1,176 matches
-
Clark, What was Shelley's Indebtedness to Keats ? în PMLA, LVI (1941), pp. 479-497 (o interesantă infirmare a asemănărilor stabilite de J. L. Lowes) ; Ihab H. Hassan, The Problem of Influence in Literary History, în Journal of Aesthetics and Art Criticism, XIV (1955), pp. 66-76; Haskell M. Block, The Concept of Influence in Comparative Literature, în Yearbook of Comparative and General Literature, VII (1958), pp. 30- 36 ; Claudio Guillen, The Aesthetics of Influence Studies in Comparative Literature, în volumul Comparative Literature
[Corola-publishinghouse/Science/85060_a_85847]
-
sub îngrijirea lui W. P. Friederich, Chapel Hill, N. C., 1959, vol. I, pp. 175-192. 18. Vezi H. O. White, Plagiarism and Imitation during the English Renaissance, Cambridge, Massachusetts, 1935; Elizabeth M. Mann, The Problem of Originality in English Literary Criticism, 1750-1800, în Philological Quarterly, XVIII (1939), pp. 97-118 Harold S. Wilson, Imitation, în Dictionary of World Literature (ed. J. T. Shipley), New York, 1943, pp. 315-317. 19. Sidney Lee, Elizabethan Sonnets, vol. 1-2, Londra, 1904. 20. Wolfgang Clemen, Shakespeares Bilder, ihre
[Corola-publishinghouse/Science/85060_a_85847]
-
linguistic non-arbitrary, departs from an intentionality confessed by the writer regarding the semantics of the old man's name, Fărâmă, from Pe strada Mântuleasa, and of the "Girl" from the play Columna nesfârșită, as well as from suggestions from literary criticism. The paper sets out to an "examination" of Eliade's prose world from the mythological name's perspective, endeavour that is justified exactly by the full of sense nature of the language that "re-enchants"; an intensely semantical language corresponds to
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
psihiatrice (Schulsinger, 1972Ă. Sintetizând experiența personală de psihiatru pediatru și rezultatele mai multor studii asupra temperamentului la copiii, Rutter (1987Ă evidențiază faptul că la copiii cu trăsături temperamentale dezavantajante apar în perioada pubertății și adolescenței tulburări de comportament care antrenează criticismul și ostilitatea părinților. Personalitatea - după același autor - integrează strategii cognitive, afective, motivaționale și abilități relaționale care sunt dependente de predispozițiile temperamentale. În cazul personalităților patologice, devin persistente și obiectivabile comportamental doar componentele maladaptative. În același context, Graham și Stevenson (1987Ă
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
îi cer să se manifeste servil și sicofantic, permițând, dacă nu chiar încurajând, din partea acestora o atitudine de exploatare, maltratare sau profitare; contracarează încercările altora de a-l ajuta și cere să fie condamnat prin acceptarea blamului nemeritat și a criticismului nejustificată. Schizotipal Secretos (de exemplu, preferă singurătatea și izolarea, cu unele încercări de atașare și asumare a obligațiilor personale; cu timpul, se izolează în roluri vocaționale tot mai periferice și activități sociale clandestineă. Borderline Paradoxal (de exemplu, cu toate că are nevoie
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
Mihail Sebastian, „Mathesis sau Bucuriile simple”, RP, 1935, 5311; G. Călinescu, „Mathesis...”, ALA, 1935, 778; Oscar Lemnaru, Traducerea din Kant. Problema traducerilor de filosofie, FLR, 1936, 1566; Eugen Ionescu, Constantin Noica, „Păreri libere”, 1936, 6; Ionel Jianu, O introducere la criticism, RP, 1936, 5487; Petru Comarnescu, Două moduri de cercetări filosofice, la d-nii Claudian și C. Noica, RFR, 1936, 11; Anton Dumitriu, „Concepte deschise în istoria filosofiei la Descartes leibniz și Kant, „Revista de filosofie”, 1936, 4; Septimiu Bucur, C. Noica
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288472_a_289801]
-
este legat de factorii induși de colectivism individualism, respectiv libertinaj-constrîngere culturală. Individualiștii privesc realitatea prin prisma succeselor lor, în timp ce colectiviștii o evaluează mai degrabă prin intermediul eșecurilor și al consecințelor negative ale comportamentului lor. Astfel, colectiviștii manifestă în mai mare măsură criticism în autoevaluări. Individualiștilor le sînt specifice atribuirile interne. Ei caută și solicită informații care să confirme atribuiri interne dezirabile, în timp ce colectiviștii sînt preocupați și au o mare sensibilitate față de devierea de la norme (Triandis, 1995, p. 71). 8.6.3. Atribuirile
Psihologie interculturală: repere teoretice și diagnoze românești by Alin Gavreliuc () [Corola-publishinghouse/Science/855_a_1870]
-
-i poate epuiza conținutul. Aici nu trebuie și nu poate să persiste, în cele din urmă, o limită de netrecut; căci gândul și obiectul spre care se îndreaptă acesta sunt unul și același lucru.7 Cotitura sau răsturnarea produsă de criticismul kantian în istoria gândirii filosofice a fost caracterizată în diferite feluri. Ea va putea fi caracterizată și drept o trecere de la un concept al cunoașterii orientat spre conținut la un concept al cunoașterii orientat spre formă. Potrivit acestuia din urmă
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
tendința și scopul ei, care este critica și care trezește spiritul conform naturii sale. Mărturisesc că filosoful de la Königsberg s-a înșelat adesea ca om, că trebuie deseori să înlocuim părerea lui printr-o alta, dar el este nemuritor fundamentând criticismul, adica aspirația adâncă a filosofiei după care rațiunea nu consideră adevărat decât ceea ce a recunoscut ea ca atare, după o matură cercetare.9 Prin Kant s-ar afirma, așadar, însuși spiritul filosofiei, și anume cerința de a supune deopotrivă credințele
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
urmă, este util să distingem între cei care afirmă că își propun să construiască pe temelia filosofiei kantiene și cei care obișnuiesc să-și prezinte propriile idei, ba chiar și felul în care concep și practică filosofia, în confruntare cu criticismul kantian. În cursurile lui Maiorescu, prezentarea ideilor lui Kant era subordonată în mod vizibil unei intenții mai generale: trezirea gustului și interesului intelectual și estetic pentru filosofie. Opera lui Kant îi apărea lui Maiorescu drept exemplară pentru ceea ce reprezintă cultura
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
tinere. O altă supoziție care pare să fi susținut imaginea despre filosofia lui Maiorescu și a celor din cercul său era că numai prin analiza critică a puterilor cunoașterii ne putem elibera de tirania unor obișnuințe adânc înrădăcinate ale gândirii. Criticismul kantian situează astfel într-o perspectivă nouă multe probleme de interes general. Este o preocupare pentru filosofia apropiată de cea a saloanelor culte ale vremii. Scrupulele interpretului calificat îi erau în bună măsură străine profesorului Maiorescu. El credea că prezentarea
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
opera lui Kant metafizica transcendentă a primit o lovitura din care cu greu își va putea reveni. Nu se poate trece peste Kant, construind sisteme filosofice a căror pretenție de a reprezenta „știință” ar fi fost probată ca nelegitimă de către criticismul kantian. Cel care a fost, probabil, după Maiorescu cel mai fidel admirator și popularizator al filosofiei lui Kant nu ezita să afirme că nici una din încercările de distanțare categorică de concluziile filosofiei critice nu a fost încununată de succes. Prin
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
care amintește de Maiorescu, cu deosebire în prelegerile consacrate intuițiilor pure ale sensibilității, spațiului și timpului 26. În expunerea filosofiei teoretice a lui Kant, profesorul va acorda o atenție deosebită clarificării a trei concepte, pe care le aprecia drept fundamentale: criticism, apriorism și idealism transcendental. Se cuvine remarcat că Petrovici insista asupra distincției dintre ceea ce numea un „apriorism psihologic” și un „apriorism logic”. În primul caz este vorba de sublinierea anteriorității structurilor a priori în raport cu experiența, oarecum în sensul teoriei ideilor
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
răspuns care deschide calea răspunsului la cea de a doua. Rezultatul criticii kantiene a fost atât respingerea empirismului, care contestă în general posibilitatea metafizicii, cât și a raționalismului clasic, care nu oferă baza necesară în vederea edificării metafizicii ca știință. Judecând criticismul kantian în ambianța filosofică în care a luat naștere și a dat roade, Florian conchide: „Filosofia critică a încheiat un mod de a gândi, ale cărui origini sunt destul de vechi. Din acest punct de vedere, criticismul e cel din urmă
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
metafizicii ca știință. Judecând criticismul kantian în ambianța filosofică în care a luat naștere și a dat roade, Florian conchide: „Filosofia critică a încheiat un mod de a gândi, ale cărui origini sunt destul de vechi. Din acest punct de vedere, criticismul e cel din urmă cuvânt al filosofiei.”42 Florian crede că opera critică a lui Kant are meritul nemuritor de a fi fixat pentru prima dată menirea adecvată a gândirii filosofice în genere, cea de cercetare a condițiilor de posibilitate
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
Kant, prin sistematizarea proprie a direcțiilor interpretative, prin consecvența tuturor judecăților autorului cu punctele de vedere care susțin prezentarea sa sistematică a filosofiei lui Kant. Este regretabil că Florian nu a participat mai activ la dezbaterea din literatura internațională consacrată criticismului deoarece prin prestațiile sale el a depășit în mod sigur acel „provincialism” sub semnul căruia au stat poate prea mult timp nu puține scrieri românești despre Kant. Și este, desigur, regretabil că el a mai vorbit și scris despre Kant
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
Sistemul metafizic pe care îl schițează nu a fost construit pe fundamentele filosofiei critice, ci, dimpotrivă, printr-o desprindere clară de principiile și concluziile esențiale ale filosofiei kantiene. Proiectul metafizicii inductive nu poate fi asumat fără a ieși din cadrele criticismului. Demersul lui Motru este mai degrabă exemplar pentru o anumită modalitate și motivație a ieșirii din cercul filosofiei transcendentale. Iată de ce pretenția că cititorului i se oferă o scriere de orientare în filosofia kantiană este lipsită de orice temei. Motru
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
cercetare kantiană. Noica va continua să se intereseze de opera lui Kant a cărei cercetare va sta în centrul proiectului său de formare filosofică 68. Firul acestor preocupări se rupe odată ce Noica ajunge în posesia propriilor sale idei și proiecte. Criticismul kantian va fi examinat din cu totul altă perspectivă și cu alte intenții în perioada când a fost scrisă Devenirea întru ființă. Această scriere propune o ontologie. Autorul ei va schița acum o interpretare ontologică a Criticii rațiunii pure, a
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
a fost dezvoltată de către Kant, nu este, cum s-a spus adesea, o teorie a cunoașterii, ci o nouă ontologie. În această încercare de resemnificare, Noica pornește de la interpretarea lui Heidegger, despre care spune că arată „fața mai adâncă a criticismului kantian cu trecerea acestuia de la epistemologie la ontologie”69. Punctul de plecare al lui Noica îl constituie întrebarea „ Ce înțelege Kant prin metafizică”. Mai precis, el se întreabă dacă Critica rațiunii pure oferă o nouă metafizică sau respinge pur și
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
al neutralității, exprimat prin acceptarea principiului contradicției bilaterale. În însemnări și în comunicare personală, Noica se va exprima într-un fel ce nu lasă nici o îndoială în această privință. Iată doar o asemenea însemnare din anul 1981: „Ce plat e criticismul când e confirmat (Reinhold, Krug, Herbart) și ce subtil când e dezmințit (Fichte, Schelling, Hegel)”83. O apreciere care va fi întărită prin judecata comunicată unuia din cei cu care făcea schimb de idei, prin corespondență: „Mă bucur că ne
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
o mărturie în acest sens, una care nu va fi, desigur, înregistrată cu plăcere astăzi. 20. I. Petrovici, „Kant și cugetarea românească”, p. 1. 21. I. Petrovici, Douăsprezece prelegeri ..., p. 13. 22. Vezi P.P. Negulescu, Istoria filosofiei contemporane, vol. I, „Criticismul kantian”, Imprimeria Națională, București, 1941, pp. 61-62. 23. În scopul unei mai bune înțelegeri a acestei stări de spirit pot fi citite texte ca cel al lui Nicolae Balca, Pentru o mai corectă înțelegere a filosofiei kantiene. O confruntare cu
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
Căci analizele lui Kant nu conțin și nu implică câtuși de puțin vreo rezervă în această privință, așa cum a crezut Blaga. Nu existența și semnificația spirituală a năzuințelor de a elabora reprezentări asupra transcendentului este pusă în discuție prin concluziile criticismului kantian, ci numai caracterizarea produselor unor asemenea năzuințe despre cunoaștere în sensul propriu al termenului. Este plauzibil că dacă ar fi fost confruntat cu critici de felul celor pe care le-a formulat Blaga, Kant ar fi replicat în acest
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
de tip I, ci în cadrul tipului II.” (Ibidem, p. 213.) 23. L. Blaga, Despre gândirea magică, în L. Blaga, Gândire magică și religie, Humanitas, București, 1996, p. 77. 24. Ibidem, pp. 81-82. 25. „Recunmoaștem din plin că momentul istoric al criticismului este ireversibil. Și mai recunoaștem că de această împrejurare va trebui să țină seama orice nouă filosofie și orice viitoare teologie.” („Diferențialele divine”, în Trilogia cosmologică, Humanitas, București, 1997, p. 16.) În ultimul volum al Trilogiilor, Blaga sublinia modul cum
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
1913; H. Sanielevici, Poporanismul reacționar, București, 1920; Lovinescu, Ist.civ.rom., I-III, 80-119; II, 67-71, passim, IV, 108-135, passim; Ralea, Scrieri, II, 376-379; Lovinescu, Ist.lit.rom.cont., I, 80-119, II, 67-71, passim, IV, 108-135, passim; Mihail Dragomirescu, Sămănătorism, poporanism, criticism, București, 1934; Lovinescu, Ist. lit. rom. cont., 191-192, passim; G. C. Nicolescu, Ideologia literară poporanistă. Contribuția lui G. Ibrăileanu și bibliografia problemei, București, 1937; Călinescu, Ist.lit. (1941), 585-604, Ist. lit. (1982), 661-681; Valeriu Ciobanu, Poporanismul. Geneză, evoluție, ideologie, București, 1946
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288959_a_290288]
-
treia tematizări, a comunicării, reduce realul la ceea ce poate fi comunicat sau semnificat, sau la limbaj: nu există decât ceea ce este exprimat, comunicat, semnificat. în raport cu prima tematizare, care este propriu-zis ontologică, celelalte două sunt punctele de plecare pentru cele două criticisme filosofice: cel al cunoașterii și cel al comunicării. Ontologia inițială este subțiată, diluată, dar practic extinsă de către cele două criticisme, care nu se recunosc ca și ontologii. O dată cu a treia tematizare, ceea ce există devine coextensiv cu limba, cu comunicabilul. Lumea
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]