846 matches
-
impunere alte curente feministe riscă să devină parte a lumii și a cunoașterii pe care încearcă să o critice, tocmai prin rolul emancipator pe care și-l asumă. În consecință, feminismul postmodern valorizează, asemenea postmodernismului în general, alteritatea, diversitatea, marginalizarea, deconstrucția, metanararea. El aduce în limbajul relațiilor internaționale chestionarea identităților, a semnificației frontierelor geografice, a ideii de suveranitate și a celei de stat. Există un potențial transformator al feminismului postmodern, diferit de la o autoare la alta, permanent suspicios și dispus să
RELATII INTERNATIONALE by Olivia Toderean () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1516]
-
alegerile prezidențiale din 2014 acestea sunt puse în centrul evenimentelor importante de la nivelul societății. În acest context, poate fi vorba de începutul unui ciclu în care politicienii să se recredibilizeze pe fondul instituirii unor noi teme publice, cum ar fi deconstrucția sau falsificarea democrației. Note 1 McCombs, M, Shaw, D, "The agenda-setting function of mass media", în Public Opinion Quarterly, 36 (2), 1972. 2 N. Luhmann, Theory of Society, Stanford, Stanford University Press, 1997. 3 W. Lippmann, Public opinion, New York, Harcourt
[Corola-publishinghouse/Science/84981_a_85766]
-
24 (semnează Florin Sicoie, Octavian Soviany, Traian T. Coșovei, Dorina Tudorovici); Ioan Moldovan, „Poeme nerușinate”, F, 1993, 10-11; Țeposu, Istoria, 85-86; Petraș, Lit. rom., 128-130; Dan C. Mihăilescu, „Jocurile manierismului logic”, LAI, 1995, 34; Ierunca, Semnul, 208-213; Diana Adamek, Aventurile deconstrucției logice, TR, 1996, 1; Regman, Dinspre Cercul Literar, 134-140; Poantă, Dicț. poeți, 152-155; Zaciu, Departe, 66-69; Victoria Luță, Rațiune și simțire, OC, 2000, 3; Z. Ornea, Opera românească a lui Cioran, RL, 2000, 22; Ștefan Borbély, Atributul excelenței, OC, 2000
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288793_a_290122]
-
distincției modernitate-postmodernitate437 sau care consideră că postmodernitatea reprezintă doar un moment al evoluției intelectuale specifice secolului al XX-lea și începutului noului mileniu 438. Desigur, astfel de considerații nu pot anula impactul pe care filosofia sau teoria socială interesate de "deconstrucția" critică a modernității le-au avut în planul gândirii recente. Ce mă interesează este ca, plasând problema ideologiei în acest context "fluid", să reflect, la nivel de analiză, maniera în care conceptul a fost recuperat în postmodernitate, în pofida dorinței anumitor
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
ar fi repartizat în categoria romanului postmodernist apocaliptic, milenarist și escatologic grav-burlesc. E, într-un fel, un postmodernism pynchonian prin convergență spontană. Sunt depistabile, în Vestitorul, elemente, strategii și ingrediente socotite a fi caracteristice: heterotopia, jocurile de limbaj, dispersarea și deconstrucția, pastișa și eclectismul, dar mai ales faptul că „adevărul” nu mai poate fi deosebit de ficțiune. Prezentul narațiunii s-ar situa în principiu pe la 1835, iar locul acțiunii ar fi Scăieni, unde a funcționat o încercare de falanster socialist-utopic, animată de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288762_a_290091]
-
pe aceeași temă, fișe de analiză a eternului feminin, portrete ale cuplului postmodern, developate în rama sentimentelor post-edenice, precum iubirea disputată de ură sau intrigă. Începuturi de roman trunchiat cu premeditare, eșantioane de "opera aperta", performanțe de stil alert, subversiv, deconstrucție și demontare a ideilor primite de-a gata, proteism iconografic și imaginar, monografie a unei obsesii, îndrăgostire și desvrăjire, scene de erotism hard și tandrețe, amor cât cuprinde, de la adorație biblică la concupiscență zoo, toate acestea oferă Esterházy în rețeta
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
unei întreprinderi sofiologice. Vocația peratologică a matematicilortc " Vocația peratologică a matematicilor" Pledoaria lui Gadamer este o chemare la chenoză, fără de care mintea, abătută de promisiunile neîmplinite ale Iluminismului, nu poate restitui demnitatea paradoxului în geografia vastă a ființei 2. Pe lângă deconstrucția radicală operată de hermeneutica fenomenologică, Louth așază o nouă stație filozofică: opera epistemologului Michael Polanyi. În acest context, ne este reamintit „principiul indeterminării”, al lui Werner Heisenberg (1901-1976 - fiul augustului bizantinolog german A. Heisenberg) și mutația metodologică provocată de succesul
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Michel Henry (1922-2002). Marcat în tinerețe de această redescoperire conceptuală a corporalității, M. Foucault s-a aplecat în calitate de gânditor social și istoric al ideilor asupra mai multor teme stringente, neglijate secole la rândul de tradiția filozofică europeană: nebunia, detenția, sexualitatea. Deconstrucția subiectului metafizic întemeiat pe cogito-ul cartezian beneficiază în scrierile lui Foucault de susținerea empirică și interpretarea structuralistă a unei vaste cantități de documente medicale, juridice și literare 1. În următoarele rânduri ne vom opri asupra unui singur aspect din opera
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
șuetă. Sedusă de postura oficial recunoscută de „regină a științelor”, în Occident teologia medievală a renunțat să mai fie cu adevărat profetică și autocritică, preferând construcția de sisteme metafizice în locul hermeneuticii Scripturii, sau refugiul în sentimentalismul pietist în absența unei deconstrucții conceptuale a idolatriilor politice și culturale. În Răsărit, teologia n-a perceput decât foarte târziu miza modernității și a secularizării, răspunzând fie printr-un vis totalitar (e.g. a treia Romă perpetuă), fie printr-o proiecție spiritualistă anistorică, încurajând izolaționismul liturgic
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
și ființare 4. Tema heideggeriană a „Ființei ca diferență” reprezintă pentru Jacques Derrida și Gilles Deleuze matricea compoziției unei noi ontologii a violenței. În cazul lui Derrida, aceasta se desfășoară într-o complexă „gramatologie”, al cărei scop este legitimarea practicii deconstrucției („echivalentul genealogiei”1 nietzscheene) din perspectiva unui anarhism semiotic global. Derrida încurajează percepția anarhică a lumii, care nu are început și sfârșit; lumea este o sferă lipsită de centru gravitațional, în care toate sensurile sunt „diseminate” inegal și incomplet, prin
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
special cazul lui Platon, în Sofistul”1. Chiar și atunci când țintesc dreptatea sau armonia, „virtuțile grecești” sunt modelate de mitul dominant al eroismului bazat pe etica sacrificiului, cărora li se propune - din partea creștină - ontologia păcii bazată pe etica iubirii. Dacă deconstrucția eticii lui Platon este relativ succintă, critica lui Aristotel cere mai mult spațiu. În pofida saltului major făcut în considerarea „diferenței” și a „particularității” - capitol la care Platon rămăsese restant -, etica Stagiritului e construită pe discriminarea practică aleatorie. Codul onoarei construiește
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
sunt supuse unor presiuni de schimbare. Constituirea statelor naționale moderne și a democrațiilor liberale actuale datorează foarte mult tipului de administrație clasică ce s-a impus în secolul XX. Cu toate acestea, postmodernismul coincide cu o etapă de chestionare și deconstrucție a principiilor fondatoare, iar sectorul public nu poate scăpa exercițiului reflexivității contemporane. Dinamica public-privat, rolul statului în economie și gestionarea problemelor colective sunt subiecte acut problematizate, pentru care căutarea unor noi soluții este un exercițiu continuu. Soluții de depășire a
[Corola-publishinghouse/Science/2056_a_3381]
-
se confruntă societățile moderne să fie mult mai complexe, iar mecanismele administrației publice moderne coordonate de statul național să devină inoperante. De asemenea, instituții sociale care în mod tradițional furnizau stabilitate, precum familia, dar și rețelele sunt în proces de deconstrucție, ceea ce face ca nevoia deguvernare a societății să fie tot mai mare; statul tinde să preia aceste îndatoriri, în același timp însă cu o chestionare tot mai analitică a performanțelor sale. Reflecția critică asupra principiilor de funcționare a statului determină
[Corola-publishinghouse/Science/2056_a_3381]
-
pe care Benjamin le descrie. Deși capi tolele par a proceda mai degrabă analitic, abia excursurile ilustrative le circumscriu, de fapt, mizele importante. La Benjamin, conceptul de „experiență“ este plurivalent. El se resemnifică în funcție de intenția teoretică a discursului. Fie ca deconstrucție a pozitivității tradiției (Erfahrung), fie ca nume dat unității metafizice a cunoașterii (Programm einer kommenden Philosophie) sau ca „rezultat al muncii“ (Ertrag der Arbeit, în Das Passagen-Werk), „experiența“ este, sintetic, „ein Artikulationsbegriff, vobei Artikulation im doppelten Sinne als Verknüpfung und
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
telor, neintențională, care le salvează prin cunoaștere: „Die Melancholie verrät die Welt um des Wissens willen. Aber ihre ausdauernde Versunkenheit nimmt die toten Dinge in ihre Kon templation auf, um sie zu retten.“ Fidelitatea față de lucru este, în privirea melancolică, deconstrucția lucrului respectiv, reflecția asupra caracterului de ruină al ruinii și, astfel, salvarea carac terului său trecător. Viața pe care o sesizează privirea me lan colicului nu este o plenitudine ideală, ci constituie tocmai ca rac terul muritor, decă zut al
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
de reluarea problemei ima ginii dialectice în manuscrisele din jurul tezelor despre con ceptul de istorie (Über den Begriff der Geschichte, 1940). Posibilitatea actului revoluționar, voi încerca să arăt în capitolul al doilea, stă tocmai în spargerea continuității istorice sau în deconstrucția ideologiilor totalizatoare ale uitării. Imaginea dialectică este modul în care faptul istoric poate fi conceput teoretic din perspectiva răscumpărării mesianice a trecutului, înțeles ca „tradiție a celor oprimați“ și condamnați la uitare. „Epistemologia“ lui Benjamin este explicitată, cum voi încerca
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
rectivul“ teologic al kantianismului, de sorginte iudaică, dar „pus în concept“ odată cu prologul epistemo-critic. Experiența obiectului, în urma acestor două surse, este integrală, în sensul că ea face vizibilă, în fenomen, originea sa divină și, odată cu aceasta, posibilitățile nelimitate ale obiectului. Deconstrucția contextului istoric al obiectului, ca și a conceptului abstract care îl „eternizează“ în lumea „esențelor“, ambele în vederea eliberării memoriei colective cuprinse în materialitatea acestuia: sumar, astfel ar putea fi formulată miza reevaluării definiției experienței. Mai multe scenarii, dintre care cel
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
găsită, cred, miza principală a „corectivului“ teologic pe care Benjamin îl aduce politicului: în faptul că istoria nu are consistența pe care o poate conferi un katechon, ci se află, sub cenzura radicală a transcendenței, într o con tinuă disoluție (deconstrucție, cum o va numi Derrida). Politicul ca acțiune sau decizie este marcat de aceeași tensiune care marca, după cum am încercat să arăt, istoria ca atare: doar ca ruină, el face posibil gestul mesianic, al așteptării lui Mesia. Încerc să regăsesc
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
cum am încercat să arăt deja în primul capitol, o filozofie a istoriei, întrucât istoria este cea care conține deopotrivă sem nele căderii, dar și condiția de posibilitate a așteptării mesianice. Critica dreptului (a violenței sale constitutive) se realizează prin deconstrucția formei sale mundane: dislocarea instanțelor totalizante ale istoriei face loc survenirii, ca eveniment, a originii lor divine. Problema este aceea a modului în care o astfel de survenire poate fi gândită. Aici intră în joc cea de-a treia critică
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
urmă nu reprezintă o referință a conceptului de „experiență ur bană“, ci o condensare a unor raporturi între componentele conceptuale, o figură aparentă survenită ca simplu gest unificator al unei chemări mesianice, al unei priviri aruncate lucrurilor și al unei deconstrucții a ideologiei progresului istoric. Flaneurul este o modalitate de fixare a unei lumi (cea a marelui oraș) în mo mentul unei disoluții nevăzute, dar mereu prezente. Fenome nologia acestui personaj, în felul care va fi ea încercată mai jos, reprezintă
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
privire ilustrativă“ (illustratives Sehen). Ea presupune tocmai transformarea reveriei în text explicativ al lumii, a obiectului în urmă și proiectarea realității într-un univers fantasmatic, din care flaneurul însuși face parte. Astfel, construcția perceptivă a orașului presupune în primul rând deconstrucția sa: reperele și traseele sale cotidiene, aflate sub semnul unei rațiuni de ordin tehnic, devin prin flaneur personaje ale unei alegorii. Lectura modelează percepția, articolul de ziar capătă consistența evenimentului pe care îl relatează. Personajele străzii devin pentru flaneur întruchipări
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
ale unei alegorii. Lectura modelează percepția, articolul de ziar capătă consistența evenimentului pe care îl relatează. Personajele străzii devin pentru flaneur întruchipări multiple ale propriei ființe, fiind în același timp urme ale lumii care îl înconjoară. În mod radical însă, deconstrucția se realizează prin exercițiul memoriei (anamnestische Rausch). Aceasta înlesnește accesul către genius loci, către memoria colectivă în care capătă chip și formă semnificația originară a spațiului în care flaneurul locuiește: „Den Flanierenden leitet die Straße in eine entschwundene Zeit.“ Ia
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
devin alegorii înghețate în forma expunerii mărfurilor. În Zentralpark (1939), Benjamin citește în Baudelaire intenția de a face vizibilă aura proprie mărfii, umanizând-o în figura prostituatei. Este im por tantă sesizarea acestei funcții în cazul flaneurului și, odată cu ea, deconstrucția radicală a mecanismului econo miei mărfurilor. Privite pe scena arcadelor, mărfurile capătă aura care le dislocă legitățile imanente și le recompun într-un univers fantasmagoric. Expusă și privită ca atare, marfa de vine un actor care își joacă propria dramă
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
Flaneurul ia în posesie marfa și, în același timp, o pune în perspectivă, lăsându-se stăpânit de aceasta. Relația cu mecanismul economic al orașului este esențial vizuală și, în acest fel, fantasmatică. La fel ca mulțimea, marfa este supusă unei deconstrucții care îi dă, în final, un chip fantomatic. Privirea flaneurului este cea care sesizează lucrurile ca imagine dialectică și le scoate din relațiile solidificate ale cotidianului tehnic. Funcția deconstructivă a flaneurului se determină însă mai clar prin momentul teologic al
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
a acestui personaj este nede ter minată, după cum arătam mai sus. Ea se exercită indirect, prin pedagogia unei priviri care deconstruiește formele cul tu rale sau so ciale înghețate ale secolului al XIX-lea. În cele ce ur mează, această deconstrucție va fi pusă în discuție ca gest teologic, în înțelesul pe care am încercat să-l dau termenului în capitolul 2. În recenzia din 1929 la cartea lui F. Hessel, Spazieren in Berlin, Benjamin notează: „Als Einheimischer zum Bild einer
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]