805 matches
-
au contribuit la asimilarea relativ rapidă a traco-geto-dacilor. Printre factorii de bază ai romanizării traco-geto-dacilor pot fi evidențiați următorii: limba latină, colonizarea română, armata română, instituția cetățeniei române, dreptul român, sistem administrativ provinciala, cultele religioase române, religia creștină, căsătoriile mixte daco-romane, educația de tip român, valorile culturale și morale române, urbanizarea, așezările rurale române, relațiile economico-comerciale, sistemele de alianțe cu dacii liberi, limesul dacic etc. Factorii hotărâtori ai romanizării au fost limba latină și creștinismul. Etapele romanizării. Procesul romanizării s-a
Dacia romană () [Corola-website/Science/296675_a_298004]
-
p. Chr., etapă decisivă din perioadei de existență a provinciei Dacia între anii 106-275 p. Chr. și etapa finală din perioada antică târzie, de la retragerea administrației române din provincia Dacia în anul 275 până la definitivarea procesului de formare a comunității daco-romane în sec. V. Procesul romanizării geto-dacilor. În procesul romanizării a fost antrenat tot spațiul geto-dacic, atât regiunile incluse în cadrul provinciilor române (Dacia, Moesia Inferior, Scithia Minor, etc.) cât și regiunile dacilor liberi, rămase în afara limesului român. Orașele din provinciile dunărene
Dacia romană () [Corola-website/Science/296675_a_298004]
-
și tehnică populară din România și o vastă arhivă documentar-științifică și tehnică (grafică, fotografică, filmografică), despre universul creației tehnice țărănești, preindustriale, din România. Un sistem instrumentar manual, de o varietate tipologică impresionantă (cu numeroase arhetipuri ce trimit spre civilizațiile antice - daco-romană, geto-dacă sau chiar neolitică - urmate de cele medievale și moderne), demonstrând o continuitate de viață și de creație materială, în această parte a Europei, incontestabilă, acoperă practic, cvasitotalitatea ocupațiilor tradiționale: vânătoarea și pescuitul (în Delta Dunării), agricultura (de șes, de
Muzeul Civilizației Populare Tradiționale „ASTRA” din Sibiu () [Corola-website/Science/314932_a_316261]
-
cu aproximativ 2.000 de monede din bronz, argint și aur, emise de la Traian la Constantin cel Mare. Acesta se află în prezent la Cabinetul Numismatic de la Viena. Tot pe teritoriul localității s-au mai găsit vestigiile mai multor așezări daco-romane care datează din secolele III - IV. În 1562 Biledul devine proprietate regală. Colonizarea germanilor are loc într-o primă etapă în 1765 și în a doua etapă între 1768 - 1775. În 1786 se construiește biserica. Stăpânirea habsburgică a stabilit Biledul
Comuna Biled, Timiș () [Corola-website/Science/297967_a_299296]
-
cu Valentin Dergacev). 6.Continuité et restructurations culturelles et ethniques dans le Néo-Énéolithique de la Roumanie, în: Actes du XIIe Congrès Internațional des Sciences Préhistoriques et Protohistoriques, 2, Bratislava, 1993, p. 334-338. 7.Despre datarea sfârșitului lui Decebal și al războaielor daco-romane, în vol. Antichitatea și moștenirea ei spirituală (ed. Tr. Diaconescu, Marius Alexianu), Iași, 1993, p. 331-345. 8.Des tumuli et des incinérations dans l’Âge du Bronze thrace sur le territoire de la Moldavie, în First Internațional Symposium “Seuthopolis”: Burial Tumuli
Nicolae Ursulescu () [Corola-website/Science/308821_a_310150]
-
în Symposia Thracologica, IV, 1986, p. 43-44 (în colaborare cu Paul Sadurschi). 2.Concepția lui Gheorghe Brătianu despre rolul factorului dacic în etnogeneza românilor, în Symposia Thracologica, VI, 1988, p. 21. 3.Despre datarea sfârșitului lui Decebal și al războaielor daco-romane, în Symposia Thracologica,VII, 1989, p. 331-332. 4.Considerații privind semnificația cuvântului cométai, în Symposia Thracologica,VIII, 1990, p. 153-154 (în colaborare cu M. Vasilescu). 5.Tipologhija i struktura neoliticeskich poselenii Moldavy, în vol. Drevnejšie obšcnosti zemledel’tsev i skotovodov
Nicolae Ursulescu () [Corola-website/Science/308821_a_310150]
-
fierului, Hallstatt. Două săli sunt dedicate celei de-a doua epoci a fierului, La Tene, și perioadei clasice a istoriei care se confundă cu existența civilizației geto-dace. Tezaurele monetare geto-dace, macedonene și romane atestă mai mult decât schimburi comerciale. Războaiele daco-romane, dar mai ales viața de după cucerire, secolele II - IV, sunt ilustrate prin diverse obiecte descoperite la Cătunu, Mătăsaru și Mogoșani, iar secolele V - VII, prin descoperiri de la Băleni. Un obiect de o valoare deosebită este cazanul hunic (secolul V) descoperit
Muzeul de Istorie din Târgoviște () [Corola-website/Science/331340_a_332669]
-
cânte frumusețea în versurile publicate în "Familia (revistă)" nr. 38 din 11 octombrie 1874 Prima atestare documentară cu actualul nume este din 1697 în Conscriptia lui Marsigli. Urme de locuire se găsesc însă începând cu perioada neolitică, continuând cu perioada daco-romană, când în zonă au existat exploatări miniere, și pe toată perioada evului mediu fiind suficiente mărturii asupra unei așezări cu diferite nume Arva, Haram, Chery sau Orovcakk. Primele începuturi ale acestei localităti sunt conjugate cu tendintele de dezvoltare a mineritului
Oravița () [Corola-website/Science/297035_a_298364]
-
botanic înființat în anul 1971 de profesorul Paul Țarălungă. Singurul obiectiv din comuna Prăjești inclus în lista monumentelor istorice din județul Bacău este situl arheologic de pe dealul Ponoare din marginea de sud a satului Prăjești, sit ce cuprinde o necropolă daco-romană din secolele al II-lea-al III-lea e.n.
Comuna Prăjești, Bacău () [Corola-website/Science/300695_a_302024]
-
al Șiretului și încă unul numit "Țarina de Jos", la circa 300 m. SE de sat, la confluenta Pârâului Țigăncilor cu râul Siret, prezentând urme de locuire succesiva în perioadele: sec. XVII - XVIII, sec XV epoca medievală, sec IV epoca daco-romană și sec ÎI - I î.Hr. cultură geto-dacică.
Alexandru I. Cuza, Iași () [Corola-website/Science/324457_a_325786]
-
Craiova" (2005); "Trofeul de Excelență - Cultural Sportiv Municipal Craiova" (2005"); Diploma de Onoare a Asociației Tipografilor, editorilor și furnizorilor din Oltenia - ATEF" (2005); "Medalia Jubiliară și Diploma „Honoris Causa” cu prilejul împlinirii a 1900 de ani (106-2006) de la încheierea războiului daco-roman, acordată de Liga Culturală pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni (2006); Diploma de Onoare a Universității Craiova, Facultatea de Economie și Administrarea Administrarea Afacerilor (2006); Diploma de Excelență, acordată de Ministerul Educației și Cercetării - Școala „Henry Coandă”, com. Perișor (7 iunie
Petre Gigea () [Corola-website/Science/306213_a_307542]
-
acestuia, până la desființarea Universității Săsești, după instaurarea dualismului austro-ungar. Din 1987 comuna Tălmaciu este oraș. Fiind un punct obligatoriu de trecere spre sudul Carpaților Meridionali, Tălmaciu a fost martorul a numeroase evenimente războinice. Pe aici au trecut romanii în timpul războaielor daco-romane. Multe incursiuni otomane spre Transilvania s-au derulat pe aceeași rută. Lânga Tălmaciu s-au regrupat trupele lui Mihai Viteazul, în 1599, înaintea Bătăliei de la Șelimbăr. În 1848, lângă Tălmaciu, au avut loc lupte între trupele țariste și armata generalului
Tălmaciu () [Corola-website/Science/297088_a_298417]
-
fost identificată o necropolă aparținând feudalismului timpuriu din care s-au cercetat 50 de morminte. Este vorba de același lucru și în cazul cercetărilor de la Dumbrăvița unde materialul ceramic și celelalte obiecte descoperite au dus la concluzia existenței unei așezări daco-romane datând din secolele II-III. Se presupune că în secolul IX, cneazul Glad domnea peste aceste locuri. El a acceptat suveranitatea ungară. Totuși, până acum nu a fost descoperit nici un document care să dateze din acea perioadă. Prima atestare documentară a
Timișoara () [Corola-website/Science/296958_a_298287]
-
d.Chr., în timpul domniei împăratului M. Antonius Gordianus, templul a durat până în jurul anului 255 d.Chr., când a avut un sfârșit violent prin foc, jaf și distrugere sistematică, dupa cum precizează arheologul N. Gudea în lucrarea: “Porolissum. Un complex daco-roman la marginea de nord a Imperiului roman”. O istorie interesantă a avut-o templul zeului Liber Pater, care a suferit mai multe transformări în timp, în funcție de credința locuitorilor din municipiu. Situat în marginea drumului roman ce făcea intrarea în castru
Jac, Sălaj () [Corola-website/Science/301804_a_303133]
-
scurte neaccentuate , Sincopa se poate notă prin paranteze: Epenteza este introducerea unei consoane neetimologice sau a unei semivocale neetimologice în corpul cuvântului: Anaptixa este caz particular de epenteza care constă în introducerea unei vocale neetimologice în corpul cuvântului: Popular, în daco-romană se produce anaptixa lui "i" pentru a despărți anumite grupuri consonantice (de exemplu "scioala", "Sf. Silivestru"). Tot popular are loc anaptixa lui "a". Apocopa este dispariția unui grup de sunete de la sfârșitul unui cuvânt: Apocopa e frecvență în subdialectul maramureșean
Schimbare fonetică () [Corola-website/Science/322592_a_323921]
-
bizantini și occidentali. Lucrarea este redactată la inițiativa lui Ferdinand Marsigli și susține cu multă fervență, combătând opiniile contrare, originea romană a poporului român și continuitatea sa pe teritoriul Daciei, acumulând mărturii despre teritoriul și locuitorii acestui stat, despre războaiele daco-romane și romanizarea Daciei. Cantacuzino subliniază faptul că românii se deosebesc de popoarele vecine prin capacitatea lor de a rezista vitregiilor istoriei, evidentă mai ales în menținerea structurilor politice proprii. Implicațiile politice nu i-au lăsat răgaz să-și definitiveze scrierea
Constantin Cantacuzino (stolnic) () [Corola-website/Science/304363_a_305692]
-
identificată cu Tibiscum (ruinele bisericii se văd și astăzi în satul Jupa, în județul Timiș) Din sec al XIII-lea s-au păstrat o biserică la Densuș (1280) construită din piatră și cărămidă, cu formă dreptunghiulară, pe locul unui sanctuar daco-roman, despărțită în pronaos, naos și absida altarului și două resturi de bisericuțe, la Turnu Severin La Gurasada, județul Hunedoara, există o biserică zidită din piatră, finalizată în secolul al XIII-lea, cu hramul „Arhanghelul Mihail” dar începută în secolele X
Istoria creștinismului în România () [Corola-website/Science/302635_a_303964]
-
din comună sunt incluse în lista monumentelor istorice din județul Bacău ca monumente de interes local. Două dintre ele sunt situri arheologice: situl de la „Siliște”, aflat la nord de satul Gutinaș, cuprinde urmele unor așezări din neolitic, Epoca Bronzului, epoca daco-romană (secolele al II-lea-al III-lea e.n.), epoca migrațiilor (secolele al IV-lea-al VII-lea) și din secolele al XVI-lea-al XVII-lea; și situl arheologic de la „Piscul Corbului” de la marginea de vest a satului Viișoara, unde
Comuna Ștefan cel Mare, Bacău () [Corola-website/Science/300704_a_302033]
-
(în ) (d. după 306) a fost un martir creștin de origine daco-romană care a trăit în timpul împăraților Dioclețian (284-305) și Galerius (305-311). El a fost pentru o perioadă sclavul militarului Dimitrie din Tesalonic, martirizat în anul 306 de împăratul Galerius din cauza faptului că era creștin. Sfântul Lup este prăznuit de Biserica Ortodoxă
Lup din Novae () [Corola-website/Science/335096_a_336425]
-
în anul 306 de împăratul Galerius din cauza faptului că era creștin. Sfântul Lup este prăznuit de Biserica Ortodoxă Română, dar și de celelalte biserici ortodoxe, în ziua de 23 august. Este considerat unul dintre cei mai vechi sfinți de origine daco-romană. A fost contemporan cu preotul roman Montanus și cu Anastasia, martirizați aproape în același timp la Sirmium (lângă Belgrad) și venerați de asemenea de Biserica Ortodoxă Română. Lup a trăit la sfârșitul secolului al III-lea și începutul secolului al
Lup din Novae () [Corola-website/Science/335096_a_336425]
-
crunt, după care a fost condamnat la moarte din porunca împăratului Galerius și a fost decapitat cu sabia, la puțină vreme după moartea Sf. Dimitrie, probabil pe 23 august 307. Este considerat unul dintre cei mai vechi sfinți de origine daco-romană. Fortăreața romană Novae a fost refăcută de romano-bizantini și a devenit oraș în secolele V-VI. Au rămas multe ruine din acele vremuri: o biserică încăpătoare, case cu băi somptuoase și o clădire mare pentru a-i găzdui pe pelerinii
Lup din Novae () [Corola-website/Science/335096_a_336425]
-
drept principale componente biserica reformată calvină și biserica evanghelică, înconjurate de o incintă fortificată. Cetatea a fost construită în secolul XIV, datorându-și aspectul actual modificărilor din secolele XVI și XVII. Cercetările arheologice au descoperit, sub actuala cetate, o așezare daco-romană, suprapusă de o fortificație de pământ. Pe acest loc cercetările arheologice au relevat existența unei așezări daco-romane din secolul III, peste care ulterior a fost înălțată o fortificație de pământ. Peste această fortificație, a fost ridicată cetatea în două faze
Cetatea Aiudului () [Corola-website/Science/307859_a_309188]
-
construită în secolul XIV, datorându-și aspectul actual modificărilor din secolele XVI și XVII. Cercetările arheologice au descoperit, sub actuala cetate, o așezare daco-romană, suprapusă de o fortificație de pământ. Pe acest loc cercetările arheologice au relevat existența unei așezări daco-romane din secolul III, peste care ulterior a fost înălțată o fortificație de pământ. Peste această fortificație, a fost ridicată cetatea în două faze. Cercetările arheologice au decoperit prima fază ca având loc în secolul XIV. Aceste date intră în contradicție
Cetatea Aiudului () [Corola-website/Science/307859_a_309188]
-
24 ianuarie 1859, găsește în jurul mănăstirii Cozia un mănunchi de case mici, satul Cozia, ce coborau pe poalele munților până spre apa Oltului. În aceste case își trăiau nevoile câțiva români care, poate făceau puntea de legătură dintre strămoșii noștri daco-romani și noi românii"" . Localitatea sub denumirea de "Călimănești" este atestată documentar prima dată la 20 mai 1388 de către Mircea cel Bătrân ""...a binevoit domnia mea să ridic din temelie o mănăstire...la locul numit Călimănești pe Olt, care a fost
Călimănești () [Corola-website/Science/299606_a_300935]
-
ai otomanilor. Sunt fără acoperire științifică ca în secolele VII - IX pe teritoriul actualului Bălți ar fi locuit triburile slave ale tiverților și că ar fi fost sub jurisdicția cnezatului Haliciano-Volân sau Rusiei Kievene. În regiunea stepei bălțene elementul autohton daco-roman a predominat mereu, iar popoarele migratoare au părăsit teritoriul sau au fost asimilați. Majoritatea autorilor preocupați de istoria veche a mun. Bălți au vehiculat numele principese poloneze Ringala de Mazovia (Mazovețki), care ar fi stat la temelia înființării orașului în
Istoria Bălțiului () [Corola-website/Science/321604_a_322933]