294 matches
-
semnul trecerii ineluctabile. Adresându-se unui enigmatic Urgoragal, ipochimen tăcut, aducând în primul plan figuri frapante (Homer, Clovis, Martin Luther), Dimov-regizorul se adresează în fapt unor spectatori; episoade în genul eminescianului Memento mori, pulsații din Apocalipsă ori din bolgiile Infernului dantesc evoluează între o melancolie reținută și tensiune. Într-o îmbulzeală nebună foiesc regine, tirani, califi și călugări; se zbuciumă scorpii, vrăjitoare și "copile de centauri, centenare", "savanți cu fețe livide", "o văduvă de plutonier major", "miniștri vineți". Întocmai ca la
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
1944. "Simbolist, impresionist" (P. Poantă) sau mai degrabă un expresionist izvorât din impresionism prin dimensionarea cosmică a impresiei atunci când va trăi imaginile războiului prin sentimentul de sfârșit de lume, proiectat într-un peisaj cutremurat de spaimă și păcat. O natură dantescă, secătuit de viciu, o natură negativă se întinde: "Pe zare curge sânge și pieptul mi-i roșu de parcă/ Mâinile pline de sânge pe piept mi le-am șters...". Personajele și sentimentele sunt gigantizate, Ștefan sau Cozma Răcoare acoperă cu umbra
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
reînvie istoria, aureolând prezentul: Se vaită stejarii românești/ Peste Dumbrava roșie-i furtună/ Se-nalță-n cer văpăile șerpești,/ Bufniri de trunchiuri prăbușite sună,/ Și tremurând, și plâns, de după norii/ Se-arată îngrozit un colț de lună." Un adevărat infern dantesc este creat pictural în viziuni apocaliptice: "Nu-i Ștefan-vodă cel ce-a ridicat, / Mari, focurile străjii peste creste/ Întregi Carpații s-au învăpăiat." Cozma Răcoare capătă dimensiune prin evocarea lui Ștefan, poetul îl gigantizează; imaginile continuă să fie expresioniste în ciuda
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
înfrânți " Când apare în zarea lumii/ profilul unui leu flămând,/ ochirăm toți/ cu armele de spaimă,/ nimerind din plin unul în capul celuilalt". O concluzie la acest capitol ar putea fi citarea poemului "Nopți". Noaptea este veșnică, un cumplit infern dantesc se constituie ca o componentă a existenței noastre: "Unul după altul gâfâind/ cară un munte spre celălalt/ La noi se opresc din când în când,/ să ardă sicriele copiilor care-au murit pe drum". Întreaga noapte răsună ca o "țară
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
tăcerii sale criminale, se vede cel mai bine, că uneori ar fi de preferat să te confrunți cu o ură identificabilă decât cu o indiferență cinică totală. Două cunoscute propoziții consemnează brutal acest adevăr. Mai întâi este vorba de îndemnul dantesc. "Abandonează aici orice speranță" și în al doilea rând de "evanghelia" nihilistă a trupelor SS: "Aici nu există nici un de ce!" Într-adevăr, pentru indiferența criminală, orice de ce spus de orice nevinovat în fața călăului său pur și simplu, nu poate exista
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
tentativei de a concilia cosmologia aristotelică cu viziunea creștină: văzutul și nevăzutul, materia și spiritul, curgerea timpului și veșnicia. H.-R. P. ia în consideație, în ciuda prăpăstiosului lor imaginar, desenele care de-a lungul veacurilor, au încercat să vizualizeze universul dantesc. Dacă e să ne referim doar la imaginea oferită de Michelangelo Cactani (1885), în afara cerului cu stele fixe, conform cu armonioasa cosmologie elină, apare un soi de "excrescență" inestetică reprezentând Empireul și ierarhiile îngerești din jurul lui Dumnezeu. H.-R. P. nu
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
aici văzut-a / o groază de ființe întrupate-n duh / iertarea îți imploră și puterea sfântă / să să se încumete-n tărie din priviri / tot mai spre-naltul supremei mântuiri (...)" (Paradiso, XXXIII, 1-27). Prin contribuția sa la nesfârșita, planetara bibliotecă dantescă, Horia-Roman Patapievici anuleză absurdul unui univers fixat pe Lucifer, așa cum se poate deduce din reprezentarea lui Cactani, sugerând o cosmologie elegantă și coerentă, după chipul și asemănarea întregii cărți, în care se simte spiritul scientist anticipator al unui Leonardo și
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
și culturală (cunoștea la perfecție, pe lângă italiană, franceza și spaniola), ci și ... analitică. Ulterior (din interviul acordat cu prilejul împlinirii a 70 de ani studentului său preferat Cristian Bădiliță) am aflat că pentru a interpreta acel "regim" al expresivității tropilor dantești, colegul nostru recursese în primul rând la un eseu de ... Bergson. Cunoștea din familie limba franceză, așa că a trebuit să aleagă între studiul oficial al pianului și italiană. De ce italiana? Fiindcă fusese incitat de "paradoxul culturii italiene" și anume: aceasta
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
anii 1960, ai studenției subsemnatului, când șeful catedrei de italiană de la Facultatea de Limbi Romanice a Universității București, urmaș al marilor profesori și italieniști Ramiro Ortiz (admirator al lui George Coșbuc în calitate de autor al primei traduceri în versuri al Divinei dantești (1924 - 1932) pe care a îngrijit-o și prefațat-o) și Alexandru Marcu (el însuși, printre altele, traducător în proză al Divinei), era deja o legendă "scandaloasă": toate colegele mele erau aproape îndrăgostite, evident platonic, ca orice discipol de maestrul
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
noastre moderne, o reeditare a monografiei sale "Dante" (Editura Gramar, 1995, 275 pagini), este o piatră de încercare pentru orice expert în literatura și civilizația italiană. Deși în cei peste șapte sute de ani care au trecut de la nașterea scriitorului, bibliografia dantescă a înscris milioane de titluri, românul Alexandru Balaci n-a pregetat să abordeze subiectul, cartea sa, în versiune italiană, fiind cotată "alături de cei mai mari exponenți ai biografologiei și eseisticii străine, alături de Etienne Gilson, August Buck, Pierre Gauthiez, Jacques Madaule
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
subiectul, cartea sa, în versiune italiană, fiind cotată "alături de cei mai mari exponenți ai biografologiei și eseisticii străine, alături de Etienne Gilson, August Buck, Pierre Gauthiez, Jacques Madaule, T.S. Eliot și însuși Thomas Carlyle ...". În 2010 aceeași Editură a retipărit capodopera dantescă, versiunea George Coșbuc, înnobilată de un studiu introductiv și de notele marelui italienist. Ca o amintire strict personală, consemnez pe cea a unei vizite acasă la domnul Profesor, aflat spre asfințitul vieții, pentru a prelua un articol scris de mână
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
Împerecheate-n carte se mărită". Poetul se consideră robul cititorului, care este " Domnul". Flori de mucigai În ciclul Flori de mucigai este evocată lumea stranie, dezolată, a universului carceral, unde viața este reprimată, mortificată, un fel de bolgie a infernului dantesc. Având ca punct de plecare estetica urâtului, Arghezi prezintă un univers al claustrării cu mocirlă, frig, cătușe, păduchi, șobolani, zăvoare, mucigai, din care nu lipsește totuși frumosul, o frumusețe recuperată prin vis sau amintire. Lumea închisorii este lumea valorilor confuze
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
spre inițiere și revelație; lumea pare o "temniță în ars, nedemn pământ" (Grup); întruchiparea veșniciei, când apa mării se afla în atingere cu cerul (Timbru); "luceferi marini" coboară "în vale" (Margini de seară); atracția contrariilor "pe un suport de esență dantesc" (Ritmuri pentru nunțile necesare); "roata", termen care se repetă simbolizând "roata vieții"; ciclurile, mișcarea eternă în lumina solară, cercurile împrumutate de la Dante "cimpoiul veșted" e un instrument rudimentar care nu înlesnește artistului să ajungă la sugestia mișcării cosmice: Ar trebui
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
morală și alteritatea naratorului, după un an de sclavie și tăcere, fiind o supremă probă de noblețe, civilitate și rezistență față de o hidră monstruoasă, pângăritoare a vieții personale și totodată a omenirii. Testând psihologia acelei comunități ieșite parcă din iadul dantesc, Primo Levi oferă fișe tipologice: arivistul, micul tiran adorat de ciraci, șarlatanul tipic italian (Cesare), mâniosu 1 împotriva tuturor, a lui Dumnezeu și a propriei persoane (Maurul din Verona), monomaniaci sau obsedați de câte ceva, un tablou clinic, așadar, în care
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
din trivial, dezgust și mercantilism hidos. Trăind exclusiv în lumea unui romancier ce fusese sursa de inspirație a vărului ei Robert de a-i face curte, așa cum Paolo îi smulsese un sărut Francescăi citindu-i aventurile cavalerului Lancelot. Idila cuplului dantesc, cu știutul deznodământ fatal, nu se va repeta în acel mediu al pasiunilor ghilotinate, ceea ce nu înseamnă că Marie Louise nu speră să-și întâlnească iubitul, dincolo de moarte, în lumea diafană a iubirii fără moarte, citindu-l pe Turgheniev. Construit
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
dintre ei distinși cu premiul Nobel (José Saramago, Le Clézio, Herta Müller), aceea ce nu exclude, ci dimpotrivă reclamă plutonul noilor veniți, tip Alessandro Baricco, Apostolos Doxiadis, Michel Faber, Martin Page, Bernhard Schlink, Ian McEwan, Helmut Krausser etc. Rescrierea infernului dantesc pare a fi tema obsedantă a autorilor comentați, în special a celor italieni; un infern terestru, pus la cale și administrat de oameni, spre suferința altor oameni, încât naratorii sunt aproape obligați să consemneze că moartea, injustiția și violența sub
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
iubita, între inventată și reală, (...) modelata pe tiparul platonico petrarchesc (...) este o materie feminină maleabila poate fi încadrată, precizează Macrì, într-o tipologie deloc străină tradiției literare peninsulare.385 Quasimodo pare să se plaseze în pliul unei tradiții aulice, stilnoviste, dantești, petrarchești, michelangiolești, si neoapetrarchești foscoliene și leopardiene (...) tradiție ce utilizează arhetipul femeii înger, creatură-salvatoare.386 Dintre ascendentele enumerate expeditiv de cunoscutul critic, cea leopardiană va fi analizată în paginile următoare, pornind de la motivul somnului, coocurent cu imaginea unui personaj feminin
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
a questa quiete di cieli în rovina / accade l'infanzia inesistente (Delfica). 385 Tra inventată e reale, (...) modellata sullo schemă platonico petrarchesco (...) una materia muliebre plasmabile, Oreste Macrì, 1986, op. cît., p. 89. 386 Nel solco della tradizione cortese, stilnovista, dantesca, petrarchesca, michelangiolesca, e neopetrarchesca foscoliana e leopardiana (...) tradizione d'investimento archetipico angelicale, creaturale salvifico, ibidem. 387 Pentru influența lui Petrarca asupra poeziei leopardiene, mai ales cu privire la imaginea femeii, cfr. Luigi Blasucci, "Petrarchismo e platonismo nella canzone Alla sua donna", I
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
ale apei. Peisajul ostil al Siberiei, detaliile tumultuosului fluviu asiatic Obi sau ale afluentului acestuia, Irtiș, în fine, vegetația tundrei, deopotrivă austeră și exotică, sunt tot atâtea elemente care compun setting-ul consistent al narațiunii. Detaliile sunt aproape teratologice, de respirație dantescă, iar simpla enumerare, efectuată prin parataxă, devine sugestivă: "Prin mâzga hleioasă câteva zeci de pitici, pociți și stranii, se băteau într-un vălmășag de forme omenești împleticite capete însângerate, picioare pe jumătate goale agitate prin văzduh, brațe încordate, mâni încleștate
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
picioare parcă nu erau ale ei și parcă se înfipseseră în picioare ca niște cuțite". Rapid, se încatenează o altă scenă, de dată mai recentă, consumată într-un tren. Peisajul, înregistrat cu acuitate maladivă de eroină, pare desprins din bolgiile dantești, cu o natură supusă de frig, la cheremul elementelor: Pe câmp, arbori zgribuliți erau strânși cobză în lanțurile albe și înflorate ale gerului; era un întreg convoi de copaci cocoșați și striviți de cătușele zeității sălbatice". Subit, întreaga garnitură pare
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
note de straniu se găsesc abia în partea a doua, când, într-o conversație dintre cei doi oaspeți sus-menționați, ultimul îi mărturisește primului aprehensiunile difuze care se trăiesc în proximitatea luxuriantă a unui decor silvan. Nu lipsesc de aici tușele dantești: "Pădurea te sperie chiar pe d-ta, care ești tânăr luminat, fără superstiții. E o groază de care nu scapă nimeni. Prea multe vieți vegetale și prea seamănă mult arborii bătrâni cu oamenii, cu trupuri omenești mai ales...". Capitolul următor
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
tare, narcotic al măciuliilor lăptoase, oamenii se dedau unor excese sexuale descrise detaliat, uitând, în mijlocul orgiilor, să-i mai onoreze pe cei decedați. Morții, înfuriați că nu mai primesc hrana colivei, își pregătesc atunci răzbunarea, într-un tablou de respirație dantescă, precum puține sunt în literatura română: "Trei sute de morți, slăbiți de post îndelungat, dar însuflețiți de o mânie doar celor răposați cunoscută, își ciocneau acolo ciupercile livide ale țestelor și își foșneau veșmintele înnegrite [...] și își holbau orbitele goale, pline
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
Iulian Costache cu Eminescu. Negocierea unei imagini, chiar dacă criticul se referă cu precădere la imaginea "literară" forjată de critici și publiciști și nu la cea "vizuală" desprinsă din artele plastice. Ultima etapă a existenței acestuia poartă amprenta tragică a periplului dantesc prin bolgiile saturate de suferință ale existenței. O serie de amănunte sordide consemnate în diverse mărturii 259 configurează acest portret mizerabilist, naturalist, al degradării fiziologice, la care se adaugă cu prisosință altele 260 ulterioare decesului, care aruncă o umbră de
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
acestei sculpturi și implicit asupra caracterului ei simbolist, prin ruptură cu tradiția academică și conceptul de monument public în secolul XIX. Perioada de formare pariziană a lui Paciurea, 1894-1899, coincide cu travaliul artistic rodinian pentru edificarea celebrei sculpturi de atmosferă dantescă, Poarta Infernului, finalizată și expusă abia în 1900, dar cunoscută prin intermediul publicării desenelor preparatorii în 1897, dar și a detașării și individualizării ca lucrări separate a unor părți ale ansamblului, printre care și acest Gânditorul, intitulat inițial Poetul. În opinia
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
se reflectă în dinamica expresivă a personajelor captive în blocul care servește drept piedestal. În primul caz, figura eminesciană se detașa prin forța gândirii ca simbol al cunoașterii, Sfinxul, dar și ca geniu apoteozat malefic, Zeul Războiului. Pe filiera comentariului dantesc rodinian, geniul apare în dimensiunea sa damnată către care deschide Poarta Infernului. Figurile din piedestal, menite să reflecte travaliul creator, îl apropie la limită de exacțiunile damnaților, geniul singur este capabil să se situeze deasupra acestui nod inform într-o
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]