KorAP: Find »[drukola/base=cran & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...7 8 9 ...16 >

392 matches

Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756

sânge rece, și pe cel al lui Norman Mailer, Cântecul Călăului, care în încercarea de a înțelege subiectivitățile criminalilor condamnați, au devenit clasici ai noului jurnalism din perioada 1960-1970, iar operele lor sunt alegorii ale părții întunecate a experienței americane. Crane, Hearn și Dreiser se opun și ei concluziilor majore, sau imaginii distanțate a trecutului absolut, pentru a se confrunta cu prezentul neconcludent al unei lumi nedeterminate, sub forma unei oglinzi a nedeterminării fenomenologice. Astfel, putem, în cele din urmă, detecta

[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
o prăbușire a structurii claselor sociale, a celei rasiale și a celei etnice. Ambiția narativă a jurnalismului literar de a reduce distanța dintre subiectivitate și obiect sugerează, de asemenea, de ce a fost frecvent asociat cu cauzele populiste și progresiste. Când Crane a simțit pe propria piele ce înseamnă a fi un om fără adăpost, "sau ceva asemănător", a trecut - precum au făcut, în mod imaginar, și cititorii săi - de la o problemă epistemologică la una socială. Acest lucru se reflectă în decizia

[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
fel și Erskine Caldwell în eseul Some American People (Câțiva americani, n. trad.) din același an. În cele din urmă, un asemenea continuum istoric poate fi prelungit prin noul jurnalism al anilor '60 ai secolului al XIX-lea. Asemeni lui Crane, acești practicanți ai jurnalismului literar modern vor căuta să treacă dincolo de "cifrele din suma interesantă a oamenilor uciși" pentru a-și implica un alt fel de subiectivitate într-o lume nedeterminată. Odată ce s-a înțeles de ce jurnalismul literar modern a

[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
angaja subiectivitatea cu cea a "Omului scheletic": Nu puteam să-i vorbesc fără teama ca atunci când va deschide gura pentru a răspunde, va otrăvi aerul cu răsuflarea sa molipsitoare". Dar apoi Ward își învinge teama. După cum va încerca și Stephen Crane pentru a învăța despre oamenii fără adăpost în An Experiment in Misery, Ward își riscă subiectivitatea pentru a învăța despre condiția datornicului încarcerat. Ward se implică mai mult în acel apel la bun-simț asociat cu jurnalismul literar narativ în reportajul

[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
un ton "gălăgios și impertinent de sincer", iar acel "bărbat robust" privea marea "mestecând tutun de parcă avusese dintotdeauna acel obicei." Aceștia sunt astfel caracterizați. Într-adevăr, al doilea vorbitor amintește de relatarea scrisă patruzeci de ani mai târziu de către Stephen Crane în care descrie o scenă de stradă simplă din New York în care un bărbat leșină în public, poate din cauza unei crize de epilepsie și se adună o mulțime: Între timp alții cu pasiuni extraordinare pentru informații abstracte statistice îl întrebau

[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
în public, poate din cauza unei crize de epilepsie și se adună o mulțime: Între timp alții cu pasiuni extraordinare pentru informații abstracte statistice îl întrebau pe băiat: "Cum îl cheamă?", " Unde locuiește?"" (When Man Falls a Crowd Gathers, 107). Și Crane și Thoreau oferă alegorii sociale despre cei ce deviază traumele, în acel caz, evaluând ce este abstract din punct de vedere statistic și, în celălalt, comportamentul de parcă ar avea un pariu de onorat dar nu ar avea nici un interes personal

[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
traumele, în acel caz, evaluând ce este abstract din punct de vedere statistic și, în celălalt, comportamentul de parcă ar avea un pariu de onorat dar nu ar avea nici un interes personal față de subiect. Prin această metodă a ironiei Thoreau și Crane își confruntă cititorii cu problema subiectivităților care evită implicarea lor cu Celălalt. Astfel de caracterizări pun în opoziție o alegorie despre ceea ce reprezintă jurnalismul narativ literar: încercarea de a implica subiectivități. Având acest lucru în vedere, putem explica parțial de ce

[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
Platon, filozoful obiectivizării și idealizării a înțeles acest lucru atunci când și-a coborât privirea de la ideal și a privit spre lumea din jur ca un ocazional jurnalist al formei narativ literare. La sfârșitul secolului al XIX-lea, Lafcadio Hearn, Stephen Crane, Hutchins Hapgood și Lincoln Steffens, printre alții, au evitat abstracția platonică și ceea ce devenea idealul jurnalistic în favoarea detaliilor concrete. Hapgood și Stephens au respins formal idealul neoplatonic. Steffens și Hapgood au plecat în Germania pentru a studia platonismul modern sub

[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
se pierde complet în senzualism, deoarece senzualismul este o altă versiune a obiectivizării, subiect discutat mai pe larg în capitolul următor. 4 Jurnalismul literar narativ, jurnalismul de senzație și cel de investigație Alan Trachtenberg stabilește, examinând schițele urbane ale lui Crane, care au devenit între operele jurnalismului literar narativ aproape un model, o opoziție între aceste schițe, pe care el le definește ca rezultând dintr-un "schimb de subiectivități", și scrierea lui Jacob Riis How the Other Half Lives - Cum trăiește

[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
pentru că "cititorului nu-i este permis să pătrundă în lumea interioară a mahalalelor - în propriul ei punct de vedere" (Experiments, 273, 271-72). Totuși, A Soourcebook of American Literary Journalism: Representative Writers in an Emerging Genre include articole critice despre ambii: Crane (Robertson, 69-80) și Riis (Good, 81-90) ca practicanți ai jurnalismului literar. Mai mult, editorul Sourcebook-ului, Thomas C. Connery citează analiza lui Trachtenberg asupra lui Crane în studiul său introductiv la antologie (5). Întrebarea este dacă Riis și Crane aparțin aceluiași

[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
of American Literary Journalism: Representative Writers in an Emerging Genre include articole critice despre ambii: Crane (Robertson, 69-80) și Riis (Good, 81-90) ca practicanți ai jurnalismului literar. Mai mult, editorul Sourcebook-ului, Thomas C. Connery citează analiza lui Trachtenberg asupra lui Crane în studiul său introductiv la antologie (5). Întrebarea este dacă Riis și Crane aparțin aceluiași grup, așa cum sugerează antologarea lor de către Connery? Sau Riis poate fi inclus la jurnalismul de senzație? Or el este mai mult un ziarist de investigație

[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
despre ambii: Crane (Robertson, 69-80) și Riis (Good, 81-90) ca practicanți ai jurnalismului literar. Mai mult, editorul Sourcebook-ului, Thomas C. Connery citează analiza lui Trachtenberg asupra lui Crane în studiul său introductiv la antologie (5). Întrebarea este dacă Riis și Crane aparțin aceluiași grup, așa cum sugerează antologarea lor de către Connery? Sau Riis poate fi inclus la jurnalismul de senzație? Or el este mai mult un ziarist de investigație, acolo unde Crane dovedește o profundă capacitate de introspecție a condiției umane, conform

[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
său introductiv la antologie (5). Întrebarea este dacă Riis și Crane aparțin aceluiași grup, așa cum sugerează antologarea lor de către Connery? Sau Riis poate fi inclus la jurnalismul de senzație? Or el este mai mult un ziarist de investigație, acolo unde Crane dovedește o profundă capacitate de introspecție a condiției umane, conform unui criteriu oglindit în alegerea unui canon literar tradițional de către acesta? Asemenea probleme nu sunt valabile doar în cazul lui Crane și Riis. Un cercetător a sugerat că lucrarea People

[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
este mai mult un ziarist de investigație, acolo unde Crane dovedește o profundă capacitate de introspecție a condiției umane, conform unui criteriu oglindit în alegerea unui canon literar tradițional de către acesta? Asemenea probleme nu sunt valabile doar în cazul lui Crane și Riis. Un cercetător a sugerat că lucrarea People of the Abys - Oamenii din abis - a lui Jack London poate fi calificată ca jurnalism literar narativ pentru că folosește tehnici asociate cu ficțiunea realistă și "implementarea intențională" a subiectivității reporterului în

[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
trece de la modul narativ la cel discursiv. Până la sfârșitul articolului el continuă să penduleze între cele două moduri. Făcând distincția dintre modul discursiv (pe care Mencken îl folosește cu preponderență) și opunându-l modului narativ (pe care, să spunem, Stephen Crane îl folosește din abundență) nu o facem pentru a afirma că ceea ce scrie Mencken nu ar fi jurnalism literar. Aceasta a fost problema celor mai recente utilizări ale terminologiei critice, care a fost aplicată în mod preponderent textelor narative - fie

[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
a afirma că ceea ce scrie Mencken nu ar fi jurnalism literar. Aceasta a fost problema celor mai recente utilizări ale terminologiei critice, care a fost aplicată în mod preponderent textelor narative - fie că e vorba despre schițele citadine ale lui Crane sau lucrări mult mai recente cum ar fi In Cold Blood al lui Capote. În loc de aceasta ar fi mult mai potrivit să sugerez că există un jurnalism literar narativ și un jurnalism literar discursiv, sau o literatură jurnalistică narativă și

[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
că aceste categorii ar avea granițe precise și bine conturate. Ca strategie a reflexiilor cu privire la negocierea sensurilor, ar fi mai bine să vedem aceste două câmpuri ca negociind permanent unul cu altul. De aici, soluția de a identifica textele lui Crane și Mencken este una de a descoperi care dintre modalități predomină - iar la autori ca E. B. White vom avea parte de o încercare frustrantă pentru cei legați de formele retorice clasice mult mai rigide. O asemenea înțelegere ne-ar

[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
poate fi însă pur și simplu catalogat ca fiind o ființă demnă de milă, dar nici ca brută. În tot cazul, muncitorul rămâne Altul (Altcineva). Dacă Norris ar fi exersat tipul de poziționare retorică pentru care Ernest Hemingway or Stephen Crane erau celebri pentru că omiteau ultima propoziție, ar fi putut păstra deschisă concluzia finală printr-o rezonanță a sensurilor: "instinctiv mâna a dus floarea către gură, a luat-o cu grijă între dinți și a mestecat-o încet, încet". Pentru că, bineînțeles

[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
în permanentă antiteză cu cel de senzație chiar dacă acest jurnalism este și el structurat tot într-un mod narativ. Un exemplu de jurnalism literar narativ care poate fi calificat și de investigație și jurnalism literar narativ este articolul lui Stephen Crane, "In Depths of a Coal Mine" - "În adâncurile minei de cărbune" - apărut în McClure's Magazine în 1894 și care vine în sprijinul părerii lui Steffens că existau jurnaliști care practicau investigația înainte ca el să ajungă la McClure's.

[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
paragrafe poate cel mult cinci pot fi numite preponderent discursive. Dintre ele patru sunt o digresiune formală despre viața catârilor în adâncul minei (598-99). Al cincilea paragraf este cel în care ajungem la un punct culminant al discursului în care Crane comentează și meditează asupra sensului celor văzute de el în subteran: " Fiorul măreț și mistic este forma lumească a adâncului din mină" (599). Mai mult, două din paragrafele dedicate vieții catârilor sunt numai formal discursive. Pentru că ele au rolul de

[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
două din paragrafele dedicate vieții catârilor sunt numai formal discursive. Pentru că ele au rolul de a zugrăvi, ca o digresiune, soarta animalelor în adânc, dar în acest loc digresiunea se reînscrie ea însăși din nou în modul narativ preponderent atunci când Crane relatează două anecdote care i-au fost spuse de mineri despre catâri. Este adevărat că unele din adjectivele folosite de Crane pentru a zugrăvi vizita în mina de cărbune se învecinează cu senzaționalul, câteva exemple ilustrative fiind "îngrozitor", care determină

[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
animalelor în adânc, dar în acest loc digresiunea se reînscrie ea însăși din nou în modul narativ preponderent atunci când Crane relatează două anecdote care i-au fost spuse de mineri despre catâri. Este adevărat că unele din adjectivele folosite de Crane pentru a zugrăvi vizita în mina de cărbune se învecinează cu senzaționalul, câteva exemple ilustrative fiind "îngrozitor", care determină substantivul "oboseală" și "oribile", care descrie ciupercile care cresc în umezeala minei (599). Dar marea problemă este modul în care Crane

[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
Crane pentru a zugrăvi vizita în mina de cărbune se învecinează cu senzaționalul, câteva exemple ilustrative fiind "îngrozitor", care determină substantivul "oboseală" și "oribile", care descrie ciupercile care cresc în umezeala minei (599). Dar marea problemă este modul în care Crane își structurează expozeul, o structură care nu încearcă în nici un fel să șocheze sau să stârnească groaza prin sublinierea diferențelor dintre viața din mină și a celor care își duc viața la suprafață. Mai degrabă, pare să solicite o reacție

[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
a lungul crestei munților, câțiva copaci nefericiți se desenau pe fundalul norilor. Deasupra se desprindea un cer de un albastru imperial, incredibil de departe de ținutul sumbru." (590). Pasajul oglindește șocul inițial pe care îl experimentează cei mai mulți dintre cititori, când Crane îi conduce printr-o lume dezorientată a unor "monștri enormi care se roagă", cu aerul "răvășit" și vegetația "pe jumătate sufocată". Rezultatul poate fi senzațional, având în vedere adjectivele valorizante precum "mizerabil" sau "răvășit", numai că, dacă cititorul urmărește vertical

[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
bine și la rău, în loc să facă un portret cu iz senzațional compus din ilustrate didactice expuse în numele dezvăluirii condițiilor nesănătoase de muncă din minele de cărbune. Complexitatea experienției ontologice are o natură ambiguă, și se reflectă în modul în care Crane îi descrie pe mineri, la care găsește o camaraderie care-l surprinde: "Micile lămpi de pe căștile lor aruncau o lumină tremurătoare care învăluia în mister mișcările membrelor și trupurilor lor. Părea că ne confruntăm cu niște spectre cumplite" (594). Dacă

[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]