1,399 matches
-
mașina, apoi plec. -Nu, nu este nevoie, deși îmi este greu, să mă despart de o doamnă atât de fermecătoare, totuși, nu trebuie să mai rămâi, mă descurc. Mulțumesc! Femeia, cu geanta pe umăr și cheile mașini în mână, a cotit pe după clădire pentru a ajunge în parcare. A rămas privind în urma ei, un claxonat scurt l-a smuls din visare... Referință Bibliografică: Călătorie neterminată / Ionel Cârstea : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 2134, Anul VI, 03 noiembrie 2016. Drepturi de
CĂLĂTORIE NETERMINATĂ de IONEL CÂRSTEA în ediţia nr. 2134 din 03 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/385352_a_386681]
-
dalele ce pavau strada, fără ca benzile din piele prin care era suspendată să poată atenua smuciturile. Migrena lui Dante se Înrăutățea, În acele zdruncinături chinuitoare. Prin deschiderea laterală, zări cum se perindau fațadele aspre ale vechilor ziduri, apoi carul o coti spre râul Arno, până la rampa care ducea spre Ponte alle Grazie. Aici, fură opriți de garda cartierului, care supraveghea tranzitul. Bargello, după ce se lăsase recunoscut la lumina torțelor, dădu ordin să fie Îndepărtat lanțul care bloca accesul către arcadă. De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Își zise. Nu avea să fie prior pentru totdeauna. Era zi de târg, În spatele zidurilor vechi. Dante se hotărâse să străbată străzile Îmbâcsite de tejghele pentru a scurta traseul. Dar ar fi făcut cu mult mai bine dacă ar fi cotit-o spre malul râului Arno, descoperi el nemulțumit, căci astfel ar fi evitat acea grămadă de oameni fetizi și de mărfuri dubioase. Cavaleri și târfe, nobili și borfași, Încâlciți Într-o Îmbrățișare hidoasă, pe străzile orașului cândva devotat sfântului Ioan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
se putea bizui. S-ar fi descurcat mai bine de unul singur, se gândi el În timp ce Îi concedia scurt. Și apoi, pentru ceea ce avea de gând să facă, ar fi fost oportun să bată la ochi cât mai puțin. O coti grabnic pe o stradă laterală, atent ca nimeni să nu Îl urmărească. Când ieșise din nunțiatură nu se uitase nici În stânga, nici În dreapta și nu era exclus ca vreun zbir al cardinalului să Îi fi luat deja urma. Scrută cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
momentul ideal pentru glumițe macabre! Spun „macabre” pentru că, pe măsură ce ne afundam În Întuneric, peisajul devenea tot mai mohorât și mai apăsător. Centrul, cu alura lui de ambient IT, se metamorfoza treptat Într-o hardughie metalică grosieră, compactă și rece. Am cotit de două sau trei ori, nu știu de ce, mie oricum mi se părea că era același lucru și dacă mergeam drept Înainte, și dacă ne Învârteam În cerc. Itinerarul era treaba Evelinei și și-o făcea bine. În orice caz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
de-acasă o aveau în el. Episodul 56 COSETTE — Vino după mine! - îi șopti Cosette în slavonă, ajungând în dreptul lui. Cuprins de-ai iubirii calzi fiori, Broanteș o urmă supus, câinește. Pășind mărunțel, cu spor, țigăncușa ieși din piața Balgi-Bașlâc, coti pe o ulicioară îngustă, apoi încă pe una, se opri în fața unei porți înalte, de lemn, se uită cu grijă în jur și-apoi intră repede, făcându-i semn lui Broanteș s-o urmeze supus, câinește. Pătrunseră într-o curte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
în urbe nu ieșeam decât cu corul, la catedrală. Nu voi să mă laud, dar nimeni nu cânta ca mine. Odată, într-o duminică, să fi avut vreo 16 ani, maica Sampdoria, care stătea lângă mine în cor, m-a cotit și mi-a arătat în rândul întâi de bănci un bărbat tânăr, vânjos, cu picioarele cam scurte, dar bine strâns în talie, stând cu spatele la noi. „Cine e?” am șoptit eu. „Sobieski”, a murmurat ea. Când mi-a venit rândul am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
doi călugări văzură cu uimire cum în patul doamnei Potoțki se deschide o trapă din care ieși capul, apoi trupul îndesat al intendentului castelului, pan Bijinski - dar pot să spun că ați vorbit in abstracto. Căsătoria este, finalmente, oricât am coti-o, un lucru concret, nu o lamentatio mentis - mai spuse pan Bijinski, scuturându-se de colb. — Vai, cum m-ai speriat! - bătu din palme doamna Potoțki și sări să acopere cu pătura gaura mare, neagră ce se căscase în pat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
în șoaptă Metodiu. Andiamo! Conduși de signora Maxima, călugării noștri traversară piața San Marco, coborâră în gondola femeii și-o porniră pe Canalul Grande. Privindu-i de pe chei, ai fi zis că-s trei amorezi. Curând, ieșiră de pe Canal Grande, cotind pe unul din numeroasele canalete pe marginile căruia se înșirau masive clădiri pe piatră mucegăite. Pe locul gondolierului, mânuind cu dibăcie vâsla lungă, stătea signora Maxima, salutând în dreapta și-n stânga și schimbând vorbe cu zeci de venețieni care la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
rînduri de capete stadionul Dinamo poșta bătrînul Alexandru Cazaban ca un personaj din Forsyte Saga din Tei pînă-n Ștefan cel Mare am Împărțit pe din trei o pungă de caramele povești despre Mihail Sorbul filme de capă și spadă autobuzul cotește la dreapta pe Dorobanți În fundul curții locuia Vlad avea un setter roșu cu care mă Împrietenisem și o mamă de care mi-era frică eram cu zece ani mai bătrînă decît el abia Îl născusem pe Tiberiu coșmarul acela douăsprezece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
umedă după ploaie - Sibiul, orașul ales, orașul În care mi-ar plăcea să mor, spuneai cîndva, micile tăbăcării, apa aceea de un brun roșcat curgînd ca un șuvoi de iod de-a lungul trotuarului, mirosul ei penetrant purtat pe ulicioara cotită pînă departe În cîmpul afinat unde se căsca ieșirea din vechile catacombe ale Ursulinelor, toate poveștile acelea cu vampiri, umbrele lor lingînd noaptea pereții În care erau zidite osemintele călugărițelor, numele lor bizare Încrustate În piatră tremurînd sub lumina feștilelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
feluri de tristețe, tristețea adolescentului, tristețea femeii de patruzeci de ani, tristețea poetului — Niciodată nu mi-am Închipuit că tu poți să fii atît de... — N-ai vrea să ne ridicăm, altfel devin patetic. CÎnd merg gîndesc mai coerent. O cotiră pe o alee desfundată. Cruci și lespezi Îngrămădite de-a valma În mormane informe. Morminte surpate cu ochiuri de apă galbenă, miloasă. — Privește cum arată realitatea; stenică și plină de optimism. Tablourile mele sînt prea terifiante. Nu sînt reprezentative. Noroc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
ani aleargă În jurul grupului de bunici și bunice țipînd din cînd În cînd: Vineee! Atunci toată massa aceea plată, destinsă, Începe să se Înfoaie ca o saltea pneumatică În care se pompează aer, face valuri, se umflă, crește. Camionul o cotește pe lîngă restaurant spre betonieră fără să oprească. Un fîsÎit general și salteaua recade moale, placidă, În zbîrciturile ei. Dar azi e o zi norocoasă. Au băgat carne de vită! RÎndul a ajuns pînă la capătul blocului nostru. Un rînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
apă care, în cădere, s-a atins de lumina felinarului, s-a aprins ca o stea albastră și, apoi, s-a stins repede. - Ai văzut? mă întrebă Sonia. - Da. Sigur. Am văzut. Încet, tăcuți, am trecut mai departe și am cotit pe o ulicioară. În liniștea umedă, se auzea un pian, dar, cum se întâmplă adesea, până la noi în stradă răzbăteau numai sunetele cele mai puternice, care se loveau de pietre atât de strident, încât părea că acolo, în camera unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
tare se răsfrânge acest scrâșnet în casă. Când a fost asta? Câți ani să fi avut eu atunci? Urc scara plină de miasme și, în întunericul deplin, nu-mi dau seama câte paliere am trecut; mai trec de un palier, cotesc și încep să urc, dar brusc simt în pulpe o oboseală stranie care nu-mi permite să merg mai departe; e semn sigur că pe palierul pe care tocmai trecusem se află ușa de la apartamentul nostru. Cobor; mă gândesc cam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
mi se pare potrivit să mai discutăm despre asta. Ajunseseră deja în piațeta din fața primăriei. Cu coada ochiului, Cristi urmări siluetele lor reflectate în ferestrele întunecate ale restaurantului unde cinaseră mai devreme, acum închis. De acolo, traversară peste scuar și cotiră spre casa lui Simion Pop. Trecând pe sub un felinar de pe stradă, își privi ceasul de la mână. Acele fosforescente arătau o jumătate de oră după miezul nopții. Imposibil, își aminte că ultima dată se uitase la ceas când trecuseră prima oară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
trecuse o linie de demarcație dincolo de care primejdia nevăzută nu-l mai putea atinge. Fără să-i scadă vigilența se mai relaxă puțin. Peste puțin timp se afla la capătul de jos al răriturii, acolo unde ar fi trebuit să cotească din nou la dreapta. Stătu puțin pe gânduri, oscilând înainte să ia o decizie. Era conștient că ar fi trebuit să meargă pe același drum pe care venise dar nu știa dacă ar fi fost în stare să reintre apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
mult de douăzeci de metri, așa încât trebuia să fie foarte atent dacă nu voia ca țiganul să-l simtă. De acum se afla destul de departe ca să poată schimba direcția și să ajungă chiar în spatele locului unde se ascundea vărul său. Coti la stânga și începu să se furișeze într-acolo. Era concentrat la traseu și tresări speriat când foșnetul cu pricina se auzi din nou. De data aceasta venea chiar din spatele său dar acum i se păru mult mai puternic. Se opri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
dădeau în lături cât să permită mașinii să se strecoare pe acolo. Probabil că în trecut fusese un drum de exploatare forestieră, acum abandonat. Se cunoștea că nu mai trecuse nimeni pe acolo de multă vreme. După câțiva metri, drumeagul cotea ușor la stânga într-o pantă foarte ușoară. Ileana îi făcu semn să meargă mai departe. Se auzea un fâșâit neplăcut de la ierburile peste care treceau și care se frecau de burta mașinii. Inspectorul conducea încet, atent să nu nimerească în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
dorea decât să ajungă mai repede acasă, acum se răzgândi. Începu să urce pe marginea rariștii și ajunse foarte repede la colțul de sus al acesteia. De aici, mai avea doar câteva sute de metri până la locul unde trebuia să cotească la dreapta, din nou, în pădure. Își amintea de primul său drum prin acele locuri. Senzația că este urmărit și apoi teama copleșitoare care îl cuprinsese. Nu putea spune că păstrase amintiri prea plăcute de atunci dar nici nu rămăsese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
care poposise atunci; descrierea cărămidăriei... unde un tînăr, rezemat de un salcîm, Îi șoptea unei fete la ureche vorbe de amor un pic deocheate (textul e reprodus În Întregime). Absolut toate - gara, tipografia, Parvenita 1, elefantul circului, șoseaua care o cotește spre Šabac - sînt raportate la persoanele În cauză. Mai erau trecute și pasaje din jurnalul lui de elev, note, desene, numele colegilor, pînă-n clasa a șaptea (a șaptea B), cînd adolescentul va avea un conflict cu profesorul L.D. care preda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
vei ști. E lemn vechi și are atîtea scrijelituri și zgîrieturi, Încît nimeni n-o să-și dea seama, decît dacă va ști ce caută... I-am urmat sfatul și am pătruns din nou În inima labirintului. Ori de cîte ori coteam, mă opream să marchez rafturile cu un C și un X pe marginea culoarului pe care intram. Douăzeci de minute mai tîrziu, mă pierdusem cu totul În măruntaiele turnului, iar locul unde urma să Îngrop romanul mi s-a dezvăluit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
că, până la urmă, numele lui nu era acesta, iar acum se simțea jenată de greșeala în care, de bună credință, o făcuseră să cadă. Trecură prin coridorul de mai înainte, dar de data asta au mers până în fund, acolo au cotit, pe a doua ușă la dreapta era o mică plăcuță pe care scria Direcție. Secretara bătu discret, dinăuntru i se răspunse, Intrați. Intră ea prima și ținu ușa ca să intre comisarul. Mulțumesc, deocamdată nu mai avem nevoie de dumneata, îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
apoi fixă nerăbdător mișcările neîndemânatice ale lui bargello, care se tot zbătea să ajungă până la el. - Ei bine, unde e? În fața lor, printr-o deschizătură din stufăriș, se zărea malul râului Arno. Mai Încolo, râul se făcea din nou nevăzut, cotind-o Într-un meandru ascuns de o ridicătură a terenului. - Ar trebui să fie acolo... după hățișul acela. Dante se uită În direcția indicată. Duna noroioasă parcă voia să Îi respingă la vale. Pe ultimii pași fu nevoit să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
În minte să se ia la Întrecere cu vechii romani, semănând noi ruine pe Întinsul câmpiei. Ajunși dincolo de viitoarea poartă, din care se ridicase doar puțin mai mult decât fundamentul, urmară o scurtă porțiune pe strada bătută, pentru a o coti mai apoi spre nord de-a lungul unei poteci de țară ce se Întindea printre desișuri și tufișuri, urcând ușor pe la poalele unor coline mărunte. La ieșirea dintr-o pădurice de stejari, În fundul unei văi, le apăru În sfârșit În fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]