu avea misiunea ca, `n cazul unei contraofensive germane, să rupă frontul Armatei Roșii și să treacă de partea Germaniei (Cartea Albă a Securității, ed. cit., vol. I, p. 427, document de la ASRI, fond „D”, dos. 909, ff. 56-71). Utiliz`nd surse germane, Perry Biddiscombe amintea că agentul
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
Gunne reușise să intre la comandamentul Armatei a 4-a române, aflată pe frontul din Ungaria și Slovacia, șeful acesteia, generalul Avramescu, fiind dispus să treacă, `mpreună cu `ntreaga sa armată, de partea germanilor `n cazul `n care declanșau o contraofensivă puternică. Este important de notat că, prin succesele sale, Gunne a ajuns repede `n poziția de rival al lui Schmidt (Perry Biddiscombe, art.cit., pp. 205-206). „Protocolul anchetei arestatului Andreas Schmidt din 22 martie 1945”, GARF, fond 9401 (Mapa Stalin
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
că feldmareșal la comanda diviziunii de infanterie 15 Miskolc, iar apoi a preluat de la generalul Svetozar Boroevic comandă Corpului 6 de armată. A comandat cu succes Corpul 6 de armată până în 1916. În 1915 a condus împotriva armatei imperiale ruse contraofensiva de la Gorlice-Tarnów. Când șeful Statului Major, Conrad von Hötzendorf, a fost demis din funcție de către Carol I al Austriei în martie 1917, acest post i-a fost dat lui , post pe care l-a deținut până la sfârșitul războiului. În ultimul
Arthur Arz von Straussenburg () [Corola-website/Science/300117_a_301446]
-
apărării Capitalei. (Vezi și Bătălia de la Moscova). El a fost cel care a condus transferul de trupe din Orientul Îndepărtat, unde staționau un mare număr de trupe terestre încă din prima zi a atacului lui Hitler. În decembrie 1941, o contraofensivă încununată de succes i-a împins înapoi pe germani din fața capitalei sovietice. Această victorie a fost pusă, în special, pe seama capacităților deosebite ale lui Jukov de organizare a logisticii. Din acest moment, Jukov a reintrat în grațiile lui Stalin, dictatorul
Gheorghi Jukov () [Corola-website/Science/300115_a_301444]
-
a adus satului sărăcie și multă tulburare. Deși armonia conlocuirii cu maghiarii și germanii din Alioș se stabilise demult evenimentele eopcii au pus-o la grea încercare. Prin sat au trecut trupele germane către Frontul de Răsărit, apoi a fost contraofensiva rusă. În timpul acesteia, după Insurecția Armatei Române, linia frontului fost trasată prin sat, În Sud- Est erau trupele ruse, în Nord-Vest trupele maghiare. În timpul schimbului de focuri un proiectil a trecut prin ferestrele turnului bisericii alterând grav structura de rezistență
Alioș, Timiș () [Corola-website/Science/298650_a_299979]
-
război pentru apărarea Patriei. Planul nazist era să extindă "Lebensraum" („spațiul vital”) german spre est, dar pretextul lor oficial era acela al apărării civilizației occidentale împotriva bolșevismului. Începând cu februarie 1943, după victoria de la Stalingrad, sovieticii au început o puternică contraofensivă împotriva armatelor germane, obținând, în luna iulie, o altă izbândă răsunătoare în bătălia de tancuri de la Kursk-Oriol. Până în februarie 1944, armatele naziste au fost forțate să se retragă spre vest, până la fosta graniță a Poloniei, dând speranțe că războiul se
Germania Nazistă () [Corola-website/Science/299030_a_300359]
-
atacată la sud-vest de București și împinsă înapoi. Trupele germane care trecuseră deja Neajlovul au fost izolate. Situația devenise cu siguranță foarte critică"”. Forțele române au capturat câteva mii de prizonieri precum și importante cantități de material de război pe timpul acestei contraofensive și numai intervenția de ultim moment a Diviziei 26 Turce, pe 2 decembrie, a salvat gruparea lui Mackensen de la încercuire, oferindu-le germanilor răgazul de care aveau nevoie pentru a-și reface dispozitivul. În același timp, 2 ofițeri curieri care
Constantin Prezan () [Corola-website/Science/299807_a_301136]
-
adus pe țărm 132 000 de soldați, în timp ce 10 000 de avioane atacau pozițiile germane. Datorită debarcării în Ziua Z, trupele Aliaților au putut să-i alunge pe germani din Franța. Până în 1945, Aliații au traversat Rinul după ce au oprit contraofensiva germană. Forțele generalului american George S. Patton n-au putut ajunge la Berlin, acesta fiind deja asediat de sovietici. În septembrie 1944, forțele americane au început lupta pentru redobândirea Filipinelor, în timp ce Armata a Patra britanică făcea același lucru în Filipine
Istoria Statelor Unite ale Americii () [Corola-website/Science/299867_a_301196]
-
Batălia de la Moscova (în rusă "Битва за Москву", în germană "Schlacht um Moskau") se referă la apărarea capitalei sovietice, Moscova, și la contraofensiva ulterioară a Armatei Roșii (armata sovietică) dintre octombrie 1941 și ianuarie 1942 pe frontul de răsărit al celui de-al doilea război mondial, împotriva forțelor Germaniei Naziste. Adolf Hitler considera Moscova, (care era capitala Uniunii Sovietice și cel mai mare
Bătălia de la Moscova () [Corola-website/Science/299290_a_300619]
-
Armata Roșie avea o situație foarte dificilă. Deși în zonele Klin și Tula, unde erau se așteptau principalele lovituri germane, sosiseră aproximativ 100.000 de soldați din rezervele strategice, defensiva era relativ slabă. Stalin a hotărât să se organizeze câteva contraofensive preventive, care să fie lansate împotriva liniilor germane, în ciuda protestelor lui Jukov, care era conștient de puținătatea rezervelor. Wehrmacht a fost capabil să respingă cele mai multe contraofensive, epuizând rezervele de oameni și vehicule ale Armatei Roșii, care ar fi putut fi
Bătălia de la Moscova () [Corola-website/Science/299290_a_300619]
-
din rezervele strategice, defensiva era relativ slabă. Stalin a hotărât să se organizeze câteva contraofensive preventive, care să fie lansate împotriva liniilor germane, în ciuda protestelor lui Jukov, care era conștient de puținătatea rezervelor. Wehrmacht a fost capabil să respingă cele mai multe contraofensive, epuizând rezervele de oameni și vehicule ale Armatei Roșii, care ar fi putut fi folosite altfel în apărarea Moscovei. Singura ofensiva izbutită a fost cea de la vest de Moscova, de lângă Alexino, unde tancurile sovietice au provocat grave pierdere Armatei a
Bătălia de la Moscova () [Corola-website/Science/299290_a_300619]
-
și Kolomna, urmând să facă joncțiunea cu aripa nordică a atacului la Noginsk. Pe 15 noiembrie 1941, armatele de tancuri germane și-au început ofensiva spre Klin, unde nu existau rezerve sovietice datorită dorinței lui Stalin de a executa o contraofensivă spre Volokolamsk, pentru care au fost transferate toatele rezervele din nord pe poziții mai la sud. Atacul inițial german a rupt frontul sovietic în două, separând două armate sovietice (a 16-a de a 30-a). Au urmat câteva zile
Bătălia de la Moscova () [Corola-website/Science/299290_a_300619]
-
lui. Din fericire, mi-am oprit trupele pe 5 decembrie, altfel catastrofa ar fi fost de neevitat. Deși ofensiva Wehrmachtului a fost oprită, spionajul german estima că forțele sovietice nu mai dispun de rezerve, care să-i permită organizarea unei contraofensive. Această estimare s-a dovedit una eronată, Stalin transferând divizii odihnite din Siberia și Orientul Îndepărtat Sovietic, bazându-se pe informațiile spionului său Richard Sorge, care indicau faptul că Japonia nu va ataca Uniunea Sovietică. Armata Roșie și-a mărit
Bătălia de la Moscova () [Corola-website/Science/299290_a_300619]
-
va ataca Uniunea Sovietică. Armata Roșie și-a mărit efectivele din regiunea Moscovei cu 58 de divizii până la începutul lunii decembrie, când Stalin a aprobat ofensiva propusă de Jukov și Vasilievski. Totuși, chiar și cu aceste rezerve proaspete, forțele destinate contraofensivei nu depășeau un milion de oameni, depășind doar cu puțin efectivele germane. Totuși, cu o distribuire înțeleaptă a trupelor, a fost atinsă în anumite puncte critice rația de 2:1 dintre sovietici și germani. Pe 5 decembrie 1941, s-a
Bătălia de la Moscova () [Corola-website/Science/299290_a_300619]
-
Din acest motiv, apărarea Moscovei a rămas un obiectiv prioritar pentru Stalin, care fusese speriat de succesele inițiale germane. Înaintarea inițială sovietică nu a putut elimina punga de la Rjev, apărată de câteva divizii ale Grupului de Armate Centru. Imediat după contraofensiva din fața Moscovei, au fost declanșate o serie de atacuri locale sovietice, (Bătăliile de la Rjev), care aveau ca scop eliminarea sus-numitei pungi. Fiecare atac sovietic se solda cu pierderi grele de ambele părți. Pierderile sovietice au fost estimate la 500.000
Bătălia de la Moscova () [Corola-website/Science/299290_a_300619]
-
succes atacurile inamicului. Această victorie l-a făcut pe Stalin mult prea încrezător în puterea Armatei Roșii, liderul sovietic luând hotărârea organizării unor noi ofensive. Pe 5 ianuarie 1942, în timpul unei întâlniri la Kremlin, Stalin a anunțat că plănuia o contraofensivă generală de primăvară, care urma să fie declanșată simultan din zonele Moscovei, Leningradului și în Rusia de sud. Acest plan a fost acceptat în ciuda obiecțiunilor lui Jukov. În cele din urmă, rezervele insuficiente ale Armatei Roșii și abilitatea tactică a
Bătălia de la Moscova () [Corola-website/Science/299290_a_300619]
-
scăzând proporțiile pierderilor. Alți istorici, care includ bătăliile de Rjev și Viazma în sfera bătăliei de la Moscova, marcând încetarea operațiunilor în mai 1942, consideră pierderile mai mari. De vreme ce operațiunea de la Rjev a început pe 8 ianuarie, fără nicio pauză față de contraofensiva precedentă, o asemenea abordare este de înțeles. Există diferențe semnificative între cifrele diverșilor cercetători. John Erickson, în lucrarea sa "Barbarossa: The Axis and the Allies", afirmă că sovieticii au pierdut 653.924 oameni între octombrie 1941 și ianuarie 1942. Glantz
Bătălia de la Moscova () [Corola-website/Science/299290_a_300619]
-
pierdut 653.924 oameni între octombrie 1941 și ianuarie 1942. Glantz, în cartea sa "When Titans Clashed", dă o cifră a pierderilor sovieticilor de 658.279 oameni numai pentru faza de apărare a bătăliei și pierderi de 370.955 pentru contraofensivă, până pe 7 ianuarie 1942. "Marea Enciclopedie Sovietică" publicată între 1973-1978, estimează pierderi ale germanilor de 400.000 de oameni până în ianuarie 1942. "Enciclopedia Moscovei" publicată în 1997 consideră că pierderile germane s-au ridicat la 145.000 de oameni iar
Bătălia de la Moscova () [Corola-website/Science/299290_a_300619]
-
conceput un nou plan de acțiune. Acest nou plan propunea retragerea trupelor poloneze peste râul Vistula și apărarea capetele de pod din Varșovia și de peste râul Wieprz. Aproximativ 25% dintre diviziile disponibile urmau să fie concentrate la sud pentru o contraofensivă strategică. Mai apoi, planul cerea ca Frontul Centru format din Armatele I și a II-a, (ceva mai mult de zece divizii), de sub comanda generalului Józef Haller să-și asume un rol defensiv, apărându-se în fața atacului frontal al rușilor
Bătălia de la Varșovia din 1920 () [Corola-website/Science/299306_a_300635]
-
pușcași ale Armatei Roșii. Lupta pentru controlul asupra orașului Radzymin l-a forțat pe generalul Józef Haller, comandantul Frontului polonez de Nord, să contraatace mai devreme decât era planificat. În acest timp, în spatele liniilor frontului, Piłsudski își termina planurile pentru contraofensivă. El a decis să conducă personal atacul și, datorită imenselor riscuri implicate, înțelegând primejdiile luptei, înainte de a pleca pe front și-a depus scrisoarea de demisie din toate funcțiile deținute. După care, între 13 și 15 august, a vizitat toate
Bătălia de la Varșovia din 1920 () [Corola-website/Science/299306_a_300635]
-
urmăririi armatelor poloneze în retragere, "Grupul Mozir" își pierduse cea mai mare parte a forțelor și fusese redusă la numai două divizii care apărau 150 de kilometri în flancul stâng al Armatei a XVI-a sovietică. În prima zi a contraofensivei, numai una dintre cele cinci divizii poloneze a raportat o opoziție oarecare, în timp ce restul de patru divizii, sprijinite de o brigadă de cavalerie, a avansat către nord 45 de kilometri fără probleme. La venirea serii, orașul Włodawa fusese eliberat, și
Bătălia de la Varșovia din 1920 () [Corola-website/Science/299306_a_300635]
-
râului Neman, au cucerit Pinskul și au ajuns în dreptul orașuliu Lida. Noi acțiuni militare ale ambelor tabere au fost declanșat la mijlocul lunii aprilie, ceea ce a dus la creșterea forțelor aflate în regiune. În acea lună, Armata Roșie cucerise Grodno, dar contraofensiva poloneză i-a obligat pe rușisă se retragă. Pentru că trebuia să facă față și ofenșivei albilor, Armata Roșie s-a retras și a început reorganizare. După acest moment, războiul avea să intre în faza sa cea mai dură. Forțele poloneze
Războiul polono-sovietic () [Corola-website/Science/299352_a_300681]
-
Frontul sovietic de sud-vest avea avea aproximativ 82.800 de soldați, din care peste 28.500 în prima linie. Polonezii se bucurau de o anumită superioritate numerică, de 12.000 până la 52.000 de soldați. Atunci când sovieticii se pregăteau de contraofensivă - la mijlocul anului 1920 - situația se schimbase. Sovieticii mobilizaseră aproximativ 790.000 de oameni, cu cel puțin 50.000 mai mult decât polonezii. Mihail Tuhacevski considera că are 160.000 se soldați „gata de luptă. Piłsudski estimase forța inamicului la 200
Războiul polono-sovietic () [Corola-website/Science/299352_a_300681]
-
ciocnirile cu Armata Roșie în Ucraina, dar forțele roșii s-au retras cu pierderi minime. Forțele combinate polono-ucrainene au cucerit Kievul pe 7 mai, întâlnind doar o rezistență nesemnificativă. Ofensiva poloneză avea să fie oprită însă pe 29 mai de contraofensiva Armatei Roșii. Forțele poloneze din regiune, pregătindu-se pentru ofensiva spre Żłobin, au reușit să reziste atacului rușilor, dar nu au fot capabile să declanșeze înaintarea plănuită. În nord, forțele poloneze s-au descurcat mult mai rău. Armata I-a
Războiul polono-sovietic () [Corola-website/Science/299352_a_300681]