239 matches
-
să faceți, decât să i vânați pe ceilalți, dacă n-am fi noi, din ce ați trăi?“ Și, în loc să mă opresc, mai zic: „Afară de noi, nici n-aveți nimic în viață, că nevasta dumneavoastră se întinde cu alții.“ A strâns cravașa în mână, atingându-mă cu tocul ei pe față: „Te omor, mă, te omor!“ Și brusc s a ridicat, a stat cu capul în sus o vreme și s-a aplecat iar deasupra mea cu o înjurătură grea. S-a
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
a ridicat, a stat cu capul în sus o vreme și s-a aplecat iar deasupra mea cu o înjurătură grea. S-a întors și s-a îndepărtat, clipocind cu cizmele prin apă și dând cu sete în ele, cu cravașa, în timp ce zvâcnea în vorbe: „Paștele mă-sii de viață! Dumnezeii mă-sii de viață... Futu-i...!“ Zeul suprem, Zeus, este numit teleios de Pindar și de Eschil. Acest teleios nu trebuie înțeles ca puterea de a face ca lucrurile să
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
au părăsit-o pentru totdeauna. Vorba lui Bulgakov: ce se întîmplă cu "un om mare" când dă un cancer peste el? Devine un "om mic", un omuleț. Ce se întîmplă cu anchetatorul lui Noica (cel care îl bătea cu o cravașă pe spate), zece ani după proces, când Noica îl întîlnește pe stradă, află că a făcut o pareză, că trage un picior și că e tutungiu? A devenit omuleț. Ce se întîmplă când nemții intră pe neașteptate în Rusia, când
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
în fire. Dar doamnele Epancin nici nu apucară să se îndepărteze cu douăzeci de pași, că se dezlănțui un scandal îngrozitor. Ofițerul, bun prieten de-al lui Evgheni Pavlovici, cel care conversase cu Aglaia, era înfuriat la culme. — Aici numai cravașa-i bună, altfel n-o scoți la capăt cu creatura asta! spuse el aproape tare. (Se pare că și înainte fusese confidentul lui Evgheni Pavlovici.) Fulgerător, Nastasia Filippovna se răsuci spre el. Ochii ei scânteiau; se repezi la un tânăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
însă brusc, zărind pe cărarea dinspre sat un grup de ofițeri care se apropiau cu o gravitate solemnă. În frunte venea însuși comandantul diviziei, mic, gras, cu picioarele scurte și foarte roșu la obraz, bătîndu-și nervos carâmbul cizmei cu o cravașă, în vreme ce pretorul militar, un căpitan burtos, cu mustăți sure, îi explica ceva gesticulând larg cu mâna dreaptă, în care ținea o foaie de hârtie... ― Vine convoiul... Uite și generalul! șopti Bologa, clipind repede către căpitanul care se dădea mai înapoi
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
veni în fuga mare și se opri tremurând lângă stâlpul spânzurătorii. ― Ce-ai făcut, ticălosule? Unde-i călăul? se repezi pretorul, scrâșnind dinții. Am să te... am să... ― Treizeci de zile închisoare! interveni generalul, smulgîndu-și mustața stângă și amenințând cu cravașa. Acuma însă trebuie comandat un om numaidecât... ― Caporal, tu vei fi călăul! zise pretorul repede, mai ușurat. ― Domnule căpitan, vă rog cu supunere, iertați-mă... bolborosi caporalul, îngălbenind. Eu, domnule căpitan, vă rog cu supunere... Pretorul nici nu-l auzi
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
ager, tot ce rămăsese era un om care înainta în vârstă. Munca lui îi ocupa tot timpul. În vremea bătrânului, Castelul avea șase grădinari, un paznic, o bucătăreasă, trei valeți, patru cameriste și un fochist. Acest întreg trib condus sub cravașă era înghesuit în încăperi comune strâmte și în camerele de sub acoperiș, unde pe timp de iarnă apa îngheța în căni. Procurorul le mulțumi și unora și altora. Nu se arătă zgârcit. Fiecare primi o scrisoare de recomandare și o sumă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
n-o pune nimeni la punct". Apăsase pe cuvântul "nimeni" și era limpede la cine se gândea. La Bătrânul. Adică, dacă tot era stăpân, ar fi trebuit să se poarte ca stăpînii! La nevoie ar fi putut să umble cu cravașa în mână însoțit de Francisc pe coridor. Numai să poruncească. Dar, "ziceți și dumneavoastră, își reluă Filip insistențele, n-o poate nimeni convinge să-mi lase colivia?" De data aceasta se referea la mine, dîndu-mi, măgulitor, de înțeles că eram
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
peste cap, întrebuințând volubil, vocabularul de bordel. Nici un agent de moravuri nu a găsit-o, însă, până astăzi, nicăieri, ca să mi-o aducă acasă cu capul tuns chilug și cu cărțulia în regulă. Aș fi ucis-o din bătaie, cu cravașa câinilor, pentru tăcerea ei, și pentru cele câteva considerațiuni despre suflet și morală, ce mi le predică în fiecare zi, zguduită de sughițuri. Și pentru nimicirea unui păduche ce mi s-a suit de pe talpă până sus în cap, voi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
diavolul În tine, a obiectat el, iar eu nu știu destule despre cai ca să mân unul În Întunericul ăsta ca smoala. - Taci din gură, prostule! a șoptit ea, parcă fără nici o legătură și, Înclinându-se, l-a bătut ușor cu cravașa. Poți să-ți lași gloaba bătrână În grajd și am să ți-o trimit eu mâine. - Dar unchiul trebuie să mă conducă la gară la ora șapte tocmai cu gloaba asta bătrână. - Nu Îmi strica plăcerea. Și nu uita că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
alerge chiar Lică în cursă de stăpân. Ada avu un râs ascuțit, isteric: - Ăsta e cal de regiment, nu de curse . Nu isprăvi cuvântul și țipă cu toată gura. Printr-o mișcare brutală, neprecugetată, Lică o plesnise peste mâini cu cravașa. Dunga albă lăsată de curea se desena pe brațul înroșit. " Tot era să plec așa și așa!" se gândi Lică sumar. Dar de ce tăcea muierea? Mușcîndu-și buzele înroșite, Ada de usturime abia își ținea lacrimile. Dunga loviturii, acum învinețită, bobotea
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
acum ca nu cumva nebuna de fată să-i afle adresa și să-i cadă plocon într-o zi. Ar fi dat-o de-a dura pe scară, dar prefera să nu fie nevoie. Sia îi cunoștea și indulgența și cravașa. De s-ar fi agățat de el, ar fi trebuit s-o bruscheze, și nu vroia. Să-i scrie îi era lene. Slova îi era încă nesuferită și suspectă. Nu-i plăceau documentele. Se bizuia pe împrejurări. Lică avea mare
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
a zis ea În cele din urmă, s-ar zice c-o să fie amu zant! Fii atentă să n o iei razna, doar știi cum sunt parizienii! Mâna i-a zvâcnit de parcă bastonașul ar fi fost un bici sau o cravașă. Studenții au Început să chicotească. Copacii țeseau un peisaj de petice aurii și arămii. Frunzele Începuseră să se scuture. În căderea lor Înceată se legănau, asemenea primilor fulgi dinaintea marilor zăpezi, de parcă n aveau să se mai aștearnă niciodată. Margaret
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
insinuezi cu asta?” spuse Noimann-cel-de-sus, adresându-se lui Noimann-cel-de-jos, fără să catadicsească a-l privi. „Nimic, nimic”, făcu celălalt, cu vocea unduioasă, ca un șarpe. „Atât, doar că...” „Doar că?” ridică din sprâncene Noimann-cinicul, a cărui mână se Întinse după cravașa nevăzută. „Doar că iubirea aceasta a dumneavoastră unora li s-ar putea părea suspectă...” „În ce sens suspectă?” Cravașa nevăzută din mâna sa prinse consistență. „În mai multe sensuri”, zise penitentul. „Spuneți-mi”, adăugă el, „un bărbat care e bărbat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
cu vocea unduioasă, ca un șarpe. „Atât, doar că...” „Doar că?” ridică din sprâncene Noimann-cinicul, a cărui mână se Întinse după cravașa nevăzută. „Doar că iubirea aceasta a dumneavoastră unora li s-ar putea părea suspectă...” „În ce sens suspectă?” Cravașa nevăzută din mâna sa prinse consistență. „În mai multe sensuri”, zise penitentul. „Spuneți-mi”, adăugă el, „un bărbat care e bărbat iubește femeile și tot ce reprezintă ele, nu-i așa?” „Așa e”, aprobă cinicul. Cravașa de aer din mâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
În ce sens suspectă?” Cravașa nevăzută din mâna sa prinse consistență. „În mai multe sensuri”, zise penitentul. „Spuneți-mi”, adăugă el, „un bărbat care e bărbat iubește femeile și tot ce reprezintă ele, nu-i așa?” „Așa e”, aprobă cinicul. Cravașa de aer din mâna sa șfichiui aerul. Biluțele de plumb de la capătul ei străluciră ca niște bobițe de rouă În lumina zorilor. „Atunci, cred că sunteți de acord” - glasul penitentului curgea unduios, ca mierea - „că În cazul acesta, un bărbat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
nu bărbătești, fiindcă iubiți costumele; altfel, șifonierul ar fi plin de rochii și de fuste...” Argumetația penitentului părea de-a dreptul aberantă. Cinicul Îl privi ciudat. „Orice bărbat face asta”, zise el. „Atunci orice bărbat e o femeie”, făcu celalalt. Cravașa de aer lovi crunt. O dată, și Încă o dată, și Încă o dată, partea dorsală, conturată În aer, a penitentului... „O”, exclamă el din nou, „biciul dumneavoastră e ca o binecuvântare de la Domnul... Mai loviți-mă o dată, o, Încă o dată, aici, aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
tot felul se vedeau În dreptul decolteului, dar și mai jos, la poale. „Cum ai Îndrăznit?” scrâșni din dinți cinicul. „Uite că am Îndrăznit!” Îl Înfruntă penitentul, stând În patru labe În fața lui, cu fesele descoperite. Noimann rămase aproape fără glas. Cravașa stătea agățată de aer, Împietrită În aer. Bobițele de sânge Înghețaseră și ele deasupra penitentului, Într-o constelație ciudată. Zodia Vărsătorului (cea a lui Noimann) se interfera cu cea a Scorpionului (zodia Mathildei). Iar Între ele plutea o altă zodie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
simplă cifră, un număr, pe care Îl poți penetra cu degetele...” Cinicul Își ridică mâna, desprinzând din aer cravașa Împietrită. Biluțele de sânge se loviră una de cealaltă, refugiindu-se din Scorpion În Vărsător și din Vărsător În cealaltă zodie. Cravașa străfulgeră În aer. Fesele penitentului se ridicară, acoperind triunghiul conjugal, primiră o lovitură, oftară adînc și coborâră, trăgând În urma lor Întreaga Cale Lactee. „O, o”, făcu el. Cinicul lovi din nou. Cravașa se ridica și cobora mereu, cerul nopții se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
În Vărsător și din Vărsător În cealaltă zodie. Cravașa străfulgeră În aer. Fesele penitentului se ridicară, acoperind triunghiul conjugal, primiră o lovitură, oftară adînc și coborâră, trăgând În urma lor Întreaga Cale Lactee. „O, o”, făcu el. Cinicul lovi din nou. Cravașa se ridica și cobora mereu, cerul nopții se umplea și se golea de stele. Sus-jos, dreapta, stânga. Sus, jos, dreapta... Cinci-cinci, șase-șase, zero-zero și nimic-nimic... Așa, așa. Transpirația curgea pe fața cinicului. Fața penitentului era scăldată În lacrimi de bucurie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
avea acum, de mine poți dispune În orice clipă...” Pe măsură ce loviturile se Întețeau, creștea și furia cinicului. Cinci-cinci, șase-șase. Așa-așa... Curând Însă, cerbicia lui se potoli. Și În locul ei se instaură liniștea. Și apoi liniștea se transformă În compasiune. Cravașa Îngheță În aer. Bobițele de sânge se sparseră În cristale. Și cristalele se risipiră În Încăpere, răspândind un miros de sudoare amestecat cu cel de scrum și iz de alge marine. Schițând un zâmbet abia perceptibil, Noimann-cinicul Își aprinse o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Întâi plexul și apoi fața târâtorului. „Așa, așa” făcu acesta, privindu-l libidinos În ochi. „Loviturile dumneavoastră sunt pentru mine adevărată mană cerească. Loviți-mi, vă rog, și obrazul celălalt...” Și penitentul Îi Întoarse dosul lălâu, brăzdat de urme de cravașă. Noimann-cinicul se Îmblânzi din nou, astfel că piciorul lui, pregătit să lovească fundul, rămase suspendat În aer. „Lasă prostiile”, spuse el. „Astfel de tertipuri aici nu merg...” Piciorul coborî, descriind un arc de cerc. Degetele sale atinseră ceva moale. Penitentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Acum el era cel care Își bea liniștit păhărelul de coniac Alexandrion, ridicându-și de pe tâmple șuvița rebelă. Acum el era cel care Își stingea țigara de foi de fruntea celuilalt Noimann, care, prosternat la picioarele sale, Îi cerea Îndurare. Cravașa se ridica și cobora. „Așa, așa”, murmura celălalt Noimann, care fusese cinic și care acum Își ispășea pedeapsa. „Aici, aici”, gâfâia aceeași voce, mimând extazul. Oare simțise, Într-adevăr, Noimann ceea ce simțea Mathilda când era abandonată În brațele sale? Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
ecuație necunoscută. Costumele se agitau alături, cuprinse de furnicături. Pantalonii se bâțâiau În aer, tremurând din toate Încheieturile. La mijloc, Învârtindu-se În cerc, se afla rochia Mathildei. Cinicul Își ținea mâinile Încleștate de poalele ei. Penitentul Îl biciuia cu cravașa peste coapse. Sus, jos. Jos, sus. Stânga, dreapta. Înainte, Înapoi. Fără auz, fără vedere. Asemenea unei cârtițe ce ar Înainta printr-o galerie lopătând nu pământ, ci carne vie. O lume otova, redusă la un singur simț. Sus, jos. Jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Lui Vladimir nici nu-i trecu prin cap că în culcușul de frunze, sub zăpada dindărătul zidului de piatră, nimerise peste Mesalina, cerșetoarea cea mai amărâtă, dintre cei mai săraci cu duhul boschetari ai orașului, pe care noaptea viscolită și cravașa crivățului înverșunat o mânaseră din urmă, până aici, așa cum stihiile Istoriei îi zburătăciseră, din Cadrilater și până în Moldova, segmentele sorții ei amarnice de neam de refugiați. Toate aceste tărășenii nu se răsfrânseră asupra grabei lui Vladimir către repaus, provocându-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]