371 matches
-
Sadoveanu); Era calul din poveste, înainte de a mânca tipsia cu jar. Numai pielea și ciolanele. (M. Sadoveanu) Antifraza, figură de stil cu caracter ironic, constă în utilizarea unui cuvânt, a unei lo cuțiuni sau sintagme, cu un sens opus celui denotativ: Răsplata prea frumoasă: un giulgi și patru scânduri. (M. Eminescu); TRAHANACHE: Bravos! Fănică trădător! Frumos!... (I.L. Caragiale) 2.9.4. Figuri de gândire/de nivelul viziunii artistice (metalogisme) Spre deosebire de tropi (metasememe), care vizează numai spațiul interior al limbajului, metalogismele se
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
dedicația) sau metatextuale (punctele de suspensie) etc. Modalități stilistice: prezența simbolurilor multisemnificative, a unor imagini artistice neconvenționale, a metaforelor absolute/închise, a unor ana logii, alegorii etc. - Reflexivitatea constă în capacitatea textului liric de a exprima idei, nu întrun limbaj denotativ, logicconceptual, ci în limbaj poetic, metaforizat, prin imagini artistice, prin simboluri (nu un „limbaj al tuturor, ci al unuia singur“ - Carlos Bousoño). Prin această caracteristică definitorie a limbajului poetic se realizează funcția cognitivă, fiindcă „Arta [...] nu e o distracție, ci
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
în vorbire și pentru a spune ceva cu ajutorul numelor (semnelor linvistice) în vederea realizării unei comunicări (transmiterii unei informații), semnele lingvistice trebuie orientate spre obiecte, transformînd desemnarea ideală (conceptuală și, deci, potențială în raport cu realitatea) în desemnare reală (obiectuală și, prin aceasta, denotativă). Prin urmare, în vreme ce, la nivelul limbii, numele (cuvîntul) denumește o existență în general (o esență), la nivelul vorbirii, același nume denumește o existență individuală (un individ, o realitate, referentul). Vorbirea se poate prezenta și ca o comunicare abstractă și, în
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
Funcțiile de bază ale limbii De-a lungul timpului, s-au atribuit limbii mai multe funcții determinate de scopul folosirii ei, numărul lor variind după diferite teorii lingvistice. În general, s-a acceptat ca fiind de primă importanță funcția denominativă, denotativă, referențială sau cognitivă. Manifestarea intersubiectivă a limbii presupune comunicarea sau funcția comunicativă, considerată deseori ca fiind funcția esențială a limbii. Prin funcția expresivă, locutorul transmite nu numai informații, ci și sentimente și atitudini, iar prin funcția metalingvistică se asigură explicarea
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
nu este realitatea sau cunoașterea la care s-a ajuns despre ea, ci o anumită viziune despre realitate, un antropocosmos singular, ca în artă, dar realizat altfel și exprimat altfel decît în artă, folosind mijloacele științei, adică uzînd de aspectul denotativ al cuvintelor (în vreme ce arta valorifică aspectul lor conotativ). Numai că, denotația, relația cu obiectul denumit, vizează acest antropo-cosmos singular ce se propune ca antropocosmos general și, ca atare, textul filozofic este și el particular, iar nu unul neutru, nemarcat, precum
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
limbajului filozofic, este determinat în mod hotărîtor de lumea analizată. În filozofie, cosmosul nu este realitatea, ci o anumită viziune despre realitate, un antropocosmos singularizat, ca în artă, dar construit și exprimat altfel, cu mijloacele științei, adică uzînd de aspectul denotativ al limbii. Spre deosebire de știință însă, denotația, relația cu obiectul denumit, vizează acest antropocosmos particular ce se propune ca un echivalent al antropocosmosului general, și, de aceea, textul filozofic se prezintă și el ca fiind marcat de particularism, iar nu ca
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
Comunicarea artistică apelează rareori la această funcție, verificarea canalului de comunicare reducânduse la creațiile populare (transmise pe cale orală) și la proza care simulează comunicarea orală (secvențeramă ale povestirii în cadru sau formulele mediane din basmele culte). FUNCȚIA REFERENȚIALĂ/INFORMATIVĂ/COGNITIVĂ/DENOTATIVĂ vizează capacitatea enunțurilor de a transmite informații, prin raportare la contextul comunicativ (locul, momentul și relația de comunicare dintre actanți) și la realitatea obiectivă și/sau fic țională. Ea semnalează capacitatea de a exprima ansamblul factorilor care, dincolo de sensurile struc
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
semn lingvistic convențional, este unitatea lingvistică minimală care asociază constant un semnificant și un semnificat (referent). Cuvântul se caracterizează prin: unitate fonetică (un complex sonor stabil), unitate gramaticală (paradigma formelor flexionare/a modelelor combinatorii în enunț) și unitate semantică (sens denotativ, sensuri conotative; relații semantice cu alte cuvinte). - Sensul denotativ se referă la semnificația primară a cuvântului; denotația reprezintă nivelul prim, necodificat, actualizând sensurile proprii ale cuvântului. - Sensul conotativ vizează semnificația secundară, activată în contextul lingvistic/con textul stilistic al comunicării
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
constant un semnificant și un semnificat (referent). Cuvântul se caracterizează prin: unitate fonetică (un complex sonor stabil), unitate gramaticală (paradigma formelor flexionare/a modelelor combinatorii în enunț) și unitate semantică (sens denotativ, sensuri conotative; relații semantice cu alte cuvinte). - Sensul denotativ se referă la semnificația primară a cuvântului; denotația reprezintă nivelul prim, necodificat, actualizând sensurile proprii ale cuvântului. - Sensul conotativ vizează semnificația secundară, activată în contextul lingvistic/con textul stilistic al comunicării; conotația se referă la sensurile figurate, potențiale, specifice nivelului
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
de scopurile pragmatice și constituirea nivelurilor multiple de semnificare; se manifestă ca reunire a nivelului expresiei cu cel al semnificațiilor, generând un sistem de semne complex. Textele nonliterare se caracterizează prin referentul real, prin dominanta logică, rațională, prin limbaj preponderent denotativ, prin expresie obiectiv impersonală (texte științifice sau oficial administrative) ori prin expresie subiectivă și expresivă, fără intenționalitate estetică (discursul/textul colocvial). Texte de graniță/de frontieră - literatura document și literatura de grad secund: jurnalele literare/intime/de călătorie, reportaje literare
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
receptor sau de o interogație care să genereze reflecția asupra viitorului. Particularități ale discursului argumentativ: - textul științific de tip argumentativ (demonstrația științifică) se caracterizează prin informații obiective, prin referințe și dovezi certe, prin perspectiva imparțială, obiectivă (emițător neimplicat), prin limbaj denotativ, impersonal, prin lexicul specializat etc.; - textul argumentativ din sfera mass mediei, a vieții publice ori private adaugă informa țiilor obiective, întro măsură mai mare sau mai mică, judecăți de valoare, aserțiuni subiective sau speculative, formulate dintro perspectivă asumată, subiectivă. Limbajul
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
impersonal, prin lexicul specializat etc.; - textul argumentativ din sfera mass mediei, a vieții publice ori private adaugă informa țiilor obiective, întro măsură mai mare sau mai mică, judecăți de valoare, aserțiuni subiective sau speculative, formulate dintro perspectivă asumată, subiectivă. Limbajul, denotativ și conotativ, primește mărci ale subiectivității, ale retoricii argumentative, se nuanțează expresiv și/sau afectiv. Scopul informativ și cel cognitiv sunt dublate, în aceste cazuri, de scopul persuasiv; - în ambele situații, însă, textul are o structură specifică (ipoteza/teza, argumen
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
prin demersul logic (raționamente de tip inductiv, deductiv etc.), printrun aparat critic complex, verbal sau figurativ: citate, observații, note, în subsolul paginii sau la sfârșitul capitolului, informații bibliogra fice, tabele, scheme, figuri ilustrative etc.; - nivelul lexicosemantic se caracterizează prin limbaj denotativ, cu termeni științifici/teh nici (neologisme de circulație internațională), cu abrevieri și simboluri specifice domeniului (metalimbajele proprii fiecărei științe); - la nivel morfosintactic sunt folosite frecvent construcții argumentative (structuri sintactice de argumentare, conectori, modalizatori etc.), verbe evaluative, forme verbale impersonale sau
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
critic de tip argumentativ, demonstrativ, analitic, comparativ, informativ etc. operează cu o terminologie specializată, are rigoarea oricărui text științific, dar poate include judecăți de valoare, puncte de vedere subiective. De asemenea, discursul este personalizat, valorificând resursele expresive ale limbajului (sensuri denotative și conotative ale cuvintelor, figuri de stil, procedee retorice, variație stilistică etc.). - Textele cu caracter tehnic (cartea tehnică a unor aparate, mașini etc., prospecte ale unor medicamente, substanțe chimice ș.a.) au un scop pragmatic/utilitar, iar textul este deseori însoțit
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
oficial (televizat), discursul, pledoaria, intervenția, dez baterile oficiale, negocierile, interviul de angajare, alocuțiunea, toastul. CARACTERISTICI: - textele redactate în stil oficial și discursurile specifice respectă normele limbii literare și evidențiază toate calitățile generale ale stilului; - nivelul lexicosemantic se remarcă prin limbajul denotativ, cu enunțuri obiective, impersonale, printro terminologie specifică (adecvată ariilor funcționale: juridică, administrativă, economică, politică, diplomatică ș.a.); creația lingvistică este eliminată în favoarea stereotipiilor de limbaj, a clișeului lingvistic; - nivelul morfosintactic este caracterizat prin ocurența mare a verbelor (la indicativ sau infinitiv
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
și expresivitatea; - raportarea la normele limbii literare este mai liberă, abaterile fiind mai frecvente decât în cazul celorlalte stiluri funcționale; - nivelul fonetic este caracterizat prin fenomene lingvistice generate de oralitate, de pronunții populare sau regionale; - nivelul lexicosemantic dezvoltă preponderent sensurile denotative; lexic variat, natural, nepretențios, ticuri verbale, mărci ale subiectivității, ale implicării afective. Este marcat de particularități socioprofesionale (elemente de jargon/de argou), locale (regionalisme, termeni din limbajul popular sau din cel colocvial citadin) și individuale (limbaj original versus clișee lingvistice
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
multimodale sau nonverbale, științifice, artistice sau pragmatice etc. În comunicarea lingvistică, simbolizarea se produce atunci când semnul verbal, considerat arbitrar, primește o semnificație nouă, motivată logic. Simbolul artistic (gr. sýmbolon - „semn de recunoaștere“) este o unitate semantică în care înțelesul pur denotativ este înlocuit cu sensuri imaginative multiple, având un grad ridicat de generalitate și de ambiguitate. Gilbert Durand definește simbolul imaginativ ca „orice semn concret care evocă, printrun raport natural, un lucru absent sau imposibil de a fi perceput“, considerând că
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
Sadoveanu); Era calul din poveste, înainte de a mânca tipsia cu jar. Numai pielea și ciolanele. (M. Sadoveanu) Antifraza, figură de stil cu caracter ironic, constă în utilizarea unui cuvânt, a unei lo cuțiuni sau sintagme, cu un sens opus celui denotativ: Răsplata prea frumoasă: un giulgi și patru scânduri. (M. Eminescu); TRAHANACHE: Bravos! Fănică trădător! Frumos!... (I.L. Caragiale) 2.9.4. Figuri de gândire/de nivelul viziunii artistice (metalogisme) Spre deosebire de tropi (metasememe), care vizează numai spațiul interior al limbajului, metalogismele se
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
dedicația) sau metatextuale (punctele de suspensie) etc. Modalități stilistice: prezența simbolurilor multisemnificative, a unor imagini artistice neconvenționale, a metaforelor absolute/închise, a unor ana logii, alegorii etc. - Reflexivitatea constă în capacitatea textului liric de a exprima idei, nu întrun limbaj denotativ, logicconceptual, ci în limbaj poetic, metaforizat, prin imagini artistice, prin simboluri (nu un „limbaj al tuturor, ci al unuia singur“ - Carlos Bousoño). Prin această caracteristică definitorie a limbajului poetic se realizează funcția cognitivă, fiindcă „Arta [...] nu e o distracție, ci
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
De exemplu, cuvântul „scaun“ evocă noțiunea de scaun, care desemnează un obiect de mobilier cu patru picioare, pe care te poți așeza pentru a găsi o poziție mai comodă. Astfel, se poate spune despre cuvinte că au două funcții: funcția denotativă, aceea de a denumi ceva, și funcția conotativă, aceea de a căpăta diverse înțelesuri în funcție de context (de exemplu, pentru un medic, scaun mai înseamnă și excremente solide). De multe ori, înțelesul unui cuvânt e modificat profund prin prozodie, adică prin
Lecții particulare : cum sã iei în serios viața sexuală by dr. Cristian Andrei () [Corola-publishinghouse/Science/1331_a_2697]
-
cu naivitate. d.2. Bicicletă răsturnata, plutind pe apă O altă imagine-simbol este aceea a bicicletei răsturnate, care plutește pe apă. Faptul că rotile bicicletei se află încă în mișcare are deschidere spre două sensuri. Unul, să spunem, de natură denotativa: cataclismul tocmai s-a produs, iar bicicletă nu a avut timp să-și oprească mișcarea. Un altul e de natură conotativa. Rotile ar putea fi puse în mișcare de cei înecați, înțelegându-se aici, metaforic, cei care incearca cu disperare
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
formulări consacrate, dar nu întotdeauna și cele mai exacte. Versiunile de definiții, dacă le putem numi astfel, se bucură de o redare plastică a termenului intertext, însă prezintă neajunsul că nu sunt precise în expresia lor. Sunt atât de puțin denotative, încât un teoretician drastic s-ar putea întreba dacă nu este impropriu spus "definiție". Părerea cvasiunanimă a criticilor pasionați sau doar interesați de zorii intertextului teoretic este favorabilă lui Gérard Genette, pentru efortul structurării terminologice. "Și chiar asta e intertextul
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
provine, în măsura în care fiecare epocă manifestă preferința pentru anumite hipotexte la care se întoarce. Intertextualitatea favorizează atât lectura tabulară a unei cărți, cât și înțelegerea jurnalului ei de creație. Paginile din primii zece-doispre zece ani ai intertextului teoretic sunt prea puțin denotative. Explicația trebuie căutată mai ales în natura însăși a conceptului din teoria textului: o prezență pe cât de certă, ca atare, pe atît de dificil de exprimat. Intertextul are ceva din "imposibilul de zis" al mitului: Pentru că mitul nu este niciodată
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
la unele. Diferența cea mai frumoasă dintre variantele de traducere (favorabilă, evident, poetului) se referă la reprezentația timpului vs. reprezentarea timpului. Traducerea din secolul trecut (deja) păstrează proprietatea termenului utilizat, totuși, la Eminescu, opțiunea lingvistică se bucură de un sens denotativ și de un efect metaforic-teatral: reprezentația înseamnă și jocul actoricesc pe scenă. Fig. VII. Dispunerea/intensitatea tipurilor intratextuale în cadrul operei unui autor În imaginea de mai sus propunem actualizarea iconică a taxinomiei intratextului, pentru a urmări diminuarea intensității intratextuale dinspre
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
avem în vedere este printre primele astfel închegate din istoria prozei artistice românești. Motivația ține de raportul direct pe care această proză îl are cu datele istoriei. Relația, adesea divergentă, dintre artist și istoric (analistul sistematic al realităților socio-umane concrete / denotative / științifice etc.) își găsește aici terenul unui dialog polemic extrem de vechi. Este posibil ca începutul unei astfel de dispute, atestat în civilizațiile europene, să îi aparțină lui Tucidide. Atenianul analizează cu o grijă declarat circumspectă realitatea istorică a evenimențialului poetic
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]