238 matches
-
târnăcoape, securi, greble cu șase colți, etc. Geto-dacii cultivau intensiv și vița de vie. Câțiva termeni dacici legați de această ocupație au rămas până azi în limba română ("butuc", "strugure", "curpen"). Practicau tot atât de intens albinăritul și, bineînțeles, pescuitul. Creșteau vite cornute, mici și mari; iar rasa de cai foarte iuți ai geților era renumită. Dacia era vestită și prin bogățiile ei naturale. Lemnul pădurilor transilvane era foarte căutat de greci pentru construcția corăbiilor. Din timpuri vechi, dacii foloseau desigur păcura, dar
Cultura și civilizația dacică () [Corola-website/Science/305004_a_306333]
-
erau 73 de case și bordeie. Ocupația de bază a localnicilor era agricultură și vităritul. O ramură aparte era cultivarea vitei de vie și pomicultura. Tradițional se cultivă grâu, porumb și cartofi. Ramură zootehnica era reprezentată prin creșterea vitelor mari cornute, căilor, oilor, caprelor și porcinelor. Industria și economia satului era slab dezvoltată și legată doar de prelucrarea produselor agricole. În noiembrie 1819, în satul țarist pe atunci, este sfințită nouă biserică a localității, cu hramul Sf. Voievozi. La nivelul anului
Nisporeni () [Corola-website/Science/305046_a_306375]
-
deschis la 1 iulie 1913. Astăzi în această clădire își are sediul Liceul teoretic „L. Damian”. La începutul secolului XX era centrul volostei cu același nume. În 1902 avea 305 case, cu o populație de 1925 suflete; 630 vite mari cornute și 130 cai; o biserică cu hramul Sf. Mihail; școală elementară bisericească, unde se învață rusește; o școală de meserii: un spital pentru bolnavi. Țăranii posedau pământ de împroprietărire 770 desetine. Proprietarul satului, d. E. Râșcan-Derojinski, posedă aci, la Răcăria și
Rîșcani () [Corola-website/Science/305083_a_306412]
-
înzestrați cu 1,750 desetine de pămînt arabil, ceea ce nu era puțin. Dar în 1870 în colonia evreiască Romanovca rămăsese numai 57 familii de evrei, care, avînd aceleași 1.750 desetine numărau în gospodăriile lor numai 12 cai, 10 vite cornute mari. Incredibil, dar e adevărat: totul e confirmat în ”Zapisi Besarabscogo statisticescogo comiteta” condus de istoricul și statiscianul burghez rus Alexandr Egunov, care a activat toată viața în Chișinău. Pentru a-i ține acasă pe agricultorii coloniști Zemstva județeană din
Basarabeasca () [Corola-website/Science/305082_a_306411]
-
123 de bărbați și 116 femei). Satul, însă, nu creștea, ba chiar din contra, în 1870 avea deja 35 de case cu 94 de bărbați și 80 de femei. Ei țineau în gospodăriile lor 45 de cai, 40 de vite cornute mari și 127 de oi. Abia în 1922 sunt împroprietăriți 104 locuitori cu 190 ha de pămînt. Satul avea în anul următor 567 de locuitori, școală primară și o cîrciumă. Apoi aflăm că în 1933 Nicolae Semeniuc și Iustin Gavriliuc
Halahora de Sus, Briceni () [Corola-website/Science/305139_a_306468]
-
429 bărbați și 443 femei, precum și o biserică ortodoxă. După datele din a doua jum. a sec. 19, sătul avea: la 1870-192 de case, 951 de locuitori (481 de bărbate și 470 de femei), 75 de cai, 280 de vite cornute mari, 477 de oi și capre. Din anul 1904 : “Holercani sat în jud. Orhei, volostea Criuleni, așezat pe malul Nistrului”. Are 247 de case, cu o populație de 1860 de suflete; o biserică cu hramul Sf. Mihail; școala elementară rusească
Holercani, Dubăsari () [Corola-website/Science/305164_a_306493]
-
revolte, dar sînd nevoiți să-i găzduiască pe soldații ruși, care luptau contra Imperiului Otoman. În 1870 în sat erau 179 de case, cu 1184 de locuitori, deci cîte 6,6 oameni la o gospodărie. Erau 149 cai, 434 vite cornute mari, 450 oi. Țărani adună ban cu ban și deschid o școală în 1871, care la hotar de secole o avea de învățătoare pe Elena Ilnițchi. Construcția școlii noi începe abia în 1904 și e finisată în 1906. În 1902
Hlinaia, Edineț () [Corola-website/Science/305166_a_306495]
-
Zinovia Ghiorghievna Scurtu, născută în 1891, cu fiul Terinte și fiică Elenă Fomovna, n. 1932 ; 12. Tolmaci Elenă Ivanovna, n. 1922; După ce au fost ridicați, în sat s-a format Kolhoz, în locul obștei (Sărată Veche). Pămînturile, animalele și vitele mari cornute au fost cu forța luate în Kolhoz. sursă-[Localitățile Republicii Moldova (fundația Draghiștea)redactor Iurii Colesnic, or. Chișinău, ediția 2014 vol. 12] Că majoritatea bisericilor din satele Moldovei, care au fost construite la sfîrșitu veacului XVIII- începutul v. XIX, biserica din
Sărata Veche, Fălești () [Corola-website/Science/305171_a_306500]
-
1892 pentru prima dată sunt menționate nume ale proprietarilor de pământ H. Focșonean care deținea 1287 de deseatine și S. Popovici - 2030 deseatine. Într-o publicație veterinară a Basarabiei, apărută 1894 se indică că în Răuțel erau 326 de vite cornute mari. În 1895 printre proprietari sunt consemnțai Carabet și Agop, iar în 1896 sătenii aveau și 180 de porcine. La începutul secolului XX făcea parte din volostea Slobozia-Bălți. Pe atunci Răuțel era un cătun din 19 case, cu o populație
Răuțel, Fălești () [Corola-website/Science/305170_a_306499]
-
25 de fălci de fânațuri, 50 de fălci de pământ arabil, 50 de fălci de pășuni, 5 livezi răzeșești și 30 de fălci de localitate. Către anul 1870 locuitorii satului aveau în posesia sa 25 de cai, 520 de vite cornute mari și 509 oi și capre. În 1797 pentru prima dată e pomenită prezența unei biserici cu hramul Arhanghelilor, construită din lemn, acoperită cu stuf, unsă cu lut, înfrumusețată, însă are puține cărți în ea. În 1888 este ridicată o
Tătărăuca Veche, Soroca () [Corola-website/Science/305208_a_306537]
-
ani) și Ion Ciubotaru (necăsători, 25 ani).În 1935 în sat erau deja 450 de familii cu 2219 persoane. În perioada sovietică în Sîngereii Noi se află sediul întreprinderii intercolhoznice „Progresul” al asociației „Kolhozjivprom”, specializată în creșterea și îngrășarea vitelor cornute mari. În anii '70 funcționau o școală medie, club cu instalație de cinematograf, ateliere de deservire socială, punct medical, maternitate, oficiul poștal, grădiniță, magazine. În 1989 populația satului constituia 3092 locuitori, inclusiv: 2519 români, 501 ucraineni, 64 ruși și 8
Sîngereii Noi, Sîngerei () [Corola-website/Science/305204_a_306533]
-
El stăpânea 4.519 desetine de pământ la Sărăteni și o parte din moșia satului Coropceni. În anul 1859 Sărătenii adunau 132 gospodării (221 bărbați și 211 femei), în 1875 - 203 gospodării, care dispuneau de 115 cai, 367 vite mari cornute și 1.928 de oi. Țăranii abia își reveneau după cumplita foamete din 1873 că în vara anului 1876 grindina le distruse toate semănăturile. Iar în decembrie veniră la cazare pe iarnă câteva companii din regimentul 131 infanterie Tiraspol. A
Sărătenii Vechi, Telenești () [Corola-website/Science/305219_a_306548]
-
123 de bărbați și 116 femei). Satul, însă, nu creștea, ba chiar din contra, în 1870 avea deja 35 de case cu 94 de bărbați și 80 de femei. Ei țineau în gospodăriile lor 45 de cai, 40 de vite cornute mari și 127 de oi, dar, totuna, o duceau greu. În 1884 același număr de gospodării stăpîneau 206 des. de nădeluri - sectoare de pămînt, care urma să fie răscumpărate. Abia în 1922 Instituția română "Casa Noastră" mai împroprietărește 104 locuitori
Halahora de Jos, Briceni () [Corola-website/Science/305225_a_306554]
-
de bărbați și 244 de femei. Dar iar se micșorează satul. În 1875 are numai 72 de case cu 343 de oameni (181 de bărbați și 162 de femei). În gospodăriile lor mai țin 60 de cai, 160 de vite cornute mari și 20 de oi. Aflăm, însă, că peste sărmanii oameni dă o epidemie de difterită și din 53 de bolnavi 27 își pierd viața. Pămînturile basarabene, însă, îi ademenesc mereu pe ruși și în 1940 le acaparează din nou
Mihăileni, Briceni () [Corola-website/Science/305226_a_306555]
-
informații, că ar fi fost o localitate veche de răzeși și mazili. În anul 1870 se afla în plasa Izvoare, avea 35 de case, 181 de suflete (98 bărbați și 83 de femei, care posedau 42 de cai, 67 vite cornute mari și 105 oi). În anul 1875 aici locuiau 245 de oameni,împărțiți în 44 de gospodării. În anul 1892 moșia satului avea 770 desetine (circa 778 ha) de pământ. Satul a fost și este legat tradițional de orașul Orhei
Otac, Rezina () [Corola-website/Science/305238_a_306567]
-
tradițional de orașul Orhei, centrul fostului județ și unul dintre cele mai importante orașe ale Moldovei medievale. La începutul secolului XX se afla în plasa Izvoare și avea 70 de case cu o populație de 490 suflete, 188 vite mari cornute, 68 cai, 300 oi. Școala primară a fost deschisă la începutul secolului XX. Biserică cu hramul " proroc Ilie", sfințită în anul 1923 la 23 iulie de către arhiepiscopul Gurie. În anul 1922 cu ocazia reformei agrare 71 de țărani nevoiași au
Otac, Rezina () [Corola-website/Science/305238_a_306567]
-
în nici un fel, doar s-a constatat că au pe moșia lor pământ îndeajuns. La recensământul din 1870 s-au înregis¬trat 31 de gospodării cu 75 de bărbați și 73 de femei. Ei aveau 14 cai, 72 de vite cornute mari, 80 de oi. In sat exista o moară de vânt. De fapt, erau oameni săraci, dar nu din vina lor. în 1872 au avut de îndurat holera, unii decedând în consecință. Satul Buzdugeni nu era mai mare nici în
Buzdugeni, Edineț () [Corola-website/Science/305229_a_306558]
-
în consecință. Satul Buzdugeni nu era mai mare nici în 1875, când s-au înregistrat 38 de gospodării cu 93 de bărbați și 97 de femei. Au ajuns și mai săraci: aveau tot 14 cai, dar numai 60 de vite cornute mari și 90 de oi și capre. Peste 12 ani sătenii aveau 91 de vite cornute mari, dar vara dă peste ele o molimă și multe pier. Localnicul P. C. Scurtu scrie în 1892 că în satul Buzdugeni primăvara prețul
Buzdugeni, Edineț () [Corola-website/Science/305229_a_306558]
-
de gospodării cu 93 de bărbați și 97 de femei. Au ajuns și mai săraci: aveau tot 14 cai, dar numai 60 de vite cornute mari și 90 de oi și capre. Peste 12 ani sătenii aveau 91 de vite cornute mari, dar vara dă peste ele o molimă și multe pier. Localnicul P. C. Scurtu scrie în 1892 că în satul Buzdugeni primăvara prețul unui cal era de 40-45 ruble, iar toamna abia de-1 vindeai cu 10-30 ruble, că
Buzdugeni, Edineț () [Corola-website/Science/305229_a_306558]
-
așa numitul „vîcup”, au primit de la banca un credit de 273 rub. Pentru a-și răscumpăra nadelurile. Erau 53 de gospodării printre ei, Teodor Scurtu, Andrei Gamarț, Timofei Burlac, Ananie sărăcuță și alții. În 1904 satul avea 577 de vite cornute mari și 3 mori de vînt; în 1910 cei 930 de locuitori stăpîneau 846 de desetine de pămînt propriu din moșia veche răzeșească și 114 de desetine, nadeluri din moșia boierească, care cîndva le aparțineau lor. Reforma agrară înfăptuită de
Alcedar, Șoldănești () [Corola-website/Science/305212_a_306541]
-
de pămînt. În anul 1870 numărul caselor și a populației s-a micșorat față de 1859. Satul avea numai 97 de case cu o populație de numai 598 locuitori (327 bărbați și 271 femei). Ei aveau 158 cai, 247 vite mari cornute, 570 capre, oi. Bolile infecțioase au răpus multe vieți. În 1871-1872 bîntuia holera. În 1872 s-au născut 23 de copii și decedaseră 17 oameni. De la 23 mai pănă la 15 octombrie 1873 s-au îmbolnăvit de ospă 32 de
Alcedar, Șoldănești () [Corola-website/Science/305212_a_306541]
-
murit, 27 s-au însănătoșit. La 01.01.1874 datoriile alcedărenilor alcătuiau 110 ruble. În 1875 are loc un recensămînt din care constatăm că în sat erau 127 case, 642 locuitori. Ei dispuneau de 183 de cai, 155 vite mari cornute, 950 oi și capre. În 1976 a izbucnit difteria, ce a cuprins 12 familii, au murit 41 oameni și 66 s-au îmbolnăvit. După datele statistice din Orhei (zemstva județească) în 1886 din raionul Adrianopol stăpîneau la Alcedar și la
Alcedar, Șoldănești () [Corola-website/Science/305212_a_306541]
-
țăranii... Țăranilor le era foarte greu să achite datoriile, la 1 august 1900 constituiau 660 ruble, prețurile produselor fiind de batjocură. După recensămîntul din 1904 în Alcedar erau 105 case cu 920 de locuitori, care aveau 577 de vite mari cornute, mori de vînt. În 1910 la moara lui Licinschi, pe lîngă cele două pietre, comisia județească din Orhei a descoperit că sînt instalate două valțuri. La 4 noiembrie 1917 ziarul „Свободная Бессарабия” scrie că Alcedarului nu numai că au împărțit
Alcedar, Șoldănești () [Corola-website/Science/305212_a_306541]
-
Podoimița, ce aveau sume mari de bani au cumpărat pămînturile și moara lui Licinschi, ridicînd pe aceste locuri un hutor care astăzi se numește Odaia. În 1904 satul Alcedar este alcătuit din 105 case cu 920 locuitori, 577 vite mari cornute și 3 mori de vînt. Ianchel Faiber avusese o moară cu motor, pe care o vinde în Orhei și pleacă din sat în direcție necunoscută. În 1904 la răsăritul depărtat mergea războiul ruso-japonez. Pentru răniții și bolnavii de acolo alcedărenii
Alcedar, Șoldănești () [Corola-website/Science/305212_a_306541]
-
să se mărească. Astfel Zamfir Arbore în dicționarul geografic al Basarabiei menționa, că „la începutul anului 1904 deja la Pogăneștii din comuna Mingir județul Ismail erau 103 case, avea o populație de 792 suflete care aveau 52 cai, 287 vite cornute mari”, iar la 1922 erau „172 locuințe, 637 suflete dintre care 309 bărbați și 328 femei, exista școală primară mixtă, biserică ortodoxă, poștă rurală, primărie”. Datorită faptului că pe malul Prutului lângă Pogănești se afla un debarcader, satul devenise un
Pogănești, Hîncești () [Corola-website/Science/305233_a_306562]