271 matches
-
făceam lungi (drepte la sfoară), pentru dimcă, ceapă, barabuleancă și arpagică. Apoi urma o bucată mare pentru usturoi, câteva straturi mai mici pentru ridichi, salată, morcovi. Lăsam un loc mai însorit pentru roșii, castraveți, dovlecei și varză. Cele cu pătrunjel (creț), cu țelină le curățam doar de frunze uscate și crengi aduse de vânt. Nu uitam de sfecla roșie, mazăre și spanac. Având spațiu suficient, ne puteam permite ca grădina noastră să ne poată oferi de toate. Într-un an școlar
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
împotriva lui Petru Schiopu. Înfrângându-l, a ocupat scaunul Moldovei la 23 nov. 1577. Petru Schiopu a fugit în Muntenia, de unde s-a întors cu ajutor muntenesc și turcesc. Lupta s-a dat la Docolina, iar Ion Potcoavă - zis și Crețul - deși învingător, nu a ocupat tronul Moldovei, ci a plecat în țara leșască. A apărut însă alt pretendent la domnie. Un oarecare Alexandru Potcoavă, care a domnit doar o lună. Văzând însă atâta neliniște în Moldova, Poarta l-a mazilit
Ruga de seară by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91713_a_92842]
-
aceeași direcție a succesiunii eta- pelor pe care criza lui Lefter le parcurge. „D. Lefter e liniș- tit - acea liniște a mării, care, înțelenită în fine, vrea să se odihnească după zbuciumul unui năprasnic uragan : fața ei este senină, fără creț, pe când în fundu-i zac atâtea sfărâmături de corăbii înghițite pe de-a pururi, înainte de a fi putut ajunge la liman !” Fragmentul poate constitui foarte bine un decupaj dintr-un roman al lui Victor Hugo. Fraza va reveni spre finalul textului
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
colo până colo pe dinaintea Uni- versității - seara, cum răsăreau aștrii, de jur împrejurul Observatorului pompierilor de la bifurcarea bulevardului Pake, - șoptind mereu, cu un glas blajin, același cuvânt : «Viceversa !... da, vice-versa !»... - cuvânt vag ca și vagul vastei mări, care sub fața‑i fără creț, ascunde‑n tainicele‑i adâncuri stâncoase cine știe câte corăbii, zdrobite înainte de a fi ajuns la liman, de‑a pururi pierdute !” ăs. n.Ă Să remarcăm că acest final este o posibilitate care a fost anticipată în text, și care acum buclează
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
în comuna Topologu, plasa Hârșova, jud. Constanța, ear eu am plecat din Topologu spre Bulgaria spre a-l afla pe unchiul meu Neculae Vodă dus de acasă de prin 1820 cu femee cu tot, fiind el feciorul lui Ion Vodă Crețul din Oprea Cârțișoara, aflându-l în comuna Gheorghenjic, județul Silistrei, cu o fată căsătorită și un fecior june. Acolo am stat câteva săptămâni apoi m-am întors la Topologu unde era mătușa sora mamei mele și a unchiului N. Vodă
Cârţişoara: monografie/ vol. I: Satul by Traian Cânduleţ, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/411_a_1126]
-
am dormit la învățătorul Costachi A. Tacu. Și dimineața tata a plecat acasă și pe mine m-a lăsat acolo. Ziua ne-am dus la preotul Mihai Vasiliu om frumos asemenea și preoteasa Aglaia de frumuseță rară și fără nici un creț pe față. Și am văzut pe Eugenia, care o certase soacră mea că o lumânare i-a picurat o bluză. Și ea era f. supărată și abia a vorbit numai f. puțin cu mine. Și acum văd că am făcut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1519_a_2817]
-
îngr. și introd. Faragó József, București, 1969; Szarvasokká vált fiúk. Román kolindák [Feciorii schimbați în cerbi. Colinde românești], îngr. și introd. Faragó József, București, 1971: Mihai Beniuc, Az égő sas [Vulturul de foc], București, 1973; Márk vitéz. Román népballadák Petrea Crețul Șolcan repertoárjából [Marc Viteazul. Baladele populare ale lui Petrea Crețul Șolcan], îngr. și introd. Faragó József, București, 1974; Három testvér, kilenk sárkány. Román fantasztikus balladák [ Ăi trei frați cu nouă zmei. Balade fantastice românești], îngr. și introd. Faragó József, București
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287717_a_289046]
-
Román kolindák [Feciorii schimbați în cerbi. Colinde românești], îngr. și introd. Faragó József, București, 1971: Mihai Beniuc, Az égő sas [Vulturul de foc], București, 1973; Márk vitéz. Román népballadák Petrea Crețul Șolcan repertoárjából [Marc Viteazul. Baladele populare ale lui Petrea Crețul Șolcan], îngr. și introd. Faragó József, București, 1974; Három testvér, kilenk sárkány. Román fantasztikus balladák [ Ăi trei frați cu nouă zmei. Balade fantastice românești], îngr. și introd. Faragó József, București, 1976; Körutazás. Román novellák, karcolator [Turneu. Schițe și nuvele românești
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287717_a_289046]
-
de mijloc al râurilor Drava și Sava”, pe când longobarzii ar fi coborât acolo, după Philippide, mai târziu, pe la mijlocul secolului VI” (I, 352). În felul acesta el raportează la categoria celor vechi germane cuvintele a amărî, bardă, a băga, băț, borț, creț, dop, grapă, a se gudura, loațe, mumă, nastur, suf. -oiu, a se screme, stinghie, strung, a se zgribuli, unele dintre ele propuse și de Loewe și întărite de Giuglea (I, 352). Prețuirea pe care Philippide o arată germanismelor provine din
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
și, uneori, sarcastic, în nota, alt fel destul de facilă, a pamfletului versificat: „Ce era el anume în carne și oase/ din creștet în călcâie/ o tigvă de maimuță pe un ciot de homunculus/ fața pârjolită de gălbeneală și umbrită de crețuri/ gură zvârlind țipete a poruncă și-nfricoșare/ câți îl vedeau în preajmă murmurau în ei înșiși/ ia te uită cine peste noi tronează”. Câteva pagini din Poemul care își citește cititorul (2001) sunt compuse în spiritul poeziei optzeciste, S. fiind considerat
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289864_a_291193]
-
trece din nou munții, călăuzit de același recunoscut organizator de treceri clandestine, Petru Resiga, «dincolo» ca să se oprească numai în comuna Topologu, un sat din Dobrogea, de pe lângă Babadag, ca să-și caute un unchi, Niculae Vodă, fiu al lui Ion Vodă Crețul de aci din Cârțișoara, pe care nu-l cunoscuse niciodată, primul om cunoscut a fi plecat din sat prin transhumanță cu peste 40 de ani mai înainte, deci cu vreo 20 de ani înainte de nașterea sa, și așezat definitiv pe
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]
-
va fi ales de viitorii domni de pământ ai locului, drept Cetate de Scaun. Pe concret, pe nume, primul locuitor cunoscut, al satului, transmutat acu în secolelele mai din urmă, cică ar fi fost Neculae Vodă, fiul lui Ioan Vodă Crețul, stabilit în anul 1820 în comuna Gheorghenjie din județul Silistra, azi în Bulgaria. Aflăm acest amănunt din povestirile din Cronica de casă a neliniștitului Constantin Folea, care în peregrinările sale din ultima parte a secolului XIX-lea se duce pe
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]
-
oară într-o excursie cu școala la Marea Neagră. Apa era verde cu spume albe. Cu privirea înverzită de sat, marea îmi părea pajiștea cea mai mare și netedă pe care-o văzusem vreodată, acoperită de cele mai bogate ierburi de crețuri înspumate. O pajiște plină ochi. Cunoșteam întinsele izlazuri verzi care atingeau marginea cerului, atât de netede că orice om se zărea de departe. O vedere ca-n palmă, o transparență în care deveneai vizibil mai înainte de toate tu însuți, străveziu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
1978) DUMITRESCU Ion Vegu „Brațele mele poartă destinul cetății. Și peste toate, ca o iluminare, Stă, neclintită de nimeni în veci, Flacăra vie a poporului meu În drum spre comunism.“ („Partidului“, Orizont, 7 mai 1976) DUMITRESCU Lucian „Chiar și-n crețurile grinzii Mai suspină fagii, pinii, Amintindu-și de pădure, Fripți de dorul rădăcinii. Fripți de dorul rădăcinii! Vâscul - că e vâsc - și totuși Cinstea frunzei nu și-o spurcă, Nu-și îmbăloșe gorunii Câți l au tot răbdat în cârcă
Antologia rușinii dupã Virgil Ierunca by ed.: Nicolae Merișanu, Dan Taloș () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1362_a_2727]
-
interminabile mă vlăguiește, iar dorul de a mesteca un miez de nucă devine o durere a simțurilor. Închid ochii și simt cum o lacrimă tulbure mi se scurge din ochiul drept și se prelinge pe cearcănul zbârcit, pe obraz, pe crețurile gâtului. Apoi n-o mai simt. S-a pierdut în gulerul pijamalei care miroase a hoit. S-a topit ca într-o sugativă. Îmi deschid ochii și mă uit la claia de păr. Claia neclintită. Claia indiferentă la toate durerile
Opere cumplite-vol. 2 by Florin Piersic junior. () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1343_a_2707]
-
mai mulți au avut curajul să înainteze pănă la acest ultim stâlp. Dar odată ajuns acolo, în loc să se întoarcă, Doxachi Hurmuzachi merge înainte, intră în curentul cel albastru și... dispare. Depărtarea de țărm era acum așa de mare, încât din cauza crețului valurilor nici l-am fi putut vedea, chiar dacă ar fi continuat a se susținea pe suprafața apei. Cuprinși de groază, am început cu toții cei de la mal să strigăm: "O barcă!... O barcă!..." Dar din nenorocire pe vremea aceea nu era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
La cuvântul cadavru, care mi-a amintit nenorocirea de dimineață, mărturisesc că mi s-au tăiat picioarele. După câteva minute în adevăr am început și eu a vedea cu ochii liberi un punct care când dispărea, când iar apărea în crețul undelor și care împins de mișcarea fluxului înainta mereu spre țărm. Punctul acela se făcea tot mai mare, mai distins, mai vizibil; a ajuns în curentul cel albastru, l-a trecut; a ajuns al stâlpul la 3-lea, l-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
prin strâmtori de stânci, e însă mai pitoresc decât cel dintăi, pentru că încadrat între munți mult mai mari și mai variați ale cărora păduri de verdeață se reflectează în el și-l colorează. Plutind pe undele transparente și fără nici un creț ale lacului, mergeam așa în neștire ca într-un vis și aș fi vroit parcă să merg așa la nesfîârșit, atât de dezmierdătoare pentru ochi și suflet e această legănare pe vestitul lac împodobit nu numai de natura splendidă ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
urmă, toate câte vedem, auzim, cugetăm, judecăm nu sânt decât creațiuni prea arbitrare a propriei noastre subiectivități, iar nu lucruri reale. Viața-i vis252. Întors în sine, poetul, conștient de geniu-i, simte adâncimile colosale ale gândirii abisal-geniale: Și nici un creț pe acea frunte albă și curată ... unei mâni de femeie i-ar fi plăcut s-alunece pe netezimea ei ... și nici o sărutate depusă pe acea frumoasă frunte n-ar fi știut pe ce depune și n-ar fi știut ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
și de ciorapi și să stau desculță! Oftez și urc cu privirea, studiindu-mi părul lung și brun, cu bucle învârtejite care-ncotro (numai încotro vreau eu, nu!). De groază! De ce oare nu vrea să stea drept sau să fie creț de-a binelea, ca al Georgianei? Nici așa, nici așa - cum e totul la mine! Uf, cât mă urăsc! Bretonul tuns prea scurt de mama (ca la grădiniță - doar mama e educatoare!) încă nu mi-a crescut. Georgiana și cu
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
lăsate-n jos trădau mărimea ochilor lui dezgustați, buzele subțiri și-ntredeschise arătau o energică și crudă durere... și numai gâtul lui înalt se îndoia cu mândrie, ca și când nu și-ar fi pierdut mândria sub greutatea jugului vieței... Și nici un creț pe acea frunte albă și curată... [unei] mâni de femeie i-ar [fi] plăcut s-alunece pe netezimea ei... și nici o sărutare depusă pe acea * frumoasă frunte n-ar fi știut pe ce depune și n-ar fi știut ce
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
amoroase. După moartea lui Nehamah, găseai mereu câte o femeie campată În casa lui și cucoanele Îi telefonau din toate colțurile țării. Avea o natură calmă - un fel neabătut de a fi la locul lui. Părul alb Îi era și creț, și ondulat, iar fața viu colorată. Arăta bine, dar Își datora viața unei intervenții chirurgicale pe inimă. Când Îi puneai o Întrebare, trebuia să aștepți răbdător până Își organiza răspunsul. Era În stare să stea Încordat, gândindu‑se la răspuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
atunci observă omul gol până la brâu, cu pielea arămie lucind stins în ultimele zvâcniri ale zilei, cu mușchi noduroși, părul alb tuns scurt, care stătea sprijinit în coada unui hârleț și se uita la el zâmbind, făcând o mulțime de crețuri în jurul ochilor de un albastru spălăcit. Zise cu un glas gros, care aici în fundătura aceasta răsună într-o tonalitate mult mai joasă: „Eu sunt Tofan.” Își șterse mâna butucănoasă de pantalonii murdari de pământ și o întinse cu
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
exemple de călători străini care fac mărturisiri de acest fel, dovedind, totodată, că pârcălabii Chiliei, Hotinului, Cetății Albe erau mari boieri ale căror nume n-aveau nimic tătărăsc: Manoil, la Hotin, Stanciu, la Cetatea Albă, Albul Spătar, Ioan Băiceanu, Hodeo Crețul, Oanea Pântece, Tudor Vascanu, Giurgea lui Gaură, "tot nume... tătărăști de boieri de a lui Alexandru Vodă"110, zice ironic Eminescu. El remarcă și altă "ciudățenie": la 1407, Alexandru cel Bun dă un așezământ din care rezultă că negustorii importau
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
Hasdeu, Marian, Bianu, Eminescu. Materialul este foarte bogat. Sbiera a cules o sută de povești numai dintr-o comună mică din Bucovina. Culegerea cea mai considerabilă i se datorează lui G. Dem. Teodorescu, care a întâlnit un lăutar bătrân, Petrea Crețul Șolcan, cel mai înzestrat aed dintre Carpați și Balcani. Acesta era fiul unor robi din Brăila și știa mii de versuri. Cu fruntea înaltă, nas acvilin, ochi negri, păr lung și alb, mustăți lăsate în jos, îmbrăcat într-un vechi
by LÉO CLARETIE [Corola-publishinghouse/Science/977_a_2485]