454 matches
-
COOPERARE. Orice interacțiune verbală se supune unui principiu general, tacit acceptat de către vorbitori, numit principiu de cooperare. Acest principiu presupune ca participanții la o activitate discursivă să asigure reușita schimbului verbal prin respectarea unui anumit număr de reguli, numite maxime conversaționale. H. P. Grice discută pentru prima dată problematica acestui principiu în anii 1960, considerînd că, în momentul în care intervine, contribuția la conversație trebuie să fie cea impusă de obiectivul sau de direcția acceptată de schimbul verbal angajat. Principiul de
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
considerînd că, în momentul în care intervine, contribuția la conversație trebuie să fie cea impusă de obiectivul sau de direcția acceptată de schimbul verbal angajat. Principiul de cooperare poate fi explicitat prin patru maxime (reguli) specifice activității discursive, numite maxime conversaționale: 1) maxima de cantitate: contribuția fiecăruia trebuie să conțină atîta informație de cîtă este nevoie; 2) maxima de calitate/veridicitate: se recomandă a nu se afirma ceea ce este fals, ceea ce nu se poate susține cu probe; 3) maxima de relație
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
condițiile a priori ale oricărei situații de comunicare, însă majoritatea analiștilor le consideră a fi un cod al bunelor maniere. Doar în situații ideale nerespectarea acestor maxime constituie comportamente non-cooperative, conflictuale, iar încălcarea voită a maximelor duce la apariția implicaturilor conversaționale, plecînd de la ipoteza că interlocutorii cunosc normele. Acest principiu de cooperare, în accepțiunea dată de H. P. Grice, nu trebuie văzut ca unul idealist și normativ, întrucît aceste maxime nu reprezintă principii care impun participanților la o conversație să se
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
încadrarea într-un gen discursiv și respectarea regulilor cunoscute și acceptate de către interlocutori, corespunzătoare genului respectiv. Un vorbitor își asumă contractul implicat de genul discursiv, iar, prin respectarea normelor acestuia, îndeplinește așteptările interlocutorului legate de acel gen. V. comunicare, maximă conversațională, lege a discursului, politețe. GRICE 1975; MOESCHLER - REBOUL 1994; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. AN PROBĂ. Expunerea științifică, demonstrația și dezbaterea pe bază de argumente sînt orientate în mod obișnuit spre prezentarea probelor care au capacitatea de a susține afirmațiile prin evidența
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
consacrată caracteristicilor prozodice ale atitudinilor și emoțiilor, precum și calităților vocale legate de expresia emoțiilor. Această perspectivă tinde să înscrie mărcile prozodice într-un substrat al motivațiilor, rolul prozodiei în însușirea limbii fiind stabilit la nivel lexical și sintactic. În analiza conversațională, datorită posibilităților de înregistrare sonoră a situațiilor naturale (conversații, intercțiuni în timpul activităților), prozodia a fost studiată în mod deosebit pentru contribuția ei la gestionarea interacțiunii conversaționale: sistemul gestiunii participărilor la discuție și reglarea vorbirii, punerea în evidență a informației, sincronizarea
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
rolul prozodiei în însușirea limbii fiind stabilit la nivel lexical și sintactic. În analiza conversațională, datorită posibilităților de înregistrare sonoră a situațiilor naturale (conversații, intercțiuni în timpul activităților), prozodia a fost studiată în mod deosebit pentru contribuția ei la gestionarea interacțiunii conversaționale: sistemul gestiunii participărilor la discuție și reglarea vorbirii, punerea în evidență a informației, sincronizarea diferiților parametri prozodici (înălțime, ritm) între vorbitori etc. În această viziune, mărcile prozodice nu au un sens referențial precis, ele primesc sens în context, fiindcă sînt
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
presupune și chestiuni metodologice, care sînt la fel de numeroase, precum cele legate de caracterul parametrilor multipli ai prozodiei, de interacțiunile perceptive dintre diferiți parametri (intensitate, înălțime, durată, timbru) și de absența adecvării cuvînt cu cuvînt între percepere și măsură. V. analiză conversațională, emoție, metrică, versificație. DUBOIS 1973; GREIMAS - COURTES 1993; DUCROT - SCHAEFFER 1995; DSL 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002 RN PULSIUNE COMUNICATIVĂ. În psihanaliză, pulsiunea este un proces dinamic constînd dintr-o încărcare energetică ce face ca organismul să tindă spre un scop
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
din comoditate pentru a desemna persoana care primește mesajul verbal; această întrebuințare este, însă, ambiguă, deoarece nu se precizează de regulă dacă termenul se folosește cu privire la subiectul intern sau la cel extern actului de enunțare. Sub influența studiilor de analiză conversațională, s-au trasat cîteva distincții între diferitele tipuri de receptori: receptori prezenți sau absenți, receptori unici sau multipli, receptori prezenți, cărora li se adresează emițătorul sau receptori cărora, tot prezenți fiind, nu li se adresează emițătorul, receptori care au dreptul
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
el este întîmpinat cu observații precum "asta nu are legătură cu discuția", "asta este altceva" sau cu îndemnul de a reveni la subiect. Aceasta arată că o astfel de propoziție nu este "relevantă", adică nu are nici o implicație sau implicatură conversațională în interiorul temei discursive ce reprezintă baza conversației. Dacă însă cineva spune "asta este foarte important" sau ceva asemănător, aceasta arată că informația conținută de propoziție este "relevantă" pentru a se realiza interpretări pornind de la exprimarea punctelor de vedere. În intenția
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
acceptare sau respingere a reparației): 1) cineva alunecă și împinge pe altcineva, 2) - Vă rog să mă scuzați! 3) - Nu face nimic! Schimbul reparator poate cuprinde o a patra intervenție de minimalizare: 4) - N-am vrut, am alunecat! În analiza conversațională, termenul reparație se referă la ansamblul procedurilor disponibile pentru a înlătura erorile, violențele sau tulburările în care interacțiunea poate fi obiectul diferitelor niveluri de organizare. Dintre procedurile de reparare, unele privesc funcționarea turnurilor vorbirii, adecvarea elementului reparatoriu la situație fiind
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
reparației. Activitatea reparatorie poate fi inițiată atît de locutor, cît și de interlocutor, în cel de-al doilea caz reparația fiind consecința solicitării de reformulare a unui mesaj care nu a fost receptat sau nu a fost înțeles. V. marcă conversațională, neînțelegere, politețe. CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002; VARO - LINARES 2004. RN REPLICĂ. Prin replică se înțelege în mod obișnuit un "răspuns la o afirmație, prin care se exprimă o opoziție", considerînd că interlocutorul a încălcat regulile conversației. Astfel se exprimă de obicei
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
se înțelege în mod obișnuit un "răspuns la o afirmație, prin care se exprimă o opoziție", considerînd că interlocutorul a încălcat regulile conversației. Astfel se exprimă de obicei refuzul de a coopera potrivit afirmației, contestîndu-i valabilitatea. De aceea, în analiza conversațională, replica este o intervenție ce reprezintă o reacție de contestare față de cele spuse de cineva mai înainte: - Vii și tu mîine? - Ce te face să crezi asta? Ca atare, în replică răspunsul nu este direct, ci integrat într-un enunț
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
-te bine). Trebuie avute în vedere și varietățile culturale, deoarece, în societățile tradiționaliste, formulele rituale se supun unei codificări stricte, întrucît există o corespondență între situații și anumite formule. În societățile mai mobile însă, precum cele din lumea europeană, regulile conversaționale lasă o marjă importantă improvizației individuale, permițînd astfel posibilitatea manifestării într-o anumită măsură a fanteziei inovatoare. Potrivit lui E. Goffman (care urmează sugestiile lui E. Durkheim), există ritualuri reparatorii, care au funcția de a atenua sau de a neutraliza o
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
efectiv realizată. V. praxeogramă, presupoziție. GREIMAS - COURTES 1993; MOESCHLER - REBOUL 1994; DUCROT - SCHAEFFER 1995; DSL 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. RN SCHIMB. Termenul schimb este polisemantic, cunoscînd două accepțiuni, una generală și una specializată, cea din urmă fiind atribuită domeniului analizei conversaționale. În sens general, schimbul desemnează activitățile discursive produse între doi sau mai mulți interlocutori, fiind, așadar, sinonim cu interacțiune sau cu dialog. În sens tehnic, schimbul reprezintă unitatea dialogală minimală a conversației, ce cuprinde cel puțin două intervenții, produse de
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
cinci unități distincte: interacțiunea, secvența, schimbul, intervenția și actul de vorbire. Schimbul de replici se află la mijlocul structurii ierarhice, în care interacțiunea este unitatea superioară, iar actul de vorbire, în accepțiunea sa pragmatică tradițională, este unitatea de bază a edificiului conversațional. Datorită acestei poziționări, schimbul este atît o unitate componentă a secvenței și, implicit, a interacțiunii, cît și unitate superioară intervenției și actului de vorbire. Lucrările recente oferă o structură modulară în care schimbul, alături de intervenție și act, reprezintă unul dintre
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
schimbului nu este o condiție nici suficientă, nici necesară pentru a fi posibilă încheierea schimbului. V. act de vorbire, dialog, dialogism, dialogal, dialogic, discurs, secvență. KERBRAT-ORECCHIONI 1990; MOESCHLER - REBOUL 1994; MAINGUENEAU 1996; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. AN SCRIPT v. SCHEMĂ SECVENȚĂ (conversațională). În cadrul analizei conversaționale termenul secvență este încadrat în structura ierarhică alcătuită de școala de la Geneva și reprezintă unitatea intermediară dintre interacțiune și schimb. Secvența se definește ca fiind un ansamblu de schimburi ce se caracterizează printr-o coerență semantică și
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
o condiție nici suficientă, nici necesară pentru a fi posibilă încheierea schimbului. V. act de vorbire, dialog, dialogism, dialogal, dialogic, discurs, secvență. KERBRAT-ORECCHIONI 1990; MOESCHLER - REBOUL 1994; MAINGUENEAU 1996; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. AN SCRIPT v. SCHEMĂ SECVENȚĂ (conversațională). În cadrul analizei conversaționale termenul secvență este încadrat în structura ierarhică alcătuită de școala de la Geneva și reprezintă unitatea intermediară dintre interacțiune și schimb. Secvența se definește ca fiind un ansamblu de schimburi ce se caracterizează printr-o coerență semantică și/sau pragmatică accentuată
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
printr-o coerență semantică și/sau pragmatică accentuată. Această caracteristică a tematicii unitare a secvenței a determinat analiștii să o considere, alături de interacțiune, ca parte a modulului referențial. Modulul referențial, în cele mai recente studii, cuprinde unitățile superioare ale modulului conversațional, unitățile inferioare (schimbul, intervenția și actul de vorbire) fiind încadrate în modulul conversațional. Delimitarea secvențelor este de cele mai multe ori problematică, cel mai ușor de identificat și, de aceea, cel mai intens studiate fiind secvențele inițiale și secvențele finale/de încheiere
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
a secvenței a determinat analiștii să o considere, alături de interacțiune, ca parte a modulului referențial. Modulul referențial, în cele mai recente studii, cuprinde unitățile superioare ale modulului conversațional, unitățile inferioare (schimbul, intervenția și actul de vorbire) fiind încadrate în modulul conversațional. Delimitarea secvențelor este de cele mai multe ori problematică, cel mai ușor de identificat și, de aceea, cel mai intens studiate fiind secvențele inițiale și secvențele finale/de încheiere. Secvențele încadrante ale interacțiunii sînt foarte ritualizate, avînd o funcție relațională și o
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
fiind delimitate în funcție de criteriul referențial (topografia, cronografia, prozopografia, etopeea, portretul, paralela, tabloul). Producerea textului descriptiv se bazează, în aceeași viziune, pe efectuarea a patru operații: ancoraj referențial, prin intermediul unei teme, aspectualizare, punerea în relație și expansiunea prin sub-tematizare. Textul dialogic, conversațional, a făcut obiectul cerectărilor pragmatice, de analiză conversațională, pe de o parte, antrenînd în sfera de investigație și palierul oral al limbii, mai mult sau mai puțin ignorat de teoriile textuale, iar, pe de altă parte, aducînd în atenție problema
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
etopeea, portretul, paralela, tabloul). Producerea textului descriptiv se bazează, în aceeași viziune, pe efectuarea a patru operații: ancoraj referențial, prin intermediul unei teme, aspectualizare, punerea în relație și expansiunea prin sub-tematizare. Textul dialogic, conversațional, a făcut obiectul cerectărilor pragmatice, de analiză conversațională, pe de o parte, antrenînd în sfera de investigație și palierul oral al limbii, mai mult sau mai puțin ignorat de teoriile textuale, iar, pe de altă parte, aducînd în atenție problema raportului dintre conversația reală, ca proces empiric și
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
contribuie decisiv mijloacele non-verbale; în plus, se poate constata că, dacă la nivelul textului scris, continuitatea este dominanta structural- semantică, la nivelul textului oral, discontinuitatea structurală (anacolutul) și chiar semantică se instituie în normă specifică. Perspectiva sociologizantă privilegiază urmărirea stategiilor conversaționale, ca modalități de acțiune și interacțiune socială, în vederea prescrierii unor reguli care să eficientizeze comunicarea. Preocupările mai noi ale filozofiei limbii, ale sociolingvisticii, pragmaticii sau ale antropologiei, converg către descoperirea mecanismelor de structurare a unor texte și către hermeneutica acestora
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
Coco, Reformulation et conversation: de la sémantique du topos aux fonctions interactionnelles, Acta Universitatis Upsaliensis, Uppsala, 1999. O'Keeffe, Anne, Investigating Media Discourse, Routledge, Londra, 2006. Olariu, Florin-Teodor, Dimensiunea ludic-agonală a limbajului. Prolegomene la o abordare interacționistă a structurilor conversaționale, Editura Universirății "Alexandru Ioan Cuza", Iași, 2007. Oléron, Pierre, L'argumentation, Presses Univertaires de France, Paris, 1983. Oprea, Ioan, Elemente de filozofia limbii, Institutul European, Iași, 2007. Oprea, Ioan, Lingvistică și filozofie, Institutul European, Iași, 1992. Oprea, Ioan, Nagy, Rodica
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
Paul GRICE (1913-1988), specialist britanic, profesor la Universitatea din California. Studiile sale de filozofie a limbajului au fundamentat dezvoltarea pragmaticii ca disciplină de sine stătătoare, mai ales prin investigarea nivelului semantic (integrînd implicaturile) al limbajului și prin lansarea teoriei maximelor conversaționale. Lucrări: Meaning, în "The Philosophical Review", 66, 1957, pp. 377-88; Utterer's Meaning and Intention, în "The Philosophical Review", 78, 1969, pp. 147-77; Logic and conversation, în Cole, P., Morgan, J. (eds.), Syntax and semantics, vol. 3, Academic Press, New York
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
colab. cu Brădeanu, Adina, Dragomir, Otilia, Surugiu, Romina) Femei, cuvinte și imagini, Polirom, Iași, 2001; (colab.) Lexicon feminist, Iasi, Polirom, Iași, 2003; Analiza discursului. Ipoteze si ipostaze, Tritonic, București, 2004. Harvey SACKS (1935-1975), sociolog și antropolog american, fondatorul metodei analizei conversaționale. Lucrări de referință: (în colab. cu Schegloff, E., Jefferson, G.) A simplest systematics for the organisation of turn-taking in conversation, în "Language", 50, 4, 1974, pp. 696-735; (în colab. cu Garfinkel, Harold) On formal structures of practical action, în McKinney
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]