341 matches
-
prima noapte, am nimerit într-o mare livadă de măslini bătrâni și fără rod. Ocolisem parcă terenul cu mărăcini și, din întîmplare, descoperisem un drum care nu mai trecea pe la coliba părăsită și pe la capelă. În mijlocul livezii era o casă dărăpănată. Am încercat să mă apropii, dar n-a fost chip din pricina unor câini care se zbăteau în lanț, gata să mă sfâșie. Degeaba m-am învîrtit, degeaba am strigat. N-a ieșit nimeni. Mai departe am dat de o miriște
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
Mihaela), dar acum când o cercetă cu de-amănuntul se arătă foarte entuziasmată. O plimbam din odaie în odaie, iar Mihaela îi explica: ― Uite aici facem o ușă, cu glaswand, aici înlocuim scara cu una de beton (asta-i aproape dărăpănată), dincolo instalăm dormitorul că-i mai multă lumină și-l tapetăm cu albastru. (Ar fi de preferat mătase plisată, să te interesezi cât costă; cred că nu costă prea scump.) ― Aici o să trăiți fericiți o sută de ani ca-n
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
atelier de fierarie. El se gândi să dea o fugă până acolo, să-l roage pe fierar să-i strâmteze coronița, și fâlfâind din aripioare a și pornit-o în zbor. Clădirea în care se afla fierăria era veche și dărăpănată, iar camerele în care locuia acesta cu familia lui erau sărăcăcioase. Îngerul privi prin geamurile întunecate și văzu că toți ai casei dormeau. Dar iată, la unul dintre geamuri se vedea pâlpâind un opaiț. Și la lumina lui palidă, văzu
NE POVESTEȘTE ... BUNICA -Povestiri de Crăciun by SOFIA TIMOFTE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91581_a_93215]
-
ambulantă, e un interlocutor extrem de prețios. În plus, e singurul străin care are acces la "palat", cum i se spune pretențios clădirii cumpărate de Monsenior de la un negustor de parfumuri, cu mulți ani în urmă; în fapt, o casă greoaie, dărăpănată, care ar semăna cu un cufăr vechi, mâncat de carii, dacă zidurile cenușii, pe alocuri putrezite, n-ar fi acoperite de glicină. Vine în fiecare marți și în fiecare vineri, în jurul orei cinci după-amiază, se abate prin pavilionul bibliotecii ca să
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
timp, i-a vândut Monseniorului clădirea și, fără să dea vreo explicație cuiva, a pornit spre miazănoapte. De atunci, nu l-a mai văzut nimeni. Julius și-a explicat, astfel, ferestrele bătute în cuie, ca să nu le zgâlțâie vântul, poarta dărăpănată, încăperile goale sau pline de mobile nefolosite. Doar grădina a scăpat de decadență, iar asta s-a întîmplat deoarece, înainte de a se închide în "salonul pendulelor", adică înainte de a se "sminti", cum bombăne Maria, Monseniorul a avut inspirația să-l
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
Numai eu, care trăiam doar în lumea cărților, mă apucam și trân team pe tablă vreun citat din Camus sau din T.S. Eliot care se potrivea ca nuca-n perete cu atmo sfera de dezmăț din clasa noastră prăfuită și dărăpănată. La vederea lui, tipele care stăteau picior peste picior pe catedră, de li se vedeau pulpele până sus sub poala sumeasă a sarafanului, nici măcar nu se mai oste neau să se strâmbe sau să pufnească disprețuitor. Se obișnuiseră. Acum se
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
Colentinei. Mer geam zilnic acolo cu tramvaiul 21. Coboram într-un pei saj dezolant: un castel de apă singuratic, șinele de tramvai întorcând la capăt, o fabrică de țevi sudate. Treceam pe lângă o Automecanica și-abia atunci ajungeam la clădirea dărăpănată, vopsită galben mur dar, a școlii. În interior eram la fel de pustiit. Pierdu sem marea mea dragoste din facul tate și sufeream încă din greu. Serile erau o tortură. Imediat cum cerul se colora în roz-sângeriu, simțeam cum se apro pie
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
funerară, iar treaba ei era doar să se plimbe la întâmplare pe aleile astea de cimitir până când dădea peste ea. Înainte să moară, Joan Schluter îi dăruise fiicei sale o fotografie tare, cartonată, cu străbunicul Swanson stând în fața casei lui dărăpănate, acea capelă a dezolării, la patruzeci de kilometri nord-vest de ceea ce avea să devină Kearney. Bărbatul din fotografie ținea în mână jumătate din biblioteca sa - ori Pilgrim’s Progress, ori Biblia: fotografia era prea neclară ca să-ți dai seama. Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
de care nici măcar spitalul nu știe, pentru că stă acolo și se smiorcăie ca un pici nenorocit. Stătuseră împreună, doar ei doi, în casa părăsită de pe strada Brome, reconstituind trecutul pe care nu-l mai împărtășeau. Existase un moment, printre camerele dărăpănate și amintirile nesigure, când Karin realizase că în ziua aceea avuseseră în comun măcar după-amiaza aia însorită de confuzie, chiar dacă altceva nu mai aveau. Și când fratele ei începuse să plângă, iar ea se apropiase să-l liniștească, el o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
să-i povestești gazdei cum a fost și ce aspect avea seara și ce senzație Îți dădea - și-i povestești despre mirosul și gustul amețitor al uriașului dig pustiu, despre lumina ce murea pe zidurile de cărămidă tocită ale caselor dărăpănate și despre frumusețea orbitoare a acelei țesături de lumini și culori proiectate pe prora marelui vas, dar cînd Începi să-i povestești, simți că nu poți, nu poți nici măcar să retrăiești sentimentul de mister, bucurie și tristețe sfîșietoare pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
oraș -, buzele subțiri, supte, ușor lăsate În jos, arborînd o expresie de degajară ascunsă, de umor corupt și tainic. Chipul acela era În același timp mohorît, jenat, irascibil și servil, chipul omului mărunt - paznic de teatru, portar la un depozit dărăpănat, la o clădire cu birouri sau la un bloc cu apartamente ieftine, socru de polițist, văr de-a șaptea spiță cu sergentul de circă, unchi al unei neveste de turnător, ușier pensionar, supraveghetor de birou, curier sau Însoțitor al unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
esența sa brută, primitivă și nepăsătoare, ca un junghi ascuțit de foame care primește și devorează orice soi de hrană - ca În acest caz. Dincolo de pod, dincolo de linia ferată, În cartierul negrilor din Newport News - printre traversele, bordelurile și locuințele dărăpănate ale acelui cartier mohorît, mizer, abominabil, o baracă rudimentară din scînduri de brad adunate laolaltă cu graba primitivă, specifică războiului, pentru a răspunde unei nevoi primitive și lacome ca foamea Însăși, veche ca viața Însăși, nevoia oamenilor lipsiți de prieteni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
mișcătoare, o Încolăcire de măruntaie pe barele manivelelor, o zvîrcolire scurtă și neînțeleasă de sînge și oase și creier pe grinzile de lemn sau doar o grămadă informă veche, soioasă, cenușie și cafenie prăbușită Într-o dimineață În fața unei uși dărăpănate, pe o stradă din oraș, sub șinele trenului suspendat, o grămadă de zdrențe și oase, rece și fără viață, ce urmează a fi ridicată de poliție, anonimă și uitată În moarte așa cum fusese În viață. Aceștia erau, În marea lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
ieftin al femeilor și, Încă mai puternic decît toate, pătrunzător, cleios, aspru, proaspăt, de neuitat, nestăpînit ca natura și ca dorința primitivă a omului, se simțea mirosul lemnului de brad nou, alb, nevopsit, din care era alcătuită toată această construcție dărăpănată și ciudată. În cele din urmă, după o așteptare lungă și obositoare În coridorul Înăbușitor, timp În care ușile cabinelor se deschiseseră de multe ori, mulți bărbați și femei ieșiseră și mulți alții intraseră, băiatul și femeia de lîngă el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
de acolo, eu și fratele meu „prindeam“ primul tramvai care pornea spre „gară“, unde se instala circul, sau alteori se Întîmpla să Întîlnim pe cîte cineva cunoscut care ne lua cu mașina. Apoi, după ce ajungeam În zona murdară, mizeră și dărăpănată a gării, coboram, treceam repede peste șinele din triaj unde se vedeau focul și aburul locomotivelor și se auzeau scrîșnetul și bufniturile marfarelor, pufăitul răzleț al unei locomotive În mișcare, clinchetul clopotelor, zăngănitul trenurilor mari pe șine. Iar tuturor acestor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
loviți de glonț", spune mai marele camerelor jupuite de mortar, și arată mai multe nume, cutare sârb, cutare neamț, cutare ungur, și se sprijină în bastonul de rănit cu care l-a înzestrat revoluția. În oraș mergem cu un autobuz dărăpănat să vizităm monumentele revoluției, nu suntem mai mult de cincisprezece participanți la un simpozion despre aflarea adevărului, înaintea noastră o mașină a poliției cu cele două faruri, sau ce-or fi, lansează semnale bleu-ciel agolmerației rutiere. Domnul profesor din Marea Britanie
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
soare, aruncate de-a valma. Deasupra porții, o firmă aproape ștearsă : DEPOZIT DE CHERESTEA. Am deschis poarta și am intrat. Curtea aceea aveam senzația că o cunosc bine, parcă dintr un vis. Mai spre fundul ei se înălța o casă dărăpănată, cu o singură încăpere la etaj, iar printre scânduri se mișca silueta familiară a unui bătrânel mărunt și obosit, m-am îndreptat spre el. „Bună ziua, domnule Sima“, am spus. Bătrânul s-a întors spre mine, m-a privit o clipă
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
Piața Tajrish, închiriase acolo un apartament pentru mine. — Sunt scumpe chiriile în Tajrish, mormăi avocatul. Acum era rândul lui să gândească cu voce tare. — Casa ta din Abdel Azim cui ai dat-o? — Nimănui, stătea încuiată. E o casă veche, dărăpănată, mai mergeam acolo din când în când, să mă vadă vecinii... Doar acum, de când sunt la Evin, locuiește în ea un nepot mai îndepărtat... Nu am multe rude. Părinții mei au murit, iar cele două surori ale mele sunt de
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
vroiam să par. Și, Doamne, cât soare există la începutul acestei rupturi! Dacă lumina are miros, atunci după-amiaza aceea mirosea toată a lumină, a suc de lumină; lumină care se scurgea blândă, cucernică și mieroasă pe brazii tineri din gardul dărăpănat, pe pietrele funerare, pe florile și ierburile grase ce acopereau mormintele. Cerul era limpede ca un pahar bine spălat, iar soarele cobora încet dincolo de acoperișul bisericuței în jurul căreia apăruse cimitirul. Ducîndu-mă înlăuntru, destinul mi-a arătat ce era necesar: să
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
a mai zărit nimeni. Își făcuse, se vorbea, un sălaș în bălării. În aceeași noapte, plimbîndu-mă, fiindcă nu puteam să adorm după cele întîmplate, am nimerit, în spatele azilului, puțin mai departe, dincolo de o magazie veche de lemn, peste niște ziduri dărăpănate și înverzite de licheni care nu susțineau nici un acoperiș. Am crezut că era un WC și am intrat. După câțiva pași, am încremenit. Eram într-un fel de morgă! Pe o masă de piatră se afla întins un mort. Un
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
aceea parcă totul conspira să-mi dea senzația fericirii. Peste două ceasuri, la azil, am aflat de moartea Laurei. În primul moment am crezut că era o glumă idioată. Am alergat la morgă, am dat să pătrund între zidurile vechi, dărăpănate, am zărit prin întuneric cadavrul întins pe masa de piatră și m-am oprit; mi s-a făcut frig și frică, m-a cuprins o disperare năucă și tremuram; am fugit înapoi în cameră, am scos de sub pat sticlele de
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
52 Ierusalim, vineri, 7.50 a.m. Mașina intră prin Poarta Jaffa, oprindu-se aproape imediat într-o mică piață, un spațiu pavat, mărginit de un magazin de suvenire în care se vindeau obișnuitele kitsch-uri și două cămine pentru elevi dărăpănate. Trebuia să meargă pe jos de acolo. Maggie îi mulțumi șoferului, îi făcu semn să plece și se uită atent în jur. În fața ei era Centrul Suedez de Studii Creștine. În apropiere se aflau Centrul Creștin de Informațiii și Casa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
avea, cred, nevoie de un far nou pe partea aceasta. — Ce-o să ne facem? Dacă aș conduce eu, aș băga în marșarier și aș șterge-o frumușel de la locul faptei. Cu siguranță că cineva va cere despăgubiri. Proprietarii acestei case dărăpănate așteaptă de ani de zile o asemenea ocazie. Probabil varsă ceva unsuros pe stradă, după căderea nopții, în speranța că vreun șofer ca tine va aluneca spre cocioaba lor. Dădu drumul unui râgâit. Mi s-a dat peste cap digestia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
o moviliță de pământ peste care stătea aplecată o cruce celtică din placaj. Plymouth-ul tip 1946 era parcat în fața casei, cu bara de protecție atingând veranda și farurile din spate blocând trotuarul de cărămidă. Dar, cu excepția mașinii, a crucii dărăpănate și a bananierului mumificat, curtea era complet goală. Nu se vedea nici un arbust și nici o tufă. Nu creștea iarbă. Și nu cânta nici o pasăre. Agentul Mancuso privi automobilul și îi văzu plafonul înfundat și aripa plină de cercuri concave, separată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
mai degrabă faptul că avea prea multe surori de cruce, prea multe la care să țină astfel Încât ajungea să nu mai țină la nici una. Episodul cu prietenia nu a mai durat mult după asta. Konak-ul fiind atât de mare și dărăpănat, iar mama ei atât de țâfnoasă și de Încăpățânată, menajera și-a dat demisia după ceva timp, luând-o pe fiică ei de acolo. Lipsită de cea mai bună prietenă, a cărei prietenie fusese, ce-i drept, destul de Îndoielnică, Zeliha
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]