KorAP: Find »[drukola/base=culi & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...7 8 9 10 >

240 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425

pași în lung și de trei în lat, o blană înspicată negru; și carele urs e cel mai viclean și s-a deprins a fura șunci de cal aninate la hochstand. Îți va veni și vreme ta, viclene! îl amenință Culi pe acel urs; neștiind însă bine dacă și-a ales peștera de somn în teritoriu la Prelunci, ori s-a amistuit cine știe unde, pe tărâm necunoscut. La mijlocul lui aprilie a sosit doctorul Micu, să-l vadă pe paznic în ce stare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
și-i dădea vești plăcute despre cucoșii de munte. Iar doctorul Micu se semețea a fi cel mai mare domn al acestui vânat. Am șaptesprezece trofee și-mi trebuie al optsprezecelea, declara el. „Acest domn doctor cu poreclă potrivită, cugeta Culi zâmbind, nu se poate să nu se socoată cel mai mare dintre toți vânătorii cei mari de pe lume!“ Erau cucoși sălbatici la Valea Mare și, în unele dimineți, jucau și se băteau pe viscoliturile rămase. La o mie cinci sute

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
cei mari de pe lume!“ Erau cucoși sălbatici la Valea Mare și, în unele dimineți, jucau și se băteau pe viscoliturile rămase. La o mie cinci sute de metri înălțime, se afla, într-o așezătură ferită, un pâlc de brazi bătrâni. Culi se ducea de cu sară ca să-i asculte pe cucoși cum vin pe sus cu zgomot, ca să se așeze pe spice de brad. Îndată ce-i știa unde sunt, se retrăgea și se întorcea acasă, la Prelunci. Acolo povestea doctorului Micu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
și a poftit pe Ursake Nicula să-l ducă în plantații, la țapi roșii. Deși lupii făcuseră pagubă, vânatul era destul de sănătos și puternic - și căpriorii au brăhnit din culme chiar în cea dintăi după-amiază când i-au căutat vânătorii. Culi se ducea cu domnul Ieronim; Onu Bezarbarză cu doctorul. Nana Floarea ieșea în urma lor în pridvor, cu mânile suflecate, de la frământatul pânii. Și-i plăcea s-audă într-un târziu, prin ușa deschisă, o pușcătură care duruia în creșteri și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
cu doctorul. Nana Floarea ieșea în urma lor în pridvor, cu mânile suflecate, de la frământatul pânii. Și-i plăcea s-audă într-un târziu, prin ușa deschisă, o pușcătură care duruia în creșteri și scăderi prin cotiturile văilor. La înserat, sosea Culi dintr-o parte, cu țapu-n spinare, în urma vânătorului său. Au sosit într-o sară și Bezarbarză cu doctorul, nevoindu-se amândoi cu o povară asemenea; și copilul a povestit un ceas, lângă vatră, stăpânei lui, cum a ieșit țapul, și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
găsească țapul cât după urmă de sânge, cât după putoarea pe care o lasă ca un fum subțire în urma sa. A fost de cosit fân, de săpat crumpene, de dres împrejmuiri. Nana Floarea l-a lăsat în voia lui pe Culi, în vara aceea. S-a fost el și la Sebeș, să vândă pieile de lup și de jder; s-a întors și s-a suit la piscul Pătrului, ca să arvonească brânza de toamnă de la bacii poienari; s-a dus să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
cu ajutorul lor un cal în locul Murgului. Pe acesta îl chema Șargu. Era voinic și blând. Coborând cu stăpânul său cătră apa Frumoasei, se deprinsese să sforăie și să ocolească oseminte împrăștiate, într-un loc unde fusese o întâmplare năprasnică. Câteodată Culi uita, dus de gânduri; iar Șargu îi da semn, ca să-și aducă aminte. A căzut o ploaie viforoasă la sfârșitul lui august și drumușorul s-a curățit, nemaipăstrând nici o amintire. După ce a trecut și mugetul cerbilor în liniște și fără

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
vestit domnul Ionaș Popa că n-a uitat de ursul cel negru și vine să-l caute. Era bună acea scrisoare, căci, din vale de la hochstandul vechi, ursul cel cu furtișagul se arătase iar. Cel puțin așa-i părea lui Culi, că-i ursul acela pe care îl socotea el al lui. Am văzut ursul, a zis el cătră nana Floarea. —Care urs? tresări ea. —Ursul meu. Când a spus el întăi asta, nana Floarea și-a plecat nasul cu nemulțămire

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
acela pe care îl socotea el al lui. Am văzut ursul, a zis el cătră nana Floarea. —Care urs? tresări ea. —Ursul meu. Când a spus el întăi asta, nana Floarea și-a plecat nasul cu nemulțămire la lucrul ei. Culi râdea. —Mai bine te-ai gândi la altele... îi zise maică-sa. —La care altele? Eu mă gândesc la ale mele, care sunt pădurea și dihăniile. Se poate, dar să nu uiți, Culi, că mai sunt și altele pe lume

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
plecat nasul cu nemulțămire la lucrul ei. Culi râdea. —Mai bine te-ai gândi la altele... îi zise maică-sa. —La care altele? Eu mă gândesc la ale mele, care sunt pădurea și dihăniile. Se poate, dar să nu uiți, Culi, că mai sunt și altele pe lume. Ai fecior. —D-apoi ce fecior! Nu-mi trebuie să-l văd. Umblând, mâncând, dormind, fiind singur ori adunat cu alții - nu pot uita ce mi-a fost drag; ce să-mi mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
trebuie să-l văd. Umblând, mâncând, dormind, fiind singur ori adunat cu alții - nu pot uita ce mi-a fost drag; ce să-mi mai trebuiască acuma străjer, ca să-mi dea de veste în orice clipă! Nana Floarea oftă: —Bine, Culi. El veni ca să-i sărute mâna. Ea l-a lăsat; nu era încă vremea. Ursul care i se părea că e al lui ieșea în acea poiană, căutând nu știu ce. Poate căuta pe dracu, își făcea socoteală Culi, cu oarecare bucurie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Floarea oftă: —Bine, Culi. El veni ca să-i sărute mâna. Ea l-a lăsat; nu era încă vremea. Ursul care i se părea că e al lui ieșea în acea poiană, căutând nu știu ce. Poate căuta pe dracu, își făcea socoteală Culi, cu oarecare bucurie ascunsă; ori își aduce aminte că aici se pune carne de cal la păstrare în clenciuri, sub podina pătulului; ori se plimbă el așa, de plăcere, fiind dintr-o sămânță domnească; ori se îndestulează cu smeură în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
și are bănuială de vreun roi într-o scorbură. Îi aduc eu doctor bun, care să-i dea ce-i trebuie. Domnul Ionaș Popa a sosit la amiază, în ziua de 14 octomvrie. Cum a sosit, a ascultat istoriile lui Culi, presupusurile lui, așezarea locului - toate câte-i trebuiau. Zâmbind, își pregătea carabina și era încredințat că nu va vedea nici urmă de urs, după o logică și o rânduială bine cunoscută vânătorilor. Cum merge treaba, Culi? a întrebat el deodată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
a ascultat istoriile lui Culi, presupusurile lui, așezarea locului - toate câte-i trebuiau. Zâmbind, își pregătea carabina și era încredințat că nu va vedea nici urmă de urs, după o logică și o rânduială bine cunoscută vânătorilor. Cum merge treaba, Culi? a întrebat el deodată. Paznicul s-a întors surprins, căutând în juru-i ruinile despre care voia să se informeze stăpânul său. Nu mai erau ruini, nu mai erau pojaruri. Totuși Culi privi în sine neguros, negrăbindu-se a da răspuns

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
și o rânduială bine cunoscută vânătorilor. Cum merge treaba, Culi? a întrebat el deodată. Paznicul s-a întors surprins, căutând în juru-i ruinile despre care voia să se informeze stăpânul său. Nu mai erau ruini, nu mai erau pojaruri. Totuși Culi privi în sine neguros, negrăbindu-se a da răspuns. Domnul Ionaș Popa a clătinat din cap și, venind aproape, l-a bătut prietinește pe umăr: —Poate ești prea singur, Ursake. Culi a scuturat energic din cap. Nici vorbă nu putea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Nu mai erau ruini, nu mai erau pojaruri. Totuși Culi privi în sine neguros, negrăbindu-se a da răspuns. Domnul Ionaș Popa a clătinat din cap și, venind aproape, l-a bătut prietinește pe umăr: —Poate ești prea singur, Ursake. Culi a scuturat energic din cap. Nici vorbă nu putea fi despre lucrul la care se gândea domnul de la Cluj. Dar altfel, domnul Ionaș Popa îl găsea iarăși voinic și sprinten ca altădată și deosebit de atent la toate ale pădurii. Au

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
locul unde s-au așezat, se deschidea lumina în fund; de-acolo poiana ocolea larg într-o parte și-n alta. În față - ascunzându-i trupul nalt - vânătorul avea un prag de stâncă, pe care își rezemase carabina cu lunetă. Culi își ocupa ascunzișul lui obișnuit, între tufe de bisacăn. Așa au așteptat până cătră înserat. Au început să schimbe șoapte și se pregăteau de retragere. —E ușor de înțeles, explica domnul Ionaș Popa, că vânatul nu vine când poftim noi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
vine de obicei de la vale și are mișcări pe care le cunosc. Calul meu văd că a intrat de cătră deal și iese acuma lângă cei doi brăduți. În aceeași clipă doctorul Popa văzuse și pusese pumnul în greabănul lui Culi, apăsându-l în culcuș. Își pregăti arma și căută prin lunetă. Parcă n-ar fi Șargu, domnule doctor, aiura Ursake. Ba e Șargu. Da-l-aș dracului! vi-l vând pe cât l-am cumpărat. Doctorului Popa îi venea să râdă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
e Șargu. Da-l-aș dracului! vi-l vând pe cât l-am cumpărat. Doctorului Popa îi venea să râdă de asemenea vânătoare. El văzuse urs; iar acuma se afla încredințat că e Șargu. —Eu zic să trageți, domnule doctor, șopti Culi ațâțat. Ne înșală! Domnul Ionaș Popa a căutat a doua oară crucea lunetei și a pus-o în fantasma din ceață. A tras. S-a auzit un rânchezat cum nu s-a mai pomenit niciodată să râncheze un cal; pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Părea că s-a săpat în preajma lor o groapă a tăcerii. Au așteptat așa vreme îndelungată; poate un ceas. Vânătorul clujan s-a mișcat. I-a șoptit îndată Nicula Ursake: Mă rog frumos, domnule doctor, mai stați puțin. Stăm degeaba, Culi, a răspuns vânătorul. S-a dus. — Nu cred, domnule doctor. — Atuncea ți-am pușcat calul. Ha-ha! n-ar fi nimic asta. Dacă nu m-aș teme, m-aș duce să-l caut și să-l găsesc. Dar mă tem. Și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
puțin rece. Ușile se aflau deschise; luminile aprinse; un foc mare juca pe vatră, în odaia oaspeților. Bezarbarză ieși în jocul acela de lumini auzind pași, și strigă spre întunericul pădurii, îngroșându-și glasul: —Care-i acolo? Noi suntem, răspunse Culi. Ascultă, Onule; răspunde repede. Auzi tu? — Aud. — Răspunde: unde-i Șargu? În căsuța lui, răspunse Onu, râzând. L-am ospătat cu fân și i-am dat apă. — Când? — Mai acum. —Dar slobod fost-a? —Fost; dar nu se duce departe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
fân și i-am dat apă. — Când? — Mai acum. —Dar slobod fost-a? —Fost; dar nu se duce departe. Cei doi se apropiară. Bezarbarză văzu cu mirare că Nicula Ursake trece la grajd și cercetează. Vânătorul se oprise în pridvor. Culi se întoarse: E aici, zise el cu glas schimbat. A fost înșelare, precum am spus. —Ba atunci am tras în urs, râdea domnul Ionaș Popa. Înșelarea a fost din partea mea, că nu l-am nimerit. — Se poate și asta, răspunse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Înșelarea a fost din partea mea, că nu l-am nimerit. — Se poate și asta, răspunse pe gânduri paznicul. Nana Floarea află numaidecât de la Onu că s-a întâmplat ceva neobișnuit. Ar fi poftit să întrebe pe domn și nu cuteza. Culi n-avea poftă să vorbească; a îmbucat de puține ori și s-a dus în fundul odăii, întinzându-se în patul cel mare pe o coastă, cu tâmpla rezemată în palmă. Vânătorul s-a simțit trudit și a adormit îmbrăcat un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
de ziuă, trebuie să ne întoarcem unde am tras. Poate să luăm și pe Vidra. — Crezi domnia ta că l-ai lovit? — Așa cred. Nana Floarea așteptă o clipă. Întrebă iar, șoptit: —A fost ursul? Dacă n-a fost calul lui Culi, zâmbi domnul Ionaș Popa, atuncea numaidecât a fost ursul. Nicula Ursake se mișcă și el din casă, chemat de vorbele care sunau afară și ieși sub stele. Femeia schimbă vorba; aflase că badea Toma va să vie a doua zi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
știre despre un râs din Pârăul Șerpilor. L-a întâlnit pe Bezarbarză tocmai sus, la Runc, și i-a lăsat vestea asta lui Bezarbarză. Ursake tăcea; era bine încredințat că, înainte de a ieși el afară, se vorbise de altceva. — Mergem, Culi, îi zise într-un târziu vânătorul, observându-l că nu mai avea astâmpăr. Până la poiana hochstandului aveau de străbătut cam opt kilometri, dar au pornit cu mult mai înainte decât trebuia. Culi ducea cățelușa; domnul Ionaș Popa îl urma cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]