193 matches
-
a o umaniza, de a-i evidenția și defectele și, astfel, de a o apropia de ceea ce urmăresc vădit, reliefarea complexității sufletului feminin. Poate fi, de asemenea, corupt, vicios, concupiscent, ipocrit (fratele Alberto din Imola). Se distinge uneori și prin decrepitudine, încercând să se impună în fața soției prin puterea vârstei, uitând regretabil că ceea ce primează într-un cuplu sunt sentimentele autentice (IV, 10). De cele mai multe ori însă, cruzimea este cea care îl caracterizează, lipsa de compasiune, de înțelegere, de empatie, latura
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
denotă o ironie vădită a naratorului, „mintosul cavaler”879 este de fapt un naiv credul, un visător pe care viața nu l-a îmbogățit cu nimic, ba din contră, bătrânețea devenind la el mai mult un semn al ramolirii, al decrepitudinii și senilității, pe când, în mod normal, ar fi fost firesc să fie o etapă a înțelepciunii și a echilibrului. Descrierea mariajului, perceput ca o stare de grație în comparație cu celibatul, prin prisma opiniilor personale ale lui Ianuarie, devine de-a dreptul
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
toate acestea gândurile ei se pot asemăna probabil cu cele ale târgoveței din Bath, ea impresionează doar prin frumusețea fizică ce îi dă fiori proaspătului soț. Grotescul este prezent și în descrierea primei nopți împreună a celor doi proaspăt căsătoriți, decrepitudinea lui Ianuarie și exacerbarea propriilor performanțe sexuale, de care este mult prea orgolios, nu puteau decât să-i stârnească repulsie tinerei Mai: „A slobozit un cântecel voios/ și a pupat-o foarte pofticios,/ Simțindu-se ca mânzul de zglobiu/ și
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
Caragiale, Ibrăileanu afirmă că numele proprii la Caragiale samănă, prin ele însele, cu personajele. Numele de Veta e potrivit cu o matroană, Zița cu o femeiușcă sprințară. Caragiale recurge la sugestie pentru realizarea acestui principiu. Astfel, un Trahanache sugerează senilitatea și decrepitudinea, cuplul Farfuride Brânzovenescu dă ideea de inferioritate, vulgaritate și lichelism; Nae Ipingescu profesii lucrative, inferioare, imbecilitate; Cațavencu demagogie; Agamiță Dandanache ramolismentul cronic. G. Ibrăileanu justifică această problemă a numelor proprii în opera unui scriitor: ea face parte din numeroasele procedee
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
autobiografiei, ca Încercare de a neutraliza monstruozitatea autobiografiei”20. Firește, ca model teoretic, metafora poate fi extinsă la foarte mulți autori de jurnale intime. Ea se aplică perfect lui André Gide (de la migrene, insomnii, vid al intenționalității, bătrânețe, până la sexualitate, decrepitudine și insignifianță se Întinde un Întreg imperiu al mostruosului, perceput cu o acuitate excepțională), dar aproape deloc lui Samuel Pepys. E greu să vorbim de o condiționare istorică a jurnalului - pentru că Îndrăzneala lui Sade, scriitor din secolul al XVIII-lea
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
Și-n galbenul masivelor perdele Și se deschid ca florile prin glastre, De-a pururea ușor întredeschise, În mijlocul tăcerii lor depline. Ne risipim ca niște vechi dantele. Apare la N. Davidescu poezia plictisului duminical (Eternă duminecă) și a provinciei în decrepitudine, văzute prin lirismul caducității și al duioșiei grotescului: Crepusculul se stinge, și-nserarea Desfășură tăcutele-i vedenii Și-alungă, din grădină, orășenii Cu spatele boltit ca resemnarea. O babă însă și-o umbrelă veche Și pe-amîndouă cu putere-apasă Aspectul lor
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
unealtă de producție” a creației. Poetul va pendula însă între postura de trubadur, atunci când iubește și suferă, și cea de paria ostracizat, când cinismul îi provoacă o irepresibilă revoltă. Retorica disperării și răul secolului, degradarea morală, indiferența la valorile spiritului, decrepitudinea biologică, solitudinea, infernul „omului de prisos”, condamnarea artistului la perpetuă sărăcie sunt teme curente ale liricii lui C. Reproșul către semeni, avertismentul către burghezi, cu o fibră disperat-mesianică, se exprimă deseori în vers abrupt, alb, cu lexic dur, laitmotive fiind
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286120_a_287449]
-
talente necunoscute. (Ă). Nu ne temem să afirmăm că Bijuterii de familie a lui Petru Dumitriu, amplă nuvelă cu caracter de frescă socială și În același timp, prin această studiere surprinzătoare În profunzime a naturii umane, e o satiră a decrepitudinii moșierimii noastre, o imagine a destrămării ei, cum de la Craii de curte veche a lui Matei Caragiale, puține numărăm În proza câtorva decenii. Nu e hazardat a recunoaște lui Marin Preda un cunoscător al sufletului țărănesc, al problemelor sale, cum
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
ieșeau pe trotuare interbelicii, cu stofele lor străine, cu parfumurile lor străine, unde-s interbelicii, după ce-și vînduseră potentaților roșii stofele, parfumurile, să nu moară de foame? Unde-s minunatele lor vile? Vilele sînt, iată-le, unele-n accentuată decrepitudine, dar și decrepitudinea asta-i rasată, altele refăcute proaspăt, cu mare dichis și luminate noaptea, o splendoare! Vilele da, sînt. Interbelicii? Fie-le țărîna ușoară! Că numai ușoară nu le e! Unde-i, măcar, Birlic, trecînd, tîr-tîr, pe Victoriei, într-
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
interbelicii, cu stofele lor străine, cu parfumurile lor străine, unde-s interbelicii, după ce-și vînduseră potentaților roșii stofele, parfumurile, să nu moară de foame? Unde-s minunatele lor vile? Vilele sînt, iată-le, unele-n accentuată decrepitudine, dar și decrepitudinea asta-i rasată, altele refăcute proaspăt, cu mare dichis și luminate noaptea, o splendoare! Vilele da, sînt. Interbelicii? Fie-le țărîna ușoară! Că numai ușoară nu le e! Unde-i, măcar, Birlic, trecînd, tîr-tîr, pe Victoriei, într-un Ford cît
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
de subordonare dintre personajele caragialiene implică aceeași potențialitate a denaturării în conflicte deschise cu însemnate pierderi de ambele părți, întrucât subordonatul deține secrete ale superiorului pe care-l poate aduce, întocmai cum procedează Turnavitu cu Ismail, "într-o stare de decrepitudine"52, echivalentă ostracizării din politică sau din afaceri. În acest sens, pot fi strânse, de pildă, numeroase probe împotriva polițaiului Ghiță, care acționează după deviza "Ghiță, Ghiță, pupă-l în bot și-i papă tot"53 și se asigură de
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
termenii lui Camus.154 În universul fictiv urmuzian, deși cauza revoltei prin autoizolare și abandon este întotdeauna mundană, banală și nu de natura confruntării cu iraționalul, Stamate gonind furibund spre "infinitul mic", Ismail vegetând "până astăzi, într-o stare de decrepitudine", sau eroul din Plecarea în străinătate resemnându-se cu înscrierea în barou, pot fi văzuți ca imagini particularizate ale miticului Sisif împingându-și piatra "fericit"155, pentru că "își cunoaște condiția mizerabilă în toată amploarea ei"156. Un alt aspect care
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
acest sens. Omul zeu aflat în fruntea comunității umane unificate este principalul garant al păcii. Voința sa și îndeplinirea ei este garantul acesteia. Pentru oameni și nemurirea era un obiectiv abordabil. Succesul nu a făcut decât să pregătească starea de decrepitudine. Imperiul Roman era cu siguranță o copie a lumii de astăzi la o scară continentală. Cultura romană a avut un impact asemănător cu cultura occidentală și mai ales anglo-saxonă din ziua de astăzi. Ea a fost principalul factor de unificare
SIMPOZIONUL NAŢIONAL „BRÂNCUŞI – SPIRIT ŞI CREAŢIE” by Marcel Epure () [Corola-publishinghouse/Science/570_a_1211]
-
franceză ne face să redescoperim pentru o clipă, prin aspirația sa către o societate egalitară, "adevărul experienței urbane"4. Mișcarea comunală renaște din propria cenușă. Revoluția nu este victorioasă numai la Paris; ea cuprinde rapid și provincia. Destituirea lui Necker, decrepitudinea autorității regale și, în consecință, aceea a intendenților săi, necesitatea de a controla agitația populară ură surdă împotriva monarhismului centralizator, toate acestea i-au făcut pe burghezii orașelor să constituie, începând cu luna iulie 1789, noile municipalități. Orașele regelui se
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
un aspect al vieții lor. Pentru a realiza însă aceste intenții, scriitorul a mers pe calea folosirii clișeelor burgheze (...). Nu lipsește din nuvelă nici povestea răsuflată a brigadierului, copil din flori, al cărui tată pilot de vas, a sfârșit în decrepitudine, după o viață desfrânată (...). Există și o poveste a căpitanului Bumbaru care este lipul de marinar vechi, idealizat de literatura burgheză (...). Toate aceste elemente nu contribuie la reliefarea trăsăturilor omului nou. Dimpotrivă, în cazul brigadierului Vlahos, ele nu fac decât
[Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
de întrupare estompează precaritatea experienței și în cele din urmă precumpănesc în relația cu modelele și cu imperfecțiunile, numeroase, ale lucrării. Oprindu-se asupra epocii fanariote în faza ei crepusculară, „o vreme de o caricatură tragică” (N. Iorga), când pe decrepitudinea inconștientă a unora înflorește parvenitismul neguros și cinic al altora, F. intuiește aici sursa unei bogate tipologii morale, psihologice și sociale. Întregul proiect etic și epic al romanului este enunțat în Dedicație și în Prolog, texte revelatoare pentru incisivitatea critică
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286992_a_288321]
-
soarta. În discursul de acceptare a Premiului Nobel În 1971 (ce i-a fost conferit În absență), Aleksandr Soljenițîn afirmase cu entuziasm că, „odată ce minciuna s-a risipit, violența se va arăta În toată goliciunea ei respingătoare și, căzută În decrepitudine, se va nărui”. Dar n-a fost chiar așa. Violența sovietică se arătase de mult În toată goliciunea ei - și a fost expusă din nou În cumplita invazie a Afganistanului din 1979 -, iar minciuna comunismului s-a dispersat progresiv În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
cu invocarea ei concupiscentă, materializată senzual, și cea a declinului fizic, tablou purtător al unui reflex alegorizant. Virginitatea sau pubertatea traversată de un freamăt anxios, maturitatea sexuală destinată lucrativei meserii ignobile și bătrânețea, ca stație terminus în proximitatea descompunerii, a decrepitudinii, a morții. Sugestia unei cronologii transformă tabloul nu atât în prezentarea unor arhetipuri, cât în tabloul unei metamorfoze. Femeia parcurge aceste trei ipostaze, femme fragile anxioasă și confruntată cu dimensiunea imprevizibilă a propriei sexualități -, Munch tratează această temă separat într-
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]