13,997 matches
-
însă că nu am citit romanul cu pricina. Punctul forte al volumului lui Alex. Ștefănescu îl constituie excelentul eseu final Confesiunea unui fost cititor, în prezent critic literar. Pe un ton în care comicul se combină cu tristețea și nostalgia, criticul își deplînge actualul statut care îl obligă să își piardă vremea cu tot felul de activități futile și face o foarte eficientă pledoarie pentru lectura cărților cu adevărat valoroase. Un text antologic din toate punctele de vedere. Cei o sută
Turnirul diletanților by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14163_a_15488]
-
pe plan internațional, cartea fiind publicată la Chișinău) de Alex. Ștefănescu în Ceva care seamănă cu literatura au acum toate motivele să fie fericiți. Au, din acest moment, proba materială a faptului că opera lor nu (mai) este boicotată de criticii cu adevărat importanți. Alex. Ștefănescu, Ceva care seamănă cu literatura, Întreprinderea Editorial-Poligrafică Știința, Chișinău, Republica Moldova, 120 pag.
Turnirul diletanților by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14163_a_15488]
-
evitându-se pe cât posibil jenantul rodaj al termenului în varii contexte. Unul dintre repondenți (Mircea Iorgulescu) a pus la îndoială proprietatea cuvântului integrare când este vorba de literatură și nu de politică sau economie, ca în cazul extinderii Uniunii Europene. Criticul român de la Paris are dreptate, într-o primă instanță, să-și afișeze scepticismul. Între România și Republica Moldova, în anii de după căderea Zidului, termenul de integrare, pentru relațiile bilaterale - în perioada mai bună a acestora! - a venit ca un substitut "slab
Viața în arhipelag by Vitalie Ciobanu () [Corola-journal/Journalistic/14192_a_15517]
-
pe jumătate și alături cu subiectul. O altă perioadă polemică a fost aceea din primele decenii ale secolului XX, cînd, pe terenul unei literaturi postromantice și academizate se năștea modernismul. Bătălia s-a continuat în interbelic, avîndu-i drept protagoniști pe criticii maiorescieni și estetici cărora li se opuneau critici din generațiile anterioare (Iorga, Ibrăileanu), atașați de o idee literară mai veche. Tot atunci au existat și cîteva polemici de natură ideologică. După 1948, polemicile au devenit, pentru ani buni, campanii de
Polemică, pamflet by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14189_a_15514]
-
de legitim, acesta trezește încă suspiciuni, chiar dacă nedate în vileag, izvorîte din comoditatea clasificării (și "încuierii"!) scolastice a genurilor pe care le-ar putea aborda unul și același condei, ca și cum poetul-critic sau criticul-poet sau pur și simplu și poetul și criticul cînd sînt întruniți într-o singură persoană (fără un accent al "întîietății") n-ar dispune de șanse de afirmare teoretic egale cu cele ale practicantului unei formule unice. Cu modestie, dl. Spiridon își notifică postura de "martor" al vieții publicistice
Un poet despre poezie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14197_a_15522]
-
orologier", priceperea de a ajunge la "pointă" printr-o gradare metodică de invidiat, dar nu ascunde nici "artificialitatea notorie" ca impresie de fond, o anume "lipsă de observație" și de profunzime ce îl aruncă doar în "prețioase virtualități" la care criticul (și nu numai el) subscrie "în fals". Ca și în cazul lui Cezar Petrescu, coleg de generație interbelică, succesul lui T. Mușatescu la public nu rezonează cu acela repurtat în fața criticilor vremii, preocupați să adulmece, avid, prospețimile intelectualiste ale literaturii
Februarie by Gabriela Ursachi () [Corola-journal/Journalistic/14230_a_15555]
-
atestă valabilitatea. În rândurile finale din cartea din 1990 autorul își asumase, cu simplitatea pe care i-o regăsim astăzi, condiția de "jurnalist", "muncitor" dintre cei mai harnici, scriind la mai multe ziare paralel, fiind, în epoca imediat postbelică, poate criticul cel mai atent la actualitatea literară, dacă nu - zice el - și cel mai citit. Ascultat, recunoaște însă că a fost, - referințele la opiniile și judecățile sale de valoare sunt numeroase -, și aceasta îi rămâne cea mai mare satisfacție, dincolo de amărăciunea
Maurice Nadeau în serviciul literaturii by Ioan Pop () [Corola-journal/Journalistic/14207_a_15532]
-
privilegiind însă puterea sa de reacție, a creației ca răspuns și replică la mulțimea circumstanțelor modelatoare, dar pe care le redimensionează în tiparul propriei viziuni. Așa se întâmplă cu "mitologia" presei la Balzac, în ale sale Iluzii pierdute, eseu unde criticul, declarând că-l citește pe autorul Comediei umane din pură plăcere, nu se poate abține - și bine face - să nu cerceteze, cu o pasiune de arhivar, biografia contradictorie a romancierului atras sau respins de universul celei de a patra puteri
Maurice Nadeau în serviciul literaturii by Ioan Pop () [Corola-journal/Journalistic/14207_a_15532]
-
o pasiune de arhivar, biografia contradictorie a romancierului atras sau respins de universul celei de a patra puteri în stat, până să ajungă la "adevărul esențial" vizat în ultimă instanță. Tot așa, prefațând în 1969 ediția completă din Operele flaubertiene, criticul declară că nu "susține nici o teză", nefiind "nici filosof, nici estetician, nici psihanalist, nici lingvist". El nu e însă mai puțin vigilent în urmărirea unui traseu al formației scriitorului, mai exact al construcției de sine, de data aceasta desenat pe
Maurice Nadeau în serviciul literaturii by Ioan Pop () [Corola-journal/Journalistic/14207_a_15532]
-
artă pentru artă", însă era, de fapt, infinit mai mult decât atât. Pe de altă parte, în raport cu aspirația de a accede la propria existență profundă, la o regăsire autentică de sine, voința ca și eroică de a crea - cum scrie criticul - "opere de artă care să ’acționeze’ precum fenomenele naturale", realizată în scris, are, paradoxal, un efect contrar de alienare: " Între ele și lume scriitura s-a strecurat ca o străină și îl retrimite în mod constant, sub numele de artă
Maurice Nadeau în serviciul literaturii by Ioan Pop () [Corola-journal/Journalistic/14207_a_15532]
-
a se "obține" pe sine. Notând că prozatorul nu are harul observatorului detașat al celorlalți, că rămâne mereu întors spre propria subiectivitate, problematizând-o și propunând "atitudini de viață ce presupun alegeri prealabile ce pot fi constant repuse în chestiune", criticul evidențiază caracterul demonstrativ, oarecum didactic și ilustrativ al prozei gidiene. "Romancier, cu toate acestea", cum sună titlul unui subcapitol al analizei, Gide vede "alături de povestirea-teoremă... necesitatea unui roman-polifonie", cu vieți și voci simultane ale personajelor antrenate în aceeași acțiune, dar
Maurice Nadeau în serviciul literaturii by Ioan Pop () [Corola-journal/Journalistic/14207_a_15532]
-
la figurat: utilizând numai hiperbola, ele nu spun, de fapt, nimic. Ca să-ți dau un exemplu, am avut cu Nicolae Manolescu, acum câțiva ani, un schimb de opinii extrem de tăioase, cu accente aproape pamfletare. Asta nu l-a împiedicat pe criticul "șaizecist" (unul dintre cei mai importanți din ultimele decenii și, indiscutabil, cronicarul numărul unu) să-mi citească sine ira et studio volumul de debut. Există, și în domeniul atât de "fluid" al literaturii (și al criticii pe marginea ei), o
Daniel Cristea-Enache by Ioana Scoruș () [Corola-journal/Journalistic/14225_a_15550]
-
luat în vizor, semnalul de pornire al unei ineficiente lupte. Nu ne uimește, deci, faptul că scriitorii, în loc să-și vadă de scrisul lor, sar la bătaie în clipa în care cartea lor a devenit obiect de critică literară. Dar și criticii între ei fac același lucru, ceea ce nu ar fi deloc grav dacă ar fi vorba despre o luptă de idei și nu despre una care își propune să apere o tabără sau alta, un scriitor sau gruparea din care face
Daniel Cristea-Enache by Ioana Scoruș () [Corola-journal/Journalistic/14225_a_15550]
-
scriitor sau gruparea din care face parte. Astfel, se consumă steril timp, nervi și spațiile publicațiilor, ceea ce pe cititorul simplu nu îl interesează sub nici o formă. Nu greșea prea tare cine spunea că scriitorii scriu ca să se citească singuri iar criticii ca să se citească între ei. Până la urmă, la ce mai folosește azi critica literară? - Nu țin neapărat să te contrazic, dar eu am o perspectivă diferită, sensibil diferită, asupra a ceea ce se întâmplă azi în câmpul cultural. Nu știu cine spunea că
Daniel Cristea-Enache by Ioana Scoruș () [Corola-journal/Journalistic/14225_a_15550]
-
la ce mai folosește azi critica literară? - Nu țin neapărat să te contrazic, dar eu am o perspectivă diferită, sensibil diferită, asupra a ceea ce se întâmplă azi în câmpul cultural. Nu știu cine spunea că "scriitorii scriu ca să se citească singuri, iar criticii ca să se citească între ei". Poate cineva pe care nu îl citesc nici scriitorii, nici criticii, și atunci frustrarea îi aduce în fața ochilor minții un peisaj dezolant. Poate a spus-o chiar un scriitor veritabil. Oricum, nu cred că acesta
Daniel Cristea-Enache by Ioana Scoruș () [Corola-journal/Journalistic/14225_a_15550]
-
o perspectivă diferită, sensibil diferită, asupra a ceea ce se întâmplă azi în câmpul cultural. Nu știu cine spunea că "scriitorii scriu ca să se citească singuri, iar criticii ca să se citească între ei". Poate cineva pe care nu îl citesc nici scriitorii, nici criticii, și atunci frustrarea îi aduce în fața ochilor minții un peisaj dezolant. Poate a spus-o chiar un scriitor veritabil. Oricum, nu cred că acesta e adevărul. Sigur, s-au pierdut după Revoluție acele "mase largi" de cititori care, în lipsă
Daniel Cristea-Enache by Ioana Scoruș () [Corola-journal/Journalistic/14225_a_15550]
-
Pe acești cititori se poate conta. E firesc, pe de altă parte, ca ei să aibă anumite preferințe, anumite opțiuni, să le placă mai mult o revistă sau alta, să-l guste sau nu pe un scriitor. E dreptul lor. Criticul literar, în schimb, are mai mult obligații decât drepturi. El nu poate spune, cu seninătate: nu-mi place cutare, nu dau doi bani pe cutare, X mă enervează iar Y mă entuziasmează. El trebuie să argumenteze toate aceste enunțuri, să
Daniel Cristea-Enache by Ioana Scoruș () [Corola-journal/Journalistic/14225_a_15550]
-
despre capodopere, nu scrii numai despre rebuturi. Acestea sunt extremitățile. Critica e, într-un fel, acea oglindă stendhaliană plimbată de-a lungul unui drum - numai că drumul este, în cazul ei, unul al literaturii. În fine, ca să repet un truism, criticul intermediază între scriitor și cititor (în ambele sensuri, de la unul spre celălalt). Aș adăuga că el este, de multe ori, o punte solidă în chiar scrisul unui autor. În sensul că scriitorul care e atent la semnalele criticului și este
Daniel Cristea-Enache by Ioana Scoruș () [Corola-journal/Journalistic/14225_a_15550]
-
artistic", revista la care scriu săptămânal de șase ani încoace. Cum am mai spus, fără această revistă m-aș fi aflat, acum, cam la un sfert din drumul parcurs cu sprijinul ei. - În Epistolar, Gabriel Liiceanu face câteva reflecții asupra criticii: "Critica literară (...), foarte adesea, nu pune în joc decât un model de autoritate exterioară (...)". În altă parte: "(...) eu nu cred în reușita criticii ca specie a teoreticului...". Sau: "(...) critica este o față a adevărului, o specie și nu adevărul însuși
Daniel Cristea-Enache by Ioana Scoruș () [Corola-journal/Journalistic/14225_a_15550]
-
la fel. Ce părere ai despre spusele lui Liiceanu, chiar așa, scoase dintr-un alt context? - În textul cărții despre care vorbești, mai exact, într-unele din scrisorile trimise de Gabriel Liiceanu, există alte reflecții și "definiții" ce-i recunosc criticii literare incomparabil mai mult decât i-ar fi recunoscut Noica (pentru care, fatalitate!, critica nu se putea ridica la "etajele" silogismelor și conceptelor). Se vorbește, acolo, de o critică literară mare, și se dă ca exemplu strălucita Istorie a lui
Daniel Cristea-Enache by Ioana Scoruș () [Corola-journal/Journalistic/14225_a_15550]
-
au întemeierea lor. Am ajuns la al treilea reproș adus criticii literare. Că este numai o "față a adevărului, o specie, și nu adevărul însuși". Firește. Opera literară se legitimează printr-un adevăr estetic; unele cărți îl au, altele nu. Criticul caută acest adevăr estetic și, acolo unde îl găsește, se oprește și se bucură; îl înconjoară și îl raționalizează. Criticul nu e Dumnezeu, chiar dacă unii se comportă ca și cum ar fi. El nu e depozitarul și gestionarul adevărului absolut, ci un
Daniel Cristea-Enache by Ioana Scoruș () [Corola-journal/Journalistic/14225_a_15550]
-
specie, și nu adevărul însuși". Firește. Opera literară se legitimează printr-un adevăr estetic; unele cărți îl au, altele nu. Criticul caută acest adevăr estetic și, acolo unde îl găsește, se oprește și se bucură; îl înconjoară și îl raționalizează. Criticul nu e Dumnezeu, chiar dacă unii se comportă ca și cum ar fi. El nu e depozitarul și gestionarul adevărului absolut, ci un căutător al acestuia, în paginile de literatură. E prea puțin? Pentru mine, unul, asta înseamnă foarte mult. - Daniel, îți mulțumesc
Daniel Cristea-Enache by Ioana Scoruș () [Corola-journal/Journalistic/14225_a_15550]
-
înspre filosofie"), Jean Bollak își propune calea tehnică de investigare a conceptelor: "A face istoria medierilor culturale, adică istoria lecturii, a textelor și interpretării lor în chiar cadrul practicii filologice". Studiile sale despre Empedocle, Heraclit, Epicur, Platon rețin importanța acordată criticii antichității ca sursă de informație. Atotputernicul hermeneut are capacitatea de a pătrunde până la principiul genezei operei. Cu atât mai multă importanță dobândește o traducere (în cazul de față, excepțională, datorată doamnei Magda Jeanrenaud). Studiul introductiv semnat de Andrei Corbea delimitează
Cartea străină by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/14262_a_15587]
-
etnografică", "descriptivă" a Mayei Belciu, impresionat desigur de capacitățile prozatoarei de a evoca un ținut specific, concurată în acțiunea ei poate numai de Sorin Titel, în ciclul său de romane în care a înfățișat mediul bănățenesc de mici așezări urbane. Criticul remarca la Maya Belciu "exactitatea detaliului", "finețea observației", ascuțimea simțului auditiv, arătând totodată, pe bună dreptate, că imaginea acelei lumi descrise cu atâta minuție și har plastic nu ar fi fost completă dacă nu i se da și legendei locul
La o reeditare by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/14281_a_15606]
-
Marina Constantinescu Ține deja de istoria literaturii universale impactul pe care romanul lui Vladimir Nabokov, Lolita, l-a avut, încă înainte de apariția lui în 1955, asupra editorilor americani, asupra criticii de specialitate, asupra cititorilor din Europa și din Statele Unite. În anii șaizeci, s-a creat o enormă vîlvă în jurul receptării Lolitei, a tehnicii construcției narative, a invenției lingvistice aproape inepuizabile și, în primul rînd, a temei romanului:povestea devoratoare a
Fantastica aventură a lui Humbert Humbert și a iubitei lui, Lolita by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14287_a_15612]