370 matches
-
componentele mai multor curricóla ar fi mai bine să nu folosim această exprimare, ci locuțiunea elementa curriculÄrum. Dar exprimarea aceasta ar fi, iarăși, pedantă. Străbunii latini foloseau cuvântul acesta în două sensuri: denotativ și conotativ. Sensul denotativtc "Sensul denotativ" Sensul denotativ al lui curriculum este cel de „cursă”, „întrecere” - dar nu orice „cursă” sau „alergare”. Romanii subînțelegeau că este vorba de „curse de cai și care de luptă în Circus Maximus”. Aceste jocuri erau extrem de îndrăgite nu numai la Roma, ci
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
astfel, o distincție subtilă între „întrecerea năucă (rotundă) între cai” și „întrecerea (dreaptă) între oameni”. La Roma se organizau diferite tipuri de curricula - cu doi, patru sau șase cai; cele mai îndrăgite erau cursele cu patru cai, numite quadriga. Sensul denotativ al lui curriculum era derivat de la currus, care însemna, literal, „car”, cu subînțelesul de „car triumfal, zgomotos”; rădăcina acestor cuvinte pare să fi fost verbul curro, -re, cucurri, cursum, care avea și el două sensuri. Însemna, mai întâi, „a fugi
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
evidente analogii fonematice cu clotho. Closma este „destinul împletit și țesut” riguros din care nu se mai poate ieși. Nu trebuie să ne surprindă acest discurs aluziv și alegoric. Vechii greci foloseau sensurile conotative la fel de mult ca și pe cele denotative, reușind în acest fel să transmită mai mult decât reușesc textele „strict logice” sau „strict științifice”. „Ideea de a toarce sau a țese destinul apare în Odiseea în legătură cu zeii care țes destinul oamenilor și cu urzitoarele care torc trama, împletitura
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
antrenat grave probleme terminologice. Autorii au adoptat fără nici un fel de reținere numeroase concepte cărora le-au conferit funcții descriptive și prescriptive. Nu de puține ori au recurs, în același scop, la expresii metaforice, eufemisme, sinonime și paronime derutante. Sensurile denotative ale unor termeni diferă de la un autor la altul; sensurile conotative ale acelorași termeni au, aproape întotdeauna, încărcături semantice extrem de subiective. Definițiile operaționale sunt rare și înțelesurile exacte ale conceptelor nu pot fi decriptate decât din contexte delimitate. Astfel încât cacophony
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
în această viziune coerentă, ideile lui Dewey și Bobbitt de la începutul secolului XX. Desigur, cu o anumită prevalență progresivistă, alimentată de repulsia pe care Dewey o exprimase în pamfletul The Child and the Curriculum (1902). Cheia decriptării multora dintre expresiile denotative adoptate de discursurile moderniste ale curriculumului se află în acest scurt eseu. Dewey constatase - așa cum am arătat în capitolul anterior - anacronismul planurilor și programelor din învățământul secundar american la sfârșitul secolului XX. Școlile americane ale acelor vremuri își desfășurau activitatea
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
măsură să definească un număr mic de cazuri, era mai precis, și evitînd termenul "proporționale", folosit, totuși, în literatura de specialitate germană cu referire la funcționarea generală concretă a regimului democratic și nu doar la sistemele electorale. Din păcate, generozitatea denotativă a termenului consensualist e însoțită de o oarecare ambiguitate; ba mai mult, se ajunge chiar la o evaluare pozitivă, nu întru totul împărtășită, pe care Lijphart (1994) a încercat să o sublinieze, făcînd referiri la o presupusă, dar controversată superioritate
Curs de ştiinţă politică by Gianfranco Pasquino [Corola-publishinghouse/Science/941_a_2449]
-
sau model lingvistic (...) pentru a arăta cum semnifică semnele." (Anton Dumitriu, Istoria logicii, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1975, p. 562). 104 În Tractatus logico-philosophicus, Wittgenstein subliniează că relația de reprezentare dintre limbaj și lume are la bază o legătură denotativă care se stabilește între nume și obiecte. 105 Ludwig Wittgenstein, Tractatus Logico-Philosophicus, London, Routlege, 2001. 106 Ibidem, p. 5. 107 Ibidem. 108 Ibidem, p. 12. 109 Ibidem, p. 22. 110 Ibidem, p. 43. 111 Ibidem, p. 70. 112 Ibidem, p.
by CORINA DABA-BUZOIANU [Corola-publishinghouse/Science/1013_a_2521]
-
este un enunț mai mult sau mai puțin vocativ, cu destinatar inclus (voi păcătoși de pe pămînt, voi proletari din toate țările, voi nevropați ai Vienei, voi cetățeni ai Franței etc.), și este un enunț prescriptiv mai degrabă decît descriptiv sau denotativ (ca în știință), un enunț ale cărui valențe pragmatice vizibile sau implicite sînt evidente. Aici își găsește substanța primul domeniu al Rațiunii practice. Lingviștii vorbesc de "pragmatică", anumiți filosofi de "praxeologie", eu pomeneam mai demult de o fizică "morală" și
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
fragmentată, de "jocuri de cuvinte" și limbaje (fonologie și teorii lingvistice, probleme de comunicație și cibernetică, teorii moderne de algebră și informatică, telematici și perfecționarea terminalelor inteligente etc.). Cunoașterea științifică uzitează însă un singur tip de limbaj și enunț, cel denotativ. Plecând de la această stare de fapt și apelând la exemplul de gestionare a bazelor de date ale unei companii multinaționale, de genul IBM, ne putem întreba: Cine decide ce este cunoașterea și cine cunoaște ce trebuie să se decidă? Cine
by AURICA BRIŞCARU [Corola-publishinghouse/Science/951_a_2459]
-
forța centrală de producție. Revoluția științifică, începută în secolul XVII-lea, a reorientat știința de la cunoașterea și înțelegerea naturii spre manipularea și dominarea naturii, ceea ce generează inevitabil dominarea și manipularea oamenilor. Elitismul cunoașterii științifice postmoderne, care recunoaște doar legitimitatea cunoașterii denotative, este hegemonic și generator de "teroare", în sensul că exclude jucătorii din jocurile de limbaj și sărăcește potențialul de cunoaștere a realității. Pe deasupra, știința actuală are din ce în ce mai vizibil tendințe de ideologizare, similare religiei, magiei sau mitologiei. Sumarizând, cele mai dese
by AURICA BRIŞCARU [Corola-publishinghouse/Science/951_a_2459]
-
mitologiei. Sumarizând, cele mai dese critici emise de numeroși gânditori asupra statutului actual al epistemologiei reprobabile sunt: * dreptul de preemțiune asupra gnoseologiei: adevărata cunoaștere este furnizată doar de știință numai cu o metodologie legitimată ca științifică și prin intermediul unui discurs denotativ; * autoritarismul judecăților universale, metalimbajul și "divinația" aserțiunilor emise de știință despre ea însăși; * legitimarea exclusivismului (referitor la cunoașterea narativă). Cunoașterea narativă, deși primitivă și tradițională, după cum și cea prescriptivă, au la fel de multe potențialități de decodificare a realului și de reprezentare
by AURICA BRIŞCARU [Corola-publishinghouse/Science/951_a_2459]
-
b. pentru receptor? 2. Este semnificativ? a. este la subiect? b. vizează interesele receptorului, nu ale emițătorului? 3. Este memorabil? a. prin cuvinte, metafore, comparații etc.? b. prin folosirea dispozitivelor vizuale? 4. Este clar? a. atât din punct de vedere denotativ, cât și conotativ? b. din punct de vedere grafic? 5. Este credibil? a. audiență are încredere în vorbitor? b. vine mesajul din partea unui expert? Pe lângă aceste întrebări care vizează calitatea mesajului, consilierul trebuie să-și fixeze obiectivele pe care dorește
by Răzvan Enache [Corola-publishinghouse/Science/1038_a_2546]
-
om prin opțiunile reduse de comunicare, timpul destinat comunicării, volatilitatea exprimării, lipsa de semnificație profundă a mesajului, volatilitatea memorării conversației. Putem identifica în opoziția text oral - comunicare orală, antinomia dintre cuvânt și vorbă prin intermediul funcției poetice care se opune funcției denotative. „Absolutizarea mesajului în el însuși” (Roman Jackobson) este proprie textelor sacre, a căror formă s-a cizelat printr-o lungă transmitere prin intermediul emițătorilor inițiați, conștienți de valoarea rituală intrinsecă. Egal realității semnificate, cuvântul are capacitatea de a aboli timpul și
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
său. Colindele de tip III, 55, Leul, au un statut mai deosebit, dat mai întâi de prezența animalului în imaginarul carpato-danubiano-pontic, și apoi de confrun¬tarea propriu-zisă. Anatomia animalului este un argument pentru faptul că leul nu primește o funcție denotativă în cadrul colindei, el are și coarne uneori, ba chiar este ierbivor. Mai mult decât atât, unii exegeți consideră că în spatele „măștii literare” a leului se află, de fapt, lupul. Dimpotrivă, un studiu recent al lui Ion Taloș analizează motivele colindei
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
structurate de principiul absurdului. La un prim strat de semnificație, proza urmuziană e o parodie radicală a ceea ce azi se numește „limbaj de lemn”. Fraze impecabil construite, în conformitate cu normele gramaticii și ale limbii literare, coerente și logice în aspectul strict denotativ, sunt lipsite de orice sens și de orice conținut imediat accesibil. Ele constituie un mod de a vorbi fără să spună ceva. „Cea mai mare parte din an Ismaïl nu se știe unde locuiește. Se crede că stă conservat într-
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290382_a_291711]
-
poate duce la concluzii greșite, chiar lucrând statistic, deoarece unitățile numărate n-au aceeași pondere. Ultima observație este importantă chiar pentru lucrări mai noi, unele și din România, care nu pot corecta întotdeauna rezultatele surprinzătoare date de o statistică numai denotativă, căreia, din principiu, îi este inaccesibil sensul contextual al unui termen. Se arată de asemenea evoluția lui Spitzer, care, în ultimele lucrări, se apropie de structuralism, și se dau sugestii pozitive pentru studierea stilului unei epoci. Al treilea strat, cel
[Corola-publishinghouse/Science/85132_a_85919]
-
teamă, reprezintă o emoție estetică unifocală și paroxistică, provocată de accelerarea indiscernabilă a tempo-ului narațiunii până la cote care nu mai permit rafinament sau varietate a trăirii, ci doar repulsie patologică. Se poate intui, în continuare, că, în vreme ce groaza este denotativă, exprimând frust și violent și căutând doar să șocheze, teroarea este conotativă, sugerând (acolo unde prima se mulțumește să redea fără menajamente) și urmărind să creeze o atmosferă rarefiată de straniu. Literatura canonică preferă, instinctiv, să cultive teroarea, care este
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
profund vizuală și tactilă, mizează, primar, pe reacția lectorului și pendulează între erotism și pornografic, mai ales dacă acceptăm definiția (fotografică) a lui Roland Barthes, potrivit căreia "eroticul este un pornografic deranjat, fisurat" (2009: 41), i.e. exclus de pe traiectoria sa denotativă. Dacă următorul capitol este unul care condensează starea de expectativă a protagoniștilor, partea a paisprezecea surprinde starea de surescitare care-i învăluie pe cei trei bărbați rămași la conac (Pașchevici, Nazarie și Panaitescu). Nici unul dintre ei nu are curajul să
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
nici, în consecință, simbolism. Comentând opera kantiana, Crowther vede, pe bună dreptate, în diferența dintre reprezentările adecvabile la concept, pe de-o parte, și cele din categoria ideilor estetice, pe de alta, o anticipare a distincției, curente azi, între imagini denotative și conotative, între cele care funcționează ca simple semne și cele care au capacitatea de a stimula avansul gândirii asociative 183. La fel înțelegea această poziție kantiana Salim Kemal, cănd deslușea în indeterminarea semantica specifică poeziei, despre care vorbea filosoful
by VASILICA COTOFLEAC [Corola-publishinghouse/Science/1106_a_2614]
-
îi marchează puternic atît creația cît și estetica și morala implicită a operei. De altfel, există la el o permanentă oscilație între un anumit tip de pictură suficientă sieși, fără contextualizări acuzate și fără ideologizări subtextuale, și o pictură voluntaristă, denotativă și eroizantă, a cărei miză este artistică și sociologizantă în aceeași măsură.
Camil Ressu - 125 by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12095_a_13420]
-
de vulgate filosofice, Heraclit, Platon etc. În Polițist, adjectiv, nu doar că polițistul din film este căsătorit cu o fostă studentă la filologie, dar discuțiile celor doi ating problematica dificilă a raportului dintre sensul figurat ca sens poetic și cel denotativ, pentru ca scena finală să pună întro ecuație filologică o serie de cuvinte cu valoare conceptuală: conștiință etc., fapt reluat în șlagărul final: „Mis dragi cuvintele să știi/ ele-mi sunt surorile...” Și în acest din urmă film, relația celor doi
Lumini și umbre cinematografice by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/3188_a_4513]
-
peisagistica, nici natură statică și nici măcar fabulația lirico-onirică, acel suprarealism de buzunar, în capacana căruia scriitorul - atît că privitor, cît și ca actor - poate cădea cu multă ușurință, nu l-au interesat defel pe Opreanu. Pictură lui nu are nimic denotativ, nimic datat și nimic ostentativ. Ea este o eliberare energetică pură, o exteriorizare a tensiunilor lăuntrice în explozii cromatice care nu exprimă nimic altceva în afara proprie-i lor dinamici. Într-un mod surprinzător și bizar, poetul-pictor reface traseele simbolice ale
Un amator profesionist by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/17591_a_18916]
-
în spațiul creației și de mobil ca tip de gîndire estetică, avangardist cu manifetări explicite în cîmpul unui cubism întîrziat, este și unul dintre primii care, teoretic și practic, renunță la propria-i opțiune și se întoarce către un realism denotativ și arhaic, chiar înainte ca România să cadă explicit sub tăvălugul comunismului sovietic. încă din 1945, cînd mai erau încă doi ani pînă la abolirea monarhiei și trei pînă la naționalizare, el pictează țărănci monumetale și austere sau peisaje panoramice
Inventarea unui nou realism (o schiță istorică) by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/16072_a_17397]
-
Strategia ambiguizării "personajelor" prin simpla lor menționare gramaticală și-a dovedit eficacitatea prozelită: oricine poate intra în pielea lor. 3) o dimensiune metatextuală foartre marcată. Aici vom remarca următoarele amănunte: dată fiind existența, conform lui Lucien Dällenbach, a unor metatexte denotative și conotative (ultimele fiind de fapt ceea ce se cheamă îndeobște mises en abymes), textul autoficțional, care are în centrul narațiunii, ca și al discursului, propria sursă de enunțare, se prezintă ca un metatext denotativ intermitent, atenția enunțătorului-narator fiind centrată asupra
Autoficționarii by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/10604_a_11929]
-
lui Lucien Dällenbach, a unor metatexte denotative și conotative (ultimele fiind de fapt ceea ce se cheamă îndeobște mises en abymes), textul autoficțional, care are în centrul narațiunii, ca și al discursului, propria sursă de enunțare, se prezintă ca un metatext denotativ intermitent, atenția enunțătorului-narator fiind centrată asupra sieși, atît ca eu psihologic, cît mai ales ca sursă discursivă, și asupra discursului care, atîta vreme cît se produce, îi confirmă existența în act. Dacă autoficțiunea mizează pe o estetică a autenticității, aceasta
Autoficționarii by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/10604_a_11929]