KorAP: Find »[drukola/base=cultual & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...7 8 9 ...12 >

285 matches

Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330

În timp ce textele cu caracter politic (tratate, anale) oferă imaginea unui panteon foarte amplu, cuprinzând marile divinități naționale (zeița Soarexe "Soare" din Arinnaxe "Arinna" și zeul furtuniixe "zeul furtunii" din ¾atti, de exemplu) și mulți zei locali, În schimb, textele practicii cultuale (celebrări ale sărbătorilor) fac dovada unei situații foarte diferite de cea din perioadele anterioare. Nevoia de organizare și de raționalizare, experimentate În practica administrativă a gestionării unui teritoriu statal foarte mare și compozit, se reflectă și În Încercarea clasei scribilor

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
a divinităților nu este nici unitară și nici completă; ea Își menține coerența doar În interiorul listelor din tratate și răspunde În primul rând dorinței de centralizare a regelui. În aceeași perioadă, un analog fenomen de sistematizare este aplicat și practicii cultuale, astfel Încât vechile sărbători locale sunt Înghițite de mari sărbători periodice, desfășurate În capitală, celebrate de rege și de familia regală. Echilibrul dificil și precar Între cultele locale și cultul oficial al statului, creat În prima parte a imperiului, Începe să

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Soare" din Arinnaxe "Arinna" „stăpâna regilor și reginelor din ¾atti” și preot al fiului acesteia, zeul furtuniixe "zeul furtunii" din Nerikxe "Nerik", cetate care constituie principalul centru de cult al tradiției hatice din nordul Anatxe "Anat"oliei. Recuperarea acestui centru cultual este cu siguranță folosită de ¾attușili În scopuri politice, dar arată și forța legăturilor cu tradiția religioasă mai veche. Regina Pudu¿epa, fiica preotului zeiței DIȘTAR din Lawazantiya, Pentipșarri, pare să Încerce o sinteză Între divinitățile din diferite zone ale

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
culturi au contribuit la formarea patrimoniului religios al statului hitit: hatiții, palaicii, luvienii, huriții. Analiza lingvistică a numelor divine (atunci când este posibilă) și constatarea inserării, de către scribii hitiți, a unor formule și recitări În limbi diferite de hitită, În timpul ceremoniei cultuale pentru anumite divinități, ne-a permis ordonarea zeilor pe diferite grupuri de populații: astfel, se poate vorbi astăzi despre divinități hatice, hurrite, luviene și palaice. Panteonul hatic, cel mai bine atestat În textele hitite antice, este compus din: zeul furtuniixe

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Hüyük și de ceramica descoperită la Hacilar; acestea mai apar și la sfârșitul mileniului al III-lea pe steagurile de la mormintele din Alaca Hüyük; se vor menține marginal și În perioada hitită imperială, după cum se poate observa de pe anumite inventare cultuale ale epocii lui Tut¿aliya al III/IV-lea, care descriu substituția simbolurilor aniconice ale zeului furtunii cu imagini ale taurului 3. Chiar și reprezentarea lui Șarruma de la Yazilikaya, ca un tăuraș la picioarele mamei și ale tatălui său, Însoțită

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
animale, precum leul, asociat zeilor războiului, felinele (pantere?), suport al unei divinități feminine, maimuța, ajutorul zeiței ¾anna¿annaxe "H~annah~anna", porumbelul, atribut al zeiței Iștarxe "Iștar". Totuși, divinitățile hitite sunt reprezentate cu precădere În formă umană: În descrierile imaginilor cultuale se vorbește clar despre zei care sunt „bărbați” și „femei”; În acest fe sunt reprezentați și În iconografie. Din acest motiv, nu putem face Întotdeauna distincție Între imaginea zeului și cea a regelui sau a preotului, deși există trăsături distinctive

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
de-a lungul Întregii istorii hitite, chiar și atunci când, În epoca imperială, suveranii de la Hattușaș le-au Înglobat În programul marilor sărbători ale anotimpurilor, care erau celebrate, personal, de rege și de regină și/sau de principe În timpul unei călătorii cultuale (reală și/sau simbolică), În cursul căreia se ajungea În principalele centre anatoliene. Acest respect al tradițiilor locale, bine atestat, de instrucțiunile lui Arnuwanda pentru guvernatorii provinciilor, dar și de inventarele cultelor din timpul lui Tut¿aliya al III/IV

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
aliya al III/IV-lea, care, pe lângă descrierea idolilor, a simbolurilor și a obiectelor de cult, conțin și o inventariere a sărbătorilor prevăzute pentru diverse zeități, a regimului ofrandelor și a personalului templului (Carter, 1962). Știm astfel că În calendarul cultual erau prevăzute celebrări regulate ale unor sărbători mensuale și anuale, legate fie de fenomene atmosferice și momente speciale ale producției agricole (de exemplu, „sărbătoarea ploii”, „sărbătoarea recoltei”, „sărbătoarea pământului” etc.), fie de anotimpuri. Cele mai importante erau sărbătorile de primăvară

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Cate, 1986), și sărbătoarea toamnei sau nuntarriyaș¿aș („a grabei”), care dura probabil la fel de mult (Houwink Ten Cate, 1988). Aceste sărbători, de la care ne-au parvenit atât tăblițe care le prezintă conținutul, cât și multe ritualuri cotidiene, prevedeau o călătorie cultuală (reală și/sau simbolică) ce pornea de la Hattușaș și trecea prin diferite centre anatoliene, unde se celebrau vechile sărbători locale. Printre multe alte sărbători ale căror descrieri s-au păstrat, un interes aparate prezintă vechea sărbătoare hitită a KI.LAM

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Caracterul oficial al ritualurilor festive cerea ca aceste culte să fie celebrate personal de rege și regină, Însoțiți de multe ori de principele moștenitor și de alți fii sau de un delegat, În general un principe sau un preot. Angajarea cultuală a suveranului, care trebuie să fi fost foarte obositoare, având În vedere numărul mare de sărbători anuale și de durata unora dintre celebrări, era considerată prioritară față de alte Îndatoriri, pentru că Îndeplinirea corectă și punctuală a riturilor Îi garanta bunăvoința zeilor

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
of the nuntarriyashas Festival, especially Days 8-12 and 15-22”, În E. Neu-Ch. Rüster (coord.), Documentum Asiae Minoris Antiquae, Festschrift für Heinrich Otten zum 75. Geburtstag, Wiesbaden, pp. 167-194. Imparati, F. (1964), Le leggi ittite, Roma. Imparati, F. (1977), „Le istituzioni cultuali del na4hékur e il potere centrale ittita”, În SMEA, nr. XVIII, pp. 19-64. Imparati, F. și Saporetti, C. (1965), „L’autobiografia di Hattusili I”, În SCO, nr. 14, pp. 40-85. Jakob-Rost, L. (1961-1963), „Zu den hethitischen Bildbeschreibungen”, În MIO, nr.

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
onomastice, În care predomină teonime ca Dagan (care e și cel mai mare zeu, patron al cetății din Terqa), Ishtar, Ea, Nunuxe "Nunu", Admuxe "Admu", Shamash. Texte ce provin din așa-numita perioadă Shakkanakku (cca. 2266-1920) scot În evidență preeminența cultuală a lui Dagan, Ishtar (sub diverse manifestări) și a așa-numitului „zeu al furtunii” (DIMxe "DIM"), În timp ce este relevantă și venerația pentru Ninkhursag (Mamaxe "Mama"), Enkixe "Enki"/Ea, zeul solar, o zeiță numită „Stăpâna Palatului” (patroana Qatnei În secolele XVI-XV

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
sale, atestate la Mari și apoi În Fenicia, trăsătură ce confirmă legăturile dintre religia emariotă și tradiția siro-palestiniană din epoca fierului. Un ciclu important de ceremonii pentru defuncți era celebrat În luna Abuxe "Abu" În apropierea unor temple și locuri cultuale amenajate (care confirmă importanța acestui aspect În religia siriană), unde sunt menționați Astartexe "Astarte" și NIN.URTAxe "NIN.URTA În ceea ce privește panteonul de la Emar, se confirmă rolul important deținut de zeul Daganxe "Dagan", cea mai mare divinitate a regiunii de pe cursul

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
bogată În teonime Încorporate În antroponime este cea care a reflectă aspecte ascunse ale devoțiunii populare, fidelă mai ales entităților divine și formelor foarte arhaice. Documentele mitologice, scrise Într-o limbă aulică și arhaizantă, apar cu câteva secole Înainte de textele cultuale, iar fixarea lor În scris a selectat doar o mică parte a patrimoniului narativ care trebuie să fi circulat Încă din epocile foarte Îndepărtate; faptul că astfel de texte au fost copiate cu acuratețe ne garantează nu numai că amalgamul

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
minore sunt și pețitoarele Katharatxe "Katharat", un grup care prezidează peste căsătorii și nașteri; mai trebuie amintiți și zei precum Rashapxe "Rashap", stăpânul molimelor și al războiului, sau Horonxe "Horon", care Își exercită supremația asupra reptilelor, având amândoi o dimensiune cultuală superioară față de prezența lor În povestirile mitice. Mai sunt apoi și fiicele lui Baal, diferiți mesageri și paji, precum și alte figuri mai mult sau mai puțin obscure atestate ca teonime În onomastică sau menționate În listele divine, care contribuiau la

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
În povestirile mitice. Mai sunt apoi și fiicele lui Baal, diferiți mesageri și paji, precum și alte figuri mai mult sau mai puțin obscure atestate ca teonime În onomastică sau menționate În listele divine, care contribuiau la Îmbogățirea universului mitologic și cultual din Ugarit. În sfârșit, trebuie menționată o figură inactivă În mituri, dar foarte prezentă În cult: Ilibxe "Ilib", teonim care Înseamnă „Zeul tatălui”. Este vorba despre o figură ancestrală de divinitate dinastică, protectoare a regelui și casei acestuia; este Însă

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
de importanță primară pentru istoria diferitelor divinități și pentru aspectele cultului. În ceea ce privește religia feniciană, trebuie considerate pertinente mai ales Însemnările și polemicile biblice referitoare la zeii și tradițiile religioase ale canaaneenilor, În ciuda schematizării care lasă totuși să transpară o realitate cultuală destul de clară. Mitologia feniciană și punică este destul de puțin cunoscută din cauza lipsei de mărturii directe; se cunosc doar episoade fragmentare sau scurte Însemnări risipite În izvoarele grecești și latinești. Singura excepție este materialul care ne-a ajuns de la Filon din

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
din numele lui Tanit și cel al lui Astarte. Cunoaștem și alte asocieri divine precum Eshmun-Melqart din Cipru, Eshmun-Astarte, Sidxe "Sid"-Tanitxe "Sid-Tanit", Sid-Melqartxe "Sid-Melqart" la Cartagina etc. Fenomenul se explică printr-o legătură destul de strânsă, la nivel mitologic și cultual, Între două figuri divine percepute deosebit de apropiate În atribuții, care ajung să fie venerate În sanctuare comune. În centrele mediteraneene se observă În panteonurile punice anumite trăsături locale datorate fie devoțiunii speciale a fondatorilor fenicieni, fie contactului cu tradițiile indigene

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
cuprindea acte precum rugăciunea, divinația și practicile magice, ofertele sacrificiale nesângeroase (alimente, obiecte, băuturi etc.) și sacrificii de animale (cel mai adesea ovine, animale mici și păsări). Ne este cunoscută o terminologie sacrificială specifică, precum și existența unor asociații cu scop cultual și religios. Un aspect caracteristic al religiei feniciano-punice este fenomenul prostituției sacre, profesate sub diferite denumiri În apropierea templului sau În anumite ocazii festive (Adoniile din Biblos), având, de asemenea, valențe sacre și probabile implicații economice pentru locurile de cult

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Dimensiunea htoniană este foarte prezentă și la divinitățile siriene amintite mai sus, la fel ca și familiaritatea lor cu cei morți. Tot din Vechiul Testament avem informații ulterioare despre religia aramaică. În 2 Regi 5,18 se face aluzie la practici cultuale În temple, iar informații indirecte despre ceremonii găsim În 2 Regi 16, 10-15 (cf. 2 Cronici 28,23), unde este vorba despre practicile introduse În regatul lui Iuda, la Ierusalim de Ahaz, sub influența arameilor din Damasc. Astfel, jertfirea fiului

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
puțin pentru religia oficială, Înclinată mai degrabă să speculeze tradițiile deja cristalizate. După cum s-a mai spus, religia de la Palmira nu se poate delimita În mod unitar Într-un singur panteon, ci mai degrabă Într-o serie juxtapusă de sisteme cultuale care au Încercat să se integreze la un alt nivel Într-un panteon civic cu o structură esențialmente artificială. De fapt, În oază sunt atestate culte ale unor divinități cunoscute și În alte părți al ariei semitice orientale și occidentale

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
fenomenelor atmosferice, cu implicații privind fertilitatea și fecunditatea, care ar fi putut favoriza conotația lunară ulterioară. Pe lângă apartenența la triada zeului suprem, Aglibolxe "Aglibol" este reprezentat adesea cu Malakbelxe "Malakbel", Împreună cu care formează o pereche de frați divini: o legătură cultuală (poate mitică) diferită și anterioară rolului său În anturajul lui Bel. Aglibol și Malakbel erau venerați Împreună Într-un templu (Încă necunoscut) care avea numele semnificativ de „Grădina sacră”, fapt care Îi leagă de ciclul vegetal și Îi configurează ca

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
cinstea cărora se pregăteau mâncăruri sacre și libații. În sfârșit, sacrificiul includea anumite ofrande, sângeroase sau nu: preoții sunt recognoscibili În iconografie prin gluga și Îmbrăcămintea lor caracteristică; nu ne este Însă posibil să desprindem și alte elemente de interes cultual. 4. STATELE NAȚIONALE: AMONIȚI, MOABIȚI, EDOMIȚI, FILISTENITC "4. STATELE NAȚIONALE \: AMONIȚI, MOABIȚI, EDOMIȚI, FILISTENI" 1. Amonițiitc "1. Amoniții" Amoniții, al căror nume se leagă de un eponim mitic, erau probabil un trib de origine amorită stabiliți la est de cursul

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
greacă de la Amman, dedicată unei persoane cu rang Înalt, „gimnaziarh pentru două zile”, care poartă printre altele și titlul de „cel care Îl Învie (egerseites) pe Herakles”, atestat și pe monedele locale. Acest calificativ ne duce cu gândul la titlul cultual fenician mșkîm ’¶lîm, probabil „cel care Învie divinitatea”, care avea un rol central În sărbătoarea celebrată la Tir În cinstea lui Melqart, al cărei moment fundamental era „trezirea” anuală a zeului. La Amman, această sărbătoare presupunea probabil și procesiunea carului

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
cinstea lui Melqart, al cărei moment fundamental era „trezirea” anuală a zeului. La Amman, această sărbătoare presupunea probabil și procesiunea carului sacru al lui Herakles, prezent pe monede. Aceste elemente ne Îngăduie să presupunem că existau profunde afinități morfologice și cultuale Între Milkom și Melqart/Herakles (Sofonia 1,4 sqq. pare să-i confunde) și să considerăm că ambele divinități naționale Își au rădăcinile istorice Într-o tradiție comună. Alături de Milkom era, probabil, venerată ca soție a acestuia o divinitate feminină

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]