634 matches
-
acum înainte: VH. 3 "Căci acuma e vremea cu semne oprite, cu tot/ ce se face până la urmă o închidere mare// față de ceea ce rămâne în afară, și din această/ nemișcare - pe care am acum a o spune/ sunt numai chipuri crispate - pe care stă/ să coboare iarna luminiscentă" (Însă există urmare, vol. Alte versuri, VE, p. 232). Totul se întâmplă acum în lemn,/ într-o vreme de lemn - în care lumina e doar o răsfrângere/ care se oprește în lemn", "într-
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
toată lumea, este superficial în relațiile cu ceilalți, nu ține cont de propriile nevoi și dorințe. Copilul distant - „Eu pot face singur totul!”: incapabil să se conformeze unor imperative școlare, sociale și morale, este frânat în evoluția sa, are un caracter crispat și neliniștit, dă dovadă de autonomie excesivă, determinată de responsabilizarea prematură; el îl va respinge, fără milă, la orice vârstă, pe părintele absent. Copilul „cerșetor” - „Dacă mă iubești, stai cu mine!”: un asemenea copil este lipsit de sprijin și îndrumare
Familia şi şcoala în parteneriat pentru o educaţie de calitate by Mihaela Băsu, Angela Sava, Doina Helene Partenie, Adriana Petrovici () [Corola-publishinghouse/Science/1283_a_1956]
-
situare a Elenei, solidară în acest fel cu spațiul existenței ei, poartă semnele investiturii erotice. Aspectul "obiectual" al afecțiunii (răsfrînte asupra "prelungirilor" metonimice ale persoanelor, domiciliile lor) apare aici în varianta cea mai pură, cea mai spiritualizată. Personaj care opune crispatei atenții la obiecte o reverie atenuantă, soporifică, Maxențiu transportă în visul său o imagine construită, un acord final al trecutului cu himera trăită în prezent. Nu mai puțin obsesie a romanului, reveria asupra casei închide în cîteva linii psihologia deviantă
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
pavilion să se dezmeticească, președintele republicii, urmat de un ofițer de Securitate, se afla în incinta expoziției. Nu primire cu pompă, nu urale, nu avangarda și ariergarda de mașini, obișnuite în asemenea ocazii. înlemniserăm cu toții, mai ales la vederea figurii crispate a iubitului nostru secretar general și președinte al republicii. Printre plecăciunile și bâlbâielile marilor dregători prezenți, Ceaușescu trecea nervos, cu buzele mai subțiate și învinețite de furie, complet neatent la ce i se spunea la fiecare stand. După câteva minute
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
-o, strigă toți entuziasmați. Băi, Goangă, dar tu îl puteai sufla și pe el cu totul, chiar dacă ar fi fost echipat de război, glumeau oamenii. Oamenii fac multe comentarii hazlii, dar Dinu nu rîde. Este alb la față și extrem de crispat. Ochii săi îl fulgeră pe Goangă și cu bucurie l-ar fi trăsnit în moalele capului. Goangă urma la rînd, dar moneda lui s-a dus spre marginea covorului de bani. Următorul însă a umflat totul, spre invidia tuturor. Mulțumiți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
Salutare, salutare, scuză-mă, mă grăbesc. Numai o clipă, să-ți spun... Nici o clipă, altă dată. Eduardo grăbește pasul. Un nou tunet parcurge întregul traseu abdominal! Apoi altul, apoi se țin lanț. Strînge dinții și merge ca pe sîrmă, încordat, crispat. Doamne, doar n-o să... Sînt om în toată firea, ce naiba! Ultimii pași sînt cei mai grei. Își ține respirația și este jenat că forfoteala din interiorul lui este auzită de cei care sînt mai atenți. Împinge ușa de la toaleta publică
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
Daniel (Corbu n. red.). Ceilalți nu! Chioaru (Dumitru n. red.) a plecat definitiv al Sibiu. E librar acolo. Am probleme cu iubita mea, puștoaica. Sper să nu iasă un dezastru. Nu vreau nici copii și nici căsnicie. Recunosc: sînt oarecum crispat. La Iași a fost în regulă! Am dat trei examene (sintaxa, dialectologia și psihologia). Ultimele două le-am luat cu 10, primul l-am picat (cu țăcănitul acela de C. Dumitriu și gramatica-i contestatară!). Nu-i nimic. Între timp
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1459_a_2757]
-
voi mai citi. Intenționez să mă apuc și de-nvățat. Dar nu ca un turbat. Am mai făcut-o eu și alteori și tot praful s-a ales. Vreau să o iau mai încet, dar mai lucid, cu detașare, nu crispat. Am impresia că numai poezia mă preocupă, deși "neintegrarea" mea în "circuitul diplomelor" mă deranjează tare mult, orice s-ar zice. N-ai sesizat și la "Dialog" (revista studențească ieșeană n. red.) eclipsa bruscă de pe chipul (și vorbele) lui Sorin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1459_a_2757]
-
Sper ca luni să iau și cele cîteva cărți de care mai am nevoie. În tot acest timp am învățat. Păcat că memoria mea nu mai e la înălțime. Sper totuși să iau examenele! În primul an oricum e totul crispat. Am primit ultima ta epistolă! Azi oricum nu veneam la Iași, chiar dacă tu n-ai fi la București. Pierd mult timp cu naveta (la prînz n-am mașină pentru a mă întoarce!), voi rezolva cumva. Dar nu-mi dau demisia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1459_a_2757]
-
unghii și fără păr și fără pene și fără socoteală, acestea toate nicum hirișă deosăbirea pot stărui.” Această confuzie agresivă a speciilor este percepută ca un fenomen de alienare a lumii, provocând o reacție simultană de groază și de râs crispat. Elementele lumii, care sunt în mod obișnuit incompatibile, capătă, prin pervertirea rațiunii, prin contradicția logicii și a eticii, o materialitate șocantă, exprimând o realitate imposibil de ignorat. Un procedeu satiric des folosit de satirist este raportarea prin reducție, diminuare, depreciere
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1384]
-
legenda. O fotografie mai puțin cunoscută a lui Enescu m-a impresionat În mod deosebit: nu era figura convențională, senină, olimpiană, care ni se prezintă de obicei, ci avea expresia unui om hăituit de destin, suferind, cu ochii holbați, fața crispată, pumnul strâns, privind parcă spre un viitor care nu promitea nimic sigur. Era fotografia compozitorului exilat, măcinat de Îngrijorările timpului istoric zbuciumat (secolul XX, Între cele două războaie), timp În care Își compunea creația. „Am pus În această operă toată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
redacția Gazetei literare, unde era cel mai tânăr din grupul tinerilor redactori și colaboratori apropiați ai revistei. Era cel mai tânăr și cel mai tăcut (poate concurat, în taciturnitate, de Ștefan Bănulescu), sobru, reținut, controlat în gesturi până la a părea crispat, cu aerul său germanic pe care i-l confereau ochelarii și faptul că era blond. Este de prisos, probabil, să adaug că intra într-un puternic contrast, purtându-se cum se purta, cu volubilul, debordantul și uneori teatralul Nichita Stănescu
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
patru-cinci kilometri, plăcut deopotrivă ca stare sufletească și ca ambianță (în prima lui jumătate mergeam nu pe șosea, ci pe o potecă paralelă cu ea ce străbătea liziera unei păduri), pe care îl făceam fără efort, euforici și totuși încă crispați (deși ne cunoșteam de o jumătate de an, ne apropiasem doar de câteva săptămâni). Ultimul segment, de vreo 150 de metri, al acestui drum era tot o potecă, străjuită din ambele părți de garduri, un fel de tunel, acoperit de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
de 22 decembrie 1989. La întoarcere, cu „moștenirea” în poșetă, Doina a trecut, în zona Dristor, pe bulevardul Muncii, pe lângă, de fapt a fost depășită de o coloană de autobuze pline cu muncitori. A izbit-o expresia fețelor lor întunecate, crispate: de apăsare, de exasperare, de îndârjită închidere în sine. Mergeau, fuseseră - pentru ultima dată - obligați să meargă la faimosul miting sinucigaș organizat de Ceaușescu, miting despre a cărui „spargere” aveam să aflu în jurul orelor 15 (când am ieșit prima oară
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
pot să-l rup fără să încerc o anumită jenă, un strop de rușine. În fond, ce am eu cu ea? Nimic! De ce atunci, când vine timpul să cobor, mai ales dacă trebuie să și trec pe lângă ea, o fac crispat, cu ochii în jos, grăbit să dispar, ca un vinovat? * Acum vreo zece ani mă îndrăgostisem de o femeie pe care nu o iubeam, căci de iubit îmi iubeam, în continuare, soția. Nu e o glumă, și nici vreo contradicție
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
firesc „precum pământul / care rostește frunzei”. Cu Limuzina de ceață (1982) se intră într-o altă etapă de creație: o poezie discursivă, nu totdeauna convingătoare, își face obiect din contradicțiile vieții de toate zilele, din latura perisabilă a existenței. Tonul crispat imprimă comunicării o gravitate sumbră. Soclul de umbră (1986) conturează un profil liric clasicizant, ale cărui caracteristici sunt discreția, melancolia, eleganța, pudoarea, voința de claritate. SCRIERI: Alb pelerin, București, 1977; Efebul din lumină, Cluj-Napoca, 1979; Limuzina de ceață, Cluj-Napoca, 1982
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287304_a_288633]
-
în urma ei i se păreau nimicuri în comparație cu ceea ce exista în interiorul ei. Se simțea ca un câine singur, îmbătrânit înainte de vreme, care-și linge rănile. Sufletul îi ardea mocnit ca un rug funerar. Asprimea din tonul bărbatului o făcea să devină crispată mai ales atunci când el venea acasă la ore târzii și-l auzea zicând: ,,Vă omor eu pe toți! Dacă nu vă mai omoară alt drac, nu vă mai omoară nimeni! Îți mănânc eu nasul să nu mai fii așa cum ești
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
orice mârșăvie! N-am putut s-o fac! N-am putut! Îmi dau palme pentru trufia mea nesăbuită! Și-acu eu... eu ce să fac?! Să dau bir cu fugiții? Și Moldova cui o lași? îl seceră Daniil. Ștefan râde crispat, schimonosit: Frumos i-ar sta lui Ștefan ăl Mare să dea bir cu fugiții, ca șobolanii când amușinează că se scufundă corabia?! Frumos i-ar sta Măritului Domn a toată Țara Moldovei... pâș-pâș, să spele putina?! Îl vezi pe Ștefan
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
nu-i reușesc "Patimile", nu vede de la mine o para! își înăsprește el glasul. Ștefan se oprește în pronaus, unde se cască o groapă spartă în pardoseala bisericii și săpată în pământ, adânc. Aici, deci... șoptește Ștefan cu un zâmbet crispat, "Gropnița"... Și împingând cu piciorul o sfărmătură de lespede o prăvălește în adânc bufnind surd. Ia lumânarea din mâna egumenului, îngenunchează și se apleacă deasupra gropii luminându-i adâncul. Aici deci voi visa multe veacuri", cugetă el. Se ridică și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
lumânare de la flacăra felinarului, pentru "îmblânzirea morților". Da' Isaia cela nu mai vine, bre?! Vine el, vine. S-a dus să-l momească și pe boier Stanciu Marele. Și... și dacă bătrânu' ne dă în gât lui Vodă? grăiește Negrilă crispat. Aoleooo! Pușche pe limbă! își scuipă Cupcici în sân. Isaia aista-i uns cu toate alifiile, știe el cum să-l ia... Da' șezi în cur, boier Cupcici, e cu așteptare și Alexa se înghesuie să-i facă loc. Aoleooo
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
sub puterea și stăpânirea mea, și-l voi apăra. Dar, scria el nu vreau să iau armele împotriva unui împărat așa de mare, deși sfetnicii mei mă îmboldesc s-o fac". "Nu vrea!"... Ce drăguț din partea lui, spune Ștefan zâmbind crispat. Totdeauna Cazimir m-a apărat... cu gura. Și Mahomed Sultan chiar s-o spăriet de gura Cazimirului? întreabă Ștefan cu ironie. De unde! Mahomed a râs cu pohtă și a spus că rău îi pare, dar e prea târziu să facă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Stai!... Stai!... și Ștefan îi întinde o ploscă. Îți mulțumesc, căpitane! Gherasim bea cu nesaț, își șterge gura cu dosul mâinii și vorbește cu voluptate: Ar mai fi o veste, se codește el. Desigur, proastă, spune Ștefan cu un zâmbet crispat. Un înger de mi-ar cădea în cap, ce-ar putea să mă mai mire? Vorbește! Curaj!... Laiotă-Vodă a trecut cu arme și bagaje în tabăra turcă, cu douăsprezece mii de călăreți. Îl obligă închinarea care zice: "Prieten prietenului, dușman
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
L-am întrebat: Acu, ce facem? rostește Luca Arbure. A tăcut, n-a ridicat ochii din pământ. Ștt!... Vine!... Boierii, cu capetele plecate, așteaptă într-o tăcere apăsătoare... Ștefan se apropie șchiopătând, gârbovit, urmat de câțiva boieri. Îi privește lung, crispat, stacojiu... Se răstește: Ce-mi stați ca niște curci plouate?! Ați aflat și... și v-a căzut nasul în gură! Mă întreb și eu, ca prostu' fie-mi iertată obrăznicia -, replică Stanciu, unde o fi căzut nasul Măriei tale? Nasul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
deschis o discuție ce avea să marcheze un jalon și o și mai mare fermitate a evoluției politice externe a României. La întrebarea liderului român: "Ce faceți, ce mai este nou?", în timp ce acesta asculta răspunsul, se vedea, după fața din ce în ce mai crispată a lui Gheorghiu-Dej, că era vorba de ceva cu totul neașteptat și neplăcut. Pentru prima dată, l-am văzut și l-am auzit pe șeful statului, ce radia întotdeauna calm și bonomie, slobozind o teribilă sudalmă, urmată de cuvintele: "Ce
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
în discuții a fost, mai mult sau mai puțin, aceeași (cu deosebirea că, față de statele care au avut reprezentant în Comitet de exemplu, Polonia -, a existat o anumită bunăvoință și mai multă curtoazie, în vreme ce față de noi, nota a fost mai crispată, mai lineară); probabil, și lipsa unor relații cultivate de Misiunea noastră cu această instituție ar putea explica acest lucru. Comparând Raportul prezentat de România cu cele ale altor state, am constatat că țara noastră nu a constituit un caz, în ciuda
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]